502 matches
-
așezat deja În istoriile dandysmului alături de Oscar Wilde, În chip de reper pentru decadentismul fin-de-siècle, pentru „deceniul galben”, epocă de tranziție a moravurilor, dar mai ales a artei. Noutatea desenelor sale din Yellow Book și Savoy, reviste care Întrețin spiritul estet al vremii, aerul suav morbid și senzual În același timp ce se degajă din dreptunghiul lucrărilor Îl fac celebru. E adorat la Londra și Paris, primit În lumea bună ca un prinț desprins parcă din prozele lui Huysmans sau Wilde
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
riscuri din formula clasică. Spre deosebire de inocentul absolut Narcis, Dorian Gray reprezintă forța de pătrundere a răului În mit - adică În realitate. „Noul hedonism” profesat de Lord Wotton nu e decât varianta hard a teoriilor estetice aflate la putere În mediile „esteților și decadenților” din preajma lui Wilde. Dezvoltarea proprie nezăgăzuită, cultul tinereții și al frumuseții sunt prezentate cu o forță de convingere atât de mare, Încât Dorian, din victimă naivă, devine un veritabil preot al noului cult ș...ț. Referințetc "Referințe" Ellmann
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
machiajului. Deformarea vieții provine din oroarea de tot ce este natural; „la peinture du visage”, remarcă Baudelaire, nu imită natura, ci o depășește prin stilizare, prin unitatea abstractă a detaliilor, subliniate de fard. Masca dă contur unui moment-limită din viața estetului, marcând o concentrare simbolică (precum În masca pluriformă a lui Klingsor, eroul lui Hermann Hesse) sau o dedublare (ca În portretul lui Dorian Gray). Acest tip uman e victima propriei unilateralități. Trăind invariabil pe o singură traiectorie, lipsa unor potențialități
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
când o șleahtă de exploatatori omoară clipele de fericire ale unei clase sincere și drepte, noi negăm arta pură și înțelegem să facem o literatură proletară, o literatură revoluționară, o literatură menită să dezgolească realități groaznice, îmbrobodite și mutilate de esteții inconștienți sau voiți în slujba burgheziei”. Textele literare publicate se conformează întru totul acestei linii ideologice. Astfel, în revistă pot fi citite prozele Uzina vie și Revolta în port ale lui Alexandru Sahia, ambele ilustrând, cu destul talent epic, o
BLUZE ALBASTRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285766_a_287095]
-
juru-i, și încă supradimensionate, păcate de care el însuși nu pare să fi fost străin. E, în causticele lui ieșiri moralizatoare și justițiare, un alibi subtil și, poate, dincolo de exercițiul retoric, un gest de expurgare a unui subconștient mereu încărcat. Estet al viciului și vicios al artelor, acest juisor cu rafinamente uneori echivoce s-a răscumpărat, într-o bună măsură, prin gesturile lui de mecena cu gusturi fine. Frecventând la început cercul lui Al. Macedonski, și-a alcătuit cu timpul un
BOGDAN-PITESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285789_a_287118]
-
fereastra și îi întreba pe indivizii răzleți care mergeau de-a lungul șinelor numele locului. Dar nimeni nu știa să-i informeze. Era un oraș fără nume! Un oraș populat cu străini. Un oftat de mulțumire a urcat dinspre grupurile esteților. Iar eu, printr-un abil flash-back, reveneam în compartiment pentru a vorbi din nou despre dragostea hoinară a călătorilor mei extravaganți... În momentul acela, peste mulțime, am văzut capul zburlit al lui Pașka. A ascultat câteva minute, apoi a bombănit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
șlefuită, perfecționată, îmi spuneam eu, nu era altceva decât scrisul literar. În anecdotele franțuzești cu care în tot anul îmi distrasem colegii, simțisem deja prima schiță a acelei limbi romanești: nu o mânuisem oare pentru a plăcea fie „proletarilor”, fie „esteților”? Literatura se dovedea a fi o permanentă uluire în fața șuvoiului verbal în care se topea lumea. Franceza, limba mea „strămaternă”, era, vedeam acum, prin excelență limba uimirii. ... Da, din ziua îndepărtată petrecută pe malul unui râuleț pierdut în mijlocul stepei, mi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sau 9ó al-ra≤mă. Semnificația lui reiese mai limpede însă din expresia: ghan ‘an al-‘"lamn (3, 97/92; 29, 6/5): SOI și GG „Bogat și fără lumile acestea”; ASM „Nu are nevoie de aceste lumi”/ „șAll"h estet mult prea înstărit ca să aibă nevoie de lume”. În arabă, ghan, tradus de obicei cu „bogat”, este cel care se poate lipsi de ceva, de cineva. Dumnezeu este prin excelență cel care nu are nevoie de nimeni și de nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ceea ce a precedat-o, dar și cu ceea ce o însoțește. Generația mea, de pildă, a repudiat multe valori ce păreau incontestabile părinților noștri. Ei se formaseră în spiritul fin de siècle de după 1900, un spirit pe de o parte individualist, estet, hedonist, critic, dar pe de altă parte tributar unor dogme pozitiviste și evoluționiste care le dădeau o suficiență plină de chietudine și confort intelectual. Așa-numita „generație tânără” a anilor 1930, față de care cei de vârsta mea eram mezini, repudia
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
privează de plăcerea de a-i disprețui pe cei „practici”. De la grecii din vechime care aveau pentru îndeletnicirile utilitare termenul peiorativ de banausia, până la romanticii germani care-și băteau joc de „filistini” și până la sila față de „burghezi” și familiști a esteților fin de siècle, „idealiștii” și-au luat revanșa asupra celor al căror țel e „reușita în viață”, adică prosperitatea materială. Revanșă de altminteri tot „ideală”, constând în sentimentul, mai mult, ori mai puțin manifest, al superiorității și apartenenței la o
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
socoteam, din contra, că gestul muzicienilor a fost de o grație superbă: specimenul suprem al valsului vienez, executat sub bagheta primului șef de orchestră din lume de către formația cea mai calificată pentru aceasta: ce poate fi mai absolut? Dar supărarea esteților noștri vine dintr-o concepție foarte exigentă și deci exclusivă asupra artei; valsurile lui Strauss se cântau la baluri și la terasele berăriilor; sunt muzică de dans, deci ușoară, sunt ceva popular, ca, la vremea lor, versurile lui Béranger. Separația
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
În valoare justețea percepției sale asupra lucrurilor fără ca părerea lui să fie schimbată de afirmațiile așa-zișilor cititori. Pagină nouă de dreapta CAPITOLUL III INVENTEAZĂ CĂRȚI ÎN CARE ÎL CITIM PE SÔSEKI ȘI URMĂM SFATUL UNEI PISICI ȘI AL UNUI ESTET CU OCHELARI CU RAME AURITE, CARE RIDICĂ ÎN SLĂVI NECESITATEA INVENȚIEI ÎN DIFERITE DOMENII DE ACTIVITATE. Întrucât cartea este mai puțin o carte, ci o situație de discurs În care ea circulă și se modifică, atunci, ca să vorbim cu precizie
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
activități specifice pisicilor, una dintre ele fiind numărul de șoareci prinși, competență În care nu ezită să-și umfle performanțele. Kuro are un omonim printre ființele umane, pe cineva care frecventează casa profesorului. Acest personaj, M., este supranumit de naratorul-pisică estetul cu ochelari cu rame aurite care se deosebește prin faptul că povestește fără Încetare, numai pentru plăcerea de a induce În eroare. La Începutul cărții, văzând că profesorul este interesat de pictură și are chef să se apuce de așa ceva
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
italian Andrea del Sartro și Îi expune teoria conform căreia acesta recomanda să se picteze pe cât posibil după natură și să-ți faci mâna mai Întâi cu schițe. Profesorul se Încrede În spusele lui, dar nu reușește să devină pictor. Estetul Îi dezvăluie atunci că a inventat În Întregime tot ce a zis despre del Sartro și că Îi face plăcere adesea să scornească povești și să se distreze pe seama naivității oamenilor: Estetul nu Își mai Încăpea În piele de bucurie
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
spusele lui, dar nu reușește să devină pictor. Estetul Îi dezvăluie atunci că a inventat În Întregime tot ce a zis despre del Sartro și că Îi face plăcere adesea să scornească povești și să se distreze pe seama naivității oamenilor: Estetul nu Își mai Încăpea În piele de bucurie. Ascultam conversația pe verandă și nu m-am putut abține să nu-mi imaginez ce urma să scrie În ziua aceea stăpânul meu În Jurnalul lui. Singura plăcere a acestui estet era
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
oamenilor: Estetul nu Își mai Încăpea În piele de bucurie. Ascultam conversația pe verandă și nu m-am putut abține să nu-mi imaginez ce urma să scrie În ziua aceea stăpânul meu În Jurnalul lui. Singura plăcere a acestui estet era de a-i păcăli pe oameni născocind o poveste oarecare. Fără să dea impresia că Îi pasă cât negru sub unghie de efectul produs În sufletul stăpânului meu de povestea cu Andrea del Satro, continuă mândru: - Astfel, când Înșir
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
ce Îi spusesem, cu ocazia unei conferințe a Societății de Litere din Japonia. Era de un haz nebun! Și asta cu vreo sută de oameni În public, cu urechile ciulite, care nu pierdeau nici un cuvânt... Povestea pe care o relatează estetul este de două ori delirantă. Pe de o parte, lui Nicholas Nickleby, personaj fictiv, i-ar fi fost greu să-i dea sfaturi unui istoric englez real, Edward Gibbon. Pe de altă parte, și unul și celălalt ar fi făcut
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
din același univers În care, mai mult, nu ar fi putut intra În dialog, pentru că Nickelby apare pentru prima dată În lumea literară În 1838, dată la care Gibbon murise de aproape cinzeci de ani. Dacă În acest prim exemplu, estetul povestește o Întâmplare oarecare, nu va fi și cazul următoarei, care privește de această dată În mod direct meditația noastră asupra cărților necitite: Iată Încă una bună: de curând, la o Întâlnire, la care era și un literat, era vorba
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
mari: - După ce ai povestit asemenea bazaconii, cum te-ai fi descurcat dacă ar fi citit cartea? Părea că nu are nici o problemă cu păcălirea oamenilor, neinteresându-l decât stânjeneala pe care ar fi resimțit-o farsorul la descoperirea Înșelătoriei sale. Estetul nu se lăsă cu una cu două: - Ei bine, În acest caz, i-aș fi zis pur și simplu că am confundat-o cu alta, de pildă, spuse el, izbucnind În râs. Nimic nu te Împiedică, Într-adevăr, din momentul
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
sau altul, o carte ecran, În spatele căreia se ascunde cartea noastră interioar. Însă să-ți recunoști greșeala să fie oare cea mai bună soluție În cazul de față? Textul lui Sôseki pune, Într-adevăr, o interesantă problemă de logică. Minciuna estetului cu ochelari cu rame aurii și aceea a interlocutorului său se consideră dată pe față În momentul În care, În loc să nege existența acelei scene În cartea lui Harrison, el este de acord, spunând că este extraordinară. Dar cum poate ști
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
cu ochelari cu rame aurii și aceea a interlocutorului său se consideră dată pe față În momentul În care, În loc să nege existența acelei scene În cartea lui Harrison, el este de acord, spunând că este extraordinară. Dar cum poate ști estetul cu siguranță că are de-a face cu un necititor dacă nu a citit el Însuși romanul? În situația pe care o descrie Sôseki, dialogul Între doi necititori ale aceleiași cărți se caracterizează prin faptul că fiecăruia dintre cei doi
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
este la Îndemână să știi ceea ce cuprinde un text. Iar această Îndoială nu se leagă numai de valoare, ca la Balzac, ci se extinde și la „conținutul” său. E și cazul romanului lui Frederic Harrison, Theophano, În privința căruia, după părerea estetului cu ochelari cu rame aurite, ar fi posibil să Îl Înșeli sau să-l amăgești pe celălalt. Publicat În 1904, el aparține unui gen pe care l-am putea numi roman bizantin. Începe În anul 956 după Hristos și se
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
el aparține unui gen pe care l-am putea numi roman bizantin. Începe În anul 956 după Hristos și se desfășoară până În 969, povestind contraatacul victorios dus Împotriva Islamului de către Împăratul Constantinopolului, Nichifor Focas. Ceea ce trebuie să deslușim este dacă estetul Înșiră sau nu povești atunci când comentează finalul dramatic al eroinei, ceea ce este, de altfel, un alt mod de a ne Întreba dacă Sôseki vorbește sau nu despre o carte pe care nu a citit-o. Putem să zicem că eroina
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
că a murit nu Îți poate folosi drept criteriu pentru a judeca dacă așa-zisul cititor a citit cartea. La un cu totul alt nivel decât acela al Întrebării propriu-zise de a ști dacă eroina moare sau nu În Theophano, estetul e cu siguranță Îndreptățit să laude calitatea acestui pasaj, căci Într-un fel asta există acolo, măcar și cu titlul de virtualitate nerealizată. Puține sunt romanele de aventură din acea vreme care să nu aibă un personaj feminin și vedem
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
unei povești de dragoste. Și cum, de atunci, nu o omori pe eroină fără să povestești ceva care se Încheie cu bine, la ce e literatura, În mod obișnuit, mai bună? E, deci, de două ori, dificil să știm dacă estetul a citit sau nu Theophano. Mai Întâi, nu e chiar inexact să zici că e vorba despre moartea unei eroine, chiar dacă termenul de dispariție ar fi cel mai potrivit. Pe de altă parte, că s-a Înșelat asupra acestei chestiuni
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]