303 matches
-
de recuperare în afazii Terapia tradițională era orientată în principal în direcția recuperării afazicului non-fluent, datorită faptului ca logopedia este mai apropiată de tulburările ce țin de expresia verbală. Tratamentul dislaliilor și demutizarea au oferit o bază solidă privind metodele fonologice, utile într-o anumită măsură în corecția aspectelor paretice și apraxice ale vorbirii la afazici. Mecanismul patogenic în afazie impune ca în tratamentul de recuperare al afazicilor să se combine metode psihoterapeutice, cu metode semantico-sintagmatice, reducând la minim metodele fonetice
Recuperarea şi investigaţii le paraclinice în tulburările de comunicare verbală by Bogdan Dionisie () [Corola-publishinghouse/Science/91643_a_93183]
-
cuvântul expectat; 6) lexie mentală sau expresivă, ce facilitează redobândirea legăturii dintre forma fonemică și grafemică a cuvintelor; 7) folosirea de sinonime, denumirii generice, scurta descriere sau imaginii obiectului are un efect facilitator mai bun în reabilitarea anomiei decât sugestiile fonologice îdupă Patterson 1985). Materialele sunt prezentate receptiv și apoi expresiv. Metoda se bazează pe prezentarea orală a stimulilor verbali și urmărește îndeosebi refacerea semanticii și funcției sintagmatice a limbajului. (48, 344) Metoda de programare - operare Programarea - operarea este o metodă
Recuperarea şi investigaţii le paraclinice în tulburările de comunicare verbală by Bogdan Dionisie () [Corola-publishinghouse/Science/91643_a_93183]
-
de comunicare. Pentru a satisface necesitățile cunoașterii și comunicării, evoluția limbii a urmat calea de la simplu la complex. În ce privește evoluția limbilor flexionare, numite indoeuropene, acestea au urmat calea transformării segmentelor sonore în vocale și consoane, care se constituie în sisteme fonologice specifice fiecărei limbi, și a transformării componentelor inițial lexicale ale cuvântului în morfeme. Privită din prezent spre trecut, limba română se înscrie în evoluțiile etnolingvistice din jumătatea de est a Europei, evoluții cauzate de cucerirea de către romani a acestui spațiu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
istoria formelor gramaticale și a cuvintelor limbii române”. Despre sunete el vorbește în două capitole: în primul (p. 3-224) este prezentată „istoria sunetelor”, în cel de al doilea (p. 225-407) „învățămintele trase din istoria sunetelor”. El identifică 260 de „fenomene fonologice petrecute în sânul limbii românești”. Pentru cele șapte vocale sunt prezentate 87 de situații fonetice, pentru consoana r zece situații, pentru l, care în română ar fi de trei feluri, sunt discutate 14 situații etc. Din prezentarea materialului fonetic Philippide
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
căror element principal constitutiv l-au format thracii, și limba albanejilor, deosebiri pornite de la baza de articulație și de la cea psihologică, sânt prea mari pentru ca să putem admite la amândouă popoarele același fond etnic. Illyri iarăși nu pot fi, căci caracterele fonologice specifice grupului illyro-romanic, care-și au obârșia în baza de articulație illyră, lipsesc limbii albaneze, iar apropierile pe baza cuvintelor sânt contrabalansate de apropieri analoage dintre limbile albaneză și thracă... Dacă nu sânt nici thraci, nici illyiri, nu pot fi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
întârziat, cu model patologic (limbaj nedezvoltat); b) limbaj întârziat, cu model normal; c) întreruperea dezvoltării limbajului; d) limbaj calitativ diferit de limbajul normal. După criteriul aplicat dificultăților de învățare (L. Bloom), identificăm: 1. dificultățile de învățare a formei limbajului (aspecte fonologice, morfologice și sintactice); 2. dificultățile de învățare a conținutului limbajului (aspectele semantice ale limbii); 3. dificultățile în învățarea utilizării limbajului în comunicare. Din această perspectivă, putem clasifica tulburările de limbaj în cinci categorii: a) tulburări fonologice - sunetele nu sunt produse
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
a formei limbajului (aspecte fonologice, morfologice și sintactice); 2. dificultățile de învățare a conținutului limbajului (aspectele semantice ale limbii); 3. dificultățile în învățarea utilizării limbajului în comunicare. Din această perspectivă, putem clasifica tulburările de limbaj în cinci categorii: a) tulburări fonologice - sunetele nu sunt produse conform regulilor lingvistice ale comunicării; b) tulburări morfologice - privesc construcția cuvintelor ca formă, număr, gen, caz, timp, mod, etc.; c) tulburări sintactice - încălcări ale regulilor de codificare a mesajelor, a ordinii cuvintelor în propoziții sau fraze
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
reprezintă centre care amalgamează proiecțiile FORCE și FIN (v. discuția în §III.3.1.1). Odată cu apariția Teoriei fazelor (Chomsky 2001, 2008)39, periferiile au fost considerate proprietăți ale domeniilor fazale. Modulul sintactic interacționează cu modulele interpretative (Formă Logică / Formă Fonologică) într-o manieră ciclică, prin intermediul fazelor; într-o definiție simplificată, fazele sunt fragmente fonosintactice autonome ale derivării sintactice. Majoritatea cercetătorilor acceptă că există două faze în structura propoziției (C și v) și că grupul nominal, analizat ca grup al determinantului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
-ar naiba! (internet) d. Mai ducă-se pe pustii! Ambele probleme semnalate se susțin și diacronic și vor fi reluate și ilustrate în §IV. O problemă și mai delicată, fie trecută sub tăcere, fie minimalizată prin transferarea ei în componentul fonologic (Giurgea 2011), este linearizarea presupuselor centre complexe: predicția sistematică în deplasarea centrului (8b) este că verbul lexical va preceda auxilarul în construcțiile perifrastice, fapt puternic contrazis empiric 4. Predicțiile de linearizare incorecte sunt încă un argument împotriva formării de centre
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
pe când în cazul perfectului compus romanic auxiliarul avea este cu totul lipsit de abilitatea de a atribui rol tematic, această proprietate căzând sub incidența verbului lexical; - pierdere de trăsături (morfo)sintactice (engl. syntactic attrition): pierderea trăsăturii [+prezent], decategorializare; - reducție (morfo)fonologică (v. (96); (95) vs (94)) și dobândirea statutului de clitic (cuvânt dependent sintacticși morfofonologic); - generare / deplasare într-o poziție mai înaltă: INSERARE în centrul MOOD0. Cu alte cuvinte, două procese s-au împletit în gramaticalizarea verbului a avea în structura
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
pustii b. lua-te-ar naiba! - o situație specială de encliticizare prezintă cliticul de acuzativ feminin de persoana a 3-a singular (o), care se encliticizează atunci când auxiliarul începe cu o vocală ((103a-c) vs (103d)); encliza lui o este determinată fonologic în acest caz (fiind o strategie de evitare a hiatului), deci nu prezintă un interes deosebit pentru sintaxa pronumelor clitice românești (103) a. ai citi-o / l-a citit b. ați văzut-o / l-ați văzut c. o fi citit
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
3.5 infra vom aduce argumente pentru a susține ideea că proiecția vizată în deplasarea verbului în domeniul C este FINP. Rezultate de reținut • pronumele clitice românești sunt orientate spre flexiune (I-oriented clitics) • cu excepția situațiilor în care encliticizarea este determinată fonologic (v. (103) supra), diviziunea procliză/encliză se corelează cu opțiuni diferite de deplasare a verbului (V-la-I pentru procliză, respectiv V-la-C pentru encliză) Putem astfel revedea reprezentarea din (99), înlocuind una dintre proiecțiile necunoscute (XP) cu proiecția/proiecțile în care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Cliticele pronominale În discuția privitoare la statutul pronumelor clitice în limba română veche se împletesc două probleme: orientarea pronumelor clitice (orientare spre flexiune vs orientare spre complementizator) și, în legătură cu această primă problemă, statutul encliticizării (encliticizare determinată sintactic vs encliticizare determinată fonologic, ca efect al legii Wackernagel/Tobler-Mussafia7, v. Tobler 1875; Mussafia 1886; Wackernagel 1892). Studii recente (Alboiu și Hill 2012; Nicolae și Niculescu 2015, 2016; Hill și Alboiu 2016) au scos în relief următoarele rezultate: (i) la fel ca în româna
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fel ca în româna modernă, în româna veche pronumele clitice obiect sunt orientate către flexiune, nu către complementizator 8; (ii) cu puține excepții (cauzate de intolerența românei față de hiat9), poziția cliticului pronominal prin raportare la verb are cauze sintactice, nu fonologice. Vom prezenta, foarte pe scurt, o serie de argumente (unele extrase din Nicolae și Niculescu 2015, 2016, altele noi), în sprijinul acestor idei. Unul dintre cele mai importante diagnostice sintactice pentru categorizarea cliticelor pronominale ca fiind orientate spre flexiune vs
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
extinde și la faza veche a românei: pronumele clitice sunt găzduite în proiecții de persoană (PERSP) care selectează proiecțiile verbale flexionare (PERSP> IP{MOODP > TP > ASPP}). Pronumele clitice ocupă deci o poziție fixă în structura nucleului propozițional.Cu excepția linearizărilor determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză / encliză se va deriva din opțiunile diferite de deplasare a verbului (V-la-I vs V-la-C). Rămân însă de discutat două probleme ridicate de distribuția pronumelor clitice în limba veche: (i) structurile cu encliză pronominală la
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
cronicile muntenești, că postpunerea auxiliarului de perfect compus este mai frecventă și atestată în toate cronicile, pe când postpunerea auxiliarului de viitor este mult mai rară. Metodologie Date fiind remarcile privitoare la raritatea postpunerii auxiliarului de condițional, derivată uneori din constrângeri fonologice (v. §3.2.1.1 supra), am hotărât să ne concentrăm asupra perfectului compus și a formelor simple de viitor (AUX + infinitiv). De asemenea, am luat în discuție - doar pentru acest studiu, nu și pentru următoarele - doar structurile care conțin
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
discuție - doar pentru acest studiu, nu și pentru următoarele - doar structurile care conțin auxiliarul și verbul lexical (86)-(87), nu și clitice pronominale. Cliticele pronominale pot fi postpuse (fără a antrena și postpunerea auxiliarului) sau dublu lexicalizate, fie din cauze fonologice (sau i-au furat-o cineva; ACP.1714: 7v-8r), fie sub influența traducerilor (veicurăți-ne sufletele;DDL.1679: 59). Pentru un studiu statistic care își propune să vadă dacă vreunul dintre auxiliare se inversează mai des, am considerat că structurile cu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
gramatici V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. Se cuvine să subliniem ideea că vom menține analiza deplasării verbului ca deplasare în domeniul sintactic. Hill și Alboiu (2016) aduc argumente împotriva unei analize în care deplasarea verbului are loc în componentul fonologic. De asemenea, tot Hill și Alboiu (2016) discută o ipoteză propusă de Pancheva (2008) pentru analiza slavonei bisericești, și anume că inversiunea rezultă din setarea mixtă (centru inițial/centru final) a Parametrului centrului; una dintre predicțiile acestei analize (/linii de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
datelor din română. Vom adopta perspectiva propusă pe larg în §III.3.5 (cu referire la limba modernă): inversiunea rezultă din deplasarea verbului în domeniul C; deplasarea are loc în componentul sintactic și se reflectă în linearizarea constituenților la interfața fonologică (conform Ipotezei bazei universale și Axiomei de corespondență lineară propuse de Kayne 1994). 3.2.2.1 Deplasare la FINP Primul aspect pe care trebuie să îl clarificăm este la ce proiecție din domeniul C se deplasează verbul sub inversiune
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ales reflexive) nu respectă întocmai specificul sintactic al românei vechi (cliticizare la dreapta negației, a complementizatorului de subjonctiv să), fiind influențată de reguli sintactice străine (slavone); de asemenea, linearizarea postverbală a unor pronume clitice (fem. sg. ac. o) este determinată fonologic (evitarea hiatutlui), nu sintactic (prin deplasarea verbului), dovadă și linearizările de tip AUX−V−CL (115) (discutate în detaliu în secțiunile anterioare) care arată că deplasarea verbului la C nu a avut loc. (115) a. ceia ce nuînșalî-se de mine
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
care este prezent auxiliarul verbal, incluzând deci structurile de tip V-AUX / V-CL-AUX. Poziția auxiliarului rămâne un indicator fidel pentru diagnosticarea deplasării verbului la C. De asemenea, în §3.2.1.2 supra, am scos în evidență dificultățile de natură fonologică pe care le ridică inversiunea condiționalului (structurile V−AUX și unele structuri V−AUX−CL rezultă sistematic în structuri cu hiat, ceea ce diminuează în mod server rata inversiunilor cu condiționalul), astfel că am decis să avem în vedere doar formele
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ceea ce diminuează în mod server rata inversiunilor cu condiționalul), astfel că am decis să avem în vedere doar formele de viitor și de perfect compus, a căror inversiune - fie V−AUX, fie V−CL−AUX - nu este afectată de constrângeri fonologice. Tabelul 3 prezintă distribuția gramaticii V-la-C în funcție de criteriul propoziție principală / propoziție subordonată. Această distribuție este surprinsă prin numărul de ocurențe al structurilor V-AUX / V-CL-AUX în propozițiile propozițiile principale / propozițiile subordonate. Într-o coloană separată, am înregistrat și situațiile de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
pentru deplasare V-la-I / V-CL-AUX pentru deplasare V-la-C) au fost luate, desigur, în considerare. Luând drept diagnostic al deplasării verbului poziția auxiliarului, am inclus în categoria structurilor cu gramatică V-la-I și structurile AUX-V-CL, în care encliza pronumelui clitic este fie determinată fonologic (cu fem. sg. ac. o: cum că au arat-o Bogdan-vodă cu leșii, NL.~1750-66: 4), fie rezultatul influenței modelului / textului străin asupra textului românesc (de obicei, dar nu obligatoriu, cu pronume reflexiv: cela ce va spunre-seție, PH.1500−10
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
3.2.1.2 supra) și la distribuția inversiunii în propoziția principală vs propoziția subordonată (§3.2.2.2.2 supra), am eliminat din cercetarea cantitativă a distribuției globale a gramaticii V-la-I vs gramatica V-la-C formele de condițional, întrucât constrângerile fonologice joacă un rol foarte important în inversiunea condiționalului. Dată fiind păstrarea condiționalului inversat în imprecații, unde verifică trăsătura [+directiv] proiectată în planul irrealis (v. §III.3.5) - context înregistrat și pentru româna veche -, luarea în considerație a condiționalului ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și culcă-te / te culcă!). Astfel, întrucât în limba veche condiționalul se inversează din princina a două trăsături, dintre care numai una prezintă relevanță diacronică, am considerat că analiza cantitativă a condiționalului generează ambiguitate. Din acest motiv și din considerentele fonologice explicate mai sus, am lăsăt deoparte condiționalul și ne-am concentrat asupra perfectului compus și a formelor simple de viitor. Datele sunt prezentate în două tabele. Tabelul 4 înregistrează ocurențele structurilor V-la-I și V-la-C într-o manieră defalcată, după fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]