786 matches
-
piața muncii, iar implicațiile educaționale ale acestui profil sunt dramatice. Pentru a nu lăsa suspendat conceptul de economie bazată pe cunoaștere, prezentăm succint cei patru piloni ai acestei noi realități (OECD, 1996): - know-what („a ști ce”) - se referă la cunoștințele factuale, la informațiile care ne ajută să explicăm diverse aspecte ale realității; - know-why („a ști de ce”) - se referă la cunoașterea științifică a unor principii și legi ale naturii, a modului de funcționare a mecanismelor economice, sociale și politice în măsură să
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
și schimbărilor continue caracteristice economiilor de piață, elevii au nevoie de competențe strategice, cum ar fi abilitățile de a învăța cum să învețe, de a rezolva probleme, de evaluare. Cele mai multe sisteme educaționale din EAC se centrează pe memorarea unor cunoștințe factuale și procedurale, adecvate pentru caracterul predictibil al economiei planificate, dar nu pentru caracterul „volatil” al economiei de piață. • Numărul anilor de școlaritate pe care îi parcurg elevii trebuie să crească, la fel ca și ratele de absolvire a învățământului secundar
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
de proiect 4. Rezultatele așteptate 5. Planificarea În proiectarea activităților de învățare cu caracter interdisciplinar, ar trebui avute în vedere următoarele aspecte (cf. Roberts, Kellough, 2000, p. 77): • instruirea este centrată pe o idee (temă) amplă, semnificativă, nu pe date factuale disparate cu caracter disciplinar; • luarea de decizii și responsabilitatea pentru procesul și rezultatele învățării aparțin deopotrivă elevilor și profesorilor; • activitățile de învățare selectate implică activ toți elevii, atât fizic, cât și mental; • reflecția și schimbul de idei despre ceea ce s-
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
și (3') oricare lume în care judecata Socrate există este falsă, dar posibilă, este o lume în care se găsesc ființe posibile care nu există 289. În analiza conceptului de "ființa necesară", există două sensuri acceptate și disputate: a) ființă factual necesară o ființă care nu are început sau sfârșit, care nu depinde de nimic altceva pentru existența sa și care reprezintă realitatea necauzată de care depind toate celelalte realități; b) ființă logic necesară o ființă care nu poate eșua în
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
de care depind toate celelalte realități; b) ființă logic necesară o ființă care nu poate eșua în a exista și care și care există în toate lumile posibile. A doua formă de necesitate are un sens mai puternic decât necesitatea factuală deoarece în acest caz, ființa logic necesară nu numai că reprezintă ultima realitate necondiționată, dar este de neimaginat ca o astfel de ființă să nu existe sau să nu fi existat vreodată 290. John Hick și Alvin Plantinga 291 au
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
caz, ființa logic necesară nu numai că reprezintă ultima realitate necondiționată, dar este de neimaginat ca o astfel de ființă să nu existe sau să nu fi existat vreodată 290. John Hick și Alvin Plantinga 291 au considerat că "ființa factual necesară" este un concept adecvat din punct de vedere religios deoarece o astfel de ființă este prin definiție necauzată, independentă și eternă. Dacă a întreba de ce un anumit lucru sau ființă există înseamnă a întreba care este cauza, iar dacă
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
un concept adecvat din punct de vedere religios deoarece o astfel de ființă este prin definiție necauzată, independentă și eternă. Dacă a întreba de ce un anumit lucru sau ființă există înseamnă a întreba care este cauza, iar dacă o "ființă factual necesară" este necauzată atunci nu are rost să ne întrebăm de ce o astfel de ființă există 292. 4.6. Modalități de re și modalități de dicto După această incursiune în semantica lumilor posibile, vom sintetiza una dintre contribuțiile majore pe
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
că primele trebuie să fie superioare celorlalte, iar construcția acel ceva decât care nimic mai mare nu poate fi conceput trebuie să implice și cel ce este de neimaginat ca non-existent. Devreme ce întrebările despre imaginabilitate sunt logice, și nu factuale, descoperirea lui Anselm stă în picioare, iar pozitivismul rămâne singurul competitor al teismului 341. Hartshorne consideră la fel ca și Norman Malcolm că versiunea prezentată în Proslogion III nu poate fi redusă la versiunea standard, cea preluată și criticată de
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
conduce către analizele profesionale de p.p., realizate pentru a înțelege cauzele și consecințele deciziilor de p.p.. Aceste analize au o dimensiune practică și normativă foarte puternică, reprezentând o aplicare concretă a științelor sociale la rezolvarea unor probleme sociale concrete. Cunoașterea factuală a realităților sociale reprezintă baza pentru diagnosticarea stării societății. Orice societate își propune anumite scopuri, iar studiul p.p. poate ajuta la realizarea acestora prin formularea unor studii profesionale de tipul „dacă ... atunci”, permițând monitorizarea mai bună între ceea ce ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
Exercitarea acestui rol de către comunitatea științifică conduce la dezvoltarea nivelului de informare al cetățenilor pe teme de interes public și aflate în dezbatere publică (sau vizând dezbaterea publică), îmbunătățește calitatea dezbaterii pe teme de politică publică prin structurarea pe baze factuale, analizate științific a unor opțiuni de decizie politică, ridică nivelul (calitatea) dezbaterii politice în legătura cu „politicile corecte” care trebuie adoptate pentru a duce la îndeplinire „scopurile corecte” negociate și stabilite politic. Toate elementele menționate mai sus nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
au, prin definiție, o valoare practică. În primul rând, studiile de p.p. pot să ofere descrieri ale acțiunii guvernamentale în diverse zone de politică sectorială (politică socială, protecția mediului, sănătate, politică fiscală, apărare etc.). Aceste studii ne oferă o bază factuală de informație indispensabilă pentru orice efort realist și coerent de gestiune a unei societăți. Nu mai puțin, studiile de p.p. ne ajută să interogăm cauzele, factorii determinanți în stucturarea p.p. Putem înțelege de ce o anumită p.p. are un anume profil
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
din locurile comune În teoriile psihismului e faptul că educația formează copiii. În ultimii 20 de ani s-au făcut studii comparative pe termen lung Între diverse tipologii de copii și diverse familii și tipuri de educație. Concluzia este că, factual vorbind, educația nu face nimic. Adică nu se produc mutații majore din perspectiva calității educației. Deci explicația este una ne-explicatoare. De aceea m-am bucurat de conceptul tău, căci el oferă În studierea imaginarului o premisă care (dacă este
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
pentru a produce o metodologie proprie În analiza anarhetipală. Ideea mi-a venit din povestea Ruxandrei despre ce s-a Întâmplat la atelierul ei de creație onirică, la ultima ședință. Atunci ai putea să cuantifici și să obții niște date factuale pe care să le oferi explicativ conceptului tău. Pentru că eu, spre deosebire de domnul profesor Muthu, nu cred că conceptului tău Îi lipsește ontosul. Eu cred că ceea ce Îi lipsește este praxisul. Nu are Încă factualitate, nu se bazează pe nimic metodic
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
discurs contribuie la credibilitatea demersului calitativ. Tocmai pentru că fenomenul nu poate fi reprodus - așa cum se Întâmplă cu studiul calitativ - În mod concret, reproducerea faptelor trebuie să fie completă la nivel mental, prin interpretări bazate pe reconstituirea mecanismelor ce compun realitatea factuală. Aici devine exemplară „descrierea densă” definită de Geertz, care se bazează pe prezentarea detaliată a faptelor, pe invocarea contextului cât mai fidel cu putință și localizarea informațiilor. Contextul discursiv este Întotdeauna „plurivoc”, În sensul că se manifestă prin intermediul unei pluralități
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În care erau folosite pe scară largă principiile lui Bergson. Acestea erau aplicate - chiar și de Lévi-Strauss - pe grupuri umane studiate altfel decât statistic, respectiv prin introducerea observatorului În mediu și prin utilizarea datelor obținute În urma consemnării cotidiene a realității factuale, direcție care intra sub dimensiunea calitativului. Altă influență importantă vine din psihanaliză. Demersul lui Freud este unul prin excelență calitativ, care presupune că analistul extrage niște valențe teoretice observând și notând „fenomenul”, respectiv obiectul studiat. Prin observarea participativă a câtorva
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Acești factori de diversificare ne permit să înțelegem de ce pragmatica se prezintă ca un conglomerat de domenii reciproc permeabile, toate preocupate să studieze "limbajul în context"2. Françoise Armengaud 3 propunea discutarea a patru tipuri de contexte: 1) Contextul circumstanțial, factual, existențial, referențial, preocupat de identitatea interlocutorilor, de locul și de timpul comunicării; 2) Contextul situațional sau paradigmatic, ce are în vedere practici discursive comportând o anume finalitate și rutină, specifice unei anumite culturi, ca de pildă: o liturghie, o discuție
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Chandler preferă „istoria de caz”, născută din așa-numitul „stil documentar”. Nu e vorba de o ierarhizare anume a metodelor, ci de găsirea celei mai potrivite dintre ele. Or, e evident că într-o povestire „care încearcă să fie la fel de factuală și neemoțională precum un raport oficial” (Chandler, 1977, p. 64), modalitatea convenabilă este aceea a definirii personajului simultan cu istorisirea în care e implicat. Un element important în strategia gândită de Raymond Chandler îl constituie disjungerea valorii povestirii de valoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
acestuia "de a stabili cu Celălalt o comunicare eficientă, de a instaura o comunicare prezumtivă ori de a experimenta resursele limbii însăși"45. Astfel, distinge între comportamentul referențial, pseudoși transreferențial și comportamentul autoreferențial. Fiecăruia îi corespunde, în ordinea prestabilită, exprimarea factuală, exprimarea ficțională (magică, religioasă) și exprimarea ludică. Din acest unghi, textul polemic se bazează pe o dominantă referențială care presupune transmiterea tranzitivă a mesajului. Astfel, denotația asigură lectorului o adecvare reală la contextul informativ în care s-a produs intervenția
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
remarcă", "iată" (acesta din urmă frecvent folosit la ambii autori), au rolul de a accesibiliza demonstrația, transpunând-o în registrul comun al limbii. 2.6.3. Discursul narativ. E limpede că polemica de presă se sprijină pe existența unei povestiri factuale ca matrice a unui eveniment decupat din realitatea imediată. Intervenția regimului ficțional ține de disponibilitatea autorului concret (A) de a se detașa de narator (N) și de personaj (P). Adoptând schema genettiană, observăm că, în articolul polemic, semnul de egalitate
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
detașa de narator (N) și de personaj (P). Adoptând schema genettiană, observăm că, în articolul polemic, semnul de egalitate între A și N "simbolizează angajarea serioasă a autorului față de aserțiunile sale narative" 74, fără ca acest lucru să semnifice diferența dintre factual și ficțional. Însă această situație, după cum observă teoreticianul, este oarecum redundantă, iar N este susceptibil de a deveni o "instanță inutilă". Identitatea dintre A și P, precum și cea dintre N și P relevă apartenența instanțelor la registre diferite: A=P
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
relatează fapte și întâmplări pe care și le asumă în totalitate, devenind propriul său erou, în contrast cu personajul negativ al povestirii sale care apare, evident, ca un contra-erou. Vom vedea, în continuare, câteva modalități de insinuare a povestirii ficționale în povestirea factuală prin care autorul se distanțează de narator, dar și de personajul principal, printr-un joc al simulărilor ce asigură, până la urmă, polifonia textului polemic literar. Ne întrebăm, firește, cine și cum povestește în textul polemic și observăm că, la nivel
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
descriptive, argumentative, conversaționale (Cornel Munteanu). Intertextualitatea este modalitatea prin care autorul își regizează intervenția publică în așa fel încât eficiența sa să devină maximală. El este cel care, pretextând un dat evenimențial, pe care îl relatează sub forma unei micro-povestiri factuale, pune la dispoziția lectorului o informație organizată, ca expresie a raportării sale la obiectul polemicii. În termenii aceluiași Gérard Genette, polemistul, în calitate de observator, se raportează diferențiat, plecând de la un grad zero al focalizării care trimite la dubla sa plasare: subiectivă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
narativ, fiind responsabile de coerența întregului scenariu. În textul polemic arghezian (și cu atât mai mult în cel pamfletar), anecdota, ca scenă epică, reprezintă un procedeu narativ predilect. Fiind o povestire în povestire ea produce o breșă ficțională în narațiunea factuală, pe care Arghezi a numit-o "invenție personală activă", ca o condiție sine qua non a literarității textului polemic și pamfletar. Într-o altă confruntare deschisă și susținută, după ce-și justifică fără echivoc atitudinea prin enunțul performativ: "Cer scuze
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
marca stilului arghezian prin câteva elemente definitorii, dintre care ironia (mai ales în formula asteismului sau/și diasirmului) ocupă, de departe, primul loc. Intrat pe un teren al confruntării directe, polemistul conștientizează faptul că o argumentare punctuală și coerentă orientează factual lectorul, iar recuzita retorică va fi responsabilă de captația afective. Efortul conjugat al amândurora vizează dispoibilitatea intelectivă a terțului și capacitatea sa de a delibera în baza criteriilor etice și estetice, deopotrivă. Apoi, ca semnatar al scrisorii deschise, polemistul își
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
compasiunea pentru gloatele de truditori înfometați iscând schime de revoltă. În proză, fizionomia tânărului scriitor se schimbă (Autentice..., 1926, Pata de cerneală, 1928). El apare aici destins, bine dispus, glumeț. Numai că umorul schițelor e în suferință. Tentat de comicul factual și de stropșelile de limbaj, C. practică un caricatural ce forțează ilaritatea. Obtuzi, maniaci, nevricoși, eroii, botezați cu nume caraghioase, sunt slujbași, belferi, galonați, puși în situații din care se vede bine că autorul se chinuie să stârnească râsul. C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286362_a_287691]