1,523 matches
-
Maurice-Jean-Jacques Merleau-Ponty (n. 14 martie 1908, Rochefort-sur-Mer - d. 3 mai 1961, Paris) a fost un filozof francez, reprezentant de prim rang al fenomenologiei, influențat în mare măsură de lucrările lui Edmund Husserl. Datorită legăturilor sale strânse într-o anumită perioadă cu Jean-Paul Sartre și cu Simone de Beauvoir este adesea socotit în mod eronat ca exponent al existențialismului. se naște la 14 martie
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
prelegerile lui Alexandre Kojève asupra filozofiei lui Hegel. În acest timp formația sa filozofică este influențată mai ales de lectura operelor lui Henri Bergson și ale neokantianului Léon Brunschvicg. În februarie 1929 audiază la Sorbonna conferințele lui Husserl pe tema fenomenologiei transcendentale, care vor fi publicate în 1931 în limba franceză. În 1930 este admis la cursurile pentru titlul de agregat în filozofie. Lucrează, începând din anul 1935, ca profesor la liceul din Chartre, apoi revine la Paris ca repetitor la
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
ca profesor la liceul din Chartre, apoi revine la Paris ca repetitor la Școala Normală Superioară, unde, în 1945 obține doctoratul în litere, în urma publicării a două cărți importante, ""La structure du comportement"" ("Structura comportamentului", 1942) și ""Phénoménolgie de la Perception"" ("Fenomenologia percepției", 1945). Ultima lucrare reflectă puternic influența fenomenologiei lui Husserl și tratează aspecte ale psihologiei configuraționale ("Gestaltpsychologie"), criticând pozițiile așa zisului cognitivism, care încearcă să explice modalitățile funcționale ale creierului omenesc pe baza regulilor și modelelor comportamentale. După război, Merleau-Ponty
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
la Paris ca repetitor la Școala Normală Superioară, unde, în 1945 obține doctoratul în litere, în urma publicării a două cărți importante, ""La structure du comportement"" ("Structura comportamentului", 1942) și ""Phénoménolgie de la Perception"" ("Fenomenologia percepției", 1945). Ultima lucrare reflectă puternic influența fenomenologiei lui Husserl și tratează aspecte ale psihologiei configuraționale ("Gestaltpsychologie"), criticând pozițiile așa zisului cognitivism, care încearcă să explice modalitățile funcționale ale creierului omenesc pe baza regulilor și modelelor comportamentale. După război, Merleau-Ponty se alătură grupului din jurul lui Jean-Paul Sartre și
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
1952, profesor de psihologia copilului și pedagogie la Sorbona. În sfârșit, în 1952, devine titular al catedrei de filozofie la Collège de France, unde va rămâne până la moartea sa prematură în 1961. Deja în primele sale lucrări, "Structura comportamentului" și "Fenomenologia percepției", Merleau-Ponti arată că percepția nu este rezultanta "atomilor" cauzatori ai senzațiilor, contrar concepției atomiste în tradiția lui John Locke, perpetuată în unele curente psihologice ale epocii, cum ar fi behaviorismul. După Merleau-Ponty, percepția are mai curând o dimensiune activă
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
În continuare, Merleau-Ponty se întreabă, cum poate un subiect să realizeze activități care depășesc nivelul organic al corpului fizic, cum sunt operațiile intelectuale și întreaga viață culturală. El încearcă să rezolve această problemă în lucrarea Sur la Phénoménologie du langage ("Fenomenologia limbajului" 1960), atribuind un rol preponderent limbajului, ca nucleu al culturii, examinând în special legăturile între dezvoltarea gândirii și cea a cunoașterii imediate, nu numai prin analiza achiziției vorbirii și a expresivității corporale, dar ținând cont și de aspectele patologice
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
culte la Administrația Prezidențială, fiind promovat în ianuarie 2006 la rangul de Consilier de Stat pentru cultură și culte. De asemenea, face parte din mai multe asociații profesionale: Asociația Română de Istorie a Religiilor (membru fondator, 1997), Societatea Română de Fenomenologie (membru fondator, 2000), Societatea Internațională "Toma de Aquino" (Roma) (membru fondator, secția română, 2001), Centrul de cercetare Fundamentele Modernității Europene, Universitatea din București (membru titular, 2001), New Europe College din București (alumnus, 2002), Centrul de studii medievale de la Universitatea din
Bogdan Tătaru-Cazaban () [Corola-website/Science/307640_a_308969]
-
România (ASCR). În anul universitar 1923 - 1924 și-a satisfăcut stagiul militar, ca voluntar, la școala militară de geniu din București, unde a obținut gradul de sublocotenent. În timpul studenției a scris mai multe lucrări filosofice: "Cercetări asupra cunoștinței", "Introducere în fenomenologia teoriei cunoștinței", "Misticismul și teoria cunoștinței". A proiectat "Sistemul meu filosofic: existențialismul". A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR și a fost influențat de profesorii săi Dimitrie Gusti și Nae Ionescu. În 1925, și-a luat licențele în Filosofie
Mircea Vulcănescu () [Corola-website/Science/298600_a_299929]
-
Născut pe 13 februarie 1935 la Cairo. În 1956 își finalizează studiile de licență în domeniul literaturii și filologiei la Universitatea din Cairo, iar în anul 1966 a obținut titlul de doctor în filosofie la Sorbona, cu două teze despre fenomenologie scrise în franceză și publicate prima dată la Paris, în 1966. Cele două lucrări sunt "L’exégèse de la phénoménologie, l’etat actuel de la méthode phénoménologique et son application au phénomène religieux" (Exegeza fenomenologiei, starea actuală a metodei fenomenologice și aplicarea
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
filosofie la Sorbona, cu două teze despre fenomenologie scrise în franceză și publicate prima dată la Paris, în 1966. Cele două lucrări sunt "L’exégèse de la phénoménologie, l’etat actuel de la méthode phénoménologique et son application au phénomène religieux" (Exegeza fenomenologiei, starea actuală a metodei fenomenologice și aplicarea ei în religie) și "Phénoménologie de l’exégèse, essai d’une herméneutique existentielle à partir du Nouveau Testament" (Fenomenologia exegezei, încercarea unei hermeneutici existențiale pornind de la Noul Testament). Din 1967 ocupă pe rând funcțiile
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
phénoménologie, l’etat actuel de la méthode phénoménologique et son application au phénomène religieux" (Exegeza fenomenologiei, starea actuală a metodei fenomenologice și aplicarea ei în religie) și "Phénoménologie de l’exégèse, essai d’une herméneutique existentielle à partir du Nouveau Testament" (Fenomenologia exegezei, încercarea unei hermeneutici existențiale pornind de la Noul Testament). Din 1967 ocupă pe rând funcțiile de preparator (1967-1973), asistent (1973-1980), profesor de filosofie (1980-1995) și profesor emerit (1995-prezent), în cadrul facultății de filologie și literatura a Universității din Cairo. În anii 1988-1994
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
Liiceanu a fost inițial centrat în jurul ideii de „limită”, și prin urmare și-a dezvoltat cercetarea hermeneutică asupra naturii și istoriei conceptului de „peratologie” (din greacă "peras" = limită). Acest program a fost inițiat cu teza sa de doctorat, "Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii", unde pune mult accent pe Nietzsche, și este terminat cu "Despre limită", expresia finală și cea mai generală a peratologiei sale. "Despre limită" atinge variate teme precum libertatea, destinul, responsabilitatea, interacțiunea cu alții, într-un cadru
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
intitulat "Hegel și arta" și multe altele, printe care un studiu despre filosofia românească în relația sa cu literatura, "Literatură și filosofie". După revoluția din 1989, filosofia din România a început să se sincronizeze repede cu cea occidentală contemporană. Așadar, fenomenologia este reprezentată în special de două grupuri, unul din Cluj, unde personajele principale sunt Virgil Ciomoș și Ion Copoeru, și altul din București, dezvoltat ca urmare a influenței lui Liiceanu. Acest ultim grup include editorii "Studia Phaenomenologica", Cristian Ciocan și
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
punct, cunoscut ca "", pentru heliu-4, la care viscozitatea lichidului devine zero. Această proprietate reprezintă un interes major în domeniul hidrodinamicii cuantice, a fost descoperită de Piotr Kapița, John F. Allen și Don Misener în 1937 și a fost descrisă prin intermediul fenomenologiei și a teorilor macroscopice. În anii 1950, Hall și Vinen au întreprins experimente pentru a demonstra existența liniilor discrete de vorticitate. În anii 1960, Rayfield și Reif au demonstrat existența inelelor discrete de vorticitate. Packard a observat intersecția liniilor de
Superfluid () [Corola-website/Science/314338_a_315667]
-
este un centru de cercetare fundamentală în geomagnetism, cu aplicații la prospecțiunea geomagnetică; funcționează totodată ca stație de referință pentru alcătuirea hărților geomagnetice naționale. Pe plan internațional, face parte din rețeaua globală de observatoare geomagnetice INTERMAGNET, care studiază structura și fenomenologia câmpului magnetic planetar. Baza de date a Observatorului acoperă șase cicluri solare, începând din anul 1943. Inițiativa înființării unei stații geomagnetice de bază pentru teritoriul României a avut-o secția de geofizică aplicată din Institutul Geologic al României. Un memoriu
Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu” () [Corola-website/Science/318324_a_319653]
-
(n. 22 august 1874, München — d. 19 mai 1928, Frankfurt am Main) a fost un filozof german, cunoscut în primul rând pentru contribuțiile sale în domeniul fenomenologiei, filozofiei valorilor, sociologiei cunoașterii și antropologiei filozofice, pe lângă calitatea sa de clasic al filozofiei religiei. Scheler a dezvoltat metoda filozofică a lui Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei și a fost numit de filozoful spaniol José Ortega y Gasset „primul om care
Max Scheler () [Corola-website/Science/308189_a_309518]
-
a fost un filozof german, cunoscut în primul rând pentru contribuțiile sale în domeniul fenomenologiei, filozofiei valorilor, sociologiei cunoașterii și antropologiei filozofice, pe lângă calitatea sa de clasic al filozofiei religiei. Scheler a dezvoltat metoda filozofică a lui Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei și a fost numit de filozoful spaniol José Ortega y Gasset „primul om care a intrat în paradisul filozofic”. În 1954 Karol Wojtyla, viitorul papă Ioan Paul al II-lea, și-a susținut teza de doctorat „O evaluare a posibilității
Max Scheler () [Corola-website/Science/308189_a_309518]
-
A fost profesor la universitățile din Jena, München și Köln. Discipol a lui Rudolf Eucken, a simpatizat teoriile vitaliste ale lui Bergson, și este, alături de Heidegger, unul dintre primii fenomenologi care au supus criticii metoda lui Husserl. Scheler a utilizat fenomenologia pentru a studia fenomenele emoționale și intenționalitatea lor respectivă (valorile). Scheler distinge trei modalități de cunoaștere : cea inductivă, cea a structurii esențiale și cea metafizică. Cunoașterea "inductivă" este cea a științelor pozitive. Se bazează pe dominarea mediului înconjurător. Obiectul ei
Max Scheler () [Corola-website/Science/308189_a_309518]
-
familii din Berna și Frankfurt am Main, până în 1801, când devine docent la Universitatea din Jena și scrie lucrarea "" Diferența între sistemele lui Fichte și Schelling"". Împreună cu Schelling fondează revista ""Kritische Zeitschrift der Philosophie"". În 1807 publică lucrarea sa fundamentală "Fenomenologia spiritului" ("Phänomenologie des Geistes"]]. Între 1808 și 1816 este rectorul gimnaziului din Nürnberg și publică lucrarea "Știința logicii" ("Wissenschaft de Logik", 1812-1816). În 1818, după o scurtă activitate la Universitatea din Heidelberg, ocupă catedra de filozofie la Universitatea din Berlin
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
negarea negației. Această concepție asupra contradicției presupune că, între elementele opuse, există totdeauna o relație: ceea ce exclude trebuie să includă contrariul care îi este opus. Totul se dezvoltă prin unitatea contrariilor, și această mișcare reprezintă existența în totalitate. După Hegel, fenomenologia este "știința experienței conștiinței". În acestă operă se descrie evoluția progresivă și dialectică a conștiinței, de la prima opoziție imediată între ea și obiect, la conștiința de sine, rațiune, spirit și religie, până la cunoașterea absolută în care "noțiunea corespunde obiectului și
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
experienței conștiinței". În acestă operă se descrie evoluția progresivă și dialectică a conștiinței, de la prima opoziție imediată între ea și obiect, la conștiința de sine, rațiune, spirit și religie, până la cunoașterea absolută în care "noțiunea corespunde obiectului și obiectul noțiunei". Fenomenologia începe deci prin descrierea conștiinței în general, opusă unui obiect. Un moment al dialecticei conștiinței poate fi adevărat în el însuși, sau fals pentru cel care unifică toate momentele într-o singură totalitate. Astfel spus, orice act de conștiință începe
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
moment al dialecticei conștiinței poate fi adevărat în el însuși, sau fals pentru cel care unifică toate momentele într-o singură totalitate. Astfel spus, orice act de conștiință începe prin eroare, dar accede la adevăr în totalitatea istoriei sale. Scopul fenomenologiei este deci descrierea esenței integrale a omului în totalitate, cu posibilitățile lui cognitive și afective. Fenomenologia este divizată în trei părți: studiul conștiinței în general, conștiința de sine și rațiunea. Aceasta este conștiința lumii exterioare, în măsura în care omul este opus lumii
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
toate momentele într-o singură totalitate. Astfel spus, orice act de conștiință începe prin eroare, dar accede la adevăr în totalitatea istoriei sale. Scopul fenomenologiei este deci descrierea esenței integrale a omului în totalitate, cu posibilitățile lui cognitive și afective. Fenomenologia este divizată în trei părți: studiul conștiinței în general, conștiința de sine și rațiunea. Aceasta este conștiința lumii exterioare, în măsura în care omul este opus lumii. Există trei nivele de conștiință: Omul ia cunoștință de el însuși prin opoziție față de lumea exterioară
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
piesa într-un act „Evadarea nereușită” cu Ștefan Iordache în rolul principal. Piesa a fost anunțată în "Săptămâna culturală a capitalei" dar nu a mai fost jucată, posibil din motive de cenzură. După anul 2000 revine la preocupări mai vechi: fenomenologie, ironie romantică versus ironie postmodernistă, globalizare (intersecția dintre cultura occidentală și cea extrem orientală). În 2010 îi apare cartea " Dincolo de ironie și ironism - plecând de la discuții virtuale cu unii clasici de marcă ai PoMo" , reeditată în 2015. Din 2002 este
Gorun Manolescu () [Corola-website/Science/337424_a_338753]
-
de o substanță Placebo este echivalent cu efectul unui analgezic. În psihopatologie procentul cel mai mare de ameliorare prin fenomenul Placebo se înregistrează în manifestările somatoforme hipocondrice și în simptome că: anxietatea, depresia exogena, insomnia și astenia. În general întreaga fenomenologie neurotica se poate ameliora prin administrarea substanțelor Placebo, cu amendamentul că în patologia neurotica efectul Placebo este invers proporțional cu intensitatea manifestărilor clinice, cu durata bolii și cu cantitatea de medicamente primite anterior. Efectul Placebo este mai intens în cazul
Placebo () [Corola-website/Science/301489_a_302818]