406 matches
-
Engels. Jean-François Champollion (1790-1832) - orientalist francez, întemeietorul egiptologiei. A descifrat hieroglifele egiptene, în 1822, ajutându-se de piatra de la Rosetta, care prezenta același text în trei sisteme de scriere diferite: hieroglific, demotic și grecesc. Piatra a fost descoperită de corpul expediționar francez al lui Napoleon și o copie a fost adusă în Franța. Originalul a fost capturat de armata engleză după înfrângerea francezilor din 1802, fiind și acum prezent la Londra, în British Museum. Textul conține un edict din epoca ptolemaică
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
de scurtul răgaz dat de marina britanică pentru a restaura controlul colonial în Antile. Expediția, care părea un succes la început, s-a terminat cu un dezastru, comandantul francez, cumnatul lui Bonaparte, Charles Leclerc, murind de febra galbenă, întreaga forță expediționară fiind decimată de boli și de atacurile feroce ale rebelilor. Ostilitățile dintre Marea Britanie și Franța au reînceput pe 18 mai 1803 cu declarația de război a Angliei. Țelurile aliaților s-au schimbat de-a lungul conflictului: nu numai că trebuiau
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
răsărit a încetat să existe. Ieșirea din război a Rusiei a provocat înfrângerea României, care, rămasă practic înconjurată de forțele inamice, fără aliatul său răsăritean, a fost obligată să semaneze Pacea de la București din mai 1918. Totuși, prin sosirea forței expediționare americane, raportul de forțe de pe frontul de vest s-a schimbat în mod hotărâtor raportul de forțe în favoarea aliaților. Chiar și după ieșirea din război a Rusiei, cam un milion de soldați germani au rămas blocați în est până la sfârșitul
Frontul de răsărit (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/304694_a_306023]
-
de comandant suprem, dar generalul Nicolai Nicolaevici Iudenici era cel mai important comandant al armatei rusești din zonă. Inamicul Rusiei în această zonă a fost Imperiul Otoman. În perioada când marele duce a fost la comandă, Rusia a trimis forțe expediționare în Imperiul Persan (Iranul de azi) pentru a face legătura cu trupele britanice. În 1916, trupele ruse au reușit să captureze fortăreața Erzurum, portul Trebizond (Trabzonul de azi) și orașul Erzican. Turcii au contraatacat, iar luptele din jurul Lacului Van s-
Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei () [Corola-website/Science/304712_a_306041]
-
în majoritatea lor fideli papei, susținut de francezi și de austrieci. Presa italiană și cea internațională au urmărit atent acțiunile lui Garibaldi: "L'Illustration" descria într-o litografie fiecare etapă a operațiunii: în martie, proclamarea Republicii; în aprilie-mai, plecarea corpului expediționar francez, debarcarea, și un portret al lui Garibaldi cu titlul „Garibaldi, general roman”. Cotidianul britanic "The Times" a trimis un emisar special care nu-și ascundea admirația pentru Garibaldi. După sfârșitul Republicii Romane, Garibaldi a refuzat propunerea ambasadorului Statelor Unite de
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
Sudanului (1896 -1898). După înfrângerea mișcării mahdiste în bătălia de la Omdourman (1898), Sudanul este proclamat condominium anglo-egiptean (1899 - 1955), fiind administrat "de facto" ca o colonie a Marii Britanii. La Fashoda în Sudan, are loc în 1898 celebrul incident între forțele expediționare franceze și engleze, care aduce cele două puteri coloniale în pragul războiului. Administrația britanică izolează sudul (treimea meridională a Sudanului), populat de triburi africane (încurajând totodată aici răspândirea creștinismului), de nordul conservator, arab și islamic, adâncind astfel prăpastia dintre cele
Istoria Sudanului () [Corola-website/Science/303789_a_305118]
-
într-un sângeros război civil de o rară cruzime, soldat până la sfârșitul anului 2000 cu pește 60.000 de victime fără a se profila perspectiva unei soluționări reale a disensiunilor pe calea tratativelor. Încercarea Indiei de a sprijini, printrun corp expediționar (Indian Peace Keeping Forces), trimis în insula între 1987 și 1990, găsirea unei soluții pașnice, s-a încheiat cu un eșec. Între 1997 și 2001, luptele dintre rebelii tamili și forțele guvernamentale au continuat. După un armistițiu propus în decembrie
Sri Lanka () [Corola-website/Science/297988_a_299317]
-
două săptămâni de luptă. Atacul german ("Unternehmen Marita" - Operațiunea Marița) a fost declanșat pe 6 aprilie 1941, fiind vizate atât Grecia cât și Regatul Iugoslaviei. "Bătălia Greciei" s-a încheiat după căderea orașului Kalamata din Peloponez (30 aprilie), evacuarea corpului expediționar al Commonwealthului Britanic și ocuparea completă a întregii Grecii continentale de către puterile Axei. Atacul inițial german a fost dat împotriva pozițiilor elene de pe „Linia Metaxas” (19 forturi în Macedonia răsăriteană între Muntele Beles și râul Nestos și 2 în Tracia
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
Capitularea acestor forțe s-a încheiat a doua zi, 10 aprilie, în aceeași zi în care forțele germane au traversat granița iugoslavo-elenă lângă Florina (Macedonia apuseană 0, după ce au învins rezistența iugoslavă din sudul țării. Germanii au străpuns liniile corpului expediționar britanic și ale grecilor din regiunea Kleidi pe 11/12 aprilie și au înaintat spre sud și sud-vest. . În timp ce britanicii erau urmăriți în retragere spre sud-vest, înaintarea germanilor spre sud amenința spatele frontului elen, care lupta împotriva italienilor. Grecii au
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
a fost instrumentul legal prin care Înaltul Comandament al Wehrmachtului a capitulat simultan în fața Forțelor Expediționare Aliate și Uniunii Sovietice la luptele celui de-al doilea război mondial pe teatrul de luptă din Europa. Primul "act al capitulării" a fost semant la Reims, Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945. Capitularea necondiționată
Actul capitulării Germaniei () [Corola-website/Science/312067_a_313396]
-
sudul Albaniei, o retragere din fața italienilor fiind considerată o înfrângere rușinoasă. Din acest motiv, cea mai mare parte a armatei elene - 15 divizii - au fost lăsate pe frontul albanez chiar în timp ce germanii se pregăteau să atace. Generalul Wilson, comandantul corpului expediționar britanic, a numit în derâdere această încăpățânare „doctrina fetișistă conform niciun yard de pământ nu trebuie cedat italienilor”. Astfel, numi șase divizii grecești au fost lăsate să lupte împotriva atacului german.. Începând cu ziua de 6 aprilie, italienii și-au
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
bombardat pozițiile armatei elene din zona de coastă a Albaniei. Începând cu ianuarie 1941, Marina Regală Elenă a îndeplinit în principal sarcini de escortă a convoaielor din și înspre Alexandria, în cooperare strânsă cu vasele militare britanice. În timpul transportului Corpului Expediționar Britanic de la începutul lunii martie, flota italiană a declanșat atacuri împotriva convoaielor cu soldați. Britanicii, informați corespunzător cu ajutorul interceptărilor "ULTRA", au acționat în consecință, iar, în timpul bătăliei de la capul Matapan de pe 28 martie, au înfrânt în mod decisiv flota italiană
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
Beevor pe de altă parte a afirmat că nu luptele din Grecia au fost cele care au întârziat declanșarea războiului împotriva Uniunii Sovietice, ci ritmul nesatisfăcător al construcție de aeroporturi militare în Europa de Răsărit. În același timp, trimiterea corpului expediționar aliat în Grecia a fost motivată mai degrabă de considerente politice. Generalul Alan Brooke comenta retrospectiv că intervenția britanică în Grecia a fost „o eroare strategică clară”, de timp ce a lipsit frontul din Orientul Mijlociu în momente extrem de critice de
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
mai degrabă de considerente politice. Generalul Alan Brooke comenta retrospectiv că intervenția britanică în Grecia a fost „o eroare strategică clară”, de timp ce a lipsit frontul din Orientul Mijlociu în momente extrem de critice de numeroase trupe și echipamente militare. Corpul expediționar britanic s-a dovedit prea slab pentru a opri înaintarea germană în Grecia, dar ar fi putut juca un rol decisiv în Campania din Africa de nord. La sfârșitul războiului, lupta Greciei alături de Aliați avea să fie răsplătită în 1947
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
aprovizionarea pe ruta Haiphong-Yunnan. În ciuda bombardamentelor aeriene japoneze, această linie ferată a rămas deschisă traficului. Japonia a început să facă presiuni asupra Regimului de la Vichy să închidă această cale ferată, iar pe 5 septembrie niponii au organizat o „Armată indochineză expediționară” pusă sub comanda generalului-maior Takuma Nishimura. Această forță expediționară amfibie era formată din trupe de desant, vase de sprijin și avioane decolate de pe portavioane și de pe eroportul din Insula Hainan. Pe 22 septembrie, Japonia și Indochina Vichyistă au semnat un
Invazia japoneză a Indochinei Franceze () [Corola-website/Science/312220_a_313549]
-
linie ferată a rămas deschisă traficului. Japonia a început să facă presiuni asupra Regimului de la Vichy să închidă această cale ferată, iar pe 5 septembrie niponii au organizat o „Armată indochineză expediționară” pusă sub comanda generalului-maior Takuma Nishimura. Această forță expediționară amfibie era formată din trupe de desant, vase de sprijin și avioane decolate de pe portavioane și de pe eroportul din Insula Hainan. Pe 22 septembrie, Japonia și Indochina Vichyistă au semnat un acord prin care niponilor li se asigurau drepturi de
Invazia japoneză a Indochinei Franceze () [Corola-website/Science/312220_a_313549]
-
fost adunate forțe terestre care au fost însărcinate cu înlăturarea artileriei mobile otomane, așa încât deminatoarele să poată curăța calea pentru vase mai mari. Ministrul britanic pentru război, Lord Kitchener, l-a numit pe generalul Sir Ian Hamilton la comanda Forței Expediționare Mediteraneene ("Mediterranean Expeditionary Force", MEF) de 78.000 de oameni, care urma să îndeplinească misiunea. La acea dată, soldați din Forța Imperială Australiană (AIF) și din Forța Expediționară Neozeelandeză (NZEF) erau încartiruiți în Egypt, unde primeau instrucție în vederea trimiterii în
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
Kitchener, l-a numit pe generalul Sir Ian Hamilton la comanda Forței Expediționare Mediteraneene ("Mediterranean Expeditionary Force", MEF) de 78.000 de oameni, care urma să îndeplinească misiunea. La acea dată, soldați din Forța Imperială Australiană (AIF) și din Forța Expediționară Neozeelandeză (NZEF) erau încartiruiți în Egypt, unde primeau instrucție în vederea trimiterii în Franța. Acești soldați au fost comasați în Corpul de Armată Australian și Neozeelandez ("Australian and New Zealand Army Corps," ANZAC), care cuprindea Divizia 1 Australiană, formată din voluntari
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
și Neozeelandez ("Australian and New Zealand Army Corps," ANZAC), care cuprindea Divizia 1 Australiană, formată din voluntari, și Divizia Noii Zeelande și Australiei, sub comanda general-locotenent William Birdwood. Trupele ANZAC, împreună cu Divizia 29 Britanică, Divizia Navală Regală și cu Corpul Expediționar Oriental, francez, formate atât din trupe „metropolitane” cât și din trupe coloniale, au fost ulterior puse sub comanda lui Hamilton. Cu doar cinci divizii, operațiunea avea să fie complicată de numărul limitat de forțe, de terenul accidentat al peninsulei și
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
fie responsabil de implementarea mai multor inovații, inclusiv de dezvoltarea tancului. Raportul final al Comisiei a fost publicat în 1919, el concluzionând că, cu forțele care au fost disponibile, succesul depindea de acordarea de prioritate de către guvern expediției, lăsând Forța Expediționară Britanică din Franța să se descurce doar cu ce avea. Comisarii au găsit că Hamilton fusese prea optimist de la început și că adăugase la dificultățile lui Stopford la 8 august 1915; dar el a ieșit din anchetă mai favorabil decât
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
Dardanelles” la sfârșitul lui octombrie) au fost subsumate în Armata Orientului și apoi desfășurate la Salonic. În Egipt, trupele imperiale și ale dominioanelor britanice din Dardanele, împreună cu divizii noi din Regatul Unit și cu cele de la Salonic, au devenit Forța Expediționară Mediteraneană, comandată de general-locotenentul Sir Archibald Murray. Ele s-au alăturat Forței din Egipt și au devenit rezervă strategică pentru Imperiul Britanic, constând din 13 divizii de infanterie și de cavalerie cu 400.000 de oameni. În martie 1916, Murray
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
alăturat Forței din Egipt și au devenit rezervă strategică pentru Imperiul Britanic, constând din 13 divizii de infanterie și de cavalerie cu 400.000 de oameni. În martie 1916, Murray a preluat comanda ambelor forțe, comasându-le în noua Forță Expediționară Egipteană (EEF), și reorganizând unitățile pentru a lupta în Europa, Egipt și în alte zone ale Orientului Mijlociu. În vreme ce ANZAC a fost desființat, AIF a fost extins cu trei noi divizii australiene și cu o Divizie Neozeelandeză, toate patru înființate
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
1945, când guvernul slovac în exil a capitulat la Kremsmünster (Austria) în fața în fața generalului Walton Walker, comandantul Armatei a 3-a americane. După patru zile de la declanșarea invadării URSS de către Germania, Slovacia a trimis propriile sale unități împotriva sovieticilor - „Grupul expediționar slovac”. Acest grup de armată era comandat de ministrul slovac al apărării, Ferdinand Čatloš. În timpul campaniei de pe frontul de răsărit, forțele slovace au rămas treptat în spatele celor germane. Acest fapt s-a datorat în principal lipsei de mijloace mecanizate pentru
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
Ferdinand Čatloš. În timpul campaniei de pe frontul de răsărit, forțele slovace au rămas treptat în spatele celor germane. Acest fapt s-a datorat în principal lipsei de mijloace mecanizate pentru deplasarea celor 45.000 de soldați slovaci. Ca urmare a incapacității Grupului expediționar să mențină ritmul alături de trupele germane, s-a luat decizia creării unei unități mobile care să aibă o mobilitate crescută. Toate unitățile motorizate ale Grupului expediționar au fost concentrate în așa-numita „Comenduirea mobilă slovacă”, cunoscută și ca „Brigada Pilfousek
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
mecanizate pentru deplasarea celor 45.000 de soldați slovaci. Ca urmare a incapacității Grupului expediționar să mențină ritmul alături de trupele germane, s-a luat decizia creării unei unități mobile care să aibă o mobilitate crescută. Toate unitățile motorizate ale Grupului expediționar au fost concentrate în așa-numita „Comenduirea mobilă slovacă”, cunoscută și ca „Brigada Pilfousek”, după numele comandantului, Rudolf Pilfousek, fostul comandant al Diviziei a II-a slovace. Brigada Pilfousek a înaintat spre Lvov și Vinnița. După 8 iulie 1941, brigada
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]