450,301 matches
-
Spațiul și timpul că abstracții goale, așa cum le consideră Kant, pe care le umplem, prin intermediul intuițiilor noastre, cu diferite conținuturi, nu există și nici nu pot exista ca atare. Chiar ideea de spațiu abstract se anulează pe șine prin simplul fapt că nu putem gândi spațiul pur decât prin intermediul spațiului concret, experimentat 30. Spațiul și timpul nu există decât că posibilitate de înțelegere a mișcării, ca momente ale acesteia, mișcarea sub forma dialecticii, la care ne vom opri mai încolo, fiind
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
exagerat referitor la acest aspect, timpul și spațiul kantiene nefiind atât de obiective și de abstracte pe cat încearcă el să le prezinte. Hegel nu a exagerat însă deloc atunci când a contestat deja menționată preeminenta kantiana a intelectului în raport cu rațiunea 32, fapt care echivalează pentru acesta cu neîncrederea efectivă în posibilitatea cunoașterii umane a adevărului. Că "încredere [...] în sine nemărginita a gândirii"33, filozofia lui Hegel nu poate decât să trateze cu reticența mefienta kantiana relativ la rațiune, la care ne vom opri
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
spirit, tocmai el reprezintă o abstracție vidata de orice conținut, pentru că numai spiritul este real, devenind ceea ce deja este. Așa cum consideră de altfel și Ludwig Wittgenstein atunci cand scria că "acolo unde trebuie să ajung propriu-zis, acolo trebuie să fie de fapt deja"37. Spiritul nu are cum să nu ajungă să fie ceea ce este deja în realitate, realitatea că esența, nu ca aparentă. Și cum realitatea este posibilitate oferindu-și sie conținut în mijlocul abundentei fenomenale condamnată la a fi temporară, trecătoare
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
noastre, ei vor moșteni o lume liberă de nedemnitate și indecentă pricinuite de sărăcie, de degradarea mediului înconjurător și de tiparele dezvoltării ne-durabile". În acest paragraf observăm că se face referire directă la "copiii de azi" (care sunt de fapt, "generațiile viitoare", "generațiile de mâine", deci care, din punct de vedere al categoriei V de drepturi ale omului, se transformă în subiect juridic distinct, cu drepturi distincte și dătător de obligații juridice distincte pentru generațiile actuale). Mai precis, generațiile viitoare
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
nejustificată, fiindcă de la atentatele de la World Trade Center, din 2001, la cele de la metroul londonez din 7 iulie 2005 și la decapitările unor civili nevinovați, opinia publică ar fi trebuit să știe că așa-zisele motive invocate uneori sunt, în fapt, doar pretexte. Radicalii islamiști nu sunt angrenați într-o serie de mici răzbunări punctuale, ci au o agendă extinsă, care poate fi înțeleasă mai bine doar dacă se deslușește motivația radicalizării. Atât din studierea biografiilor teroriștilor, cât și din cercetările
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de pătrundere în spațiul european a unor teroriști. Susținătorii primirii de refugiați au răspuns că o astfel de atitudine reprezintă doar o manifestare a islamofobiei, întrucât nu toți musulmanii sunt teroriști (lucru evident și pe care nu-l susținuse, de fapt, nimeni). Totuși, o fobie este definită că o o teamă irațională, lipsită de o cauză obiectivă, față de ceva, iar xenofobia - o atitudine de teamă, respingere și ura față de persoanele străine, doar din motive etnice. Din această perspectivă, indiferent de religie
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
gravitate pe termen lung și mai mare. Argumentul adus în favoarea migranților, acela că teroriștii erau deja cetățeni europeni și nu ai unor state musulmane (deși pentru cei doi intrați prin Leros nu s-a stabilit încă precis originea), ridică, de fapt, alte întrebări: de ce niște tineri, născuți și educați în UE și beneficiari ai sistemelor sociale din țări prospere, nu au putut fi "integrați" și s-au radicalizat până la a merge să lupte în Siria sau a comite atentate în propria
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
proclama superioritatea absolută a oricărui "drept credincios" și mai ales a unui "martir" față de "necredincioși", si ajutat de comunicațiile prin Internet să se dezvolte în rețele și grupări structurate. Așadar, putem identifica un fenomen de indigenizare cu anumite particularități, în fapt unul de "islamizare a generației a doua" de imigranți și refugiați. Cercetările efectuate de Pew Research Center 15 au arătat că aceasta aparentă islamizare a cetățenilor europeni de religie musulmană nu a apărut brusc și nu e legată strict de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Pentru că lucrurile să fie și mai complicate, Șaria nu este un text unic, fix, bine definit și clar pentru toată lumea musulmană. Islamul însuși nu este o entitate monolitica și e reprezentat de viziuni adesea divergențe 23. Așa se și explică faptul că, deși musulmanii sunt majoritari în peste cincizeci de țări, formele de guvernământ sunt foarte diverse (democrații parlamentare, republici autoritare sau teocratice, monarhii absolute sau junte militare 24), iar jurisprudența și pedepsele aplicate, de asemenea. Occidentalii traduc uneori Șaria că
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și metodele hermeneutice"26. Cu toate acestea, musulmanii care resping domnia Șaria sunt murtaddn 27 (apostați) și riscă pedeapsă cu moartea. Șaria e derivată din Coran și Hadith, dar, dacă există un singur Coran, prin Hadith sunt desemnate relatările despre faptele și vorbele profetului Mahomed, iar în funcție de diferite ramuri și școli islamice, fiecare se referă la diverse colecții, selectate în funcție de credibilitatea celui care le-a relatat. În aceste condiții, este normal ca si Șaria este înțeleasă și aplicată în moduri variabile
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
a stat la Medina, s-a dovedit a fi chiar "pragmatic în probleme de guvernare"29. Ca atare, nu e de mirare că în Coran întâlnim prevederi legate de succesiune, precum cele prezentate mai sus, dar și pedepse pentru diferite fapte, precum 100 de lovituri de bici pentru "desfrânați" (Coran, 24:2), 80 de bice pentru cei care le învinuiesc pe femeile cinstite și apoi nu pot veni cu patru martori (Coran, 24:4 ), tăierea mâinii pentru hoți (Coran, 5:38
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de UE va fi semnificativ în perioada imediat următoare, cât prin riscul că, într-un val atât de mare de persoane greu de verificat, să se strecoare și radicali islamiști. Atentatele de la Paris, din 13 noiembrie 2015, au arătat că faptul s-a și întâmplat, dar, dincolo de acest lucru, lucrarea atrage atenția asupra unui risc pe termen lung, determinat de un fenomen de "islamizare a celei de-a două generații" de imigranți, o formă a "indigenizării generației a doua"37 descrise
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
la întrebarea dacă în prezent are loc doar o radicalizare a Islamului sau o islamizare a radicalilor. Cel mai probabil, e vorba de ambele. Ținând cont că Europa bogată va rămâne un punct de atracție prin politicile sociale generoase, de faptul că sporul natural al populației musulmane este mai mare și de un posibil fenomen de islamizare la generația a doua, este aproape ironic, față de teama occidentalilor când aud cuvinte precum "jihad", ca Europa ar putea deveni cândva un califat nu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
îi facă față noul cosmopolitism, chiar și după ce și-a dovedit calitatea de paradigmă, sunt multiple. Un efort în această direcție îl reprezintă încercarea de a dezambiguiza presupusa relație egalitate sau cel puțin de continuitate dintre cosmopolitism și neoliberalism: "în ciuda faptului că termenul "cosmopolitism" este asociat uneori cu cel de "neoliberalism" și criticat totodată pentru pretinse culpe ce revin în realitate ultimului (cum ar fi pretenția de universalitate a valorilor promovate, occidentalo-centrismul, tendințele colonialiste sau promovarea globalizării economice), cosmopolitismul manifestă de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
că termenul "cosmopolitism" este asociat uneori cu cel de "neoliberalism" și criticat totodată pentru pretinse culpe ce revin în realitate ultimului (cum ar fi pretenția de universalitate a valorilor promovate, occidentalo-centrismul, tendințele colonialiste sau promovarea globalizării economice), cosmopolitismul manifestă de fapt o puternică rezistență față de neoliberalism. Accentul pus pe interesele și nevoile grupurilor sociale marginale ale societăților "periferice", pe diversitate și solidaritate situează cosmopolitismul în raport de opoziție cu neoliberalismul" (p. 243). Pe termen lung însă, noile probleme globale ale omenirii
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
fiind oferirea unor "grile de lectură" și "evidențierea locului aparte pe care îl ocupă cele două scrieri în panoramă utopiilor", numeroase argumente fiind formulate și aduse în sprijinul afirmației. În acest context, trebuie sa menționam că analizele efectuate ne relevă faptul că autoarea este nu numai stăpâna pe domeniul supus cercetării, dar și avizata asupra complexității, diversității și dificultăților interpretative. Totuși, atunci când situația o impune, aceasta se delimitează sau își precizează cu claritate propria poziție, fiind totodată deschisă și altor posibile
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
să nu se repete". Un alt aspect important al lucrării îl constituie concluziile. În încercarea de evidențiere a unei directive călăuzitoare, acestea sunt judicioase și susținute cu rigoare logică sau exemple semnificative. Dintre ele se remarcă drept notabile următoarele: conștientizarea faptului că "râul nu coboară din ceruri", ci provine din "natura noastră umană, egoistă, înclinată spre minciună și trădare"; înainte de a ne imagina o societate perfectă exterioară nouă "să pornim de la premisa că aceasta trebuie să existe întâi înlăuntrul nostru"; să
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
acordă interferentei dintre religie și politica în sens practic, iar din punct de vedere teoretic, dintre teologie (sistematică, fundamentală) și filosofia politică. Această interferență se aplică (dar fără a se limită) la problema comunismului 1. În al doilea rând, prin faptul că textul a inspirat reflecția asupra râului în politică, n-ar fi deloc nepotrivit dacă acesta ar fi pus în legătură cu volumul Hannei Arendt despre procesul lui Adolf Eichman de la Ierusalim, în urmă cu puțin peste cincizeci de ani. Fără a
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
al XIX-lea, datorită contribuției lui Kant și Hegel, care reflectă o realitate existența dar incognoscibila. Dimpotrivă, premisa fundamentală în cazul de față este una existențialista și, în măsura în care se poate vorbi despre o dificultate majoră, atunci aceasta stă tocmai în faptul că subiectul politic nu se apleacă asupra realității. Această realitate nu doar că există (deci nu este o impresie sau un simplu fenomen), dar chiar, mai mult, se lasă cunoscută. În mod indirect, Voegelin pare să indice acuzatoriu inadecvarea la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
care a produs-o teoria lui Copernic, apare la Jacob Taubes în două lucrări scrise către sfârșitul anilor '40 și începutul anilor '50: "Escatologia occidentală", respectiv "Teologia după revoluția copernicană"2. În orice caz, pare să nu fie deloc întâmplător faptul că primele critici intelectuale ale totalitarismelor politice (nazist și stalinist, în înțelegerea Hannei Arendt) apar din orizontul existențial, mai precis al personalismului. Dacă în acest opuscul (care nu-i scade cu nimic calitatea) Voegelin lasă cumva neproblematizată "realitatea în sine
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
distinctiva a persoanei): "Nu se poate spune cu certitudine ce este mai surprinzător în acest punct al speculației hegeliene: rațiunea imperativa, ordonatoare a lumii, care forțează istoria în revelația spiritului, sau absența oricărui sentiment pentru problema adâncă a teodiceei, adică faptul că spiritul lumii nu are alte mijloace la dispoziția să decât sângele și nenorocirea omenirii" (p. 83). Pentru a propune o lectură paralelă, chiar lămuritoare a acestei problematici, merita evocat aici Robert C. Tucker ce califica filosofia statală a lui
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
lucru să însemne cu necesitate că Voegelin avea cunoștință de cartea lui Guénon), la o ierarhizare valorica ce anexează politică la religios (și în felul acesta relega cartea într-un soi de proiect pre-modernist dacă nu chiar anti-modernist). Voegelin sesizează faptul că, dacă în proiectul lui Aquino "temporalul era de rang mai mic decât ordinea spirituală și distinct din punct de vedere organizațional" (p. 126), proiectul lui Hobbes este contrar: "ordinea mundana [...] s-a dezvoltat într-o unitate cu personalitate proprie
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
126), proiectul lui Hobbes este contrar: "ordinea mundana [...] s-a dezvoltat într-o unitate cu personalitate proprie" (p. 126), altfel spus "statul este chiar Biserică". În sfârșit, ultima etapă o constituie "Comunitatea intramundană" (pp. 131-149). Într-un fel, Voegelin sugerează faptul că acest "colectivism politic" reprezintă produsul concret al construcției intelectuale care se încheie în "comunitatea intramundană". Astfel, "fundamentele noii spiritualități intramundane" sunt următoarele: "cunoașterea lumii că inventar de fapte existențiale la toate nivelurile și cunoaștere a contextelor sale esențiale și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
o constituie "Comunitatea intramundană" (pp. 131-149). Într-un fel, Voegelin sugerează faptul că acest "colectivism politic" reprezintă produsul concret al construcției intelectuale care se încheie în "comunitatea intramundană". Astfel, "fundamentele noii spiritualități intramundane" sunt următoarele: "cunoașterea lumii că inventar de fapte existențiale la toate nivelurile și cunoaștere a contextelor sale esențiale și cauzale". Altfel spus, "lumea că suma de conținuturi a suprimat lumea că existența" (p. 132). Trebuie observată aici asumarea existențiala a viziunii lui Voegelin și, implicit, critică viziunii sistemice
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și asta. Cei doi prieteni despre care vorbesc sunt foarte diferiți și nu s-au cunoscut niciodată. Dar amândoi au tras tare ca să ajungă unde sunt acum și fiecare a scris cu viața lui o lecție despre puterea optimismului. De fapt, dacă mă gândesc bine, singurul lucru pe care-l au în comun este zâmbetul. Sunt oameni pe care nu mi-i imaginez altfel decât zâmbind. Când l-am cunoscut pe Emi, acum aproape doi ani, i-am prezis că va
Prieteni cu care mă mândresc by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82691_a_84016]