KorAP: Find »[drukola/base=flexionar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...23 >

567 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

afectează forma sau structura morfologică a gazdei, prin urmare, conform acestui criteriu, nu putem spune că ele au devenit mărci flexionare. (iii) Golurile sau uniformizările din paradigmă Golurile sau uniformizările din paradigmă sunt mai frecvente sau mai obișnuite la mărcile flexionare decât la elementele pronominale. Conform lui Roberts și Roussou (2003: 180, via Fuß, 2005), dispariția distincțiilor de persoană și număr din paradigma pronumelor în anumite dialecte italiene nordice (veneto), care manifestă identitate de forme la pers. I sg., pers. I

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
te, îl, o, ne, vă, îi, le. Pe baza acestui criteriu, nu avem motive să analizăm cliticele drept mărci afixale de acord. (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul Un ultim criteriu propus de Fuß (2005) este legat de observația că elementele flexionare tind să apară în poziții fixe în raport cu elementul la care se atașează (i.e. verbul, dacă vorbim de acordul subiect-predicat), în timp ce cliticele pot fi reordonate sau repoziționate în raport cu alte clitice. Spre deosebire de criteriul morfologic (i), care se referea la termenul la care

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
pot ocupa diverse poziții, cliticele pronominale sunt limitate la anumite poziții structurale sau anumite gazde, dar își pot uneori schimba pozițiile în interiorul complexului clitic, iar mărcile de acord nu manifestă nicio variație, în mod tipic, ocupând poziții fixe în interiorul domeniului flexionar al verbului. Cliticele de dublare a complementului direct din română își schimbă poziția față de verb. Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (24) îl dau; o voi da; am dat-o; dă-o

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
în clasa cliticelor, nu a afixelor. (ii) Rezultatele morfofonologice ale atașării la gazdă În general, cliticele de dublare a complementului indirect nu afectează forma sau structura morfologică a gazdei. Conform acestui criteriu, nu putem spune că ele au devenit mărci flexionare. (iii) Golurile sau uniformizările din paradigmă Cliticele de dublare a complementului indirect au forme speciale pentru fiecare persoană și număr (îmi, îți, îi, ne, vă, le). Distincțiile de gen nu sunt marcate la nicio persoană (spre deosebire de cliticele de dublare a

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
ar fi specificitatea CD. Cu alte cuvinte, acordul este un scop în sine, nu servește la identificarea unui anumit conținut semantic al nominalului implicat în relația de acord. (iii) Toate celelalte situații de acord din română sunt marcate la nivel flexionar prin morfeme afixale, de tip desinențial. Elementele implicate în DC sunt clitice, nu afixe, după cum se vede din testele morfologice (preluate de la Fuß, 2005). Acest argument morfologic nu este foarte puternic, am putea considera că avem a face cu o

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
fi specificitatea complementului direct. Cu alte cuvinte, acordul este un scop în sine, nu servește la identificarea unui anumit conținut semantic al nominalului implicat în relația de acord; (iii) toate celelalte situații de acord din română sunt marcate la nivel flexionar prin morfeme afixale, de tip desinențial. Elementele implicate în DC sunt clitice, nu afixe, după cum se vede din testele morfologice (preluate de la Fuß, 2005). Acest argument morfologic nu este foarte puternic, am putea considera că avem a face cu o

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894

1. Cuvântul și enunțul. Textul și contextul Cuvântul este un semn lingvistic convențional, este unitatea lingvistică minimală care asociază constant un semnificant și un semnificat (referent). Cuvântul se caracterizează prin: unitate fonetică (un complex sonor stabil), unitate gramaticală (paradigma formelor flexionare/a modelelor combinatorii în enunț) și unitate semantică (sens denotativ, sensuri conotative; relații semantice cu alte cuvinte). - Sensul denotativ se referă la semnificația primară a cuvântului; denotația reprezintă nivelul prim, necodificat, actualizând sensurile proprii ale cuvântului. - Sensul conotativ vizează semnificația

Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu (2014) [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
prin actualizarea unui referent real sau ficțional/imaginar; prin sensurile sale, textul vizează o finalitate cognitivă și comunicativă; c. nivelul morfosintactic: fiecare text lingvistic este un ansamblu organizat de semne (unități lexicale, structuri morfologice, unități sintactice), în baza unor paradigme flexionare ale părților de vorbire și ale unor relații sintactice; d. nivelul stilistic: textul lingvistic are o identitate specifică, purtând amprenta emițătorului și a coordonatelor principale ale situației de comunicare (timp, spațiu, model cultural etc.); emițătorul valorifică resursele expresive ale limbii

Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu (2014) [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
logică între termenii enunțului), para doxul (afirmație contrară unei opinii general acceptate). Corectitudinea constă în respectarea normelor limbii literare actuale, la toate nivelurile: ortoepic, ortografic și de punctuație, morfosintactic, lexicalsemantic și stilistic textual. Abateri frecvente: hipercorectitudinea (modificări fonetice, grafice sau flexionare determinate de false analogii), anacolutul (discontinuitate sintactică), dezacordul. Proprietatea are în vedere realizarea concordanței dintre conținut și expresie, dintre scopul comunicării și intențiile emițătorului, prin selectarea celor mai potrivite mijloace lingvistice (cuvinte, sensuri, forme, structuri). Precizia vizează coeziunea textului, realizată

Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu (2014) [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732

și ei rămîn nerelevanți în cazul metodei de analiză dezvoltate de Noam Chomsky în primele sale lucrări, în care axa sintagmatică este acoperită de structuri de tipul grupurilor nominale și verbale. Fiind elemente esențiale în structura discursivă în cazul limbilor flexionare, actualizatorii se cer identificați și evaluați atunci cînd se realizează a n a l i z a d i s c u r s u l u i, stabilind rolul fiecăruia și, uneori, colaborarea lor în particularizarea conținutului semnificativ prin

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
însă, în cazul acestei operații, unele dificultăți, între care cea care privește identificarea construcțiilor fixe (locuțiuni și expresii) cu ajutorul dicționarului de analiză. O operație inerentă oricărei analize automate este lematizarea, adică reducerea la o rădăcină comună (lemă) a tuturor formelor flexionare ale unei unități lexicale, prin segmentarea lor după identificarea mijloacelor derivative și flexionare. Ca atare, vocabularul sau indexul cu care operează analiza automată este reprezentat de corpusul de segmente ce se pot identifica în lista formelor lexicale. Pe baza indexului

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
construcțiilor fixe (locuțiuni și expresii) cu ajutorul dicționarului de analiză. O operație inerentă oricărei analize automate este lematizarea, adică reducerea la o rădăcină comună (lemă) a tuturor formelor flexionare ale unei unități lexicale, prin segmentarea lor după identificarea mijloacelor derivative și flexionare. Ca atare, vocabularul sau indexul cu care operează analiza automată este reprezentat de corpusul de segmente ce se pot identifica în lista formelor lexicale. Pe baza indexului, se poate realiza statistica textuală, dar a n a l i z a

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
LINARES 2004. IO CUVÎNT. Este un element al limbii obișnuite, lipsit în principiu de precizia unui termen științific, dar, cu toate acestea, aproape inevitabil în construirea discursului lingvistic, măcar în cazul în care acesta se referă la situații din limbile flexionare, pentru care reprezintă unitatea fundamentală a limbii și a vorbirii. În mod tradițional cuvîntul este un element semnificativ sau funcțional al limbii alcătuit din unul sau din mai multe foneme. Atunci cînd este considerat un sinonim pentru semn lingvistic, cuvîntul

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
morfemelor legate (afixe și desinențe, îndeosebi). Pornind de aici, se poate face precizarea că un cuvînt este alcătuit din anumite foneme, că aceste foneme se succed într-o ordine fixă și că orice adaos este restricționat din perspectiva unei reguli flexionare sau de compoziție. O altă trăsătură a cuvîntului este posibilitatea de schimbare a poziției în cadrul sintagmei, întrucît, de exemplu, sintagma carte interesantă poate avea și ordinea interesantă carte. Cuvîntul este caracterizat prin comutativitate, dacă nu face parte dintr-o structură

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
de morfem și, pe de altă parte, de sintagmă. Cuvintele unei limbi pot fi, în raport cu ea, primare sau secundare, cele dintîi nefiind analizabile sub raportul structurii formale decît prin faptul că pot fi însoțite de mărci desinențiale sau de sufixe flexionare, care marchează funcțiile lor în structura enunțului. Cuvintele primare pot fi, din punctul de vedere al originii, moștenite sau împrumutate, ori pot fi construcții onomatopeice, care, deși sînt create pe terenul limbii, nu prezintă prelucrări pe terenul limbii, rămînînd la

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
și la anumite combinații sintactice. Din altă perspectivă, cuvîntul este considerat o clasă de forme gramaticale, care fiecare este în măsură să-l reprezinte într-o anumită utilizare sau ipostază a lui. În viziunea teoriei dezvoltate de Leonard Bloomfield, formele flexionare ar trebui considerate ca fiind cuvinte independente, căci, din punctul de vedere al referinței, o formă de plural, de exemplu, se aplică atunci cînd se denumește ceva care este mai mult decît unul, fără a se pleca de la forma pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
exemplu, se aplică atunci cînd se denumește ceva care este mai mult decît unul, fără a se pleca de la forma pentru singular la care să se adauge desinențe. De altfel, este un fenomen ușor de observat faptul că unele forme flexionare se pot lexicaliza, intrînd în clase morfologice deosebite de cea inițială, precum auz și văz, cu originea în prezentul indicativ singular de persoana întîi al verbelor auzi și vedea. La fel se prezintă situația în cazul adverbului predicativ poate, o

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
indicativ singular de persoana întîi al verbelor auzi și vedea. La fel se prezintă situația în cazul adverbului predicativ poate, o formă a verbului a putea, sau cu operatorul pragmatic poftim, de la verbul a pofti. Ca atare, granița dintre formele flexionare și cuvinte poate fi ștearsă uneori, iar într-o limbă cu flexiune redusă, precum engleza, această graniță aproape că nu se poate trasa. Toate problemele prezentate, la care se pot adăuga și altele, țin de a n a l i

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
absența unei determinări materiale ("morfemul zero"), dacă aceasta indică o anumită funcție. Lexemele funcționează numai împreună cu morfemele gramaticale de orice tip (desinențe, sufixe, articole etc.), iar cuvintele nu pot consta decît în asocieri de lexeme cu morfeme gramaticale în forme flexionare. Cele două dimensiuni semantice fundamentale ale limbii, lexicală și gramaticală, sînt, ca atare, coocurente și cofuncționale. Lexemele, spre deosebire de morfeme, aparțin unor inventare nelimitate și deschise. Din perspectiva a n a l i z e i d i s c u

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
de singular copaci(u) nu era diferențiată de plural, diferență exprimată de opoziția actuală copac/copaci care lexicalizează numărul. În categoria procedeelor secundare de formare a cuvintelor în limba română, unii lingviști au inclus lexicalizarea de variante fonetice, morfologice (forme flexionare) derivative (reale sau aparente) ale unuia și aceluiași cuvînt polisemantic. Prin acest procedeu, dintr-o variantă (alofon, alomorf) a unui cuvînt originar se formează un alt cuvînt (sau chiar două cuvinte), fiecare cu sens/sensuri și formă proprie (forme proprii

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794

acest articol voi prezenta comportamentul morfologic al substantivelor românești introduse în DOOM2, dintro perspectivă statistică. Voi urmări în ce tipuri de flexiune se încadrează substantivele nou intrate în limba română, dat fiind că gradul de adaptare al acestora la sistemul flexionar românesc diferă, iar unele nu se încadrează în tiparele flexionare ale limbii române. Această statistică prezintă o privire asupra variantei normate al limbii, nu asupra uzului, dat fiind că în DOOM sunt înregistrate formele mai stabile, deja impuse în limba

[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
în DOOM2, dintro perspectivă statistică. Voi urmări în ce tipuri de flexiune se încadrează substantivele nou intrate în limba română, dat fiind că gradul de adaptare al acestora la sistemul flexionar românesc diferă, iar unele nu se încadrează în tiparele flexionare ale limbii române. Această statistică prezintă o privire asupra variantei normate al limbii, nu asupra uzului, dat fiind că în DOOM sunt înregistrate formele mai stabile, deja impuse în limba română. Ea ar putea fi completată cu o statistică pe

[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
babysitter (s.f.), brandy, CD-player, CD-writer - la acestea se indică o formă de plural cu desinențe românești (babysittere, brandy-uri, CD-playere, CD-writere); − împrumuturi recente adaptate: agoră, barjă, batată, brizură - la acestea este adaptată și forma de N-Ac sg., conform sistemului flexionar românesc. Majoritatea sunt substantive feminine care au fost încadrate la tipul flexionar ă-e (vezi infra). b) după proveniență: − împrumuturi recente, printre care 281 de xenisme (acele împrumuturi la care există indicația de tip "anglicism", "franțuzism") - anglicisme (198), franțuzisme (28), latinisme

[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
plural cu desinențe românești (babysittere, brandy-uri, CD-playere, CD-writere); − împrumuturi recente adaptate: agoră, barjă, batată, brizură - la acestea este adaptată și forma de N-Ac sg., conform sistemului flexionar românesc. Majoritatea sunt substantive feminine care au fost încadrate la tipul flexionar ă-e (vezi infra). b) după proveniență: − împrumuturi recente, printre care 281 de xenisme (acele împrumuturi la care există indicația de tip "anglicism", "franțuzism") - anglicisme (198), franțuzisme (28), latinisme (14), hispanisme (14), germanisme (8), italienisme (12), xenisme din portugheză (2), greacă

[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
198), franțuzisme (28), latinisme (14), hispanisme (14), germanisme (8), italienisme (12), xenisme din portugheză (2), greacă (2), norvegiană (2) și japoneză (1); - creații interne ale limbii române, prin derivare cu prefixe, prefixoide, sufixe, sufixoide, siglare 2. 3. ÎNCADRAREA ÎN TIPARE FLEXIONARE Am urmărit încadrarea substantivelor în tipuri flexionare, potrivit descrierilor curente ale flexiunii substantivale, care țin seamă de finala formei de singular și de cea a formei de plural: la feminin, tipurile ă-e, ă-i, e-i, ie-ii, a-le și

[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]