303 matches
-
onoare a cerului i s-a aninat prințesei în pletele de frunze galbene și roșii. Pretutindeni, Toamna își poartă paleta de culori dând strălucire sau întunecare bucuriilor firii. Nu a uitat nici munții cu piscuri albe de calcar, nici pădurile foșnitoare și înmiresmate de vegetația autumnală, nici chiar soarele căruia i-a răpit puțina lumină să-și coloreze trena rochiei celei lungi. Îi plăcea Toamnei să se joace și să picteze. Acum ar dori să-și asorteze cerul la culoarea cenușie
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
stejar am văzut un stol de pițigoi gălăgioși. Ei ciuguleau mugurii mici. Gândacii stăteau ascunși sub coaja arborilor bătrâni și găunoși. O ghionoaie cenușie ciocănea în coaja unui fag cu ciocul ei lung și puternic. Plopul mlădios își tremura frunzele foșnitoare. Stejarul vânjos își întinse ramurile groase împodobite cu nea imaculată. Pârtia se întindea netedă până în depărtări, scârțâind din greu sub tălpicii nărăvași care prinseră a zbura... Alexandru Căciulă, clasa a III-a C Iarna Decembrie a sosit cu cerneri mari
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
gânguritul suspinător al doamnei existând și o bună doză de cochetărie. In fiecare noapte doamna, într-o cămeșuță subțire de bumbac pe al cărei guler erau brodate cu fir de aur cuvintele: AMOR OMNIA VINCIT înălța rugi fierbinți cerului înstelat, foșnitor. Zorile o prindeau încercănată în fața ferestrei, repetând mecanic rugăciuni și urmărind cu interes, fără să-și dea seama, silueta vânjoasă a rândașului Stașek, care se spăla la fântână până la brâu, fornăind. Atunci doamna Potoțki închidea cutremurată ochii și-și imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai departe bărbia dublă odată cu trecerea anilor a lui Barzovie-Vodă, mai încolo zidul de lut nears al colibei susținut de o grindă orizontală groasă în interiorul căreia privirea dibuie un cariu mic și stahanovist, apoi privirea iese afară, se strecoară printre foșnitoare pâlcuri de trestii, lunecă precum o fregată pe apă, pe mare, galopează spre Stambul stârnind praful, iese prin Dardanele, zigzaghează printre insulițele Egeei, se coboară în Mediterana, urcă spre Adriatica și - quod erat demonstrandum - trage pe unul din cheiurile puturoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
toți banii aici. își luară rămas bun de la Tănase, care se sculase din jilț și făcea câteva mișcări de dezmorțire, și-o apucară spre conac. Din loc în loc de-o parte și de alta a drumului, pe plopii înalți și foșnitori stăteau bătute-n cuie scânduri pe care erau scrise cu cărbune sau arse cu fierul povețe, îndemnuri, judecăți pentru lucrătorii câmpului: „Spatele plecat biciul nu-l atinge”, „Nu iaste alta mai de folos zăbavă decât munca”, „Unde sapă sapa locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
către el în timp ce mâna i se întindea după un almanah terfelit aflat prin apropiere, râse din gât la observația oaspetelui, apoi râsul i se termină cu un hîî prelungit, oftă și-și concentră atenția asupra paginilor cu scris mărunt, albe, foșnitoare. Impunător, la biroul său, Alexe ședea cu fălcile încleștate zbătând alene din pleoape. Albastrul ochilor se întuneca tot mai mult de la o clipire la alta, devenea tulbure, mâlos ca o baltă. Părul des, blonziu, răvășit ca o coamă îi încadra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
goale Înmiit. Judecând după discuția dintre ei, bărbații erau colegi de facultate la universitatea din zonă. După jumătate de oră veni și rândul meu. După ce m-am afundat În scaunul moale, Erhard Kretschmer mă acoperi cu o bucată de material foșnitor. Și pentru că asta Îmi aminti de filmul văzut cu o seară Înainte, m-am zvârcolit ca pe ace. Ici-colo pe materialul negru, am observat niște fire de barbă strălucind scurt, argintiu. Trebuie să fi fost rămășițe de la clientul precedent, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se trezea singur în odaie. Era singur în încăperea uriașă care altădată i se păruse nemaipomenită, avea ferestre înguste și înalte, ca de catedrală, care dădeau în parc, pînă în primăvara acelui an erau în dreptul lui doi plopi negri, subțiri, foșnitori, înalți, doi plopi pe care îi pusese cu mîna lui și se bucurase că îi văzuse crescînd sub ochii lui, dar în primăvară a trebuit să-i taie. Fusese o săptămînă cu vînt și plopii scoteau un vaier, un foșnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Nu avea bani. Ce mai noutate! Parcă avusese vreodată!? Parcă îl auzise cineva spunând, chiar dacă avea brâul plin (și se întîmplase să-l aibă) că are? N-am! Asta parcă chiar și gândea în clipa când mâna lui pipăia miile foșnitoare în chimir. Că să mă duc și eu la noroc, continuă el, intru la școală și spun că n-am acuma bani de taxe și de internat, dar că voi avea, o să primesc de-acasă și să stau și eu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
îmi fugi la fastuoasa Poveste a lui Genji, unde iubita răvășită în dulcea așteptare, plină de nesiguranță, asculta întotdeauna vocea privighetorii pierdută în noaptea de primăvară. Mâna ei subțire, străvezie sub greutatea mânecilor lungi, bătând pământul, ale kimono-urilor de mătase foșnitoare, ridicând prin vremuri, spre gura șovăitoare și tristă, delicata mochi. Mâna ei. Chipul ei alb, fantomatic. Iubita se opri o clipă pentru a asculta un pas nemaivenind, apoi mușcă. Și, atunci, țipătul privighetorii, sub lună, și o întunecare a verdelui
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
și inima. Când mi-am revenit, eram pe patul de paie de pe prispa largă a bunicilor. — Ileana, am reușit eu să bâigui, iar tanti Felicia, sora satului pe care o știam de când ne făcea vaccin, mă împinse înapoi pe salteaua foșnitoare. — E la spital. Stai liniștit. O să fie bine. Iar eu am crezut-o așa cum nu mai crezusem nici odată pe nimeni. Fără nici o ripostă sau întrebare. M-am ridicat, destul de amețit și am îngenuncheat la marginea patului. Iar poezioarele au
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
întrerupea la răstimpuri, aducea încet în dreptul gurii o batistă făcută ghemotoc în mână, în care scuipa cu zgomot gâjâit sputa formată în gât ce-o împiedica să respire. Vorbeau încet, pentru că, în liniștea din jur peste care se așternuse liniștea foșnitoare a parcului, își auzeau și cele mai neînsemnate șoapte. Un timp n-au spus nimic, se priveau calmi sau priveau prin geamurile acoperite de perdeaua fluturândă unduirile încete ale arbuștilor parcului și nu mai aveau nevoie de vorbe. Dar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
e în stare, în clipa asta nu e în stare să-l aducă înapoi sub cearceaf - dar el privea brațul nu numai gândindu-se la cum arată, ci ca și cum și-ar fi fixat privirea într-un punct, acaparat de liniștea foșnitoare din jur și gândind: cum trebuie să fie să zaci într-un asemenea spital-sanatoriu, departe de vuietul lumii, unde nu răzbat nici măcar zgomotele avioanelor aeroportului din apropiere, cu extraordinară curățenie și surori pricepute și zâmbitoare? aproape nedrept, nu pentru femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
el: probabil n-are dureri acum, uite, îi sclipesc ochii și zâmbește, ar trebuie să rup tăcerea asta, dar chiar tăcerea asta e nemaipomenită, sper să știe și ea - o amuză de-a binelea și se privesc și în tăcerea foșnitoare izbucnesc amândoi deodată într-un râs sănătos, punând capăt acelor clipe în care nu mai fusese nevoie de vorbe și amândoi înțelegând că acele clipe nu se vor mai repeta, dar punându-le capăt cu credința că și asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
groasă și grea dintr-un amestec de fire albastru închis, cenușiu și negru - mare parte a camerei reflectate care, cu colțurile ascunse în umbre, părea rotundă; izvorul de lumină al globului portocaliu îi îmbrăca pe toți în culori lipicioase, rochiile foșnitoare, cămășile și sacourile ca țesute din ape schimbătoare se prefăceau în fâșii de materie albastru-portocalie, de sub fâșiile foșnitoare se iveau brațe, glezne, pulpe ca modelate din aceeași concretețe eleșteică. Sărbătoreau ziua de naștere a soțului Rodicăi, Vlad Dumitrescu, sau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care, cu colțurile ascunse în umbre, părea rotundă; izvorul de lumină al globului portocaliu îi îmbrăca pe toți în culori lipicioase, rochiile foșnitoare, cămășile și sacourile ca țesute din ape schimbătoare se prefăceau în fâșii de materie albastru-portocalie, de sub fâșiile foșnitoare se iveau brațe, glezne, pulpe ca modelate din aceeași concretețe eleșteică. Sărbătoreau ziua de naștere a soțului Rodicăi, Vlad Dumitrescu, sau un an de la căsătoria lor sau altceva sau poate mai multe la un loc, nimeni nu mai știa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe cărturarii din urmă cu veacuri, în hainele lor lipsite de podoabe, străduindu-se să-și convingă adversarii de prezența suflului divin ce i-ar fi inspirat în clipele în care își așterneau gândurile, cu migală și înflorituri, pe obrazul foșnitor al pergamentelor. Alteori nici măcar asemenea texte nu-l mai rupeau de realitate și ședea pe patul îngust și jos, cu mâinile sub ceafă, urmărind umbrele ce i se părea că se fugăresc în întuneric și cântărind cele petrecute peste zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
brațele și gâtul de culoarea mierei, răsucindu-se în mers, înaintând și totuși ținându-și în frâu înaintarea, de parcă ar fi vrut să lungească incredibil apropierea clipei tulburător excitante a atingerii, cu pletele săltându-i pe umerii subțiri și mătasea foșnitoare a picioarelor lungi și extraordinare ascunsă de unduirile tomnatice, dintr-odată în dreptul lui, aplecându-se spre el și învăluindu-l într-un parfum de viorele sau alte flori proaspete de primăvară și într-o căldură trupească neuniform răspândită, cu palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe cerul de august. Înconjurat de această viziune a abundenței americane care cădea din aer, Jim rîse bucuros În sinea lui. Începu cea de a doua masă, poate mai importantă, devorînd cele șase numere din Reader’s Digest. Întorcea paginile foșnitoare, albe, ale revistelor, atît de deosebite de exemplarele unsuroase pe care le răscitise la Lunghua. Erau pline de titluri și fraze celebre, dintr-o lume pe care nu o cunoscuse niciodată și de o grămadă de nume de neimaginat - Patton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
În jur fețele băieților cunoscuți. — Mișună stafiile prin iarbă În seara asta. — Tot campusul e viu din cauza lor. S-au oprit lângă Little ca să admire răsăritul lunii, care colora În argintiu acoperișul de ardezie de la Dodd și În vinețiu arborii foșnitori. — Știi, a șoptit Tom, ceea ce simțim noi acum este senzația tuturor tinerilor splendizi care au trăit aici cu pasiune timp de două sute de ani. Dinspre Blair Arch s-a auzit o ultimă rafală de cântec - vocile poticnite de la o petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
în ambele direcții. În depărtare, peste o luncă împădurită, putea vedea turlele celor trei biserici din Alcina. Câteva avioane dădeau ocol orașului, ca și cum căutau ceva. Copacii ascundeau casa din spatele lui, iar poarta principală din stânga abia se vedea în spatele unui pâlc foșnitor de frasini. Era singur deocamdată, stăpân pe sine. Putea pleca acum, dându-se încet jos sau sărind pur și simplu de pe gard; îndreptându-se spre vest și trecând râul care șerpuia pe acolo, și apoi străbătând ținutul pe o cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Dumnezeu le indică drumul pe care să o ia de la capăt... De unde vii și unde te duci, Gellu Dorian? Cum ți-am spus, acolo la Coșula am trăit revelația atingerii cu spaimă și bucurie vestmintele lui Dumnezeu; erau reci, vaporoase, foșnitoare ca de mătase, încât și acum cred că stau sub ele de teamă să nu pierd acea frumoasă închipuire a copilăriei. Putea fi și acolo, la Coșula, o intersecție de drumuri sau de sensuri, cine știe, în care stătea Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Nu avea bani! Ce mai noutate! Parcă avusese vreodată!? Parcă îl auzise cineva spunând, chiar dacă avea brâul plin (și se întîmplase să-l aibă) că are? N-am! Asta parcă chiar și gândea în clipa când mâna lui pipăia miile foșnitoare în chimir. Că să mă duc și eu la noroc, continuă el, intru în școală și spun că n-am acuma bani de taxe și de internat, dar că voi avea, o să primesc de-acasă și să stau și eu
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
cătușe de mătase...“ (Flori de lavandă) Autoarea pozează în romantică și are grijă să aducă în fiecare schiță nopți înstelate, adieri de vânt înmiresmate și valuri ale mării înspumate. Ea crede, de asemenea, că veșmintele îndrăgostiților trebuie să fie neapărat foșnitoare, mâinile - fremătătoare și săruturile - arzătoare. Această aglomerare de frumusețe convențională transformă proza ei într-un kitsch. Termenul de comparație care ne vine imediat în minte este desenul cu „răpirea din serai“ de pe carpetele turcești. Iată o scenă din schița Pe
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
față, Are-n mână-o furculiță, Dar nu papă; se răsfață. Fluturașul o privește: Ce mâncare bună are; Face mofturi, nu gândește; Alt copil ar vrea și n-are! Litera ,,F’’ ,,F’’ își află căutare La fetițe fandosite, Cu fustițe foșnitoare Și la florile-ofilite. N-ar fi fără ,,f’’ pantoful, N-am putea ieși afară, Nu ar exista cartoful, Nici un capăt mic de sfoară. Folosit de fiecare La fereastră, în cofițe, Are o justificare: E util, nu e de fițe. N-
ALFABETUL by CĂTĂLINA ORŞIVSCHI () [Corola-publishinghouse/Journalistic/529_a_927]