342 matches
-
și părintele Ieronim arată către ea. Știi povestea cu luna care se oglindea într-o fântână? Sabia lui Mihai nu e un obiect. La început a fost cuvântul și la sfârșit tot cuvântul este. Obiectul, dacă a existat, s-a fărâmat, nu mai este, dar numele a rămas. Copiii, când se îndrăgostesc, se îmbată numai rostind numele ființei iubite. Și la sfârșit, bătrânii fac la fel: Lenore... Între astea două, trupul material e un semn foarte, foarte mic, aproape invizibil. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
șapte, nici pe la opt. Și mai are și fetița în brațe... N-ar putea să ne dea copilul? Barem să ne întindă cumva copilul, își dă cu părerea și cealaltă duduie. ─ Păi, cum? N-are pe unde. Doar n-o să fărâmăm cutia de la lift, cu fata înăuntru! Și-atunci ce facem? Să mai așteptăm oleacă... ─ Domnișoară, sunteți bine? Copilul e bine? se interesează ocrotitoarea Irina. ─ E bine, doarme, se aude din gaura liftului. Atunci, zise coechipiera Angela, eu zic să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
niște intuiții peste nivelul ei și din cauza lor a acționat ca o piatră scăpată din praștia lui David. Fac din nou o paranteză, scurtă, vă promit. Cred că vi s-a întâmplat și vouă, încă din copilărie, să doriți să fărâmați ceva prețios tocmai pentru că e prețios. S-ar putea ca însuși faptul că noi presimțim valoarea unor lucruri să ne facă să vrem să le distrugem. Ba nu, nu să le distrugem, nu asta, ci să le mânjim, să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de minune, toate mergeau strună, însă asta nu le-a împiedicat să se certe groaznic în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. Șampania a pocnit și s-a vărsat pe covor. Elena a căzut în genunchi, împroșcând printre dinți fărâme de tort. A luat sticla, dar a scăpat-o iar. Ioana a avut o clipă de luciditate la gândul că mizeria va trebui să fie curățată până mâine la trei după-amiaza, când i se întorcea familia de la băi. Deocamdată însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu-și saltă cățelele coada, nu se ridică nici prăpăditul de dulău pe lăboanțele dinapoi!... Domnu Bleju nu e ușă de biserică, dar, de obicei, e un bărbat de catifea. Doamna Fermecătoarea poate o cugeta mai bine să n-o fărâme și s-o betejească decât pe stricata aia de Tăsica. De-o strigă bețivii, prin crâșme, Îmbolnăvici. - Programați-vă o consultație la doamna Profesoară... - Sinistrate, mâine la ce oră băgăm rația de ulei și de zahăr?... C-a tras camionul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îmbrățișează puternic și se lipește de el, deci nu visează! Abia aștepta să o ia în brațe! Realitatea îi spulberă orice temere, o mângâie apăsat pe sâni. Sunt fantastic de plini fremătând ca două clopotnițe uriașe. Are impresia cum îi fărâmă degetele ca de-un porțelan fierbinte. Nu-i vine să creadă, n-a mai întâlnit așa ceva! Deci sunt adevărați și aceștia și n-are de gând să protesteze, lăsându-se dezmierdată. O sărută din nou, de data asta cu patimă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
pe vine, când cu palmele de pământ, chiuind de se stingeau lămpile. Intrară și muierile în rând. Se încurcau în rochii, dar tot aprige. Nădușiseră și nu se lăsau. - Zi! Zi! făcea nevasta gunoierului, ca apucată de streche. Țiganii, să fărâme sculele, nu alta. Unde-mi sucea armonistul burduful, îl aducea după șold, a apleca, 3 desfăcea, făcîndu-l când lung, când grămadă, iar vioristul cu arcușul se unduia peste vioară, ca șarpele, o lua lângă ureche,o ridica ascultînd-o, și țambalagiul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
numai ochi. - Băi, și mi-adunați chiștoace? Și mi-aduceți bani și țuică? 122 -Aducem. - Bine. Atunci bateți laba cu geambașul! Prin apă veneau racii la mortăciune. Îi auzeau cum se înfig în carnea putrezită. - Sânt niște huidume de te fărîmă! Fugiți de la armată, dizertori... Se strângea carnea pe copii ca la găini. -Dizertori? , - Da. Au centiroane și bărbi și aruncă cuțitul la fix! Unde vrei te găurește! - Da-n tine nu dă? - De ce să dea? râdea al Măritei. Eu sânt
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
schelele pe măsură ce creșteau zidurile.Cărămizile se îmbucau una în alta, inginerii cercetau cu o ață întinsă între două cuie și cu un ochean de lemn, care avea o geană de apă. Dacă zidul nu era drept, ochiul acela se tulbura, fărâmau și o luau de la capăt. Lucrul mersese greu la început. Venise luna lui cuptor, soarele ardea nemilos pielea zidarilor. Cărau pe scările de lemn pietrișul, despuiați până la brâu, strigau la muierile și copiii de le ajutau, venea noaptea, cădeau răpuși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tulcea ați fost? Caii! Unde sânt caii, că vă bag în pămînt! 238 Și-i lovi pe amândoi cu pumnii, fără milă. Pe Treanță îl pălise cu cizma în boașe. Bătrânul căzu pe dușumea, gemând. - Aoleu! Aoleu! - Scoal', că te fărîm! - Dom' șef, mor! mor! se tăvălea hoțul. - Ia-l! strigă comisarul la sergent. > Paraschiv se ținea cu mâna de fălci. Scuipă pe dușumea un dinte rupt și-l cuprinse o ură oarbă și neputincioasă. Presarul se duse iar la fereastră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai mult. Balamalele scârțâiră. Țipă. - Aoleu, mama mea! Aoleu, dom' șef... - Caii! striga presarul. Îmbucătura ușii îi zdrelise pielea. Simțea sângele izbucnind afară, în cap îi juca numai un gînd: că le dăduse nuna stingă și că, dacă i-o fărâmă, tot o să poată mangli, cu dreapta, că pe aia o ferea. Apoi nu mai știu nimic. O durere ascuțită îl străpunse până la inimă. Îl lăsară pe dușumea. Veni rândul lui Paraschiv. El îi privi pe fiecare în parte, să nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mii și mii de vieți necunoscute se sinucid înlăuntrul meu și din suspinele lor se alcătuiește un extaz final, că nu sânt mai mult de o boltă peste infinite sfârșituri... De m-aș putea împrăștia în elementele chinului, să mă fărâm în frânturi de sfâșieri și să nu mai fiu nicăieri și în primul rând în mine! Ca într-un delir de absență, să mă suprim în toate și să mă sting, centrifugal mie. Omul este drumul cel mai scurt între
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aventurilor revelatoare, i se substituie omul care și-a pierdut umbra, românizatul Petre Schlemihl ori evreul rătăcitor Ahasverus, ca embleme ale Înstrăinării: Singur, singur Plutesc peste mahalaua depărtată ........................................ Sunt singur prin cositorul Înviind cohortele de Îngeri. Fără umbra mea ruptă fărîme ca o scrisoare aruncată vîntului, Fără umbra mea care era scara de mătase conducînd spre balconul altor oameni. Și totuși am văzut ce ascundeau ferestrele semenilor mei: masacrele, Îngenunchierile... Versuri ca acestea anunță Încă din prima secvență a cărții din
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
va trebui să semneze o invectivă împotriva lui Galilei și împotriva cărții acestuia Dialogo sopro i due massini sistemi, răbdarea și toleranța lui cedară și tună cu un glas care părea a ieși din măruntaiele pământului și care părea să fărâme lucrurile de jur împrejur: Galileo a fost prietenul meu și nu înțeleg să-mi repudiez prietenii. Și despre Galilei am scris o Apologie în 1616. Doar viperele mușcă dacă sunt salvate, doar viermii rod carnea celor ce-i găzduiesc. Galilei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
plămâni. La radiografie au ieșit albi, dar nu era ca să te bucuri, mi-a zis doctoru’, că, cu cât sunt mai albi, cu atât, pe-adevăratelea, sunt mai negri și mai uscați. Nu mai e mult și-or să se fărâme, ca hârtia arsă. De-aia, când v-a dat numele la televizor, am zis că să mai fie un lucru pe care să-l fac, atâta cât mai pot. — Asta e, spuse Rada, zâmbind cu tristețe. Abia acum ai spus
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și golemul rămânea tot amenințător și de nedomolit. Dădea și peste câte un loz deja desfăcut și încăpățânarea cu care peticul de hârtie îi răspundea la fel de două ori la rând îl scotea din sărite. Peticul era făcut bucățele, dar fiecare fărâmă continua să îngâne același răspuns, cu glas subțiratic. Sutele de voci firave, ca niște glasuri de copii, îl sfidau cu inocența lor cinică. Luă câteva bucățele și încercă să le lipească la loc, ca să împuțineze vocile. Nu se lăsară lipite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
putea ca toate acestea să se fi petrecut fără folos, Maca privi fotografia pentru ultima oară și îi apropie colțul de florile care ardeau. Privi, cu ochii sticlind, la peticul de hârtie care se încovoia, se făcea sul și apoi fărâme, ca un pergament răscitit. Dispărură unul câte unul, până rămase, la margine, doar Maca. Imberb, frumos tuns, cu un zâmbet ușor stânjenit din tinerețea lui fără limite, cu haina descheiată și cravata înnodată neîndemânatic, neștiind cum să-și ascundă mâinile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și totodată Îl apără de violența istoriei. A povesti este Într-un anume sens, a supraviețui. Dar a povesti mai este și o tentativă de umple golul lăsat de amnezia istorică a Omului”(). În Pe strada Mântuleasa „eroul narațiunii, Zaharia Fărâmă (nume ce sugerează fragmentarismul, fragilitatea și incoerența omului modern, a omului care a pierdut Înțelegerea sensului lumii și a legăturii dintre lucruri) reușește să depășească o probă dificilă, să se salveze prin fabulație ca și În 1001 de nopți (de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
mai multe lucruri: un individ biologicește vârstnic, dar și mesagerul unei lumi vechi, „Înțeleptul”), ca „Întruchipare a timpului, sau mai degrabă a memoriei” (/156) crede În adevărul propriilor povestiri, pe când ofițerul Încearcă să găsească În spatele lor o semnificație pragmatică, politică. Fărâmă (Bătrânul) și Dumitrescu ( Ofițerul) reprezintă două moduri de a gândi existența, două moduri de a fi În lume, dar este inexact a spune „că unul reprezintă sacrul (miticul) În totalitate, iar altul profanul (raționalismul, politicul)” (/184). Fărâmă este un tip
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
este semnul unei biologii sacre. Este nucleul mitic central al narațiunii, acela În care elementele de basm (de mitologie greco latină) pătrund În cadrul obișnuit al prozei. Ele nu sunt fără legătură cu ideea fundamentală a perpetuării, supraviețuirii miticului. În jurul Oanei, Fărâmă țese o altă plasă de povestiri care Împing narațiunea centrală spre anul 1700: „Cum să vă povestesc urmarea, fără să mă Întorc Înapoi ?” (), spune el, exasperat, anchetatorilor. „Întoarcerea” vrea să spună: la originea Întâmplărilor, În starea În care oameni ca
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Muntenegro pe de alta. Bag-seama pentru a mănținea aparența de solidaritate a puterilor în conferință contele au refuzat pur și simplu, încît un ziar oficios are permisiunea de a zice "că toate lingușirile orientale ale lui Aleko Pașa s-au fărâmat de pieptul contelui Andrassy". Pe de altă parte "Neue freie Presse" publică textul unei telegrame prin care Midhad Pașa, adresîndu-se direct către înălțimile din Belgrad și Cetinie, le sfătuiește de a pricepe că e în interesul amîndoror părților de a
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
mai mulți medici militari ruși. Stiletul cu două ascuțișuri au intrat cam de 5 centimetri în vârful părței drepte a inimei și în direcție verticală. Lovitura de moarte și-a dat-o c-o extraordinară răceală și tărie, căci au fărâmat coasta a cincea întreagă și a patra parte din a șasea. Cercetîndu-se creierul, s-au găsit în partea dreaptă a menenghiei, adecă a membranei ce învălește creierii, mai multe corpuscule dure osoase care ne lasă să judecăm că toată {EminescuOpIX
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
pot fi folosite și la altceva decât la mers. Herta mea este fecioara Herta, pentru Fecioara Maria nu este încă de-ajuns. HERTA: Ființa mea este Curățenia care vine din Murdărie, o substanță, în care în sfârșit orice morală se fărâmă, o substanță pură, apă... piatră. Durerile nu mai găsesc nici un drum până la pielea mea. (bea) Firește că Karli nu poate să și-o tragă bine, dar poate să lovească bine și să facă, ca și cum ar putea să și-o tragă
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
tiradă de ponegrire a presupusului vinovat și anticipând-o pe târgoveața din Bath a lui Geoffrey Chaucer. Suntem la antipodul eleganței de până acum, dacă cuvântul de spirit salva o lume și îi conferea noblețe, cuvintele-injurii deconstruiesc, atenuează și chiar fărâmă o unitate și implicit o armonie prin furia și violența cu care sunt rostite. Ghismonda, personajul central al Fiammettei din ziua a patra, luptă împotriva autorității abuzive paterne care nu îi acceptă iubirea pentru Guiscardo, tânăr cu reale calități, dar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
tiradă de ponegrire a presupusului vinovat și anticipând-o pe târgoveața din Bath a lui Geoffrey Chaucer. Suntem la antipodul eleganței de până acum, dacă cuvântul de spirit salva o lume și îi conferea noblețe, cuvintele-injurii deconstruiesc, atenuează și chiar fărâmă o unitate și implicit o armonie prin furia și violența cu care sunt rostite. Ghismonda, personajul central al Fiammettei din ziua a patra, luptă împotriva autorității abuzive paterne care nu îi acceptă iubirea pentru Guiscardo, tânăr cu reale calități, dar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]