441 matches
-
și ideile, imaginația și reflecția, emoția și logica, structura și povestirea sau istoria ei nu fac parte din lumi separate. A descoperi diversitatea nu presupune să anulezi unitatea, dimpotrivă. Totul poate fi transcens. Structurile imuabile ale viului nu neagă istoria evenimențială, dar o reduce la vălurelele de la suprafața apelor. Acestea sunt însă întotdeauna mai adînci. Societățile tradiționale se bazează pe o ordine implicită, durabilă ; societățile actuale valorizează inovația și cultivă novomania, un cult al noului, al schimbării, sunt societăți fracturate, scufundate
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
îl vedem cu toții. Tipul de construcție mentală a ceea ce reprezintă criza trebuie, pentru a avea sens rațional, nu să ne scoată din cauză pe noi, ci să ne pună pe locul originii faptelor asupra cărora rămâne captivă perspicacitatea cunoașterii. Bifurcația evenimențială în direcția crizei sau în direcția echilibrului rămâne o convenție destul de abstractă și chiar și prin asta se arată a fi neconformă cu semnificațiile bifurcației materiale spre pierdere sau spre câștig. Nici nu ar putea să fie altcumva atâta timp cât ideea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
dobândind și procesând informații despre ceilalți pe baza unor scheme cognitive. În opinia autorilor citați aceste scheme cognitive sunt: schema cunoașterii personale constând în înțelegerea trăsăturilor și scopurilor individuale care influențează comportamentele sociale ale persoanei, ale indivizilor particulari; schema cunoașterii evenimențiale constând în cunoștințele împărtășite ale membrilor societății privind evenimentele, procedurile adoptate în ocazii și la evenimente sociale particulare; schema cunoașterii procedurale constând în cunoștințele indivizilor privind regulile de procesare a informației prin punerea în relație specifică a diverșilor itemi de
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
vorbirea dintre persoane cu grad de intimitate ridicat generează implicaturi conversaționale (pedanterie, ironie, glumă etc.). Maximele cooperării (cantitatea, calitatea, relevanța și maniera) au o maximă supraordonată: maxima prudenței. „Fii prudent!” Prudența comunicativă este legată de posibile consecințe negative în plan evenimențial și/sau deteriorarea imaginii publice a unuia dintre interlocutori. Cuvântul este pus deci sub semnul prejudiciilor pe care le poate aduce: „Atenție ce și cum vorbești în lume!”, „Vezi ce și cum îi spui”, „Să nu cumva să spui pe
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
să nu mă coc? / Că sunt floare cu noroc! / Cresc tot timpu-n grădiniță, / Mă iau fetele-n cosiță / Și băieții-n pălărie, / Cu o mare bucurie, / Cu dragoste nouă / Ca stropii de rouă!"115 Natura personificată devine, în balade, cadru evenimențial al tragismului uman; personaj-martor la trama epică, natura se supune, ea însăși, riturilor de trecere, conturând un spațiu al eternei călătorii: "Frunzuliță iarbă neagră, Du-t` pe câmp, vezi cum aleargă / Și de toată lumea-ntreabă; Și de lună, și de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
toată împărăția ca zestre. După ce s-au însurat Sucnă-Murgă, au trăit mulți, foarte mulți ani în fericire cu noroc și pace, stăpânindu-și împărăția cu dreptate."242 În basme, norocul devine el însuși personaj, țesând firul narativ și dinamizând liantul evenimențial. "Locuința soartei" este un spațiu al interdicțiilor în care trebuie respectată legea nescrisă a ursitei: "Flăcăule, apucă pe cărarea asta tot înainte prin pădure. La capăt ai să vezi un munte: în vârful muntelui ai să vezi un palat. Acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
multă nălucire. Zici, ce-i un loc ? Un loc e lume și lumea e cea dat Dumnezeu. Omu vine, le află și le rânduiește pe măsura lui."215 Actualizat continuu, prin sărbătoare, spațiul nu este un simplu cadru de desfășurare evenimențială, spațiul reprezentând substanța vitală a comunității sătești. Consubstanțial omului, spațiul prinde chip în mintea omului tradițional ca loc care devine orizont de viață, o prezență activă care stabilește rânduiala "trecerilor" din lumea aceasta: "Nu se poate să fie loc fără
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a ordinii primordiale: "Prin sărbătoare se produce o rememorare și o comemorare a unei întâmplări mitice."218 Complexul ritualic al sărbătorii introduce "o ruptură" în timp și spațiu, o abolire ad hoc a profanului și clădirea, din temelii, a cadrului evenimențial, ca univers sacru: "sărbătorile instaurează o ruptură de timp și spațiu: intervalul de sărbătoare este fixat de un calendar tradițional și este limitat la anumite zile care instituie "un sezon al sărbătorilor" (R. Caillois). Locul sărbătorilor sunt prestabilite. Ele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și a strigoilor și trebuie ținută. Există, însă, și sărbători "fără calendar", dar vii în mentalitatea populară: "Sărbătoarea dinților" (11 aprilie), "Sărbătoarea tâlharilor" (11 noiembrie), Sărbătoarea oilor, Sărbătoarea lupilor, Paparudele, Marțolea sau Marțiseara, Filipii, etc.220 Timpul sărbătorii transformă cadrul evenimențial al trăirilor zilnice în spațiu sacru în care obiectualul devine co-participant la actul ritualic. Sărbătorile echinocțiale și solstițiale erau celebrate în mod egal, la începuturi de an, timpul astronomic diurn, cu diferitele sale momente răsăritul și apusul soarelui, miezul zile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Introduction à une politique de l'homme (Introducere la o politică a omului). În L'Esprit du temps (Spiritul vremii) (1962,) Edgar Morin se străduiește să ajungă la o reflecție globală asupra fenomenului "culturii de masă'', apoi practică o sociologie evenimențială: Mai 68: la brèche (Mai 68: ruptura) (1968), La Rumeur d'Orléans (Zvonul din Orléans) (1969), Le Vif du sujet (Mie-zul chestiunii) (1969). La fel ca Henri Laborit, Edgar Morin a fost prezent la Convenția națională a Objectif 72, din
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
unor întâmplări, a unei serii de evenimente reale sau ficționale, ordonate în virtutea unei logici interne. Narațiunea (diegeza) reunește două paliere de referință: a. istoria/fabula/subiectul este stratul evenimentelor narate; „universul povestit“ (ceea ce se povestește) se organizează într o serie evenimențială în care întâmplările relatate sunt dispuse întro succesiune temporală; b. istorisirea/discursul narativ/fabulația (modul în care se narează) are în vedere mo dalitățile de enunțare a evenimentelor, discursul prin care se povestește, structurile textuale, universul povestirii, „discursul narativ“ (G.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
participă personaje. Textul epic numește o creație literară esențial narativă, care se structurează pe două niveluri. - Istoria, fabula, subiectul este stratul evenimentelor povestite, reale (povestire factuală) sau ficționale (povestire de ficțiune). Universul „povestit“ (ceea ce se povestește) se organizează întro serie evenimențială în care întâmplările relatate sunt dispuse întro succesiune temporală. În povestirea factuală, se adaugă și evenimentele denotate, adică universul citat, în timp ce în povestirea de ficțiune evenimentele sunt o proiecție mentală, imaginară, fără efect de denotare a realului. În acest caz
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a evenimentelor în timp: A doua zi, Felix... [...] În ziua următoare, Felix... Pe la începutul lunii august [...]. Când, pe toamnă, târziu, Felix [...]. (G. Călinescu, Enigma Otiliei) Narațiunea sincronă tinde să exprime în episoade narative care se succed acțiuni simul tane, durate evenimențiale paralele. Caracterul simultan al întâmplărilor este semnalat prin secvențe lingvistice, precum în tot timpul acesta, în același timp/moment...etc.: Sa rupt din locul său de sus, / Pierind mai multe zile. // În vremea asta Cătălin... (M. Eminescu, Luceafărul) Narațiunile paralele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
numai funcția narativă și cea de regie, fără a fi implicat în seria de evenimente; este „vocea“ narativă care relatează evenimente auzite de la un alt personaj (de pildă, lița Salomia din Hanu Ancuței). - Personajele obiective (actanții) sunt urmărite în planul evenimențial, având numai funcție actanțială. Sunt, de obicei, personaje secundare, implicate doar la nivelul acțiunii narate sau reprezentate scenic. Clasificarea personajelor poate avea în vedere și criteriul reprezentativității: - Personajul arhetipal este un model originar, un erou exemplar - mitic, legendar, basmic etc.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de natură cu rol în caracterizare. 3.2.7. Construcția subiectului în opera epică Subiectul (lat. subjectus - ceea ce este spus) reprezintă conținutul operei literare, fabula, istoria organizată după o logică internă a textului. Subiectul reunește acțiunile rela tate întro serie evenimențială (trama narativă), întrun ansamblu dinamic de situațiitip, numite momentele subiectului. În proza tradițională, unitatea subiectului este asigurată de principiul cronologic, de raportul stabil între instanțele narative și de conflictele care se amplifică gradat. Conflictul (lat. conflictus - ciocnire, șoc) este o
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și metode de fundamentare" specifice domeniului respectiv -, o face "pe propria răspundere"127. Sub acest aspect, Al. Boboc comentează că "istoria, care se ocupă cu faptele (și semnificația lor) nu are ca obiect și valabilitatea ideilor antrenate în istoria faptică, evenimențială" (s.n.)128. Este adevărat, întemeietorul fenomenologiei îl judecă pe Dilthey numai după criterii filozofice, ceea ce înseamnă că respectă, cel puțin aparent, purismul metodologic pe care l-am evocat anterior. În realitate însă, fundamentele în funcție de care valorizează valabilitatea unei Weltanschauungs-philosophie sunt
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Firește că, ieșit din sfera comentariului "auctorial", genul avea să-și creeze alte instanțe ordonatoare. Însăși "imparțialitatea" presupune rigoarea unei "priviri neutre", "din afară" (exotopice). O asemenea egalitate în tratarea unghiurilor de vedere duce la instaurarea unei ficțiuni superpuse celei evenimențiale. Relatarea la persoana a III-a, dominantă, distantă, autoritar cunoscătoare, presupune totuși o "prezență": difuză material, însă absolută în sens verbal, voce demiurgică, deoarece creatoare de viață. Dacă se poate spune că narațiunea la persoana I este "imaginarul trăit", cum
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
diegezei, domeniului afectelor, pasiunilor și sentimentelor, precum și modalităților lor de exprimare; b) În programul romanescului, acțiunea este motivată în special prin "traducerea" comportamentală a vieții afective a personajelor și mai ales prin componenta pasională a vieții lor interioare; c) Saturația evenimențială a diegezei și extensibilitatea ei infinită. Autorul ține să se delimiteze de opinia lui Northrop Frye, potrivit căruia această atașare față de viața interioară a personajelor caracterizează pe deplin romanescul, spre deosebire de roman, care, după el, se interesează de caracter și de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
lacune. Satul nu mai e un loc unde nu se întâmplă nimic, ci un spațiu unde întâmplările se lasă citite doar în perspectiva duratei lungi. Istoria lui se înscrie într-un orizont ce ține de altă ordine decât cea a evenimențialului. N. Iorga știa să observa aceasta încă de la începutul secolului nostru, sugerând întocmirea unei "istorii prin cei mici" și aducând el însuși însemnate contribuții de acest fel. O asemenea istorie îndrumă spre ideea de civilizație, nu spre evenimente militare și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de eroziunea implacabilă a timpului, că totul cade până la urmă în hăul uitării. Totul, și atât de curând! S-a putut vedea, în răstimpul din Decembrie până acum, că noua cadență a duratei indică o frenezie fără egal, o precipitare evenimențială și că în noul curs al istoriei rămâne prea puțin loc pentru decantări și reflecție. Memoria colectivă nu pare a fi dispusă la efort, iar cei meniți prin meserie a o stimula se păstrează momentan într-o ciudată rezervă. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
eveniment, de reabilitare a politicului. Nu încape îndoială că viața însăși va constitui un tărâm de explorare mereu valabil și pentru istorici, chiar și atunci când ei nu vor mai identifica evenimente ca pe timpul sistematizărilor lui Bernheim ori Langois. Alte forme evenimențiale se vor legitima, desigur, și istoria va continua să existe într-un fel mai adânc, mai aproape de natura anonimă a vieții. "Ce e omenesc e totdeauna vrednic a fi știut", spunea Ranke, iar ideea aceasta, ajunsă la noi din antichitate
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
acțiuni consonante. Altfel, invocarea ei ar fi abuzivă și de natură a evidenția contrastul dintre forța morală de altădată și slăbiciunea de caracter a noilor generații. Spiritul care a prezidat la înfăptuirea unității politice se cuvenea deci reînviat, nu cadrul evenimențial. "mai întâi de toate, să ne cunoaștem pe noi înșine", îndemnase Kogălniceanu. "Să ne cunoaștem între noi, domnilor", adăuga Pârvan: "Să ne cunoaștem și atunci vom fi una. De sus jos, de la răsărit la apus și de la miază-noapte la miază-zi
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
un fenomen ce rămâne în fața istoriei. Nu se confundă cumva istoria cu evenimentul și chiar cu un anume fel de eveniment? Întrebarea s-a mai pus, din altă perspectivă, în cadrul disputelor provocate de "noua istorie" și condamnarea de către acesta a "evenimențialului". Or, s-a putut remarca, la scurt timp, că istoricii au revenit la eveniment, că lunga durată a structurilor nu trebuie să o excludă pe cea scurtă, unde se plasează evenimentul. Orice formă ar lua procesualitatea istorică, ea tot istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
remarca, la scurt timp, că istoricii au revenit la eveniment, că lunga durată a structurilor nu trebuie să o excludă pe cea scurtă, unde se plasează evenimentul. Orice formă ar lua procesualitatea istorică, ea tot istorie rămâne. A respinge tirania evenimențială nu înseamnă a refuza de plano orice eveniment. A ține cont de "metamorfozele"și "paradoxul" acesteia e o regulă de metodă asupra căreia s-a atras deja luarea aminte 8. Schimbările produse la nivelul formelor nu anulează istoria însăși, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mai multor informații despre principalele evenimente parcurse de individ în existența sa, despre relațiile prezente între ele ca și despre semnificația lor în vederea cunoașterii istoriei personale a fiecărui individ, atât de necesară în stabilirea profilului personalității sale. Este prin excelență evenimențială, concentrându se asupra succesiunii diferitelor evenimente din viața individului, a relațiilor dintre cauză și evenimentele efect, dintre evenimentele scop și evenimentele mijloc. Variantele mai noi ale metodei biografice - cunoscute sub denumirea de cauzometrie și cauzogramă, își propun tocmai surprinderea relațiilor
Metode de cunoaștere a individalității elevilor utilizate în obținerea informației by Lenuța Barbu / Florentina Chitic () [Corola-publishinghouse/Science/1662_a_3065]