423 matches
-
cu picioarele strînse, rezemată de perete, ancorată În același loc În care o lăsasem. Încetișor, temîndu-mă să nu deranjez, am deschis ușa și am intrat În apartament. Perdelele de la balcon unduiau În Încăpere. Silueta stătea așezată lîngă fereastră, cu chipul estompat contra luminii, nemișcată, cu o lumînare aprinsă În mînă. O perlă sclipitoare Îi alunecă pe piele, strălucitoare ca rășina proaspătă, și Îi căzu În poală. Isaac Monfort se Întoarse, cu chipul brăzdat de lacrimi. Nu te-am văzut În după-amiaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
gânduri mă poartă-n lumină, Un lujer de floare uscat se înclină Și-mi caută urma, dar eu, parcă nu-s... Și nu-s nici a florii petale, de mult, Stau triste rondouri pe-alei asfaltate, Octombrie trece-n culori estompate Ecou prelungit din al verii tumult... Sunt singur pe lume și caut o floare Prin pata luminii din octombrie dus, Ce-n mine încet se usucă și moare, Ecoul mă strigă, dar eu...parcă nu-s...
BACOVIAN? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83750_a_85075]
-
fiind mai lungi ca delimitare în timp, o dată ce ne întoarcem în corp; când mergem în viitor se consideră că culorile devin mai vii, cu tonuri cromatice mai nuanțate; când mergem în trecut se consideră că culorile devin mai palide, mai estompate până își pierd aproape de tot conturul cromatic și devin cadre alb-negru; toate celelalte tipuri de percepție se amplifică ca și intensitate în viitor și se diminuează în trecut; se vehiculează conceptul de “putere astrală” și se consideră că aceasta este
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
delimitat de paravane, în vreme ce alți trei detectivi, cu cel puțin zece ani mai în vârstă decât el, băteau la mașina de scris sau sporovăiau la telefon, iar zgomotul șiroia spre el din toate părțile, domolindu-se apoi într-o curgere estompată, care nu mai era nici măcar un zgomot. Fotografia mărită, de pușcăriaș, a lui Harlan „Buddy” Jastrow, ucigașul cu toporul din conitatul Kern și motivul pentru care se făcuse polițist, îl privea cu ochi reci de pe peretele din fața biroului. Un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în oglindă, dar în două rânduri curiozitatea lui aproape că îl făcu să provoace o ciocnire. Ajunse la casa lui Claire De Haven cu patruzeci și cinci de minute mai devreme. Văzu câteva Cadillacuri și Lincolnuri parcate la intrare, lumini estompate lucind dincolo de perdelele de la geamuri, o lucarnă întredeschisă pentru aerisire - acoperită, dar deschisă. Lucarna dădea spre o potecă pietruită și un gard viu înalt, ce separa domeniul De Haven de casa învecinată. Danny se duse acolo, se lăsă pe vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
râului. E bine să fii afară. Confuzia labirintină a palatului pare să nască nesiguranță, generând mereu noi și subtile împrejurări prin care să te poți pierde. În săptămânile care au trecut, amintirile lui despre viața de la Agra sunt tot mai estompate. Îi este greu acum să se imagineze trăind altundeva, în afara Fatehpurului. La râu, se gândește inevitabil la posibilitatea de a evada, dar ceva din alcătuirea peisajului face ca ideea în sine să pară ridicolă. Îi este mai ușor să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ca un răpăit, ca un vuiet jos, teribil, care pe moment izbucnește deschis într-o rafală, un trosnet. Vorbirea giganților. Încearcă să ajungă în față, îngrozit dintr-odată de pierderea acestui loc, a camerei sale și a colajului de figuri estompate, a dulapului cu haine, a familiarității scărilor pe care cobora spre salon. Semnul misiunii a fost deja ars, doar câteva litere mai sunt lizibile: „Îndrăzni-vom oare să-i lăsăm să moară în întuneric, când există lumina lui Dumnezeu?“ Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
baza rasei și a sângelui. Din momentul în care Drake a îngenunchiat în fața Elizabetei, la adunarea de pe pajiștea Runnymede, de la Wolfe la Quebec, la încoronarea Victoriei ca Împărăteasă a Indiei, trecutul este prezentat sub forma unor forțe mari și neinteresante, estompate chiar, care capătă claritate doar în anumite puncte, când este înghețată instantaneu în compoziții de chipuri strălucitoare, bogat învestmântate. Conform modelului de istorie al domnului Fox chiar și evenimentele recente precum războiul care le-a răpit elevilor lui unchi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
supărător de încet. Pe când cară dosarele dintr-o încăpere în alta, se imaginează alergând gol pe Coasta de azur. Se înfioară la gândul ce ar face Star din Spavin & Muskett; civilizație, în cel mai rău caz. Ceilalți juniori sunt umbre estompate, care discută doar despre fotbal sau bani. Cu tenurile lor îmbujorate și programul zilnic neschimbat, cei doi parteneri par să nu fie capabili de emoții puternice. Jonathan îi studiază, sperând să descopere măcar o dorință viscerală; dar nu este așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de apă cu steguleț galben. Măgarul merge pe mijlocul bulevardului. Se zice că până și un prinț călare trebuie să-i facă loc măgarului. Îl privesc pe sacagiu cum își termină treaba și apoi dispare în spatele porții. Ascult sunetul din ce în ce mai estompat al pașilor măgarului. Mă simt din nou învăluită în întuneric, iar nefericirea mi se strecoară în suflet, precum umezeala în anotimpul ploios. Când deschid din nou cutia cu viermi de mătase, descopăr că fluturii au dispărut. În locul lor, peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ia uite, cum a reușit el să determine această zeiță să producă ravagii în alte părți, în timp ce plaiurile lui badea Gheorghe au rămas neatinse și din ele nu s-au auzit secole întregi decât fluierul doinitor și cântecele lui senine, estompate doar din când în când de zgomotul ierbii fragede ruptă de la rădăcină de boturile umede ale boilor. În realitate, peste aceste plaiuri a curs sânge, iar acel badea Gheorghe nici n-a existat. Cineva s-ar putea întreba: e chiar
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mai anevoioasă. Vreau să aduc la lumina prezentului, ca un pios omagiu, chipurile celor care mi‐au dat viață, m‐ au crescut și iubit ca pe ultimul născut. În oglinda încețoșată a îndepărtatului trecut, 168 am deslușit mai întâi figura estompată a mamei, cu fața brăzdată de riduri adânci, scundă, cu trupul îngreunat de rotunjimile ce s‐au tot adăugat de‐a lungul anilor, veșnic împovărată de treburi și de griji. Când am început să pricep câte ceva din ceea ce se petrecea
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
alături sau fusese sau avea să fie. Doamna își comunica existența în mod cu totul neconvențional. Dominic o intercepta în fâșâitul lung al perdelelor, în bâzâitul unei muște trezite, în fiorul brizei bruște, toate păreau demascări flagrante ale respirației ei estompate, disipată prin toate colțurile, din care parvenea, ciclic, câte un stimul, un subterfugiu-avertisment, ca o grea clipire de gene a neantului... Poate, într-adevăr, în dimineața însorită de marți, doamna Veturia chiar întrebase, cum obișnuia: „Domnul profesor a închis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scrisori. Reiko Ishida. După ce-am terminat de citit scrisoarea, am rămas pe verandă, cu privirile ațintite pe grădina învăluită în prospețimea primăverii. Un cireș bătrân își etala florile în toată splendoarea lor. Briza ușoară conferea tuturor lucrurilor un contur estompat. Pescăruș a apărut și el de pe undeva și după ce a zgâriat de câteva ori scândurile verandei, s-a culcat lângă mine. Știam că trebuie să mă gândesc la ceva serios, dar nu îmi dădeam seama la ce anume și, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
sunt purtate de mâna noduroasă a nedreptății ca tirani înflăcărați peste ființa umană ancorată imanentului. Și totuși, pentru cel care primește străfulgerări din revelația mistică, tristețea conștientizării morții și a nedreptății drept constante prime ale vieții umane terestre, este profund estompată și, ulterior, proiectată în eclipsa impusă de adevărul unei dimensiuni superioare. Această dimensiune este, în perspectiva celui atins de clarviziunea mistică, transcendența. Viziunea sa descoperă inexprimabila măreție a copleșitoarelor abisuri divine. Prin fereastra epifanică deschisă de transcendență strălucește imperiul unei
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pentru spiritul aventurat în transcendență ca mijloc util, ca ustensil eficient dar ea reprezintă, în primul rând, un obstacol perturbator al trăirii mistice. Obstacolul solicită efort întru depășirea sa. Imboldul corporalității ce-și impune instinctul în suflet se cere aici estompat și controlat. Trupul nu trebuie să urce spre spirit ci să fie doar trepta pe care acesta pășește în drumul său spre transcendență. Este posibilă o suprapunere a extazierii mistice peste existența în corporalitate numai sub spectrul unei depline aserviri
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a restului de elemente ce-ți aparțin. Deschizi fereastra, închizi ușa, scri sau întinzi mâna celuilalt ca gesturi ce-ți aparțin firesc de banal, operări transformate în automatisme care nu pot fi dispuse și expuse meditației. Energia meditației este aici estompată și redusă la nivelul unei gândiri de suprafață ce vizează doar reperele vieții cotidiene de zi cu zi. A contempla gesturi și acțiuni ce se repetă zilnic pare a fi pentru ochiul mundan un non-sens și o absurditate deplorabilă. Amănuntele
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
enigmă între adâncurile și înălțimile aceluiași infinit. Naivitatea, credulitatea stridentă cu care prezența umană își ancorează resursele ontice în oferirea de sine a vulgului profan, a simplității fără adâncimi și semnificații ce deschid spre profunzimi este, în contextul suferințelor adamice, estompată și, într-un final, anihilată. Locul ei este luat de privirea purificată prin îndurerări, privirea unei conștiințe ce își întâlnește revelația efemerului mundan, al limitării acestuia și-al învecinării cu un nedeterminat în structura strălucirii sale absolute. O astfel de
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mundaneitatea aplatizantă. Suferindul apare drept o disfuncție ce atentează la normalitatea optimismului cotidian, drept irumpere și sincopă în fluxul banalității ce-și consumă agitația zi de zi. Ca problemă ce obstrucționează țipând strident în uniformitatea apatiei sociale, suferința individuală trebuie estompată și rezolvată în sensul normalizării, reintegrării în firescul mundan a permetrului ontic afectat de către ea. Acea regiune întunecată trebuie reluminată de focul pal ce exclude artificial prezența umbrelor existențiale din planul cotidianității banalului efemer. Desigur, la nivelul unui astfel de
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Dar ceea ce a mai spus Sophie este un lucru ce nu se cade să-l rostească o domnișoară. Nu se cade să vorbească amândoi despre ceea ce începe a se petrece la etajul de sus, deși dincolo de ușă se aud voci estompate și pași, iar în stradă se aud roțile trăsurii cu care Ștefan însuși a plecat după doctorul mamoș aflat, ca de obicei, la Spitalul Colțea. Nu se cade să-i spună așa ceva, dar, cum vor mai rămâne în tête-à-tête destul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Sophie dispoziții să o închidă ? Nu-mi amintesc nimic pozitiv în această privință. Firesc ar fi să renunț atunci, mai ales că îmi văd gestul cât e de inutil și de ridicol, pentru că fâșâitul roților trăsurii se aude tot mai estompat, de parcă s-ar depărta. Mă încearcă deodată o lehamite și senzația de sfârșeală crește. La ce bun să continui lupta cu ușa înțepenită ? în timp ce o continui, însă, îmi amintesc o veche scenă : maman, între două servitoare, trecând în revistă sâmbătă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ale Papucului, prin care făpturi străine puteau furișa priviri din afară înăuntru, Alex începu să tragă toate storurile pe care, cu multă vreme în urmă, tânărul artist ennistonian Ned Larkin, o descoperire a lui Geoffrey Stillowen, pictase scene de grădină estompate, în culori pastel. Picturile reprezentau vag grădina Belmont. arborele ginkgo, bradul, fagul arămiu, mestecenii care căpătaseră acum un aspect păstos, priveliști îndepărtate ale Papucului. În salon se găseau și portrete, în aceeași manieră, ale membrilor familiei, în costumele diverselor perioade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de îngrijorare în timp ce-și pregătea prelegerile, ale garsonierei sordide în care vărsase atâtea lacrimi înainte de a se fi ivit Pearl, ale feței nervoase, vinovate cu care o privea Margot Meynell, actualmente doamna Albert Marcovitz, și departe, departe, foarte estompat, ale chipului mamei ei, nefericita femeie moartă care fusese cândva domnișoara Rozanov. Se auzi clincănitul unui clopot îndepărtat. Hattie își vârî o batistă curată în buzunar și ieși din cameră, imaterială ca o sămânță în spațiile brune ale palierelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lungă, lungă... și-l las să zburde... să zburde... să zburde... Ce imagine terbilă! — Ce-i muzica asta ciudată? — E un bâlci pe islaz. Ecourile îndepărtate ale muzicii de bâlci, distilată și îndulcită de aerul călduț al serii, răzbeau, intermitent, estompat, în grădina Belmont. Ceva mai aproape, o mierlă cânta extaziată, cu triluri lirice ca de privighetoare. Salcâmul se înveșmântase în frunzișul de vară. Crengile-i grăsune, încovoiate, păreau a fi mădularele unui animal rotofei. Grădina era îmbălsămată de mireasma mălinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
incalculabil, se esențializează cu fiecare volum și, la fel, câmpurile semantice, însă juxtapunerea acestora, precum și polisemantismul îmbinărilor lexicale perpetuează impresia de ermetism, cu toate că acesta pare a se diminua treptat. Din primele poeme cuprinse în carte, se desprinde o perspectivă nostalgică, estompată vag, în mod deliberat, intertextual, prin ironie / autoironie - ehe, unde ne sunt cărăbușii -, dar și resemnarea - asta e -, două dintre manifestările sinelui, care traversează continuu, îngemănate, scrisul lui Liviu Ioan Stoiciu. Ca și alți poeți de orientare postmodernistă, reliefând, paradoxal
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]