415 matches
-
În conștiința și reflexele noastre, chiar și În forme ascunse, deturnate; de pildă, această „ură” care se instalează rapid asupra celor „de sus”, chit că pleacă de lângă noi, iar scaunul pe care era așezat alături de tine este cald Încă; sau fatalismul care se infiltrează În conștiințe când „cei de sus” par a se fi așezat pentru mai multă vreme la putere; și, mai ales, neîncrederea profundă În administrație, În stat, care atrage după sine aceeași neîncredere față de cetățean din care izvorăsc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care s-au format vreo trei generații de cetățeni români și care, cum o spuneam, fără a produce acel blestemat „om nou” visat de Lenin și de alții, a mișcat conștiințele, a produs noi forme de mentalitate, În genere negative (fatalismul, neîncrederea În stat, o altă discordanță Între cele trei mari provincii istorice, false entuziasme, false valori!...Ă, dar și lucruri pozitive, fără Îndoială. Am devenit cumva „mai bătrâni”, mai sceptici față de propriile noastre puteri sau energii, dar, după cum o aminteam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și ideea indestructibilă de participare, de responsabilitate. Deja iezuiții, În secolul al XVII-lea, În luptă acerbă cu janseniștii, cereau dreptul la acel faimos „liber arbitru” ce nu era, atunci, În zorii modernismului, decât o Încercare de a zdruncina acel „fatalism grec” ca și orice aplecare, Înclinare, a ființei umane spre o acceptare dinainte și total a ceea ce i se Întîmplă, ceea ce eu aș numi „orientalismul” firii noastre. Deoarece, prin europeism, prin a fi european, eu Înțeleg În primul rând tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Ivănescu sau Matei Călinescu, dar el, cred eu, nu era doar expresia unei genetici bine echilibrate și tari, ci - o arată scrierile mele de mai târziu! - incapacitatea mea, la orice vârstă, de a mă lăsa contaminat de acel „virus al fatalismului” care bântuie mai ales prin sudul României, rod și al influențelor otomano-orientale și nu numai, cum se zice, al vicisitudinilor istoriei. Bunul meu prieten Matei Călinescu Își fortifică - și-și fortifica și altădată! - scepticismul său elegant și, uneori, profetic, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cum o spuneam, cu mult aplomb și duși de valul unui nemaivăzut entuziasm general În alegerile din toamna lui ’96, moment crucial pentru politica românească, important pentru imaginea noastră În Europa, grav periclitată, dar și ca „antidot” eficient contra acelui „fatalism românesc” care se instalează iute În conștiințele noastre odată ce un grup ia puterea politică și o menține cu o anume rigiditate. Pentru prima oară, atunci, În toamna lui ’96, Românii au fost „convinși” că arma esențială a oricărei democrații, votul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu „Înțelepciunea” puțin obosită, elegantă, a celui care „Înțelege” că nimic sau aproape nimic nu poate fi schimbat, aflându-ne, noi, aici, aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère, legănați de un dulce și senzual fatalism „local-oriental”, fără Însă anvergura celui sud-asiatic, fără fanatismul lor religios, fără acea „credință În teribilul Profet” sau fără vigoarea, tenacitatea ascunsă a acelei calme „pulsiuni de victimă”, botezată „non-agresivitate”, o armă, s-a văzut, la fel de eficace ca și aroganța și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
socialism de tip suedez”, uitând că avem foarte puțini „suedezi” prin părțile noastre! O nouă „unitate”, care, desigur, pare Încă o dată utopică, ca la ’48 sau Înainte de ’918, azi, când un anume scepticism se instalează cu rapiditate - rudă bună cu fatalismul oriental, hrănit azi și din acea „lene” sau incapacitate de risc pe care am moștenit-o din deceniile ultimei dictaturi, când, Într-adevăr, hărnicia sau ambiția profesională te puteau iute desemna ca „dușman”, „străin” sau „intelectual”. Sigur, o anume coeziune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
adeseori, cu mult hulita nebunie, curaj de a te regăsi pe tine În clocotul și „hohotul” mulțimilor de oriunde și de oricând, acel werde wehr du bist, devino ceea ce ești! Caută-te pe tine Însuți, În ciuda istoriei, societății, mediocrității și fatalismului obsesiv ambiental, crede că ești, dar... numai În acest sens: al regăsirii, al renașterii, al viului, al adevăratului viu! Cel care nu poate fi biruit de moarte, talazurile acestea Întunecate, de bronz lichid și amenințător, din jurul nostru, În care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
celei economice i se alătură o criză la nivel mondial epitomizată de revolta boxerilor în Extremul Orient, în China. La aceasta se adaugă criza morală, „nu mai e niciun patriotism...”, care pune capăt oricăror speranțe de relansare. Animat de un fatalism deopotrivă cronic și speculativ, Nae își face amicul martor al unui cataclism inevitabil : „S-a isprăvit ...”. Fin de siècle, fin de race, fin du monde. Naratorul însă a pre- gătit ieșirea din tablou nu pe poarta sublimului, ci pe cea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
postmodernă a identității. Singurul termen de comparație pe care îl suportăm, căci nu avem încotro, este Apusul. Spre el îndreptăm așteptări contemplativ-mesianice sau discursuri invidios-resentimentare. Ceea ce refuzăm încă să înțelegem este că eficiența Apusului are o legătură cauzală cu refuzul fatalismelor și esențialismelor. Acolo se construiesc etici și politici pragmatice prin care cetățenii se ajută între ei să le meargă mai bine. Lor nu le trece prin cap să stârpească termenul de comparație, ci să învețe rapid din reușita lui și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
lucruri auzite de mii de ori. Ascultând povestirile oamenilor pe care-i cunosc, sunt covârșită de monotonia nenorocirilor lor, de problemele lor care au făcut ca, într-o bună zi, să se „lase păgubași“, prăbușindu-se în resemnare sau în fatalism, sau să-și asume toate riscurile pentru a pleca. Genul acesta de experiențe de zi cu zi, în România, ca și peste tot în Est, a constituit epopeea banală a milioane de ființe umane, începând cu ziua în care țările
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
excurs politic pentru că el se leagă de și ilustrează una dintre bolile grave ale mentalului românesc - sudic, mai ales! - de origine turco-grecească, cum o consemnează, de altfel, Într-un excelent capitol din cartea sa, Din psihologia poporului român, Gh. Drăghicescu - fatalismul! Într-o altă parte, am comentat discuțiile aprinse pe care le aveam cu amicii mei la sfârșitul anilor ’50, aveam cu toții În jur de douăzeci de ani și nici o carte publicată, trăind, cum se spune, de azi pe mâine, În afara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
vor trebui serioase eforturi din partea suprastructurilor prezente și viitoare ca să ajungă cât de cât la acel echlibru Între individ și administrație, singura cheie reală și posibilă a unei reale normalizări. Am luptat toată viața contra acestei „molime seducătoare” care este fatalismul românesc, luptă cu atât mai dificilă, ridicolă chiar, de multe ori, cu cât, e adevărat, istoria, chiar și cea a ultimelor decenii după al doilea război, dădea mereu o sarcastică dreptate celor ce clamau imposibilitatea noastră de a lupta cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
decât noi. Noroc... ce Înseamnă cu adevărat noroc; În cultură, mai ales? Numai... geografie, cum suntem adesea Înclinați s-o credem În momente de restriște, apăsare, umilință istorică, cum ni se Întîmplă cu o regularitate ce ne Împinge spre un fatalism și practici expeditive? Oare norocul unei națiuni seamănă Întrucâtva cu norocul unui individ? Ni s-a părut totdeauna excesivă ideea; de exemplu, unui Nae Ionescu, pe care, zelul naționalist avea să-l ducă pe el și pe ucenicii săi, vai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care ne acuză străinii și de care ne acuzăm noi Înșine: corupția și lenea, două păcate majore, care au produs altele mai mici și teribil de „infiltrante”, printre care minciuna și bârfa ridicată la rang de adevăr, chiar de lege, fatalismul dus la exces, ce provoacă la rându-i acel sarcasm care e capabil să Înjosească, să dezarmeze orice inițiativă, ajungându-se până acolo Încât naivitatea să treacă drept prostie, iar hoția drept deșteptăciune! Acest „balans”, cum l-am numit mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
verdict va primi. În ce privește destinul individual însă, știm că omul se poate mântui aici, în istorie. Hristos s-a făcut om ca noi să ajungem dumnezei, după har. Omnisciența sau preștiința lui Dumnezeu nu presupune anularea libertății umane într-un fatalism peren sau într-o predestinare inertă. Dimpotrivă, Adam, prin alegerea sa, oricât de nefericită ar fi fost, a demonstrat cu prisosință că darul sau, mai degrabă, povara libertății este la îndemâna noastră. Alegem tocmai ca să scăpăm de această povară. Hristos, noul
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
formă de libertate? Ar fi de ajuns să ne amintim de Oedip, care își împlinește destinul tragic tocmai pentru că părinții săi încercaseră să-l evite. Icar și Ahile sunt și ei pedepsiți pentru că i-au sfidat pe zei. În acest fatalism universal, deși legat în lanțuri, Prometeu apare ca singurul om liber al Greciei antice. Într-o lume supusă schimbării, o palidă umbră a adevăratei lumi a Ideilor, trupul omului nu este decât o închisoare a sufletului nemuritor, cel care nu
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
85. Spre deosebire de Hobbes sau Spinoza, Vico nu consideră că societatea este rezultatul unui proiect rațional, ci al providenței sau al naturii, pentru că niciodată o societate civilă nu a fost întemeiată pe ateism 86, În definirea providenței, Vico se distanțează de fatalismul stoic sau epicurian, deoarece aceasta folosește pentru atingerea scopurilor sale voința liberă, deși coruptă, a omului. Perspectiva evoluționistă a lui Vico evidențiază rolul religiei în civilizarea umanității și descoperă în legea naturală prototipul normativelor civile: "Această Nouă Știință sau metafizică
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
vor fi, în sfârșit, la înălțimea situației dramatice a României; dramatice, dar nu disperate, cum vor să ne facă să credem unii sceptici de „profesiune” sau inși care trăiesc binișor, din, cum se spune, „comerțul cu vești rele”, paraziți ai fatalismului nostru, psihologie care, o știm din istorie, se instalează rapid, profund dezarmant chiar și în vremuri normale.Ă Da, în acei vreo șase ani, între anonimatul literar și „ieșirea din sistem”, cum i-am spus, am trăit acea „normalitate” a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
scară largă, în fapt o „orientalizare”, o „asiatizare” a cetățeanului european, dinamic, lucid de propriul său eu, conștient și mândru de propria sa individualitate, încrezător în acel destin pe care și-l făurește singur sau cu cei asemănători lui, desfidând fatalismul gregar, narcotic. Ultima dată, de altfel, când m-am întors pentru două-trei săptămâni în țară, în octombrie ’88, fugind dintr-o delegație de scriitori francezi ce fuseserăm invitați la Belgrad, am constatat, cu spaimă, această „apatie”, „renunțare”, „deconcertare” a vârfurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
geto-daci sau slavi, nordici sau sudici, europeni - cu sensul de vestici sau central-europeni - sau balcanici, evident, în sensul „rău” al cuvântului, adică infestați de corupția și versatilitatea fanariotă, și, poate și mai grav, bolnavi iremediabil de lenea orientală și de fatalismul ei invincibil?! În cartea mea Spiritul românesc în fața unei dictaturi, scrisă la Paris cu puțin înaintea revoluției, constatam, după un studiu al lui Ibrăileanu Regionalismul în literatura română, că „sudura morală” a locuitorilor celor trei mari provincii românești, unite în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
acestei balade de către gustul actual, capabil de a o ridica pe un altar al reprezentării, pur și simplu, a destinului nostru românesc. O veritabilă „reducție” a simbolisticii și a șanselor noastre de viitor și, mai ales, o flatare a acelui fatalism care, nu o dată, constatam eu ca „nordic” și ca urmaș al unor ardeleni și maramureșeni care au luptat prin secoli pentru o „Românie a românilor” în ciuda prezentului ostil și opac, ne-a „calmat”, ne-a „otrăvit” și ne-a amorțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dar, mai ales, pe propria lor fire, sceptici și fataliști; fataliști prin fire, dar și din imitație, din spirit de turmă, deoarece există un spirit de turmă și al elitei! Nordic, încă o dată, în cazul meu înseamnă refuzul decis al fatalismului, spiritualitate istorică ce ne apasă de secole, venită din acel „sud-estic” european, din orientalitatea turcă și greacă de suprafață, o filozofie a vieții adusă de marile vânturi ale Asiei, contrazicând în esență dinamica gândirii europene, Faust-ul goethean ce-și iese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
născută a doua oară, deci - născută! Sunt pentru că am îndrăznit să strig, în forme pe cât posibil armonice și inteligibile, fără să-mi pese prea mult de vremuri și de durerile sau confuziile trecătoare în care m-au aruncat ele, de fatalismul colcăitor și seducător din jur, ascunzând pe cât mi-a stat în puteri, ca și preotul Laocoon, geamătul de suferință și de neînțelegere pe care mi le-au provocat acei șerpi ai oricăror adversități cu care „lumea” întâmpină pe cei curajoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
aibă literatură. Prin urmare, aruncați condeile, gogomanilor. Eu unul am urmat pe Buckle, m-am povățuit de Darwin care a avut obrăznicia să ne declare veri cu maimuțele, m-am închinat voinței lui Schopenhauer, am îmbrățișat pe Spencer, am înghițit fatalismul lui Conta și am ajuns la credința că trebuie să dăm jos creștinismul și să intrăm în Nirvana, acolo-i mântuirea! Așa a spus Baghavat respectabilului Pürna! Ați înțăles, voi burghejilor? N-am înțăles, adăogă grav președintele celor nouă. Atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]