288 matches
-
de altă parte, negermanii, în principal celți, romani, greci, erau numiți "walha-*" (acest cuvânt este la originea unor cuvinte precum Wales, Vlahi, Valonia etc.). Cuvântul generic "țiuda-*" ("oameni") (care apare în numeroase nume proprii, precum "Thiud-reks" și, de asemenea, în etnonimul "Suedezi" din engleza veche "sweo-ðēod") nu este o auto-denumire. Totuși, adjectivul derivat din acest substantiv, "țiudiskaz*", ("popular"), a fost folosit în referire la limba poporului, în opoziție cu limba latină (primul exemplu menționat în 786). Cuvântul a evoluat diferențiat apoi
Triburi germanice () [Corola-website/Science/299636_a_300965]
-
secolul al VI-lea î.Hr. până în secolul al II-lea î.Hr.. Denumirea sciții nu a mai fost folosită după secolul I î.Hr. cu referire la acest grup de triburi (vezi și sarmații, roxolanii, alanii). Unele documente romane târzii au folosit etnonimul sciți pentru a s referi la slavii răsăriteni. Între secolele I AD și al IX-lea, regiunea a fost locuită vremelnic sau tranzitată de diverse popoare germanice, iranice și turcice, între care cele mai cunoscute goții, hunii, avarii și ungurii
Slavi estici () [Corola-website/Science/299150_a_300479]
-
Caius , proconsulul Macedoniei, dar care nu a avut curajul de a traversa Dunărea, înspăimântat de pădurile întunecoase de pe malul celălalt. De-a lungul timpului, unii cronicari, voit sau întâmplător, i-au confundat pe geți cu goții. Primul care a utilizat etnonimul “got” că sinonim pentru “get” a fost împăratul filosof Iulian Apostatul (361-363 e.n.). În secolul al IV-lea, echivalentă a fost adoptată și de alți autori, iar prin scrierile istoricului latin Claudianus (începutul secolului V) și mai ales ale lui
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
unitate în ceea ce privește statutul meglonoromânei față de celelalte variante. Meglenoromâna mai este vorbită de o populație estimată la aproximativ 2.800 de persoane care își spun "vlaș" (singular "vla", cu varianta "vlau̯"), iar limba lor o identifică spunând că vorbesc "vlășește". Etnonimul "vlaș" „vlahi” este la origine un exonim folosit de popoarele vecine și adoptat de ei. Meglenoromânii trăiesc în regiunea Macedonia Centrală din Grecia, în Republica Macedonia din fosta Iugoslavie, în România și în Turcia. Meglenoromâna este idiomul romanic de est
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
în întreaga Europă. Totuși, această teorie tradițională nu poate fi pe deplin adevărată, pentru că termenul „Brazilia” a apărut pe hărți abia în secolul al XIV-lea, cu referire la o insulă ce s-ar fi aflat la vest de Azore. Etnonimul „brazilian” ("brasileiro" în portugheză) a apărut în secolul al XVI-lea, referindu-se la început doar la cei care s-au ocupat de afacerile cu fernambuc. Mai târziu a fost folosit pentru a-i desemna pe oamenii născuți în colonia
Brazilia () [Corola-website/Science/297758_a_299087]
-
i au fost populația de bază a ei. Cu etnonimul "ilirioi" ('Iλλυρίoi) grecii au numit, se pare, mai întâi unul dintre triburile mai apropiate de ei care se afla în apropiere de Epir, spre nord-vest. În mitologia greacă, Illyrus ar fi fost fiul lui Cadmus și Harmonia și ar fi
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
mici. În total sunt 97 de grupuri etnice trăitoare în republică. Kalmâkia se deosebește de vecini prin aceea că este unicul teritoriu cu populație de confesiune budistă (varianta budismul tibetan) din Europa. Rușii au adoptat în secolul al XVI-lea etnonimul turcic "kalmîc" ("kalmak", "kalmük"), care înseamnă „rămași; rămășițe”, de la tătari. El este însă atestat încă din sec. XIII și XIV. Rușii îi numeau în 1530 „tătarii kolmak”. Teritoriul kalmîcilor din aceeași epocă figurează pe o hartă în lucrarea "Cosmographia" (1544
Kalmâkia () [Corola-website/Science/298491_a_299820]
-
însă atestat încă din sec. XIII și XIV. Rușii îi numeau în 1530 „tătarii kolmak”. Teritoriul kalmîcilor din aceeași epocă figurează pe o hartă în lucrarea "Cosmographia" (1544), de cartograful german Sebastian Münster, cu numele "Kalmuchi". Kalmîcii înșiși folosesc un etnonim propriu - și anume oirat sau "oirad", în limba mongolă. Unii cercetători presupun că acest etnonim ar putea fi o stîlcire a denumirii inițiale "dörvn öörd" care însemna “cei patru aliați”. (Probabil inspirați de această denumire, alte grupuri mongole s-au
Kalmâkia () [Corola-website/Science/298491_a_299820]
-
Teritoriul kalmîcilor din aceeași epocă figurează pe o hartă în lucrarea "Cosmographia" (1544), de cartograful german Sebastian Münster, cu numele "Kalmuchi". Kalmîcii înșiși folosesc un etnonim propriu - și anume oirat sau "oirad", în limba mongolă. Unii cercetători presupun că acest etnonim ar putea fi o stîlcire a denumirii inițiale "dörvn öörd" care însemna “cei patru aliați”. (Probabil inspirați de această denumire, alte grupuri mongole s-au autodenumit odinioară "döcin monggol" (döcin însemnînd “patruzeci”), Strămoșii oiraților trăiau preponderent în provinciile Djungaria și
Kalmâkia () [Corola-website/Science/298491_a_299820]
-
Jeiăn, Žejane), la nord-est de muntele Učka, și în alte șapte sate și cătune la sud de acest munte. Alții sunt răspândiți în orașe din Croația și în emigrație, mai ales în Europa Occidentală, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia. Etnonimul „istroromâni” este un exonim creat de lingviști. Cei de la sud de muntele Učka își zic "vlåš" „vlahi” (singular "vlåh"), iar cei din Žejân - "žejånci" „jeiăneni”. De istroromâni, dar mai ales de limba lor s-au ocupat relativ mulți cercetători, începând
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
precum și pe insulele Rab, Pag și Krk. Pe această insulă au mai rămas de la ei numai toponime: Bata, Fintira, Sekara. Într-un document din 1329 referitor la localitatea Buzet din Istria, apare numele vlahului Pasculus Chichio, nume ce provine de la etnonimul "Ćići" folosit de croați pentru istroromâni până astăzi, transcris în latină "Chichii" în documentele vremii. În secolul al XV-lea au loc epidemii de ciumă devastatoare în Istria, și senatul Republicii Vreneția care stăpânea litoralul peninsulei, favorizează așezarea aici a
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
pe care îi numește "Morlacchi" în documentele sale, ca și pe cea a slavilor de sud ce se refugiază din calea cotropitorilor otomani. Astfel, în 1449 sunt menționați vlahi în localitatea Buje din Istria. Cuvântul "Cici" apare prima oară ca etnonim propriu-zis într-un document din 1463. Sub forma "Chichii", etnonimul reapare în documente în latină din anii 1517, 1524 și 1527, păstrate în arhivele orașului Triest. În acest secol se menționează așezări ale lor răspândite aproape peste tot în interiorul peninsulei
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
pe cea a slavilor de sud ce se refugiază din calea cotropitorilor otomani. Astfel, în 1449 sunt menționați vlahi în localitatea Buje din Istria. Cuvântul "Cici" apare prima oară ca etnonim propriu-zis într-un document din 1463. Sub forma "Chichii", etnonimul reapare în documente în latină din anii 1517, 1524 și 1527, păstrate în arhivele orașului Triest. În acest secol se menționează așezări ale lor răspândite aproape peste tot în interiorul peninsulei, mai ales în zona localităților Žejân și Mune, la nord
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
se desființează. Tot Glavina devine primarul unei comune care se constituise din toate satele instroromâne de la sud de muntele Učka. În 1945, Istria este înglobată în Iugoslavia. Este un moment în care emigrația dă o lovitură aproape fatală comunității istroromâne. Etnonimul „vlahi” (în greacă "Βλάχοι", în documentele latine medievale "Vlachi", în sârbă și croată "Vlahi", apoi "Vlasi") este folosit și pentru istroromâni încă din Evul Mediu, dar este derutant, pentru că are sensuri diferite în funcție de popoarele care l-au utilizat sau îl
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
italienești mai întâi sub forma "Chichi", apoi "Cici" sau "Cicci", iar la germanofoni "Tschizen", "Tschitzen", "Zitschen", "Tschitschen", "Ziegen", "Zische". Originea termenului ar fi că istroromânii se adresau unul altuia cu cuvântul "čiča" „unchi, nene” în sârbă și croată. Astăzi acest etnonim este imprecis, pentru că se referă și la croații din regiunea Ćićarija. Alt exonim folosit de croați era mai demult "Ćiribiri", despre care Ascoli precizează că era batjocoritor, astăzi în varianta "Ćiribirci", care, conform unei ipoteze neverificabile ar veni din propoziția
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
demult "Ćiribiri", despre care Ascoli precizează că era batjocoritor, astăzi în varianta "Ćiribirci", care, conform unei ipoteze neverificabile ar veni din propoziția "țire bire" „ține bine”. Croații mai folosesc și termenul "Vlasi". În mediul academic s-au folosit mai multe etnonime pentru istroromâni. Covaz îi numea "Rimgliani o Vlahi d'Istria", "Rimljani" fiind termenul folosit de croați și sârbi pentru cetățenii romani, Carlo de Franceschi, Ascoli și Vassilich - "Rumeni d'Istria", Ioan Maiorescu - „români istrieni”, Weigand - "Valaques d'Istrie". Termenul „istroromâni
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
din insula Krk (în italiană Veglia) se folosea termenul „vegliotoromâni”. În germană se întâlnește pentru graiul lor termenul "Krkorumänisch", în croată "krkorumunjski". Conform informației provenite de la Ireneo della Croce, istroromânii își ziceau "rumeri" în secolul al XVII-lea, dar acest etnonim nu mai apare în documente până la refolosirea sa de către Andrei Glavina și apoi de către Leca Morariu. În prezent, istroromânii folosesc în general un adjectiv derivat de la numele satului lor, cei de la Žejân numai pe acesta ("žejånci"), iar cei de la sud
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
pe malul râului, este un munte mare și o apă izvoraște [din el] și curge pe povârnișul sau. În dosul acestui munte aflăm un neam creștin numit M.rdât.” Primele cercetări asupra acestui subiect au stabilit corespondență între hidronimele și etnonimele menționate în cele două cronici și denumirile europene ale acestora. Astfel, Dûba = Dună, Dunărea, Mirvât sau M.rdât = moravienii, locuitorii Moraviei Mari, iar Madjgharî = evident, maghiarii, cărora le corespunde și ocupația de pescari. Singul etnonim care a stârnit controverse este
V.n.nd.r. (N.nd.r.) () [Corola-website/Science/308256_a_309585]
-
stabilit corespondență între hidronimele și etnonimele menționate în cele două cronici și denumirile europene ale acestora. Astfel, Dûba = Dună, Dunărea, Mirvât sau M.rdât = moravienii, locuitorii Moraviei Mari, iar Madjgharî = evident, maghiarii, cărora le corespunde și ocupația de pescari. Singul etnonim care a stârnit controverse este cel al (V.)N.nd.r.-ienilor. I. Perciun a identificat M.rdât cu valahii din Moldova de azi în urmă comparării datelor geografice iar N.nd.r cu valahii din Transilvania . Expresia "în direcția
V.n.nd.r. (N.nd.r.) () [Corola-website/Science/308256_a_309585]
-
română, prezentată, atrage atenția asupra României, Urechia subliniid roululei de "„santinelă a lumii latine la poarta invaziilor barbare”". În intervențiile lui, combate cu argumente afirmațiile aberante ale lui Gauthier Claubry, demonstrând că românii nu sunt slavi și albanezi, explică sensul etnonimului valah, argumentând că "„există români, valahi, până la Atena, Epir, Tesalia”". Un martor la lucările Congresului, B. Vinesiu, scria lui Iosif Vulcan despre locul ce l-a ocupat Urechia în lumea științifică prezentă: "„Chiar de a doua zi fu ales președinte
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
persoane din exterior”. Pe la sfârșitul anilor 1960, liberalii, ca istoricul , aveau îndoieli, mai ales în ce privește vederile lui Lincoln în chestiunile rasiale. Bennett a câștigat multă atenție când l-a făcut pe Lincoln alb-supremațist în 1968. El observa că Lincoln folosea etnonime peiorative, spunea bancuri în care erau ridiculizați negrii, insista că se opune egalității sociale, și propunea . Apărătorii săi, cum ar fi autorii Dirck și Cashin, au răspuns că nu era așa de rău ca majoritatea politicienilor vremii; și că era
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
i sunt una dintre cele patru ramuri ale românilor, pe lângă dacoromâni, aromâni și istroromâni. Etnonimul „meglenoromâni” este un exonim folosit de către cercetători, care se referă la faptul că acest grup etnic trăiește în principal în ținutul Meglen și că este o ramură a românilor. Ei înșiși își zic "vlaș" (la singular "vla" sau "vlau̯
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
popoare ale mării”. Prin termenul „popoarele mării”, izvoarele egiptene se referă la diverse grupuri etnice care în perioada faraonilor Ramses al II-lea (1279-1213 î.Hr.) și Merneptah (1213-1203 î.Hr.), venind de pe mare, au atacat Egiptul. Alături de acesti filisteni, identificați prin etnonimul „peleset”, inscripțiile de la Medinet Habu menționează grupurile etnice „tkr” ("tieker"), „dnw” ("danu"), „șrdn” ("șardana"), "șekeleș" și "uașaș" ("wașaș"). Textul inscripției relatează despre confruntări masive între egipteni și „popoarele mării”, purtate pe mare și pe uscat, probabil imediat după 1177 î.Hr.
Filisteni () [Corola-website/Science/303313_a_304642]
-
lumii sub un singur Dumnezeu adevărat. Până la începutul secolului al VII-lea, când Imperiul încă se întindea pe mari suprafețe și îngloba mai multe popoare, folosirea numelui "roman" indica întotdeauna cetățenia, și nu originea. Diferitele etnii își puteau folosi propriile etnonime sau toponime pentru a separa cetățenia de genealogie, motiv pentru care și istoricul Procopius preferă să îi numească pe bizantini "Romani elenizați", în timp ce alți autori folosesc "Romhelleni" și "Graecoromani", pentru a indica atât cetățenia cât și etnia. Invaziile lombarde și
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
otoman Ahîska (actualul Ahalțihi), unde turcii erau predominanți. După războiul ruso-turc din 1828-1829, pașalâcul a fost lipit Rusiei și aici s-a înființat două uezd-e: Ahalțihi și Ahalkalaki. Pentru a-i diferenția de turcii din Turcia, li s-a inventat etnonimul „"turcii-meshetieni"”. Această populație (din 220 sate ale provinciei) a fost deportată de Stalin în noiembrie 1944 în Asia Centrală și în Uzbekistan, și numai pe drum au pierit 15 000 sau 16% dintre ei. În urmă deportării, armenii au devenit elementul
Turcii din Georgia () [Corola-website/Science/304346_a_305675]