367 matches
-
care aportul fiecărui compilator în parte e foarte limitat. Aceste surse anonime trebuie să se fi născut în timpul împăraților Zenon și Anastasius când era greu să iei apărarea Crezului de la Calcedon altfel decât prin trimiteri la tradiția Sfinților Părinți. Aceste florilegii s-au pierdut din diverse motive: au fost depășite de evoluția dezbaterii cristologice; au fost înlocuite de vastele florilegii ulterioare, adevărate enciclopedii, așa cum era Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Zenon și Anastasius când era greu să iei apărarea Crezului de la Calcedon altfel decât prin trimiteri la tradiția Sfinților Părinți. Aceste florilegii s-au pierdut din diverse motive: au fost depășite de evoluția dezbaterii cristologice; au fost înlocuite de vastele florilegii ulterioare, adevărate enciclopedii, așa cum era Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu se păstrează mai bine dacă e unit cu un tratat, cum e cazul autorilor din secolul al VI-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
florilegii s-au pierdut din diverse motive: au fost depășite de evoluția dezbaterii cristologice; au fost înlocuite de vastele florilegii ulterioare, adevărate enciclopedii, așa cum era Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu se păstrează mai bine dacă e unit cu un tratat, cum e cazul autorilor din secolul al VI-lea, ca Leonțiu din Bizanț, care au utilizat astfel de florilegii. Pentru detalii, trimitem la studiul clasic al lui M. Richard, citat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
întruparea Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu se păstrează mai bine dacă e unit cu un tratat, cum e cazul autorilor din secolul al VI-lea, ca Leonțiu din Bizanț, care au utilizat astfel de florilegii. Pentru detalii, trimitem la studiul clasic al lui M. Richard, citat în bibliografie. Cu domnia lui Justinian, mai precis cu al doilea conciliu de la Constantinopol, încheiem această panoramă a producției literare creștine în limba greacă. În istorie, fixarea limitelor unei
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a fost, așa cum își dorise el, începutul unei noi ere, ci sfârșitul unei mari epoci ajunse la apus” (G. Ostrogorsky, Storia dell’impero bizantino /1963/, trad. it. Einaudi, Torino 1993 /retip./, pp. 67-68). Și Charles Moeller a văzut în triumful florilegiilor și al dialecticii (care permitea teologilor să pună de acord textele Sfinților Părinți pe baza unui sistem de definiții necunoscute acestora) trăsăturile care i-au permis să situeze în vremea lui Justinian „sfârșitul epocii patristice” și să afirme: “într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de l’Orante, Paris: pentru perioada în chestiune volumele 2 (P.Th. Camelot, Éphèse et Chalcédoine, 1962) și 3 (F.-X. Murphy - P. Sherwood, Constantinople II et Constantinople III, 1973). Un repertoar al documentelor tuturor conciliilor în CPG IV (1980). - Despre florilegii: M. Richard, Les florilèges diphysites du Ve et du VIe siècle, în Das Konzil von Chalkedon (cf. aici, mai sus) I, pp. ???-??? (= Id., Opera minora I, Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven 1976, nr. 3). II. AUTORII 1. Acacius din Berea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lipsesc toată prima carte și începutul celei de-a doua. Tratatul (inedit și astăzi), de a cărui autenticitate nu avem motive să ne îndoim, trebuie să fi fost compus imediat înainte de Efes; tezele lui Nestorios sunt respinse pe baza unui florilegiu care trebuie să fie identic cu cel pregătit de Chiril pentru propria confutațiune a patriarhului de Constantinopol. S-a păstrat, în schimb, o Interpretare a Crezului de la Niceea, compusă la puțin timp după depunerea lui Nestorios pe care îl combate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acest lucru a permis păstrarea multora dintre lucrările sale după ordinul de distrugere promulgat de Justinian în 536, în timp ce în greacă a rămas doar o omilie (nr. 77, transmisă sub numele lui Grigorie de Nyssa) și fragmente în catene sau florilegii. Tratatele teologice ale lui Sever sunt toate polemice. Către 507-508, înainte de călătoria la Constantinopol, a scris două Discursuri către Nefalie (din primul au rămas doar fragmente). Nefalie, un călugăr din Alexandria, fusese întâi monofizit extremist, numărându-se printre liderii „schismaticilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a restabili adevărul în privința interpretării unei ample colecții de extrase din operele lui Chiril, alcătuită în cercuri filocalcedoniene cu scopul de a demonstra că autorul lor nu era în contradicție cu hotărârile de la Calcedon. Mai întâi, Sever reproduce în întregime florilegiul unde formula calcedoniană era urmată de o serie de paralele între enunțurile cuprinse în aceasta și exprimări ale lui Chiril, apoi de 244 de pasaje din scrierile lui Chiril; în a doua etapă, Sever reia textele adăugându-le de fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a Dumnezeului Logos întrupată” și nu despre nouă naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostaze, adică a doi Cristoși. Ultima parte a operei (III, 31-40) discută textele patristice invocate ca argumente de către adversar, adăugând apoi un florilegiu propriu pentru a demonstra că Părinții Bisericii nu au admis niciodată că există două naturi distincte în Cristos după uniunea ipostatică. În perioada 515-520 se desfășoară schimbul de scrisori dintre Sever și gramaticul Sergius, un literat care trăia probabil în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
2-a a fost găsită abia în 1976. Numai predica 77 s-a păstrat în greacă pentru că a fost uneori transmisă sub numele lui Grigorie de Nyssa și Esihie din Ierusalim; însă numeroase fragmente în grecește s-au transmis prin florilegiile și manuscrisele catenare exegetice. Două omilii s-au păstrat și în versiune coptă. Separat de această culegere, ne-au rămas în siriană alocuțiunea pronunțată de Sever după numirea sa ca patriarh de Antiohia și un fragment dintr-o omilie consacrată
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
it. AVE, Roma 1976. 20. Ioan din Cezareea În ciuda progreselor făcute în ultimele decenii, cunoștințele noastre în privința acestui personaj rămân nesigure. Pe baza unei informații nu tocmai clare, transmise de Anastasie Sinaitul, s-a spus că ar fi autorul unui florilegiu chirilian difizit combătut de Sever de Antiohia în Philalethes, însă această idee s-a dovedit a fi falsă. Împotriva lui Ioan - chiar dacă autorul n-a vrut să-i pomenească numele - e îndreptată însă o altă operă a lui Sever, Contra
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
trecute în revistă relațiile lui Chiril cu orientalii pentru a fi pusă în evidență concordanța dintre doctrina acestuia și cea calcedoniană. În partea a treia era criticat un tratat precedent al lui Sever, Discursuri către Nefalie; urma în fine un florilegiu de texte patristice. Unele fragmente din această operă se mai găsesc și în florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți privitoare la întruparea Cuvântului (Doctrina Patrum de incarnatione Verbi), sub numele de Eulogiu din Alexandria. Cercetări recente, mai cu seamă ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
concordanța dintre doctrina acestuia și cea calcedoniană. În partea a treia era criticat un tratat precedent al lui Sever, Discursuri către Nefalie; urma în fine un florilegiu de texte patristice. Unele fragmente din această operă se mai găsesc și în florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți privitoare la întruparea Cuvântului (Doctrina Patrum de incarnatione Verbi), sub numele de Eulogiu din Alexandria. Cercetări recente, mai cu seamă ale lui M. Richard, au confirmat că îi pot fi atribuite lui Ioan 17 Capitole contra
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nelegiuiți și pentru demoni; și multe altele. Împăratul îi poruncea lui Mena să adune episcopii prezenți la Constantinopol împreună cu egumenii ca să aprobe anatemizarea lui Origen; procesul verbal al acestei adunări ar fi trebuit semnat și de ceilalți episcopi și stareți. Florilegiul alcătuit din douăzeci și patru de extrase din tratatul lui Origen despre Principii, anexat la acest document, este important pentru reconstituirea textului grecesc al operei, chiar dacă trebuie utilizat cu prudență pentru că poate conține denaturări, cu atât mai mult cu cât citatele nu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de o parte pe Nestorios să spună că sunt două ipostaze (ca o consecință a separării naturilor), iar pe de altă parte, pe Eutihie să admită o singură natură (ca o consecință a unirii ipostatice). Tratatul se încheie cu un florilegiu patristic. În opinia lui M. Richard, scrierea nu atacă atât cele două erezii menționate, ci îi combate în realitate pe adversarii antiorigeniști ai autorului. A doua operă a trilogiei este un dialog în care sunt atacați calcedonienii care s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Antiohia cu Iulian din Halicarnassus. Și al treilea tratat îi combate pe aftartodocetiști care, crede autorul, au comis aceleași erori ca și Pavel din Samosata, Diodor din Tars, Nestorios și Teodor din Mopsuestia. La sfârșitul tratatului și înainte de obișnuitul florilegiu patristic, Leontie citează și respinge numeroase texte ale acestuia. Rezolvarea (Epilysis) silogismelor propuse de Sever are forma unui dialog (însă cei doi interlocutori n-au individualitate; e vorba de un expedient pentru prezentarea argumentelor și a contraargumentelor) între un „acefal
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
calități nu îi pot fi atribuite potrivit aceluiași aspect, iar în urma unirii își păstrează fiecare proprietatea sa naturală. Cele Treizeci de capitole contra lui Sever sunt o apărare sintetică a doctrinei celor două naturi; scrierea a fost inserată integral în florilegiul din secolele VII-VIII intitulat Învățătura Sfinților Părinți despre întruparea Logosului astfel încât, dintre operele lui Leontie, este singura care a beneficiat de o ediție critică atunci când F. Diekamp a editat florilegiul. Pentru celelalte scrieri, depindem încă de edițiile lui A. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
doctrinei celor două naturi; scrierea a fost inserată integral în florilegiul din secolele VII-VIII intitulat Învățătura Sfinților Părinți despre întruparea Logosului astfel încât, dintre operele lui Leontie, este singura care a beneficiat de o ediție critică atunci când F. Diekamp a editat florilegiul. Pentru celelalte scrieri, depindem încă de edițiile lui A. Mai din 1833 și 1844, reproduse de Migne, însă ar fi nevoie neapărat de o ediție critică. În afară de cele Treizeci de capitole, în Învățătura Sfinților Părinți sunt citate numeroase fragmente sub
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1944). Acesta a stabilit că Leontie din Ierusalim și nu Leontie din Bizanț a fost apocrisarul călugărilor palestinieni care a participat la Constantinopol la colocviul cu monofiziții în 532-533 și la sinodul din 536 (aici, p. ???); într-adevăr, potrivit lui Richard, florilegiul severian criticat în al doilea apendice al tratatului Contra monofiziților (cf. aici, mai jos) prezintă afinități notabile cu autorii prestigioși invocați de severieni cu ocazia conferinței din 532. Unele indicii l-au determinat pe M. Richard să pună activitatea acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adică de probleme logice dificile propuse de autor monofiziților; citatele din Sfinții Părinți sunt aici rare. A doua (PG 86/2, 1804-1900) este alcătuită din Mărturiile sfinților, care, la rândul lor, sunt compuse din: (a) o expunere doctrinară; (b) un florilegiu patristic pentru apărarea doctrinei celor două naturi, urmat de critica unor falși apolinariști; (c) răspunsurile la o serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al “întrebărilor și răspunsurilor”. Concluzia scrierii (col
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e autorul, sau cine sunt autorii acestor tratate? J. Lebon, într-un studiu publicat postum prin grija lui A. van Roey, l-a identificat pe autorul tratatelor în persoana acelui Marcian căruia îi sunt atribuite trei fragmente dogmatice cuprinse în Florilegiul anonim de la Edessa, scrise după 362 și, potrivit lui Lebon, înainte de 382; el ar fi identic cu acel Marcian preamărit de Teodoret (Istoria religioasă 3) și, potrivit lui Lebon, a fost călugăr în regiunea Chalcidiană și a murit prin 390. Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scrisoare a lui Simeon adresată lui Basilius de Antiohia (456-458) în care stâlpnicul declară că a aderat în mod ferm la Crezul de la Calcedon; istoricul atestă că Simeon i-a trimis o scrisoare similară împăratului Leon. În schimb prin unele florilegii siriene ne-au parvenit două scrisori ale lui Simeon, dintre care una adresată împăratului Leon, în care conciliul de la Calcedon este condamnat în mod explicit: e vorba de falsuri monofizite în perioada în care monofiziții își însușeau cultul lui Simeon
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Ceea ce nu înseamnă că pătimașul nostru amant închide ochii la viciile ascunse ale cărnii sau ale sufletului feminin, dovadă stând incisivitatea naratorului-actor față de intelectuala teoretizantă ce gândește global, inducând o nesfârșită inhibiție și crispare. Autorul maghiar oferă nu doar un florilegiu de fornicații copleșitoare, ci și un repertoriu psiho-analitic, de la frigiditate și depresii până la vulgaritate și lăcomie penibilă, de la vocația de a face răul prin instigare și farse până la tentația de a castra bunele intenții. Estherházy este un ironist și un
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de altfel, și o antologie de lirică românească, apărută în Iugoslavia, la Split, în 1973). Pentru versurile cuprinse în culegerea Ochii și ploile (1972) i-a fost decernat Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov . Câțiva ani mai târziu, același premiu încununează florilegiul Euridice (1976), remarcat de cronicari ca un reviriment în producția literară a poetului. Din acest moment ambianța devine predominant solară, iar modalitățile stilistice predilecte sugerează unele reminiscențe parnasiene. Poemele maturității poetice sunt totuși străbătute de neliniști apăsătoare („stau într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]