286 matches
-
purpurie, cu o bogată broderie în aur; brațele îi erau musculoase, călite în exercițiul fizic făcut în tinerețe și în acțiunile dificile desfășurate chiar de curând în război, iar pantalonii militari, mulați, îmbrăcau două picioare puternice, cu pas elastic, aproape felin. în ochii săi gri-verzui strălucea lumina unei inteligențe vii, iar privirea îi era hotărâtă, ba chiar deseori ironică și neliniștitoare, într-atât încât, după câte se spunea, nici chiar Augustul Valentinian nu reușea să o susțină. în acel moment, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atât de mare varietate de tipuri umane, încât îi venea greu să formuleze vreo judecată definitivă legată de încrederea care li s-ar fi putut acorda în calitate de combatanți. Unii, robuști ca niște stejari, aveau o privire dreaptă și acea elasticitate felină în mers și în mișcări tipică, în general, celui deprins cu mânuirea armelor; alții - nu puțini, într-adevăr - păreau mai mult a fi simpli țărani, animale de rezistență, iar alții dădeau impresia de caricaturi de oameni: slabi și palizi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să spui adevărul pe cât era să inventezi. De asemenea, știam că scriu pentru un public - doctorul Luce - și că dacă păream suficient de normală, avea să mă trimită Înapoi acasă. Așa se explică pasajele despre dragostea mea pentru pisici („afecțiunea felină“), rețetele de plăcintă și sentimentele mele profunde pentru natură. Luce le-a Înghițit pe toate. Vorbesc serios. ce-i adevărat i-adevărat. Luce a fost prima persoană care m-a Încurajat să scriu. În fiecare noapte citea ceea ce scrisesem În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și noapte-mpreună și are versuri cum nu se mai scriseseră pe malul Dîmboviței: Cînd apari, senorita, în parc pe-nserat Cu, în juru-ți, petale de crin, Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat Și ai trupul de șarpe felin. Gura ta e-un poem de nebune dorinți, Sânii tăi un tezaur sublim. Ești un demon din vis care tulburi și minți Dar ai zâmbetul de heruvim." A fost cel mai mare succes al lui Cristian Vasile, care l-a
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
chemat pe la el, pe mine și pe alți câțiva prieteni, căci părinții lui nu erau acasă; în afară de mine mai veneau Manea, un ins cam grobian, fiu de chelner, poreclit de profesorul de engleză little tiger din cauza părului roșu-portocaliu și alurii feline, Radu G., apoi o colegă prietenă cu Mera, pe care o chema Mălina și la vederea căreia toți începeau să cânte din Creedence: Molina, where you're going to?, Mortul și prietena lui Sanda, zisă și Calceola Sandalina, după numele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
caricatural -, ci de amestecul încâlcit și nocturn al tuturor acestor puteri, hățișul lor, în care ele stau la pândă în întunericul junglei și pe care oamenii îl numesc, uneori în mod potrivit, destin. Eroul reușit - și sunt puțini - este modul felin în care un individ se strecoară în noaptea vieții, urmărit de destin. El este oricum un ales: ales pentru această misiune. Nu ajunge să ai o viață interesantă, aventuroasă, plină de peripeții care să te facă să crezi că ai
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Nu port mai niciodată rochii, se confesă Ashling. Și deja am udat o pereche de pantaloni. — Cum se comportă părul? —Vezi și singur, spuse ea și făcu o piruetă. Pentru multe alte femei, această mișcare ar fi părul provocatoare și felină; dar ea o făcuse cu o naturalețe atât de caldă, încât inima lui tresări. —Și urechea? Care ureche? întrebă Ashling vesel, după care ridică paharul cu șampanie. Noroc! Acum circulați, vă rog. Lisa și-a petrecut seara primind felicitări. Petrecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
fiindcă am simțit că Înnebunesc. — Ei bine, de bună seamă că sora dumitale o fi cu logodnicul ei, nu? Împunse Fermín. E ceva firesc. I-am ars pe din dosul tejghelei un picior, pe care Fermín Îl driblă cu agilitate felină. — Logodnicul ei e În armată, preciză Tomás. Nu vine În permisie decît peste două săptămîni. Și, apoi, atunci cînd iese cu el se Întoarce acasă la ora opt, cel mai tîrziu. — Și dumneata n-ai idee nici unde-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
virtuozitatea. M-am Înclinat În fața evidenței. — Aveți dreptate. Nu sînt rudă cu doamna Coronado, Însă trebuie să stau de vorbă cu ea. E o chestiune de cea mai mare importanță. Bătrînul se apropie de mine. Avea un zîmbet pișicher și felin, de copil veștejit, iar privirea Îi ardea de șiretenie. — Mă puteți ajuta? l-am implorat eu. — Asta depinde ce cum mă poți ajuta dumneata pe mine. — Dacă Îmi stă În puteri, aș fi Încîntat să vă ajut. Vreți să transmit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Cum porunciți, domnule Barceló. Deși eu am să dorm pe cuvertură. Ba bine că nu. Barceló așteptă ceremonios pînă cînd Bernarda se retrase. Își puse șapte cubulețe de zahăr și Începu să Învîrtă cu lingurița În ceașcă, schițînd un zîmbet felin printre nori de tutun olandez. — Vezi cum stau lucrurile. Trebuie să conduc casa cu mînă de fier. — Da, v-ați transformat Într-un căpcăun, don Gustavo. — Iar tu Într-un lingușitor. Spune-mi, Daniel, acum că nu ne aude nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Miquel a ajuns la numărul 32 de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură și pîndea casa asemenea unui animal neliniștit. Miquel l-ar fi putut striga de acolo, Însă a preferat să nu alerteze niște posibili martori. Avea impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de tinerețe, poeziile pe care le scriam la șaisprezece ani, ciornele de la o saga În șase volume pe care o scriam la optsprezece... și tot așa, pe măsură ce...” „Să vedem, să vedem!” strigă Lorenza bătând din palme și apoi apropiindu-se, felină, de dulap. „Stai cuminte”, zise Belbo. „Nu-i nimic de văzut. Nici măcar eu nu mă uit la ele. Și, În orice caz, după ce-oi muri, am să vin să ard totul”. „Atunci ăsta-i un loc bântuit de fantome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
brațe.) Vino, Jonesey, bătrâne monstru, gogoloiul meu păros! Animalul îndură răbdător aceste efuziuni jenante, atât de tipice pentru specia din care făcea parte Ripley. Își păstră întreaga demnitate moștenită de la strămoși, manifestându-și în același timp toleranța obișnuită a acestor feline față de ființele umane. Primul observator extraterestru care ar putea asista la această scenă ar ghici imediat care din cele două creaturi prezente pe acest pat aparținea speciei superioare. Bărbatul care venise cu surpriza cea bună trase un scaun lângă pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
konak-ul familiei Kazanci se perindaseră generații Întregi de pisici, ca și de oameni; toate fuseseră iubite și, fără excepție, toate muriseră de bătrânețe, spre deosebire de oameni. Cu toate că fiecare pisică Își păstrase caracterul său distinct, două gene competitoare predominau, În mare, genealogia felină a casei. Pe de o parte, era gena „nobilă“ ce provenea de la o persană albă, cu blana lungă și nasul turtit pe care Petite-Ma o adusese cu ea când se măritase, pe la sfârșitul anilor 1920 („probabil că pisica asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
provenea de la o pisică neidentificată, dar aparent maro deschis, cu care persana albă reușise să se Împerecheze Într-una din escapadele ei. Generație după generație, de parcă ar fi făcut cu rândul, una din cele două trăsături genetice prima la locuitorii felini născuți sub acel acoperiș. După un timp, membrii familiei Kazanci Încetaseră să-și mai bată capul să găsească nume diferite pentru fiecare În parte, luându-se În schimb după genealogia felinelor. Dacă pisoiul arăta ca un descendent al ramurii aristocratice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Sunt conectate la niște senzori automați de vibrații. — Vrei să spui că se declanșează automat? — Da, Norman. — Beth, dar asta e o nebunie. Cineva continuă să provoace aceste manifestări. Cine le provoacă, Beth? Beth surâse leneș, adresându-i un zâmbet felin și părând amuzată de ceea ce auzea. — Chiar nu știi? Ba știa. Da, știa și simți că-l trece un fior rece. — Tu ești sursa acestor manifestări, Beth. Nu, Norman, spuse ea fără să-și piardă cumpătul.. Nu eu, ci tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
panică. Neștiind cum să coboare sau nesimțindu-se în stare, s-a pus pe miorlăit. Un miorlăit prelung și fără speranță: „Miiiaauuu!...” Iar stăpâna continua să o im- plore, cu voce sugrumată, jalnică și disperată. Chemare la care năs- trușnica felină nu avea de dat decât răspunsul mieunatului prelung și din ce în ce mai stins. - Sunați la Pompieri, doamnă - s-a auzit îndemnul unui domn care tocmai trecea pe acolo. - Cum să sun, domnule, dacă am lăsat mobilul acasă? a răs- puns cam răstit
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
încerce, nu e pro blemă. A fost pe rând zidar, tâmplar, spălător de geamuri. În timp ce vor bește, com pletează unul din bile țe lele pe care trebuie să notezi cântecul, în caz că vrei să te afirmi pe scenă. I-l pasează felin Lilyanei. Fără cântec, doar pe spate e scrije lit call me baby. Râdem amândouă, amu zate. Eu insist cu ocupația actua lă, de parcă aș urmări un infractor. E gigolo. Mă uit la paharul de bere gol, înapoi la el și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
dor, cu ce iubire! Dincolo de acest limbaj al folclorului, al copilăriei, al textului de muzică populară, găsim acea bucurie de exprimare, acea bucurie de a lăsa cuvântul să cânte : E mult soare azi și-i senin, Vântul adie senzual și felin, Gânduri de tine tainice vin Și mie-mi mă simt un străin! Ce mult te-am iubit! E demult Când inima-mi nu am vrut s-o ascult În brațe aș vrea acum să te strâng, Cu tine să fiu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
prin chinuri îmi trec cugetarea Și cifra vieții-mi acopăr cu disperarea, Va spune Timpul care rezolvă probleme: Toate-s fantome pierdute în vreme! CÂND DRAGOSTEA S-A DUS E mult soare azi și-i senin, Vântul adie senzual și felin, Gânduri de tine tainice vin Și mie-mi mă simt un străin! Ce mult te-am iubit! E demult Când inima-mi nu am vrut s-o ascult În brațe aș vrea acum să te strâng, Cu tine să fiu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
altădată! Mi-e inima înfricoșată ... De zborul către sfinți! SRIGĂT DE IUBIRE Aud glasul tău duios cum vine, Ca fulgerul, ca visul către mine Și întreaga noapte mă desfată Cu iubire mă alintă și mă-mbată. Așteptându-te cu tresăriri feline, Aud patul cum suspină fără tine, Fiori se furișează, nu- mi dau pace, Glasul inimii vorbește și când tace. Luna plină sus pe cer tresare, Soarele tresare când abia apare, La fel de luminoasă ești iubire, Aceiași minunată strălucire. Și-n orice
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
în timp ce doamna Pipersberg juca în cărți cu bărbații, îmbrăcată decent și învăluită într-o demnitate de veritabilă marchiză. Singură Nora nu ceda insistențelor. Se așeza retrasă, cuminte, îmbrăcată cenușiu sau în culori apropiate de această nuanță, alături de Mariana, o studentă felină, cu părul ca de cânepă, cu toate trăsăturile feței compromise, mlădioasă ca un bici de lux și albă ca o franzelă nerumenită. Din cauza sufletelor noastre care se întâlniră pe negândite, ne-am prins de mână, eu și Mariana, o dată doară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Minotaurul, este, ca și acesta din urmă, o întruchipare a Haosului. Între ei există însă o diferență, dacă nu esențială, cel puțin semnificativă. Pe când Minotaurul are trup de om (bărbat) și cap de animal (taur), Sfinxul are trup de animal (felină) și cap de om (femeie). Ceea ce sunt la Minotaur brutalitate și agresivitate pură, la Sfinx sunt perversitate și perfidie - nu mai puțin terifiante și ucigătoare (gr. sphiggx = „care apasă, strânge, strangulează”). Ca urmare, armele celor doi eroi vor trebui să
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
chiar folclorul - șobolanii au invadat străzile și au sărit la pisici, ca lupii la oi, gata să le înhațe, gata să le devoreze - zice Associated Press -, într-un spectacol apocaliptic. Era și vremea: prea fuseseră mâncați, prea fusese mare teroarea felină, prea apăsat scria în fatalitățile de fabulă că șobolanii și șoarecii sunt victimele pisicilor, care, născându-se din pisici etc. O dată trebuia făcută și așa. Pentru o dată, a fost frumos. 30: Crowhurst se apropie de Insulele Capului Verde: „Sunt oare un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
CREZU CĂ AVEA SĂ SE NĂPUSTEASCĂ ASUPRA EI, DAR SE STĂPÂNI. ÎL ANUNȚĂ CU VOCEA TREMURÂND ÎNCĂ DE MÂNIE: VA TREBUI SĂ VĂ LEGĂM LA OCHI, DOMNULE. Cei doi Prippi păreau ieșiți dintr-o colecție de măști, femeia având trăsături feline, iar bărbatul trăsături ceva mai umane, dar aducând destul de bine cu o vulpe sau poate cu un câine. Nu era momentul să se împotrivească. Cu ochii legați, Marin începu un marș lung, care se sfârși într-un ascensor care urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]