1,719,000 matches
-
ea o decupez); de obicei o fac după ce am textul și atunci se potrivește ceva, sunt niște întîmplări, mă uit ce aș putea să iau, încerc să combin, am zile că nu reușesc nici un fel de poză, în alte zile fac numai poze. Și nu știu nici ,de ce" se potrivește.Cîteodată imaginea se dublează, este ca un fel de oglindire a textului, alteori nu are nici o legătură...dar mă gîndesc: cred că acum este bine și rămîne așa. După un timp
Cu Herta Müller despre colaje by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11289_a_12614]
-
de ce" se potrivește.Cîteodată imaginea se dublează, este ca un fel de oglindire a textului, alteori nu are nici o legătură...dar mă gîndesc: cred că acum este bine și rămîne așa. După un timp pozele nu îmi mai plac (le fac mai des decît textele) dar nu mai pot să fac nimic, și asta-i ,fain": că e ,lipit" și atunci nu mai pot să schimb.Ai făcut ceva, gata ! E ca în viață.De aia este și o muncă foarte
Cu Herta Müller despre colaje by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11289_a_12614]
-
fel de oglindire a textului, alteori nu are nici o legătură...dar mă gîndesc: cred că acum este bine și rămîne așa. După un timp pozele nu îmi mai plac (le fac mai des decît textele) dar nu mai pot să fac nimic, și asta-i ,fain": că e ,lipit" și atunci nu mai pot să schimb.Ai făcut ceva, gata ! E ca în viață.De aia este și o muncă foarte senzuală și are foarte multe legături cu viața în sine
Cu Herta Müller despre colaje by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11289_a_12614]
-
bine și rămîne așa. După un timp pozele nu îmi mai plac (le fac mai des decît textele) dar nu mai pot să fac nimic, și asta-i ,fain": că e ,lipit" și atunci nu mai pot să schimb.Ai făcut ceva, gata ! E ca în viață.De aia este și o muncă foarte senzuală și are foarte multe legături cu viața în sine; eu de 15 ani fac în germană aceste colaje, căci altfel nu aș fi ajuns să le
Cu Herta Müller despre colaje by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11289_a_12614]
-
fain": că e ,lipit" și atunci nu mai pot să schimb.Ai făcut ceva, gata ! E ca în viață.De aia este și o muncă foarte senzuală și are foarte multe legături cu viața în sine; eu de 15 ani fac în germană aceste colaje, căci altfel nu aș fi ajuns să le fac și în română. Asta a fost așa, un fel de (ezită)... R.B.: paranteză... H.M,: paranteză - da, o mică stație de autobuz pe o stradă lăturalnică... Rodica
Cu Herta Müller despre colaje by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11289_a_12614]
-
ceva, gata ! E ca în viață.De aia este și o muncă foarte senzuală și are foarte multe legături cu viața în sine; eu de 15 ani fac în germană aceste colaje, căci altfel nu aș fi ajuns să le fac și în română. Asta a fost așa, un fel de (ezită)... R.B.: paranteză... H.M,: paranteză - da, o mică stație de autobuz pe o stradă lăturalnică... Rodica Binder Bonn, septembrie 2005
Cu Herta Müller despre colaje by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11289_a_12614]
-
parte a cărții, Cronica documentară, pe vechii cărturari și pe monografi, iar în Cronica sentimentală pe scriitori de toată mîna. Altfel decît el, Dan C. Mihăilescu pare să aibă un singur erou: Claymoor, fantele belicos și nelipsit din belele, care făcea și desfăcea gusturile subțiri din les années folles. Pe el pune toți banii hagiograful de lume al Ziarului de Duminică și nu s-ar crede că pierde. Fiindcă Mișu Văcărescu (adică înainte-pomenitul Claymoor), crescut într-o familie cu aplecare spre
Praznic de tîrgoveți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11272_a_12597]
-
în pămînt". O cutiuță din lemn, gata să se aprindă la prima scînteie. Așa rămîne și prin 1800 pe terminate, timpul în care poposește, scurt și plăcut, Dan C. Mihăilescu. Fel de fel de amănunte scoase în față, de te fac, vrei-nu vrei, să te gîndești la Caragiale și la păcătoasa de greșeală de tipar care strică frumusețe de broderie. O lume foarte atentă, ocupată, oricît ar părea de pedant, să se simtă bine. Dar nu vă gîndiți că erau, cu
Praznic de tîrgoveți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11272_a_12597]
-
la păcătoasa de greșeală de tipar care strică frumusețe de broderie. O lume foarte atentă, ocupată, oricît ar părea de pedant, să se simtă bine. Dar nu vă gîndiți că erau, cu franțuzeasca lor ezoterică (de care Dan C. Mihăilescu face, de-al naibii, abuz...), înțepați și mofluzi. Nicidecum. Orașul, cu oamenii lui, e un bonom. Și așa rămîne, trecîndu-și farmecul, zdrențe-zdrențe, prin colții de buldozer. E momentul în care Gheorghe Parusi preferă să se oprească din consemnat: anul 1947. Nu
Praznic de tîrgoveți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11272_a_12597]
-
în pagină câteva mii de semne de venin antiintelectual. Era un singur exemplu din multele ce puteau fi date. E minunat că nu mai există cenzură, că scriem fiecare ce dorim, dar e mai puțin minunat că selecția condeierilor se face, am impresia, exclusiv pe baza capacității de a delira pe teme date. Să participi la o întâlnire de două ore cu Mario Vargas Llosa - în seria ,Conferințelor Microsoft" - și tot ce reții se referă la lucruri ce puteau fi scrise
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
o întâlnire de două ore cu Mario Vargas Llosa - în seria ,Conferințelor Microsoft" - și tot ce reții se referă la lucruri ce puteau fi scrise direct în redacție a intrat deja în uzul presei din România. Era firesc să se facă pasul următor: și anume, să-ți ascunzi incompetența arborând un aer de zgripțuroi inclement, deși habar nu ai despre ce se vorbește. Cam așa s-a întâmplat și la conferința de presă de la Institutul Cultural Român, unde o seamă de
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
cu ei e pierdută. Personal, îi înțeleg: au intrat în presă cu ideea de a scrie editoriale, iar în practică au fost transformați în modești ogari obligați să alerge ca bezmeticii după ,informație". Există sectoare în care, o recunosc, își fac datoria admirabil. Tocmai de aceea e păcat ca un domeniu prin excelență al nuanțelor e lăsat pe seama unor bieți copii lipsiți de cultură și de drag de cultură. Marea mea problemă, în acest articol, sunt scriitorii. N-am participat la
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
articol, sunt scriitorii. N-am participat la Festivalul de la Neptun, unde Uniunea Scriitorilor i-a decernat lui Vargas Llosa Premiul ,Ovidius", în valoare de zece mii de dolari. Cunosc, însă, destule din dedesubturile organizatorice ale Festivalului, știu câte eforturi s-au făcut pentru a se pune lucrurile la punct. Ce mă scoate din sărite - deși nu mă mai surprinde de mult - e faptul că odată ajunși la fața locului, scriitorii români au uitat de motivul deplasării la Marea Neagră. Pentru ei, nu mesele
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
programului Festivalului, ci pentru că-și exprimase cu multă vreme înainte dorința de a-și reduce prezența publică la momentul decernării premiului. Dacă țineau atât de mult să interacționeze cu Mario Vargas Llosa, aceiași scriitori ar fi avut prilejul s-o facă, în zilele următoare, în două momente destinate tocmai acestui scop: la Romexpo, în cadrul ,Conferințelor Microsoft", și la Institutul Cultural Român, la conferința de presă. E drept că nici una, nici cealaltă n-au prea semănat cu niște șuete. Ca moderator al
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
complet dezinformați în ce privește ideile artistice ale momentului, că suntem incapabili de-a propune un model simplu, eficient, convingător de exprimare. Recunosc, a te privi într-o astfel de oglindă poate fi deprimant. Dar, pe de altă parte, dacă n-o faci, de ce mai continui să scrii? Pe cine minți, publicând carte subvenționată după carte subvenționată, când cititorii te-au părăsit demult, iar istoriile literare nu te mai menționează decât la capitolul ,și alții"? Absența scriitorilor români de la întâlnirile cu Mario Vargas
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
când cititorii te-au părăsit demult, iar istoriile literare nu te mai menționează decât la capitolul ,și alții"? Absența scriitorilor români de la întâlnirile cu Mario Vargas Llosa sugerează un lucru încă mai grav: totala lor lipsă de încredere în ceea ce fac. Adoptând jalnica tactică a struțului, își imaginează că vor supraviețui ei cumva și valului neprielnic actual. Mă tem că n-o vor face. Vizita în România a lui Mario Vargas Llosa a fost un bun prilej pentru a mai studia
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
cu Mario Vargas Llosa sugerează un lucru încă mai grav: totala lor lipsă de încredere în ceea ce fac. Adoptând jalnica tactică a struțului, își imaginează că vor supraviețui ei cumva și valului neprielnic actual. Mă tem că n-o vor face. Vizita în România a lui Mario Vargas Llosa a fost un bun prilej pentru a mai studia o dată reacțiile creatorului român la stimuli externi. Ele s-au dovedit, și acum, dezolante. Și asta nu pentru că ar exista obligația ca, dintr-
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
După acest moment al exaltării juvenile, nu mai urmează decît exersarea premeditată a unei aptitudini ce transformă pasiunea tinereții în rafinamentul tehnic al maturității. Suplinim emoția scrisului prin tehnica lui și, astfel, îl omorîm cel mai adesea. Iar dacă mai facem și greșeala de a ridica ștacheta exigenței pînă acolo încît ne jurăm că nu vom publica nimic decît atunci cînd vom fi sigur că am atins perfecțiunea, vom ajunge să murim la propriu, fără să mai apucăm să publicăm ceva
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
vom omorî cărțile altfel, fie scriindu-le prost și omorîndu-le din fașă, fie scriindu-le bine, dar omorîndu-le ulterior, prin lipsa îndrăznelii de a le publica. Iar o fatalitate a lumii noastre scriitoricești este că, de publicat, îndrăznesc să o facă cei care nu ar trebui să o facă, în schimb cei care ar trebui să o facă, nu îndrăznesc. Cartea lui Mircea Berindei, intitulată Paravanul venețian, ilustrează din plin aceste gînduri. Amintirile și portretele pe care fostul diplomat român, dublu
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
și omorîndu-le din fașă, fie scriindu-le bine, dar omorîndu-le ulterior, prin lipsa îndrăznelii de a le publica. Iar o fatalitate a lumii noastre scriitoricești este că, de publicat, îndrăznesc să o facă cei care nu ar trebui să o facă, în schimb cei care ar trebui să o facă, nu îndrăznesc. Cartea lui Mircea Berindei, intitulată Paravanul venețian, ilustrează din plin aceste gînduri. Amintirile și portretele pe care fostul diplomat român, dublu licențiat în Drept și Filozofie, le-a cuprins
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
omorîndu-le ulterior, prin lipsa îndrăznelii de a le publica. Iar o fatalitate a lumii noastre scriitoricești este că, de publicat, îndrăznesc să o facă cei care nu ar trebui să o facă, în schimb cei care ar trebui să o facă, nu îndrăznesc. Cartea lui Mircea Berindei, intitulată Paravanul venețian, ilustrează din plin aceste gînduri. Amintirile și portretele pe care fostul diplomat român, dublu licențiat în Drept și Filozofie, le-a cuprins în acest volum conțin toate reflecțiile de care pomeneam
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
creativă a lăsat locul unei cizelări obsesive, rafinamentul expresiv ajungînd să înăbușe efuziunea sufletească. Iată de ce fostul diplomat scrie bine, dar edulcorat și atenuat, avînd ceva din delicatețea vlăguită a celor care s-au cenzurat prea mult. O coincidență stranie face ca această carte, în al cărei titlu întîlnim cuvîntul ,paravan", să fie ea însăși un paravan. Să fiu mai limpede: paravanul era pe vremuri o piesă de mobilier, alcătuită din mai multe părți rabatabile, pe care o puteai împături sau
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
este un ecran care ascunde ceva arătîndu-l. Sau, mai precis, paravanul oprește simțurile eliberînd imaginația. Ei bine, mecanismul inspirației artistice tocmai în asta stă: într-o fantezie debordantă iscată de o frustrare acută în fața sărăciei de detalii perceptive. Așa se face că un paravan te incită mult mai mult decît dacă, în lipsa lui, ai putea privi nestingherit lumea din jur. Cartea lui Mircea Berindei este un paravan din spatele căruia lumea interbelică te incită prin ceea ce nu ai putut vedea. Și nu
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
nu din lipsa unui cîmp liber al privirii, ci fiindcă nu ai putut trăi în acea epocă. Și așa cum sînt cărți la a căror lectură regreți că nu ai apucat vremurile descrise în paginile lor, tot așa Paravanul venețian te face să regreți că nu ai trăit în perioada interbelică. E un farmec aparte în această carte, unul amintind de patina pe care uzura timpului o întipărește în lucruri și oameni, și tocmai de aceea cartea de față seamănă cu un
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
a apucat regretul că nu am trăit-o. Nu am văzut niciodată o femeie prinsă într-un corset înalt și țeapăn, menit a-i da siluetei o alură sobră și sulegetă, dar, citindu-l pe Mircea Berindei, mi s-a făcut dor de femeile acelea rigide și protocolare, pe care, dacă le-aș fi întîlnit, neîndoielnic că le-aș fi putut iubi. Și exemplele pot continua încă multă vreme. Paravanul venețian nu se numără printre cărțile de care pomeneam la începutul
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]