571 matches
-
un „Om Nou”, printr-o „revoluție morală”. Cazul existențialismului a fost discutat În altă parte 45. Ca și romantismul, existențialismul prezintă puternice asemănări cu gnosticismul și Înseamnă totuși, În cele din urmă, chiar contrariul gnosticismului: În vreme ce gnosticismul este campionul transcendenței, existențialismul este recunoașterea finală a absenței acesteia. Nu vom zăbovi aici asupra asemănărilor dintre mitul gnostic și biologia neodarwinistă puse În evidență de Hans Jonas 46. Ne vom ocupa Într-o altă lucrare de demonstrarea identității de ordin operațional dintre mitul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
răspunsuri capitale. Oricum, cuvântul e antologic, ai intrat în istorie Cu un singur cuvânt, acest "Nevermore" (...). De ce taci? Ți-ai impus că nu caști pliscul de teamă Să nu te repeți? Sau e la mijloc o filozofie mai adâncă decât existențialismul? Care a venit și s-a dus de-atunci, îți spun în paranteză. (...). Știam de mult acest monoton "Nevermore", Spune-mi numai ce-nseamnă în accepția lui modernă. Concluzia soresciană e net senină; lui Niciodată i se opune un tonifiant
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o situare în contratimp a romancierului consacrat care dorește recunoașterea ca savant (și invers) sau dorința lui Eliade de a excela în ambele domenii, de a reuni în persoana sa "o dublă legitimitate, de savant și scriitor, după modelul pontifului existențialismului, care este un filozof dublat de un scriitor"14? Adeseori, punerea în slujba uneia se face în deficitul celeilalte, de unde teama mărturisită că, dacă nu se consacră literaturii, va rămâne lucid, critic, filosof până la sfârșitul vieții, pierzând darul imaginației 15
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cultura franceză cu o remarcabilă vitalitate și creație spirituală. Pentru ei este inevitabil să fie marcați de situația lor. În creația literară, dar și în scrierile sale de istorie a religiilor, Eliade se confruntă în repetate rânduri cu istorismul și existențialismul: ca european occidental, nu poate accepta istoria ca pe un fapt pe care îl creăm prin propriile noastre puteri. El admite că unele popoare din Occident au motive să accepte istoria și să se încreadă în propriile lor alegeri și
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
vîrsta sintezei: A. D. Xenopol • Al. Zub, Mihail Kogălniceanu: un arhitect al României moderne • Al. Zub, Orizont închis • Al. Zub, Vasile Pîrvan. Dilemele unui istoric • Alexandra Hasan, Fals tratat de jurnalism • Alexandru Călinescu, Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii • Andrei-Iustin Hossu, Existențialismul francez • Demetrio Marin, Eminescu și cultura indiană • Henri Bergson, Cele două surse ale moralei și religiei • Henri Bergson, Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței • Henri Bergson, Evoluția creatoare • Henri Bergson, Introducere în metafizică • Henri Bergson, Teoria rîsului • Hermann Keyserling, Analiza
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
el” și poate fi studiat științific, dar mai ales poate fi caracterizat, de obicei, prin dialogul dintre „eu” și „tu”, dintre „noi”; - perspectiva persoanei a doua (tuă este mai puțin comentată de cognitivism, dar a fost abordată de fenomenologie și existențialism. E vorba de relațiile interpersonale intime, duale, dintre „eu” și „tu”, care presupun apropiere și interpătrundere reciprocă. Multe dintre sensurile eului interferează cu cele ale sinelui (selfă și acesta a avut o carieră filosofică, mai ales în înțelesul de conștiință
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
la distanță a celuilalt. Nici această situație, caracteristică pentru TP paranoică, pentru cea evitantă și parțial pentru cea borderline, nu e favorabilă desfășurării plenare a comportamentului etic. Duplicitatea malignă. Este o caracteristică intrinsecă a existenței persoanei umane, comentată amplu de existențialismul sec. XX. Se poate porni de la minciună. Când minte omul spune altora lucruri neadevărate, despre care știe că sunt astfel, pentru a atinge un scop, eventual pentru un avantaj. El este în mod deliberat nesincer. Minciuna e universal răspândită printre
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
R, 1940, 6-8; Mihai Niculescu, „Schiță pentru istoria lui «cum e cu putință ceva nou»”, U, 1940, 270; Ion Frunzetti [C. Noica], RFR, 1941, 2; Zevedei Barbu, „Izvoare de filosofie” „Saeculum”, 1943, 1; Florian Nicolau, D-l Constantin Noica și existențialismul lui Neagoe Basarab, „Symposion”, 1943, 1; Petru Comarnescu, Lucrări de filosofie românească, RFR, 1943, 7; Aristiade Manu [Arșavir Acterian], Despre „Izvoare de filosofie” și despre d-l Constantin Noica, SE, 1944, 1930; Grigore Popa, „Izvoare de filosofie”, LCF, 1944, 4-5
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
ceilalți, iar sentimentele față de aceștia sunt de aprobare, stimă, respect sau blamare, dispreț, desconsiderare. Ideea responsabilității umane ca inevitabilă și de netăgăduit este centrală în concepția existențialistă. Indeterminismul lui Jean-Paul Sartre este concentrat în afirmarea faptului că "existența precede esența". Existențialismul își are punctul de plecare în cuvintele lui Dostoievski: "Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis". Sartre arată că "într-adevăr, totul este permis, dacă nu există Dumnezeu, iar ca rezultat omul este părăsit, pentru că nici cu el, nici
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
s-a desprins decisiv de marxism, el a intuit dificultățile pretenției unui nou umanism și, în consecință, a respins brutal ideea de umanism, trezind protestele brutale, în aceeași măsură, ale lui Sartre și ale comilitonilor care veneau dinspre marxism și existențialism. Cu "noul antropocentrism" postmodern, dincolo de om și de lume nu se mai află nici măcar o entitate materială, ci chiar nimicul. Deci postmoderniștii se pot revendica simultan din materialismul marxist, prin pariul concretului și din existențialism, prin asumarea nimicului, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care veneau dinspre marxism și existențialism. Cu "noul antropocentrism" postmodern, dincolo de om și de lume nu se mai află nici măcar o entitate materială, ci chiar nimicul. Deci postmoderniștii se pot revendica simultan din materialismul marxist, prin pariul concretului și din existențialism, prin asumarea nimicului, pe care nu-l ocolise, evident, nici Heidegger, deși el a fost un existențialist de o factură nonsartriană. Despărțirea postmodernismului de existențialism se produce, totuși, prin eliminarea efectelor acestui tip de "transcendență vidă" angoasa. Omul postmodern, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nimicul. Deci postmoderniștii se pot revendica simultan din materialismul marxist, prin pariul concretului și din existențialism, prin asumarea nimicului, pe care nu-l ocolise, evident, nici Heidegger, deși el a fost un existențialist de o factură nonsartriană. Despărțirea postmodernismului de existențialism se produce, totuși, prin eliminarea efectelor acestui tip de "transcendență vidă" angoasa. Omul postmodern, în perspectiva "noului antropocentrism", se consideră fericit, cu adevărat liber de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță spiritualistă sau materialistă. La existențialiști, nimicul produce angoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
decât pe Hamlet, care, într-adevăr, se împotmolește în criza modernității, închizându-se în propriul său eșec, în propria lume. Inspirația lui Teleucă e de a fi făcut din Sisif un Ulise transmodern, salvându-l din condiția lui modernă din existențialismul lui Camus, unde Sisif e un "condamnat", o imagine a absurdului. Ulise a învins Ciclopul, imagine a monstruozității închiderii ca zeitate (el pare a fi paznicul și stăpânul peșterii lui Platon!), ca supradimensionare a Eului (pericol prezent și în supraomul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cunoaște (realul) reducîndu-se la ceea ce putem comunica sau semnifica. Această tematizare o putem regăsi în cele trei tendințe încă vii în filosofia occidentală: filosofia analitică anglo-saxonă, filosofia Ființei, a lui Martin Heidegger, filosofia germană în care își are originea atât existențialismul francez, cât și hermeneutica filosofică, dar care este mult mai mult decât atât, și, în fine, filosofia franceză a limbii, structuralismul francez, semiologia structuralistă. Desigur, formele în circulație ale filosofiei nu se reduc la acestea în cuprinsul lumii noastre. Dar
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Semiologia structuralistă a fost cea care a constituit coloana vertebrală a gândirii lui Roland Barthes, căci influențele care vin să se intersecteze fertil în spațiul teoretic al criticii literare pe care o reprezintă, au fost foarte numeroase - psihanaliza lui Bachelard, existențialismul sartreian, estetica marxistă, a lui Brecht, psihanaliza lui Freud, lingvistica lui Hjelmslev ș.a. - și tot atât de versatile ca și inconstanta sa poziție, într-o definiție din 1953, Roland Barthes postulează autoînchidere semnificantă a literaturii - care "trebuie să semnaleze ceva diferit de
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
rezidând în existența sa, care dorește mereu să fie altceva decât este și ajunge să fie mai mult proiect de a exista decât ființă. Acest punct de plecare este cel care a facilitat principala confuzie dintre filosofia lui Heidegger și existențialismul francez, pe care filosoful german, alături de sursele tradiționale - sfântul Augustin, Pascal, Kierkegaard -, l-a alimentat în mod evident. Numai că Heidegger nu pune în sine chestiunea omului, ci numai în vederea chestiunii Ființei. Omul este un fiind privilegiat, pentru care a
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
zădărniciei luptei și a fatalității eșecului”. Tot astfel poezia lui Remus Luca este stigmatizată de Sașa Pană drept „poezie de atmosferă lunatecă”, „fără legătură cu viața de azi”. Dar critica cea mai aprinsă va fi îndreptată împotriva literaturii promovate de existențialismul francez (Camus, Sartre, Gabriel Marcel), contrapusă noii literaturi sovietice, deoarece - formulează sentențios Nicolae Moraru - „poetul, literatul este ideolog. Este luptător”. Motiv suficient pentru Radu Lupan de a critica revista „Agora”, îngrijită de Ion Caraion și Virgil Ierunca, acesta din urmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289227_a_290556]
-
Camus, Sartre, Gabriel Marcel), contrapusă noii literaturi sovietice, deoarece - formulează sentențios Nicolae Moraru - „poetul, literatul este ideolog. Este luptător”. Motiv suficient pentru Radu Lupan de a critica revista „Agora”, îngrijită de Ion Caraion și Virgil Ierunca, acesta din urmă considerând „existențialismul egal cu umanismul”. Prin includerea a numeroase fragmente de jurnal aparținând lui Ion Marin Sadoveanu, Eugen Jebeleanu, M. Blecher și lui Mihail Sebastian, Sașa Pană crede că se poate vorbi de „un nou realism”. El descoperă în Al. Sahia (republicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289227_a_290556]
-
153-181; Regman, Colocvial, 177-179; Dan, Proza, 307-311; Petre Theodoru, În legătură cu M. Blecher, ATN, 1978, 2; Protopopescu, Romanul, 227-242; Manolescu, Arca, III, 55-75; Țeposu, Viața, 98-107; Constantin Trandafir, Destin tragic și conștiință modernă, RL, 1984, 52; Constantin Trandafir, M. Blecher și existențialismul, RITL, 1986, 2-3; Indrieș, Polifonia, 200-220; Mirodan, Dicționar, I, 180-193; Zamfir, Cealaltă față, 139-175; M. Blecher. Histoire d’un oubli, „Dialogue” (Montpellier), 1988, 17 (semnează Jacques Bouet, Georgeta Horodincă, Nicolae Balotă, Carol Iancu); Ramona Fotiade, M. Blecher și proza lucidității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
nici un fel de noimă. întîi, pentru că rostitorul lor e mai degrabă un pragmatic al grătarului decît un idealist al gîndirii. Să zicem, însă, că, într-un moment tensionat, în care cravatele roșii ale listei FIFA puteau fi oricînd sugrumate de existențialismul absolut al președinților de cluburi, cîteva fraze din Rousseau, Confucius sau Nietzsche puteau detensiona atmosfera. În sensul că beligeranții consumau celule nervoase pentru înțelegerea panseurilor și nu le mai rămîneau sinapse pentru a-și acuza adversarii direcți. „Răul se întoarce
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
un fel de Dobrogeanu-Gherea, ideologul celor mulți, convins că trebuie să avem neapărat 18 echipe pe prima scenă. Mitică Dragomir cita din doctrina proprie și spunea că educația se face prin cultură, dar mai ales cu bîta, ceea ce înseamnă esența existențialismului neolitic. Singurul din sală care se plictisea era Cornel Dinu. Ca un rafinat al genului, ajuns să fie ispitit uneori de tentația morții, el privea zbaterea de cirac a lui Mircea Sandu ca pe un desen animat în care Bluto
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
va fi contracarată prin arătarea insistentă a Nordului. Nu pentru a zări Steaua Polară, nici mușchiul de pe tulpina de miazănoapte a copacilor, ci pentru a căta spre ț ărmurile compromise pentru veșnicie de acest meci trucat. Iar Jean-Paul-Mitique Sartre va supralicita existențialismul cu un zîmbet meridional 100%, fără nici o urmă scandinavă în el. Ne va convinge că viața înseamnă interes, iar noi vom depune eforturi să ne dumirim că încă n-am murit. iunie 2004 Chelul și scufia de milioane David Beckham
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
citation author=”George Orwell”„Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele.” </citation> Albert Camus, scriitor de origine franceză născut în Algeria, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1957. Este adesea asociat cu existențialismul, deși el a respins vehement filozofiile existențialiste care cultivă evaziunea. Teza principală a filozofiei lui Camus afirmă că existența este absurdă. Absurdul este considerat de Camus doar un punct de plecare. Omul absurd „începe acolo unde celălalt sfârșește, unde încetând
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
condiționări, de marea trecere. În ciuda concepției existențialiste despre lume și viață, maya nu este absurdă și nici gratuită, ci o creație divină, un joc cosmic, energia la baza creației lumii. Gândirea indiană nu se complace în deplângere și descumpănire ca existențialismul, ci întrevede o soluție prin eliberarea de experiență umană, de viță fenomenală. Un mijloc de realizare este și înlăturarea vălului Mayei. Morfologia religiilor consideră că a da la o parte vălul mazei echivalează cu a te afla înaintea ființei supreme
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
creării unei științe sociale internaționale, Editura Polirom, Iași, 2011. 39 Sozialökonomische wissenschofts, vezi Dragoș Paul Aligică, op. cit., p. 23. 40 Dar nici nu ne aflăm în capcana criticii permanente și cu orice chip a lumii occidentale. Pascal Bruckner arată: "De la existențialism la deconstructivism, toată gândirea modernă se epuizează în denunțarea mecanică a occidentului, subliniindu-i ipocrizia, violența, ticăloșia", Tirania penitenței. Eseu despre masochismul occidental, Editura Trei, București, 2007, p. 12. 41 Charles Darwin, Originea speciilor, Editura Beladi, Craiova, 2007, p. 152
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]