332 matches
-
de ședință, nu era vorba că cel mai important este să nu atragem atenția asupra noastră? Monte Cristo încă-și mai rumegă gîndurile care-l muncesc de dimineață, cercetează tavanul garajului cu privirea, igrasie, crăpături, pînze de păianjen. Petrică se fîstîcește puțin, nu-i vine nici o idee, nu-i trece prin minte nici o scuză. — Haideți că prea le luați pe toate în serios, dom’ Președinte, zice Monte Cristo, privind la papucii de lac ai lui Petrică, care începe să facă fețe-fețe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
răspunde Roja cu mintea aiurea. — Foarte bine, îi răspunde amabil Patru Ace, în chestii din astea îți trebuie o stare anume, jocurile de noroc nu sînt pentru oricine, mulți le consideră o adevărată artă. — Și în caz de cîștig? se fîstîcește Roja, nu știe cum să i-o spună direct, cum să se mai asigure încă o dată că a auzit bine. Banii sînt toți ai dumneavoastră, n-o să vă aibă nimeni grija, îl asigură Patru Ace citindu-i gîndurile. — Chiar așa
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
dată. Vorbea cu o voce înceată și joasă, pe când Rex îmi lingea neîntrerupt dosul palmei. Supa de legume cu parmezan aburea. Printre aburi, cuvintele își croiau drum către mine, răspicate și clare. Atât de răspicate și clare încât m-am fâstâcit, pentru că nu știam dacă ar trebui să răspund. Poate că într-o astfel de sală nu vorbea decât gazda. Mai bine așa. Asta îmi permitea să mă concentrez asupra farfuriei cu supă. În dreapta Rex îmi lingea harnic mâna, în stânga duceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
emoții puternice încep să tremure, chinuindu-se să arate un zâmbet. E tânără, nu mai mult de douăzeci și cinci de ani, cu ceva din frumusețea tulburătoare a Polei Negri. În mâini ține un mic șervet umed. Sub privirea locotenentului tânăra se fâstâcește, dar ceva din căutătura ofițerului român o asigură că nu are de ce să fie speriată. Mult mai liniștită, se așează pe un taburet aflat lângă unul dintre cele cinci paturi metalice, acoperite cu cearșafuri care miros a clor și începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cunoștință. - Sssssilviu, am rostit mecanic, întinzând mâna și mijind ochii. - Bogdan, mi-a răspuns un tip corpolent apărut din spatele ei, cu cămașă neagră cu guler răsfrânt, păr geluit și haină de piele. Ce faci? - Păi, ce să fac... m-am fâstâcit eu luptând cu niște sentimente amestecate care-mi urcau pe esofag, adică de ce însoțită, și de ce mă întreabă el ce fac, se vede limpede ce fac, aștept, dar și ea m-a întrebat, dar la ea a fost de complezență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sfârșit mi-a venit, Janet a deschis pe neașteptate ușa camerei mele. — Ce faci aici ? m-a întrebat el îngustându-și ochișorii ageri și vicleni, ca o pisică ce se pregătește să sară asupra prăzii. La ce înveți ? M-am fâstâcit atât de tare, încât am spus pe loc adevărul. Această greșeală a avut consecințe catastrofale, atât pentru mine, cât și pentru Yoga Vasistha. Janet mi-a înhățat caietul cu un „Aha !“ plin de satisfacție că bănuielile lui cele mai negre
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ai auzit niciodată de asta? Gagicile asiatice sunt capăt de linie. Dacă un individ se ascunde, alege o asiatică, pentru că au corpurile mai asemănătoare cu ale băieților. ― Corpul tău nu e ca al unui băiat, am spus eu. Julie se fâstâci. Își feri privirea. ― S-au ținut mulți homosexuali nedeclarați după tine? am Întrebat-o. ― De două ori la facultate, de trei ori la masterat, răspunse Julie. La asta n-am avut alt răspuns decât să o sărut din nou. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mai bine spus, cu un fel de mâncărime. Însă chiar nu pot să-mi imaginez ce suflet gângav trebuie să zacă în mine ca să-i pot explica lui Filip de ce îl priveam mirat când deschidea ușa și de ce îl rugam fâstâcit s-o închidă la loc atunci când mă refugiam cu orele în camera mea, când desfășuram „ample mișcări de trupe“ și conduceam „războaie imaginare vorbind de unul singur“ (pagina 62, rândul 2). Cum aș putea să-i spun că doar blestemata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și subțire l-a întrebat ceva în șoaptă pe-un tip scund și clăpăug, chiar în timpul unui examen de admitere la facultate, mai precis la Filologie. El, care trebuie să fi citit pe chipul fetei o naturalețe semeață, s-a fâstâcit puțin, a ridicat stiloul de pe coala velină și, măcar din orgoliu, dacă nu și din alte motive, s-a grăbit să-i răspundă. Numai că a făcut-o stângaci, cu prea mult aplomb, și a fost observat de-un supraveghetor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
acte în regulă) care dădea drept sigură apariția zeului indian Manitu în spatele blocului D 13, probabilitatea ca o grădină să se transforme într-un ditamai sanctuarul căpăta dintr-odată firescul și siguranța unei certitudini. În prezența lui, cuvintele obișnuite se fâstâceau, se retrăgeau timide în spatele vreunui Migu sau Doru, încercau să riposteze la adăpostul unui meci de fotbal, ca apoi să dispară cu totul, împovărate de gravitatea imparabilă a unor expresii ca „această defensivă precară este sortită eșecului“ sau „verticalizarea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Nando Îl ajută să ducă damigeana cu vin pe balcon iar curcanii Îi așezară pe masa din bucătărie. Apoi străduindu-se, Își schimbă fizionomia feței, afișând o mutră cât mai nenorocită. Strigă la Nando: „Așteaptă-mă vin imediat...!” Acesta se fâstâci retrăgându-se spre ușa care o deschise În așteptare. „E destul de târziu...” Auzind schimbul de cuvinte, Carla se Întristă. Îi ieși În Întâmpinare privindu-l rugător. „Ai Înebunit, vrei să pleci...!?” „Nu te necăji, dragă fată - o calmă el. Nando
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Brodocul, sat considerabil și cuprins, de 100 contrib., proprietatea d-lui I. Palade, din Iași; Pușcașii, deasupra Brodocului, sat țigănesc de 115 contribuabili; Băltenii, cotună mare, proprietatea statului, fost sat răzășăsc, cumpărat de Mihai Racoviță V. V. și dăruit măn[ăstirii] Fâstâcii, o sută treizeci contribuabili, trei cotune margene. Arendaș: Leantris (grec); Mărășenii, 71 contrib., în dreptul Băltenilor, spre răsărit, sat depărtat care rămâne fără școală. În Rediu proprietăreasa să fi promis a face local de primărie și școală, ar trebui să vie
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
obicei, nu numai nu-l stânjeni, ci părea mândru de împrejurarea asta, și, mai târziu, primi pe colegii tânărului cu mimica lui particulară, însă cu o desăvârșită îngăduință. Numai când Felix avu trebuință de bani pentru înscriere, moș Costache se fâstâci, întrebă dacă nu se poate mai târziu, sfătui pe tânăr să ia din altă parte, că găsește el pe urmă. Cum Felix nu avea nici un "altă parte", înfățișă cazul Otiliei, care făcu ceea ce făcuse și altă dată. Pretinse a avea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
minunată. Doctorul Vasiliad comandă profesional bătrînului: - Scoateți-vă și cămașa! Acesta, intimidat, se execută, aruncând o uitătură vrednică de milă către ceilalți, care nu se putură abține de a nu zâmbi. - Câți ani aveți? întrebă doctorul, imperios. Moș Costache se fâstâci. Era învederat că nu-i plăcea să-și spună vârsta. - Șaizeci și șapte, șaizeci și cinci... nu știu! - Hm! făcu doctorul, în timp ce Stănică se-nvîrtea, frecîn-du-și mâinile, în prada unei vizibile satisfacții. Ați suferit de vreo maladie infecțioasă intimă, soția dumitale a făcut
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ochii lumii, nu mă disprețuiești până acolo încît să nu mă suferi în fața ochilor tăi. Dar poți și așa să fii fericită. Poate iubești pe cineva, spune-mi ca unui frate... - Ce? zise aspru Olimpia, privindu-l fix.Stănică se fâstâci puțin. - Zic, poate iubești pe cineva, aspiri, mă rog, la altcineva,s-au mai văzut cazuri. Eu sunt om inteligent, suntem oameni moderni, amândoi. Ne căutăm fiecare fericirea care ni se potrivește, fără să o stricăm pe asta de azi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
relevând un glas gros. - Auzi, scumpe unchiule? strigă Stănică. Dă-ne, te rog,puțină mahorcă de-a dumitale. A venit tinerețea, studențimea, trebuie s-o sărbătorim. E în joc onoarea nepotului dumitale și iubitului meu văr, Felix. Moș Costache se fâstâci, vru să spună ceva, dar Stănică nu-l lăsă: - Nu te deranja, că știu eu unde-l ții. În chesea, pe scrin! Dispăru numaidecât pe ușă. Costache, alarmat, voi să alerge și el după Stănică, dar fu oprit de glasul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o iubire încă ușor disprețuitoare, l-ai adoptat pe Titi Ialomițeanu, fapt pe care în ruptul capului nu l-ai fi crezut posibil atunci când l-ai văzut prima dată, la acel five o’clock al Sophiei. Când l-ai văzut fâstâcindu-se la ușă ca un provincial, încât feciorul a trebuit să-i ia cu forța mănușile și pălăria, și i-ai zărit dunga ușor cenușie a gulerului, și manșetele roase, și pantalonii stropiți de noroi... Ca să nu mai amintim despre
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ce surpriză! se entuziasmează Oșanu. De unde telefonezi? De la hotelul "Carpați". A, deci ești în oraș! Nu-mi scapi, zău! Ia un taxi și vino la mine, sînt singur. Putem bea o țuică fiartă în liniște. Îmi pare rău, dar... se fîstîcește Mihai. Aș vrea să stau de vorbă cu dumneavoastră, dar... Bine! conchide Oșanu. Peste jumătate de oră sînt în fața hotelului, într-un Mercedes alb. Mihai se uită la ceas: va putea prinde trenul de noapte spre Moldova. Se spală pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
se pudrează cu talc și se machiază. Lăsă paharul pe masă și Îl Înjură de mamă din priviri Abia acum avea să Înceapă spectacolul. Avea să Înceapă, fiindcă În clipa aceea sosi domnul Lastarria, tatăl lui Rafaelito și scamatorul se fîstîci. Domnul Lastarria, Juan Lastarria, intrase și Înainta s-o salute, Încă o dată pe soția lui, de șaisprezece ani o tot saluta mereu Încă o dată. Scamatorul Îl privea, Îl admira și aștepta ca, printr-un semn din priviri, să-i Îngăduie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În plîns În fața atîtor copii În uniforme noi nouțe. În cele din urmă i-au auzit glasul: le spuse că era fericită că venise În Perú, Întotdeauna visase să vină aici și acum vor fi cu toții buni prieteni. Apoi se fîstîci complet, nu mai știu ce să spună și ei se foiau neliniștiți În rînduri, topindu-se de dragul ei și parcă vrînd să facă un pas Înainte. Dar Roșcova cred că prinsese pică pe ea fiindcă era atît de dulce, fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
uneori foarte diferiți. Totuși, deși avea experiență și instrucțiunile primite erau destul de cuprinzătoare, valetul simțea o mare îndoială; medierea secretarului pentru a-l anunța pe acest vizitator era necesară. — Chiar... veniți din străinătate? întrebă el parcă fără voie și se fâstâci; voise, poate să întrebe: „Chiar sunteți prințul Mâșkin?“ — Da, mai adineaori am coborât din tren. Mi se pare mie sau ai vrut să mă întrebi dacă într-adevăr sunt prințul Mâșkin și n-ai făcut-o din politețe? — Hm... bâigui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
treaba femeilor, prin asta vor să spună (și deci să justifice) că e treaba bărbaților. Felicitări pentru logică! Și dumneavoastră, desigur, tot așa gândiți, nu? — Povestiți-ne execuția, o întrerupse Alexandra. — Tare n-aș vrea s-o fac acum... se fâstâci prințul și parcă se posomorî. Parcă nu v-ar lăsa inima să ne povestiți, îl înțepă Aglaia. Nu, n-aș face-o, pentru că mai adineaori am povestit despre această execuție. — Cui i-ați povestit? — Valetului dumneavoastră, când așteptam... — Cărui valet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nevinovați. Era îngrozitor de tăcută. Odată, înainte de întâmplarea cu comis-voiajorul, pe când lucra ceva, a început brusc să cânte și mi-aduc aminte că toți s-au mirat și au început să râdă: „Marie cântă! Cum? Marie cântă!“ și ea s-a fâstâcit foarte tare și de-atunci n-a mai îngânat nici un cântec. Pe atunci oamenii încă o mai alintau, dar, după ce s-a întors bolnavă și chinuită, nimeni nu i-a arătat vreun pic de compătimire! Cât sunt de cruzi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fără să-și termine fraza, căzu pe gânduri. Era vizibil îngrijorat. Prințul îi aminti de portret. — Ascultați, prințe, spuse deodată Ganea, parcă fulgerat de o idee neașteptată, am o mare rugăminte la dumneavoastră... Însă, ce-i drept, nu știu... Se fâstâci și nu continuă; lua parcă o hotărâre și lupta cu sine însuși. Prințul aștepta în tăcere. Ganea îl fixă încă o dată cu o privire iscoditoare, atentă. — Prințe, începu el din nou, acolo pe mine... datorită unei împrejurări absolut ciudate și ridicole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aflăm chiar la o intersecție, cred că ar fi mai bine să ne despărțim; dumneavoastră vă duceți acasă, la dreapta, iar eu o s-o iau la stânga. Am douăzeci și cinci de ruble și cu siguranță voi găsi un hôtel garni*. Ganea se fâstâci îngrozitor și chiar se făcu roșu de rușine. — Scuzați-mă, prințe, strigă el cu înflăcărare, trecând brusc de la tonul de ocară la o politețe extremă, pentru Dumnezeu, scuzați-mă! Vedeți în ce pacoste mă aflu! Încă nu știți aproape nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]