417 matches
-
cu tramvaiul. PRONUMELE ORDINALTC "PRONUMELE ORDINAL" Sub aspect semantic, pronumele ordinal 13 caracterizează obiectele pe care le substituie din punctul de vedere al poziției, al ordinii în care se înscriu unul față de altul, pe coordonatele spațială și temporală ale lumii extralingvistice: A doua este a lui Tudor. șA doua ¬ mașina (barca, harta, pușca etc.) a doua ¬ ‘mașina’ (barca etc.) + ‘poziția 2’ț. Sub aspect deictic, pronumele ordinal, ca și pronumele de cuantificare, se circumscrie, asemeni clasei numelui (substantiv, adjectiv), obiectului comunicării
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
PRONUMELE INTEROGATIVTC "PRONUMELE INTEROGATIV" Sub aspect semantic, pronumele interogativ se caracterizează prin apartenența la instrumentele interogației, alături de adverbele interogative; sunt substitute ale unor substantive (pronume) care ar conține informațiile dorite, căutate de subiectul vorbitor în legătură cu identitatea unor „obiecte” din realitatea extralingvistică. Între ele, pronumele interogative se disting prin unele trăsături semantice prin care ar urma să se diferențieze substantivele-substitut, în interiorul opoziției + uman/- uman: + uman: cine: „Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost/ De-mi țin la el urechea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
variante adjectivale. Celelalte pronume cunosc și variante adjectivale. Locuțiunea interogativ-relativă ce fel de are numai valoare adjectivală. MORFOLOGIA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIVTC "MORFOLOGIA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIV" Sub aspect semantic, adjectivele pronominale relative nu mai substituie singure substantive denumind „obiecte” din realitatea extralingvistică, ci împreună cu substantivul, cu care intră într-un raport general-particular; substantivul determinat reprezintă generalul (specia), iar substantivul înlocuit (de adjectivul pronominal sau de întreaga sintagmă substantiv-adjectiv pronominal) reprezintă particularul: „Nu știu care roman a fost tipărit primul.” șromanul Moromeții/ Moromeții (subînțeles romanul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trei mă poartă, cinci mă duc de mă adapă.” pentru a ilustra valoarea substantivală sunt întrebuințate „substantival” doar în opoziție cu întrebuințarea lor adjectivală („Soacra cu trei nurori”). În realitate, în primul enunț, termenul trei nu denumește „obiecte” din lumea extralingvistică ci substituie și con comitent caracterizează cantitativ „obiecte” care ar fi fost numite prin substantivul substituit. În acest sens se exprimă autorii noii ediții a Gramaticii Academiei, pentru care termenul cel mai frecvent întrebuințat în legătură cu Numeralul este cel de substitut
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alături de substantiv, cea de-a doua categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire) care exprimă noțiuni și care, pe această bază, se caracterizează prin autonomie semantică. Distincția verb/substantiv 1 este fixată, în acest sens, de modul de a fi în lumea extralingvistică a „obiectului” interpretării lingvistice sau de „perspectiva” din care este interpretat, prin limbă, acest „obiect”. Substantivul numește (în actul de cunoaștere prin limbă) componente „oprite” ale lumii, reprezentând substanțe delimitate, fixate, de regulă prin dimensiuni finite; perspectiva este statică, impusă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interpretării lingvistice sau de „perspectiva” din care este interpretat, prin limbă, acest „obiect”. Substantivul numește (în actul de cunoaștere prin limbă) componente „oprite” ale lumii, reprezentând substanțe delimitate, fixate, de regulă prin dimensiuni finite; perspectiva este statică, impusă de realitatea extralingvistică însăși: om, fântână, codru sau deschisă de vorbitor: luptă, victorie, moarte, ploaie. Verbul numește componente în mișcare (acțiuni, fenomene etc.) sau considerate dintr-o perspectivă dinamică și, în legătură cu aceasta, fără dimensiuni precis delimitate: a elibera, a construi, a exista, a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
victorie, moarte, ploaie. Verbul numește componente în mișcare (acțiuni, fenomene etc.) sau considerate dintr-o perspectivă dinamică și, în legătură cu aceasta, fără dimensiuni precis delimitate: a elibera, a construi, a exista, a lupta, a ploua. În funcție de originea distincției: în însăși realitatea extralingvistică sau în perspectiva din care această realitate este interpretată, „opoziția” verb/substantiv este relativă. Este adevărat că verbul numește acțiuni (în general vorbind) iar substantivul substanțe, dar, dacă se poate vorbi de substantive cărora nu le corespund verbe: corabie, codru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complement (completivă) direct(ă), în cazul celor mai multe, verb predicat + subiect (subiectivă) în cazul lui a trebui (+ conjunctiv sau infinitiv) etc. (p. 98), ar conduce la anularea unor distincții existente în mod obiectiv în interpretarea prin textul lingvistic a unei realități extralingvistice: Trebuie să fie la Veneția. (verb predic. + subiect propozițional) - necesitatea (1) (2) (1) (2) Trebuie să fie la Veneția. (verb semiaux. pr.verb. compus) - ipoteza (1) (1) Păstrăm din punctul de vedere al Gramaticii Academiei ideea, îndreptățită, că limba română
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reflexive și construcții reciproce. (pp. 145-167). * DIATEZA este expresia lingvistică a raportului dintre relația semantică autor - acțiune - obiect și relația sintactică subiect - verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează realitatea extralingvistică - obiect al comunicării, poate dezvolta trei variante, două în care locutorul se află la originea dezvoltării conținutului semantic al diatezei și o a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează realitatea extralingvistică - obiect al comunicării, poate dezvolta trei variante, două în care locutorul se află la originea dezvoltării conținutului semantic al diatezei și o a treia în care sensul de diateză este autonom sau relativ autonom de locutor. I. O anumită realitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiect al comunicării, poate dezvolta trei variante, două în care locutorul se află la originea dezvoltării conținutului semantic al diatezei și o a treia în care sensul de diateză este autonom sau relativ autonom de locutor. I. O anumită realitatea extralingvistică - substrat al raportului semantic nume A (autor) - verb (acțiune) - nume B (obiect) poate fi privită de locutor din două perspective: 1. Subiectul vorbitor ia ca punct de plecare termen de bază, „obiectul” A, interpretat semantic printr-un substantiv: Copilul, privit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
activ) acțiunii verbale; • pasiv, din a doua perspectivă, impus de „pasivitatea” subiectului gramatical, expresie sintactică a „obiectului” (în mod firesc, pasiv) acțiunii verbului. II. Perspectiva din care privește subiectul vorbitor realitatea poate rămâne aceeași, dar se produc schimbări în realitatea extralingvistică: Tatăl și-a regăsit copilul. Tatăl a fost regăsit de copil. Deosebirea dintre cele două enunțuri sintactice reflectă două sensuri diferite de desfășurare a acțiunii în plan ontologic: 1. În primul enunț, acțiunea pleacă de la „obiectul” A, activ, interpretat semantico-sintactic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două sensuri de desfășurare le corespunde două diateze: Activă: A B șTatălț a găsit școpilul.ț a găsit Pasivă: A B șTatălț a fost găsit șde copil.ț a fost găsit Fiecare din cele două sensuri de desfășurare, proprii realității extralingvistice, poate fi interpretat diferit de locutor - în interiorul variantei I; schimbării de perspectivă -Ø îi va corespunde o schimbare de sens în interiorul categoriei diateză, pentru interpretarea aceleiași realități: Tatăl a găsit copilul. Copilul a fost găsit de tată. (Activ) (Pasiv) Tatăl
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cvasi-totalitatea situațiilor. Astfel, într-un enunț cu verbul la diateza activă: Copilul a descoperit insula., autorul acțiunii verbale este subiectul gramatical al propoziției: copilul, iar obiectul acțiunii este complementul direct al verbului-predicat: insula. Într-un enunț exprimând lingvistic aceeași realitate extralingvistică, dacă verbul este la diateza pasivă, autorul acțiunii este complement (de agent): de copil, iar obiectul acțiunii ocupă poziția de subiect gramatical: insula: Insula a fost descoperită de copil. Modul specific de desfășurare a celor două coordonate ale conținutului categorial
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenul subiect (copiii), satisface prima valență a verbului, limita B, descrisă de complement (drumul), o satisface pe cea de a doua. Raportul sintactic de la baza diatezei active: subiect gramatical - verb - complement direct este izomorf raportului logic de interpretare a realității extralingvistice. În funcție de diferite trăsături semantice ale verbului, componente ale sensului lexical, diateza activă dezvoltă trei variante: • subiectivă; verbul descrie o trăsătură dinamică a autorului acțiunii, interpretat ca subiect gramatical. Această variantă caracterizează verbele intranzitive: Copilul a adormit., Maria a revenit., Apa
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cunoaște.” (M. Eminescu) În plan semantic, verbele la diateza reflexivă se caracterizează prin trăsătura +reflexivitate, implicând, în interiorul relației verb (predicat) nume (subiect), coexistența, în sfera subiectului, a trăsăturilor +activ și +pasiv, în raport semantic cu un același „obiect” în realitatea extralingvistică: „obiectul” exprimat prin substantivul (pronumele) subiect face acțiunea exprimată prin verbul predicat (Maria recunoaște) și suferă tot el aceeași acțiune (...recunoaște pe sine): Maria recunoaște pe sine ® Maria se recunoaște (pe sine). Acțiunea pleacă de la subiect (Maria/ea) și se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumelui reflexiv-morfem), ipostaza de „obiect” - punct de sosire a acțiunii verbale -, expresie a trăsăturii semantice +pasiv/+pasivitate. Ca acuzativ al pronumelui reflexiv, morfemul se reflectă caracterul coreferențial al subiectului și „obiectului” acțiunii verbale în dezvoltarea raportului semantic enunț lingvistic - realitatea extralingvistică și trăsătura semantică +reflexivitate în dezvoltarea relației categoriale (de diateză) și a relației sintactice (verb nume); pronumele reflexiv se este în același timp regim verbal, „obiect” pasiv pentru manifestarea activă a subiectului și reprezentant al subiectului pentru manifestarea lui pasivă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăsătura +reciprocitate, rezultând din dezvoltarea, în interiorul relației verb (predicat) nume (subiect) și pronume (complement), a sensurilor de +activ/+activitate și +pasiv/+pasivitate în mod alternativ, și de numele-subiect, și de pronumele-complement, în raport semantic cu două „obiecte” distincte din realitatea extralingvistică. Cele două trăsături semantice: +activitate și +pasivitate nu se mai suprapun, ca în cazul diatezei reflexive, în sfera semantică a termenului subiect, întrucât sintagma se caracterizează prin necoreferențialitate în plan semantic: A ¹ B, ci sunt complementare. Nu mai este vorba
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timpului, categoria gramaticală a modului modalizează planul semantic al verbului înscris într-o perspectivă temporală. Modul este o categorie prin care se exprimă implicarea subiectului vorbitor în desfășurarea raportului semantic dintre verb (realitate lingvistică) și o acțiune (stare etc.) (realitate extralingvistică), interpretată prin enunțul sintactic - obiect al procesului de comunicare. Situat în centrul actului lingvistic, ca nucleu și condiție esențială a comunicării, verbului îi sunt imanente predicativitatea și temporalitatea. Pe de o parte, activitatea lingvistică înseamnă raportarea, prin intermediul limbii, la o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin enunțul sintactic - obiect al procesului de comunicare. Situat în centrul actului lingvistic, ca nucleu și condiție esențială a comunicării, verbului îi sunt imanente predicativitatea și temporalitatea. Pe de o parte, activitatea lingvistică înseamnă raportarea, prin intermediul limbii, la o realitate extralingvistică, pe de alta, orice act lingvistic situează în timp și se situează în timp. Fiind o categorie gramaticală circumscrisă actului lingvistic concret, modul presupune aceste două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
solidare; sensurile de ‘persoană’ și ‘număr’ sunt „amalgamate”, fiecare dintre protagoniștii actului lingvistic, ca și fiecare din protagoniștii acțiunii exprimată verbal, sunt înscriși în desfășurarea opoziției singularitate (unicitate)-pluralitate (multiplicitate), iar desfășurarea raportului semantic dintre cele două planuri: lingvistic și extralingvistic, în care își are originea sensul gramatical de ‘persoană’ se face din perspectiva situării în această corelație gramaticală: singular-plural. Pe de altă parte, generarea sensului gramatical de ‘număr’ prin corelația singular-plural se caracterizează prin autonomie ca „obiect” al comunicării. Prezintă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
călătoresc/călătorim pers.II-singular/pers.II-plural: zbori/zburați; călătorești/călătoriți pers.III-singular/pers.III-plural: zboară/zboară; călătorește/călătoresc În plan semantic, spre deosebire de substantiv și de pronume, numărul nu are la verb un conținut propriu, nu corespunde unei opoziții din lumea extralingvistică, precum student (sg.)/studenți (pl.), el/ei, ci își are originea în raportul sintactic verb (predicat) - nume/pronume (subiect). Opoziția verbală singular-plural își are, de fapt, originea în opoziția singular-plural, impusă de raportul dintre protagoniștii actului de comunicare și protagoniștii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gen, dezvoltate numai în planul expresiei, cu originea în plan deictic și în plan sintactic, caracterizează verbul la diateza pasivă. La persoanele I și a II-a, opozițiile de gen corespund unei opoziții referențiale, la nivelul subiectului gramatical, prin raportare - extralingvistică - la locutor/interlocutor. șEu, Mihai,ț am fost trimis la Sinaia. șEu, Mihaela,ț am fost trimisă la Sinaia. La persoana a III-a, opoziția de gen este determinată de acțiunea principiului acordului; predicatul se acordă cu subiectul gramatical în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
le exprimă, la nivel morfologic, la nivel sintactic sau în interdependență morfologie-sintaxă. Prin complementaritatea sistem lexical - sistem gramatical, unitățile lexicale primesc, în actul lingvistic concret, o componentă gramaticală în interiorul opozițiilor categoriale în care intră, în funcție de structura sintactică a textului, realitatea extralingvistică pe care categoria o interpretează sau de raportul pe care îl stabilește locutorul, între realitatea extralingvistică și interpretarea ei lingvistică. Concomitent cu componenta semantică lexico-gramaticală (genul, la substantive, tranzitivitatea, la verbe etc.), unitățile lexicale poartă în structura lor (în plan
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]