229 matches
-
Berlin și BBC London pentru transmisiuni și documentare TV, este coregraf și consultant istoric pentru tehnicile militare romane și ale gladiatorilor la Seal și Cinecittà; în prezent lucrează la realizarea filmului Rome produs de HBO. Vanna de Angelis, naratoare și eseistă, a publicat, printre altele, romanele L’avventuriera (Aventuriera, Sperling & Kupfer, 1987) și Il caso Francesca (Cazul Francesca, Sperling & Kupfer, 1992), Il giardino di Vienna (Grădina din Viena, Sonzogno, 1981), Il cancello dei sogni (Poarta viselor, Sonzogno, 1983), Cerchio di luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ȘORA, Mariana (26.V.1917, Budapesta), eseistă, prozatoare și traducătoare. Este fiica Elisabetei (n. Fischer) și a lui Rudolf Klein, director de bancă la Timișoara, refugiați în timpul primului război mondial în capitala Ungariei. Urmează școala primară la Institutul „Notre Dame” din Timișoara, apoi tot aici Liceul „Carmen
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
este Ulrich al lui Robert Musil: personaj „existențialist prin excelență”, el reprezintă creația unui romancier ce se distanțează de obiectul narației, ca și de sine însuși, prin stilul de o „ironie diamantină” al unui „pasionat glacial”, al unui „ironist tragic”. Eseista consideră că viziunile lui Musil anticipează fenomene psihice care își vor găsi expresia romanescă în scrieri precum Greața lui Sartre și Străinul lui Camus. Protagonistul romanului ce l-a impus pe Musil în literatura universală e un „om fără însușiri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
POPESCU, Simona (10.III.1965, Codlea, j. Brașov), poetă, prozatoare și eseistă. Este fiica Elenei Popescu (n. Voicu) și a lui Ovidiu Popescu, funcționari. Urmează Liceul „Unirea” din Brașov (1979-1983) și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, secția română-franceză (1983-1987). În studenție participă la ședințele Cenaclului de Luni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
Idem, Calitatea de martor, București, Editura Cartea Românească, 1970, p. 23. 10Luiza Bratu, op. cit., p. 178. 11 Ana Blandiana, Scriitorul român între opoziție și rezistență, în "Revista 22", nr. 21 (1991), p. 54. 506 "Biografia și opera poetei, prozatoarei și eseistei Ana Blandiana (n. 25 martie 1942) comportă o cercetare amplă și profundă spre a identifica universul liric și epic al uneia dintre cele mai talentate scriitoare din literatura română". Cf. Nicolae Scurtu, Întregiri la biografia poetei Ana Blandiana în "România
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca rara voință autonomizantă față de tot ceea ce Înseamnă prezența sexului autorului În text (dacă romancierele franceze vor admite vreodată că așa ceva are o existență, la limită ireductibilă la vreo euristică). Paralel cu Marie Redonnet, poeta, nuvelista, romanciera și de curînd eseista care a cochetat cu trei edituri pînă acum - Minuit, POL și Gallimard -, paralel totodată cu scriitori consacrați ca Alain Robbe-Grillet, Claude Simon sau Robert Pinget, fără a-l uita pe Bernard-Marie Koltès, În vreme ce producția de literatură și În special roman
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
marilor confrați pe care-i citește; urmărind cu har formele specifice cele ale gravorului Piranesi, de exemplu , ea excelează totuși în apropierea de ansamblu a artelor, sesizând fundalul poetic al oricărei opere, dureroasa condiție a omului rupt de desăvârșire. Atitudinea eseistei, nu atât precaută cât sceptică, o ajută să respingă formulele prestabilite credea Al. Spânu ; didacticismul ei nu are nimic pedant, căci aprecierile tranșante nu sunt niciodată tendențioase, ci invită la reflecție după Marina Vazaca; avem de a face așadar cu
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
, Doina (20.II.1938, Constanța - 1999, București), prozatoare și eseistă. Este fiica Mariei (n. Ostroveanu), profesoară, și a lui Ioan Ciurea, ofițer de aviație. În primii ani de viață locuiește succesiv în mai multe localități, în funcție de perindarea tatălui prin diferite garnizoane. Face studii universitare la București, luându-și licența în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286286_a_287615]
-
, Svetlana (22.VIII.1928, București), eseistă. Este fiica Tatianei Matta (n. Olsevschi), profesoară, și a lui Walter Matta, inginer. Învață mai întâi la Ismail (cursurile primare și gimnaziul), apoi la București, unde urmează Școala Centrală și frecventează doi ani Academia de Belle Arte și Conservatorul. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
neantului” introdus de Mihai Eminescu în literele românești, categorie indefinibilă și improbabilă rațional, ci numai aprioric, prin alăturarea „lumii” poetice eminesciene de Ființa (Sein) heideggeriană: nici Dumnezeu, nici temelie a lumii, apropiată dar și departe de om, „depărtare” - cum numește eseista „starea de neascundere”, despicătura din „lucru” - de găsit oriunde. P.-M. afirmă chiar că Eminescu a avut preștiința Ființei înaintea lui Heidegger, pentru că poetul român a trăit raportul cu Ființa prin anticiparea propriei morți și prin repetarea acesteia în spirit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
nu își împlinește consumarea, un „mai puțin ca nimic” ce face ca apropierea să erupă distanța sau categoria „departelui” (aici este citat Edgar Papu). În trasarea cercului hermeneutic care ar trebui să aducă în conexiune comprehensiunea cu onticul și cunoașterea, eseista descrie în moduri eliptice probleme a căror soluție deconcertează prin aerul de paradox: „Apropierea în dragoste -«înc-o gură» - este în esența ei o inversă depărtare, ca până la lumea stelelor” (despre Floare albastră, unde autoarea ia ad litteram o traducere defectuoasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
sau retorice, ci prin „comprehensiune”, cum consideră P.-M. să opereze cu „sentimentul participativ”, adică printr-o aprofundare empatică. Pentru autoare, a-l înțelege pe Eminescu înseamnă participare la „sensul prezent” al Frumosului. Pe urmele lui Platon, Nietzsche și Heidegger, eseista vorbește de esența divină a poeziei. Conferind mitului funcție gnoseologică intercesivă, ca stadiu al legăturii inconștientului cu „recunoașterea conștientă”, cu ajutorul teoriilor psihologiei abisale jungiene și ale hermeneuticii heideggeriene, autoarea caută „sensul poetic” al tensiunii din valoarea etică a frumosului și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
Irina Mavrodin -, eseul, în spontaneitatea lui specifică, lucrează cu cele două categorii, metafora și conceptul, fără a le opune una celeilalte, ci dimpotrivă, făcîndu-le să se hrănească una din cealaltă". Și autorii la care apelează ca argument pro domo excelenta eseistă care a fost Irina Mavrodin sînt mai mult decît edificatori: Valéry, Blanchot, Bachelard, Derrida, Barthes, Cioran, Camus, Sartre - după cum observăm, toți din spațiul francofon. Unul pe care l-a frecventat constant și cu nedezmințită fervoare culturală. De remarcat, tot în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
apărut la Editura Univers, în 1982, și reeditat la Scrisul românesc, în 1998. Își propune încă din Argument-ul care deschide cartea să investigheze cele două domenii - poietică și poetică - nu de pe poziția teoreticianului și criticului literar - situați, cum subliniază eseista, "în afara" spațiului de creare a operei în materialitatea ei, ci "dinlăuntru", de pe pozițiile teoreticianului și criticului literar care este scriitorul însuși în cursul procesului prin care își instaurează opera. E o perspectivă încă puțin practicată în spațiul literar al epocii
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
practicată în spațiul literar al epocii cînd apare cartea; perspectivă la care, între primii, în modernitate a apelat Paul Valéry. Ridică la statutul de concept lucrarea autorului, unul capabil să-l înglobeze și să-l definească: "Am considerat, ne spune eseista, poietica/ poetica și în coincidența amîndurora în însăși imanența operei. Coincidență vizată sau nu de scriitor, și prin care el, uzînd de multiplele modalități ale figurii numite "punere în abis" (mise en abysse), o desemnează ca atare pentru cititorul operei
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
sistem, de a "rescrie" = de a citi). E travaliul constant al poetei, unul la care îndeamnă și pe ipoteticul cititor. Uimirea care însoțește munca scriitorului și la care face trimitere în Poietică și poetică va fi conceptualizată și analizată de eseistă într-o carte din 1999, Uimire și poesis (Scrisul românesc). În dialogul lui Platon Theaitetos (Despre cunoaștere), Socrate vede în Thaumazein (uimire) originea filosofiei, și-i răspunde personajului care dă numele dialogului: "Mirarea aparține, în cel mai înalt grad, căutătorului
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cea mai utilă formulată în legătură cu textul estetic este cea oferită de Jakobson care, sprijinindu-se pe foarte cunoscuta subdiviziune a funcțiilor lingvistice, a definit mesajul cu funcție poetică în calitatea lui de mesaj ambiguu și autoreflexiv". William Empson (la care eseista nu face trimitere) argumentează că există șapte tipuri de ambiguitate, în cartea sa cu același titlu, apărută la Univers în 1981. La eseistul englez situația fundamentală, dacă merită sau nu să fie numită ambiguă, este că un cuvînt sau o
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Cioran este un continuu izvor de uimire și ambiguitate. Textele sale i-l relevă Irinei Mavrodin tot mai mult ca un scriitor în sensul cel mai tare al termenului, ca un poet deci. Diversitatea și plurisemantismul paginilor cioraniene îndreptățesc opinia eseistei cu asupra de măsură. La Samuel Beckett eul său biografic se obscurizează pînă la dispariție în spatele eului auctorial, pus în lumină ca eu profund, eu creator, opus eului social, cotidian. Prevalează conștiința artistică în fața eului biografic. "Creația lui Beckett, atît
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
se comunică receptorului, suscitînd în acesta, prin actul uimirii, dorința, bucuria creativității". Opera lirică a regretatului Dan Laurențiu, prin spunerea de tip oracular, în care "simplitatea", "transparența" enunțurilor sînt permanent "sabotate" de rupturile semantice prezente în text, produc, cum spune eseista, efectul de uimire. Dan Laurențiu este cu adevărat un sacerdot al uimirii lirice. În capitolul final poeta narează o amintire cu Nichita Stănescu, una din care s-a și născut cartea Uimire și Poiesis: "... El mi-a spus, mărturie prețioasă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mă năruiesc/ sub picăturile de ploaie/ să mă surp sub razele de soare/ să mă las încet năpădită// de furnici și țărînă/ prin rădăcini iubită/ tot mai mult iubită/ de florile de cicoare" (Dorința). La despărțirea de Irina Mavrodin, poeta, eseista, traducătoarea, omul de mari și multiple calități, vom cita din propriul Epigraf (volumul Vocile, 1998, Cartea românească): "Există o soluție/ să mă las pradă morții/ cu bucuria cu care m-am lăsat/ pradă vieții// Doamne/ ajut-o pe roaba Ta
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
, Elena (28.II.1944, București), poetă, prozatoare și eseistă. Este fiica Elenei (n. Bratovici), marochineră, și a lui Gheorghe Gronov, electrician. În 1961 termină Liceul „Mihail Sadoveanu”, iar în 1966 - Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. Din 1966 lucrează ca redactor la Editura Militară. Debutează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287368_a_288697]
-
, Angela (pseudonim al Basarabei-Angela Marcovici; 8.VII.1941, Arad), poetă, prozatoare și eseistă. Este fiica Mariei Marcovici (n. Martiș), profesoară și sportivă, și a lui Marius Marcovici, funcționar. Învață la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1955-1962) și se înscrie la Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj (1963-1968). Își întrerupe studiile de medicină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
CRISTESCU, Maria-Luiza (19.VII.1943, București - 14.VI.2002, București), prozatoare și eseistă. Este fiica Mariei (n. Găvrilaș) și a lui Constantin Cristescu, procurist. După studii medii la Liceul „Gh. Lazăr” (1957-1961), a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București (1966). Este redactor la „Scânteia” (1966) și la „Amfiteatru” (1966-1969), unde și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
, Mirela (10.IV.1947, Tulcea), poetă, prozatoare și eseistă. Este fiica Hrisulei (n. Limona) și a lui Iancu Roznovschi, medic stomatolog. Lanțul genealogic al familiei ar fi unul special: tatăl provine din aristocrația Imperiului Habsburgic (numele bunicului pe linie paternă, George Roznovschi, s-ar lega de introducerea cinematografului sonor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
1981, primul studiu literar mai amplu asupra operei acestui scriitor, unde sunt inventariate, după regulile structuralismului, principalele scenarii, teme sau cronotopuri din nuvele, romane și dramaturgie. În Civilizația romanului - lucrare structurată în două volume, Rădăcini (1983) și Arhitecturi epice (1991) - eseista analizează avatarurile speciei și îndeosebi metamorfozele suferite de anumite structuri epice de bază („himere” sau „rădăcini” ale romanului) în contactul cu anumite civilizații sau epoci. Plasându-se în răspăr cu teoriile sociologizante (Jan Watt, spre exemplu), R. descoperă „embrioane” ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]