824 matches
-
de cineva; el însuși nu pretinde că l-ar fi contemplat, mulțumindu-se cu povestiri anonime, și atât de vagi încât nici nu-i pare necesar să-și încheie frazele: Dedesubt mișunau porcii sălbatici însă palmierul palmierul Talipot... Prin aer fâlfâie pasărea liră și pasărea ibis și fluturi grei de un albastru otrăvitor; însă palmierul... Inexistența respectivului arbore este declarată în mod coleric de dascăl, pentru care nimic nu este mai important decât să vorbim în cunoștință de cauză despre „cele
Profil Mihai Ursachi by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13327_a_14652]
-
din 20 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Ascult pierdut pădurea mea de șoapte Un bir nedrept în fiecare noapte Scadența care pururi înfioară, La cap de pod mă străjuie o fiară; Mă bântuie nebun un dor de ducă Și-mi fâlfâie la geam ca o nălucă Să fug din lume ca dintr-un tablou Să fug de toți. Și să mă nasc din nou! Referință Bibliografică: Un dor nebun de evadare / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 354, Anul
UN DOR NEBUN DE EVADARE de ION UNTARU în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361248_a_362577]
-
dracii izbucnesc în chiote de bucurie ca la o mare victorie. După câteva clipe, din trupul împrăștiat al vrăjitoarei se desprinde un abur străveziu, inform, care se înalță ușor către cer. În același timp, pe deasupra, un înger firav se rotește fâlfâind din aripioare. Câțiva draci zăresc sufletul babei cum se ridică tiptil către înger. Se reped furioși în calea sa și-l aruncă în brațele lui satan. Începe un joc amuzant pentru împielițați. Sufletul este aruncat dintr-o parte în alta
VIII. CALEA SPRE TALPA IADULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1400 din 31 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360205_a_361534]
-
Înălțăm ca niște zmeie, cuvintele rupte din noi Să atingem curcubeie sub ale vieții ploi... Clipele ne țin pe aripi să putem scruta infinitul Norii inimii îi vom risipi soare ne este visul... Din neînțelese depărtări un fior albastru răsare. Fâlfâie neliniștite chemări, inima-mi bate mai tare. Mă poartă pașii de lumină spre țărmul bandajat de mare. Albatroșii, cântece închină Valurilor ce dănțuiesc în zare. 4.07.2015 Referință Bibliografică: Neînțelese depărtări / Elena Lavinia Niculicea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
NEÎNŢELESE DEPĂRTĂRI de ELENA LAVINIA NICULICEA în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384460_a_385789]
-
încet ținându-se de mână, parcă dorind să nu tulbure somnul de veci al morților. Țipătul strident al unei păsări de noapte îi surprinse și se opriră locului speriați. Acesta se mai repetă de vreo două ori, apoi o bufniță fâlfâi din aripi printre copaci, iar în depărtări se auzi cântecul unui huhurez. De undeva dintr-un iaz, din adâncurile pădurii, răzbătu plăcut concertul broaștelor. Cerul era înstelat, fără pată de nor, iar luna nouă lumina slab întinderile. Tinerii se strecurară
XV. SUB SEMNUL BLESTEMULUI (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382324_a_383653]
-
alunge, ci doar săgețile din el cioplite, ce grav ne găuresc creierul și vesta. 21. Reperaj: clarinetul plânge, contrabasul gâfâie, tobele strănută și tușesc, pianul mă mângâie blând, chitara în inimă-mi vibrează, de nimic nu-mi pasă, mi se fâlfâie de toți și de toate, ascultându-mă, viața mi-o petrec din când în când. 22. Reperaj: acordurile de jazz îmi stârnesc amintirile, prin fumuri de alcool visez stând treaz, rememorându-mi pe rând toate iubirile devin un melancolic lucid
POEME (4) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382459_a_383788]
-
Acasa > Poezie > Imagini > ÎN AMURGUL ACELA DESĂVIRȘIT Autor: Dragoș Niculescu Publicat în: Ediția nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului În amurgul acela desăvîrșit, cocorul cu picioare de sticlă, cu aripi grele, de bazalt fîlfîia lent pe deasupra capetelor noastre, în timp ce noi ne plimbam prin împărăția de scorburi. O umbră, un fel de întunecare domnea permanent în vastele încăperi lemnoase, tu aveai ochii mai verzi ca de obicei, rochia ta de mătase era la fel de albă ca
ÎN AMURGUL ACELA DESǍVIRŞIT de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382863_a_384192]
-
plouă,plouă/vreme de beție...”( Rar). „salonul alb visa cu roze albe/un vals de voaluri albe”(Alb). „amurg de iarnă sumbru de metal/câmpia albă un imens rotund”(Amug de iarnă). „trec singur spre seară pe ape-nghețate/când fâlfâie pe lume violetul”(Plumb de iarnă). „o pictură parfumată cu vibrări de violet”(Primăvara).”și „voi lua din cer/ceea ce nu mai găsesc prin stele/de când rătăcesc”(Vreodată). „adio,pică frunza/și-i galbenă ca tine”(Pastel). Mă opresc, ca
UN GULIVER COTIDIAN de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383047_a_384376]
-
Lungane, așează-te, bre, mai pe la mijlocul sălii: prea-n față, te ochește stăpânirea; prea-n spate, te gâdilă bețivii*. Tatăl Oului și Sferei avea dreptate: în față adulmecau sala leonicele capete ale lui Dodu și nea Jean, iar în spate fâlfâia nemuritorul Pâcă. Prin 1970, la Cenaclul George Bacovia, îi cunosc pe poetul George Păun și pe distinsa doamnă Agatha Bacovia . În acele vremuri, înainte de anul 1988, am participat și la ședințele altor cenacluri, cu osebire la cele ale Cenaclului Nichita
„ DORESC O ROMÂNIE CU O CULTURĂ COMPETITIVĂ ÎN LUME ” [Corola-blog/BlogPost/93534_a_94826]
-
fără fervoare și fără interes pentru subiecte, prestând tustrei sârguincioși la trecerea timpului. Habar n-am cum Îmi venise În minte numele lui Adam Adam, deși, dacă stau și mă gândesc bine, În spatele aparenței de hazard pur, o oarecare logică fâlfâia, totuși. Cam inconsistentă, cam anemică, dar nu cu totul absentă. Știam din experiența de reporter că puține lucruri fac mai multă plăcere intelectualilor din afara Capitalei ca dialogurile despre personalități ilustre ale istoriei ori ale culturii naționale care se născuseră, activaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nebun și-ar putea imagina, văzând ferestrele date la perete, că nu e nimeni În toată casa. E chestie de psihologie aici...” Câțiva dintre noi am Încercat să-i explicăm că pe lume mai sunt și hoți cărora li se fâlfâie de psihologie și de alte farafastâcuri de-astea, dar băiatul o ținea proasta pe-a lui. Culmea e că a avut noroc și n-a pățit-o niciodată, ceea ce Îl umplea de o Încântare nedisimulată. - Vezi...? - Ce să văd? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
vreau, bre! - zise turcul. Atunci du-te și anunță-l pe viziriu. — Iaca mă duc - zise turcu și dispăru. Peste câteva clipe, cei trei, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și rapsodul Broanteș pășeau pe coridoare moi spre camerele viziriului. La un colț, fâlfâind, le tăie drumul o cadână. Spătarul Vulture o privi cu ochi critic și, facându-și semnul crucii, scuipă mult în sân. în sfârșit, după alte câteva colțuri, apăru un eunuc cât un taur. El deschise o ușă și în fața lor apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strecurase încetul cu încetul și la Curte: covoarele grele, roșcate de Buhura se subțiaseră sub pasul celor cu jalbe într-atât, încât, din loc în loc, aveau găuri prin care se vedea podeaua de lemn mâncat de carii. Perdelele de la ferestre fâlfâiau pline de molii în curentul ce se strecura pe sub obloanele prost închise. în afara jilțului domnesc, celelalte erau descleiate și desfundate, astfel că nimeni nu mai putea sta la taclale cu Vodă decât în picioare. într-o dimineață, trezindu-se ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
În primul rând, ocupă-te de ostatici, zise Fawcett. Chestiunea trebuie rezolvată, într-un mod sau altul, chiar săptămâna asta. — Într-un mod sau altul? repetă interlocutorul său, accentuând fiecare cuvânt. — Exact. — Fără să conteze câți vor muri? — Mi se fâlfâie câți vor muri, spuse englezul, fără să schimbe tonul. În vremurile astea, morții, oricine-ar fi ei, se uită imediat și, până la urmă, rămân doar niște date statistice. Nimeni n-o să uite însă așa de ușor că șase europeni nevinovați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
na, că era să zic vulva - pe care o stîrnesc cu cinismul, cu lipsa mea de scrupule, cu je m’enfichismul meu congenital, cu relațiile mele suspecte; le e frică de mine pentru că n-am nimic sfînt, pentru că mi se fîlfîie... Înțelegi? Îi am pe toți În buzunar, de-asta nu crîcnesc În fața mea, cred că mi-ar aplauda pînă și pîrțurile — Treaba ta ce faci cu cinismele tale, dar nu mă mai amesteca și pe mine — Vrei să spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Îmi miroseam subțiorile picioarele aveam impresia că duhoarea mea Îi face să mă ocolească așa se repetă totul mereu crezi că ai scăpat și te Întîlnești tot cu tine ocolul cel mai lung e calea cea mai scurtă spre casă fîlfîit de aripi a zburat o pasăre sau e balotul acela de cîrpe care se rostogolește pe treptele noului complex alimentar are și față pămîntie stafidită aidoma capetelor mici supte În ele conservate cu curara la Muzeul Antipa nu mumiile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
n-ați ști să-mi spuneți ce-i aceea femeie. Eu. Ce-i aceea femeie? Cum să nu, știu. Femeia este ca și șampania: când e rece, amețește teribil, dacă are ambalajul franțuzesc, costă mai scump. Se apropie de mine, fâlfâindu-și pantalonii de pijama și țăcănind cu tocurile. - Dacă definiția dumneavoastră este corectă, spuse ea încet, privind cu coada ochiului la Nelly și Kitty, aș avea motive să cred că pivnița dumneavoastră merită ceva mai bun. Rușinat de victoria mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
deci) demne de aceleași flori ca și doamnele de familie bună“. Și cîte altele. Cortegiul funerar În frunte cu Bandura va flutura steaguri roșii și negre În momentul În care va intra În mahalaua proletară, se zbăteau În bătaia vîntului, fîlfîind sinistru, flame purpurii În bezna nopții, aidoma unor simboluri florale, nu lipsite de conotație socială. La hotarul dintre mormintele celor avuți și a celor nevoiași, Bandura se Împletici cînd să urce pe un podium Înalt al unei lespezi de marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Umbra VÎntului Julián Carax Nu auzisem niciodată de acest titlu ori de autor, Însă prea puțin mi-a păsat. Hotărîrea era luată. De ambele părți. Am luat cartea cu cea mai mare grijă și am răsfoit-o, lăsîndu-i paginile să fîlfîie. Eliberată din celula ei de pe etajeră, cartea a exhalat un nor de praf aurit. Satisfăcut de alegere, ne-am Întors pe urmele pașilor mei prin labirint purtîndu-mi cartea sub braț, cu un zîmbet Întipărit pe buze. Poate că atmosfera vrăjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
rănit de tăcere. Am strîns farfuriile și le-am depozitat În micul spălător de marmură din bucătărie, ca să le curăț. CÎnd m-am Întors În salon, am stins lumina și m-am așezat În vechiul fotoliu al tatei. Suflarea străzii fîlfîia perdelele. Nu-mi era somn și nici n-aveam chef să Încerc să adorm. M-am ăndreptat spre balcon și am ieșit, pînă cînd am văzut lucirea vaporoasă revărsată de felinarele de la Puerta del Ángel. O figură se contura Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
apoi, într-o hărmălaie teribilă, mișcând din urechi, din picioare, din cozi, ondulându-și trupurile cilindrice, toți porcii încercau, într-o vâslire disperată, să ajungă unde plutea aburindă mâncarea. Era un spectacol fascinant. Un vier mai bătrân, purtând numărul 4, fâlfâind din răsputeri cu niște urechi enorme, ca de elefant, ajunse primul în zona tărâțelor, înșfăcă două cocoloașe mari, dar nu se opri, ci trecu spre grăunțe, pe care le ciuguli una câte una. Îi urmă grosul turmei, apoi, după ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
șes veșted, cu tutun, La mijloc de Rău și Bun, Pîn' la cer frîngîndu-și treapta, Trebuie să înflorească: Alba, Dreapta Isarlîk! Ruptă din coastă de soare! Cu glas galeș, de unsoare, Ce te-ajunge-așa de lin, Când un sfânt de muezin Fâlfâie, înalt, o rugă Pe fuișor, la ziua-n fugă... * - Isarlîk, inima mea, Dată-n alb, ca o raia Într-o zi cu var și ciumă, Cuib de piatră și legumă Raiul meu, rămâi așa! Fii un târg temut, hilar Și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de Palatu-i e vechi și vrăjit,/ S-a scufundat din mări adînci,/ A stat neclintit și stă neîncetat/ Să ferece fuga spre cer./ Pe dinăuntru un tainic brîu/ Se-nfășoară pe supușii împărăției,/ Iar norii, pe peretele de stîncă-n jos,/ Fâlfâie ca steaguri de izbândă (germ.). frecvent în Philippide, se acopere de precedentul indiscutabil al lui Novalis. Am ținut să salut, târziu, zorile poeziei lui Philippide mai înainte de a slăvi amiaza. Dar Stâncile fulgerate nu sunt străine de Aurul sterp. Le
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
vânt dușmănos. Opri un taxi și ceru șoferului să-l ducă la malul mării. Coborî scările până la malul apei. Nisipul era ud de ploaie și lins de valurile care lăsau în urmă puzderie de cochilii ce albeau plaja. Pescărușii își fâlfâiau aripile ca niște mari acolade orizontale slobozind țipete discordante. Marea era întunecată și neprietenoasă. Zgomotul ei surd se acorda cu furtuna din sufletul lui. De ce se dă totul peste cap atunci când suntem cei mai fericiți? gândi înciudat. De ce suntem veșnic
ANTENTATUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363812_a_365141]
-
și uneori îmi aruncau priviri blânde.,gingașe. Desigur Rinule rățuștele sunt ale tale vechi cunoștiințe! Ba chiar prietene care nu odată te-au întâmpinat cu sunetele gasurilor vioaie,privirile cristaline și ți-au făcut chiar semne de prietenie când își fâlfâiau aripile în semn de bun venit! Și fiindcă locurile prin care treci ,țărilr pr care le străbațisunt atât de diferite,uneori rămâneam pe puntea vasului închis într*o ecluză așteptțnd semnul de a putea înainta. Rinule ,apele-ți creșteau și
RINUL de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 1720 din 16 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362918_a_364247]