268 matches
-
mă face să mă gândesc la castelul lui Rapunzel, aninat cum e chiar deasupra lui Sunset Boulevard, cu turnulețele lui ițite pline de seninătate deasupra nebuniei de la poale. Am ajuns foarte târziu în seara aceea, dar chiar și așa, holul forfotea de obișnuiții copii nebunatici ai Hollywoodului îndrăgostiți de Chateau. Nu m-am lăsat impresionată. Tot ce îmi doream era să urc cu Zach în apartament și să-l conduc într-o călătorie sexuală undeva la sud de Ecuator. Apartamentul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Hai să coborâm. Altfel, mama o s-o ia razna. Ν —Iubitelor! Heee-eeei! Hai aici! Mama ne făcea semne dintr-un colț umbros al cortului din fundul grădinii. Petrecerea tatei era în plină desfășurare, imaginea perfectă a vieții provinciale engleze. Oaspeții forfoteau de colo-colo sorbind din paharele cu Pimm’s1 pe gazonul din spatele casei. Trebuie să recunosc, mama făcuse o treabă minunată. A decorat totul à la Thomas Hardy (una din temele ei favorite). Invitații stăteau pe bănci micuțe din lemn, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
salopetă și o pereche de pantaloni, au ieșit din barăci, pornind-o să ne salveze pe noi Și se porniseră tustrei, cu tot cu Ilarion Cărare, de la care au auzit că bântuise zvonul prin barăci, dar când au răzbit la nișa de unde forfotea puhoiul, l-au repezit pe cel de al treilea, pe Cărare, înapoi, după un clește-patent sau un topor de pompier, ca să taie sârma la coloana de burlane de aeraj, să culce burlanele pe apă și mergând pe ele, să răzbată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mijlocul străzii, ținându-se de după cap, cu rubașca desbumbată la piept, uitând să-și mai culeagă bonetele căzute în urma lor, pe caldarâm, pe trotuar ori pe aleea parcului. Nenorocirea s-a întâmplat într-o zi de sâmbătă: lacul din Cișmigiu forfotea de mulțimea bărcilor ticsite de soldați cu steaua roșie. Într-o barcă, erau trei Alioșa, atât de beți, încât nu mai știau să înainteze, nici încolo, nici încoace. Barca se oprise pe lac, taman sub podul ăla făcut pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
motivelor care conduseră la atitudinea ei bizară, trebuie să-i dea dreptate. Este prima lor seară după îndelungata lui plecare și nu merită să o strice cu întrebări insistente. La momentul potrivit o va întreba, cu siguranță. Holul de la Athénée forfotește, plin cu ofițeri germani de diferite grade, mare majoritate dintre ei în companie galantă. Se văd și uniforme românești. O garderobieră cu totul ispititoare, ale cărei picioare lungi de baletistă abia sunt acoperite de fustița roșie, culege expert trenciul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
alungit... Stătea la birou și lucra... Venise la noi de vreo două săptămâni, dar luminozitatea lumii în care trăiam după moartea mamei făcea parcă să dispară umbrele când mă uitam în jurul meu și vedeam lucruri și oameni, animale și străzi forfotind de mișcarea neîncetată a vieții... Schimbasem cuvinte de serviciu cu noua casieră, dar nu mă uitasem la ea, adică mă uitasem fără s-o văd, sau o văzusem fără să mă uit, vreau să spun că nimic din ea nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu o veselă viclenie, aluzie nedefinită la tot ceea ce gândeam și simțeam eu; cum adică să mă deranjeze pe mine vreodată orice-ar veni de la ea? Ieșiserăm de la birou mai devreme, ca toată lumea. Soarele strălucea orbitor peste bulevardele înzăpezite care forfoteau de oameni. Era o binefacere că nu mai treceau pe ele în viteză, zăngănind din toată fierăria grelele camioane. Ici, colo doar se vedeau oprite în fața magazinelor alimentare dube mai mici din care se descărcau cârnați, jumătăți roșii de porci
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
al literaturii române. Acum ascultau cu-adevărat, treziți cu forța și enervați la culme. În cele din urmă, clacau. După zece minute de monolog, duelul se încheia: eu, triumfal; studenții, zdrobiți. Smeriți, apatici, plecau privirile în pământ, acolo unde mâinile forfoteau resemnate prin genți și sacoșe cu un conținut incert. Ce-ar fi putut să transporte în bagajele enorme, burtoase, atârnând ca un pește fiert peste picioarele vecinului? Haine? Vreo plapumă? Niște cadouri, pentru-acasă? Misterul rămânea, cu fiecare an, intact, împachetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
peste iluziile mele de puști răsfățat. Anticarii îmi știau deja nebunia; unii poate o și înțelegeau. Titi și Titu, pe Moșilor, săreau de la jocul de table să-mi deschidă dulapul din spatele biroului. Wittenberg, din Curtea-Veche, mă lăsa-n depozit să forfotesc cu scărița printre teancuri. Matache, de la Universitate, suna noaptea: „Domnu’ Robe, mâine vine un lot!“ (îmi și imaginam revistele aduse cu duba, claie peste grămadă, cu lanțuri la glezne și basmale negre pe ochi, apoi împinse brutal pe raft, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scăpa observației, un lucru neprețuit: ultima clipă. Degeaba o căutam, degeaba mă chinuiam s-o descifrez dintre pixeli; nici degetele, nici ochiul n-o atingeau. Moartea stratificase totul, rapid, precis, necunoscut. Îți trebuia răbdare și-o șapcă de detectiv ca să forfotești după rezultate. Dacă aș fi depărtat literele, căutând semnalele luminoase dintre ele, poate că ar fi apărut o hartă secretă a nebuniei și, suprapunând-o peste cea a curiozității mele, m-aș fi lămurit cine e Bidileanu: un activist politic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tablă ondulată. Cineva îl numise „Europa“: se adunaseră câteva mii de chinezi acolo, cu marfă ieftină, trecută pe-ascuns prin vamă. Găseai orice, de la chiloți de bumbac la arme de vânătoare și de la cauciucuri de bicicletă la acvarii luminoase. Locul forfotea de lume, nu puteai să arunci un ac. Era indicat să-ți ferești buzunarele și, mai ales, să nu te-oprești din mers. Și respirația trebuia să ți-o controlezi. Îți făceai repede cumpărăturile, și-o luai la picior. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iar rolurile se distribuiau după un algoritm înscris în zâmbetul iubitei mele: eu eram Rommel, ea Patton; eu profesorașul local, ea Prima Doamnă a Americii. „OK.“, a zis Mihnea. „Ăsta-i un pasaj. Comentarii, vă rog.“ Îmi plăcea ideea să forfotim prin calculatorul lui Paul. Îi violam corespondența, jurnalele, intimitatea: erau toate călduțe, fragede, nevinovate. Sărmanul nu bănuia nimic, probabil că la ora asta visa la frumoasele lui sau la o catedră la facultate. Mereu mă invidiase, nu știa cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-se, ca-n nuvelele Hortensiei. Dacă întrebai de locatari, te întâmpinau nume predestinate de gospodine și-apărătoare ale drepturilor animale: doamna Didi, tanti Nuți, mama Nina. Ți le imaginai pe toate în cofetărie, la „Aprozar“ sau în bucătăria de la „Capitol“, forfotind prin tăvi date cu unt. Când mai treceam cu Maria de sărbători pe-acolo, ne așteptau cu mucenici, cozonac și băscuțe cu brânză caldă. La subsol, dormeau câinii. Scara de bloc se trezise populată cu patrupede sănătoase, hrănite în farfurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
povești, rămăsesem tot un fel de „critic literar“: aduceam cărți, decupam citate, făceam observații, spumoase și inutile. Când venea vorba de „analiza de text“, întregul ridicol al situației ieșea la lumină: cadavrul zăcea acolo, pe masa de operație, iar eu forfoteam cu mâinile până la cot în el. Ce să „analizezi“, la urma-urmei: de ce-i pusă o virgulă după versul doi? ce-a vrut să spună poetul în titlu? ce simbolizează culoarea roșu din strofa șapte? Enormitățile se puteau obține ușor, consultând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
săruturi prelungite pe-obraz (ele aveau să-mi dea repulsia calmă și justificată de mai târziu față de buzele mânjite cu ruj), când un loc privilegiat în patul din dormitor, între taică-meu și maică-mea. Asta nu-i împiedica să forfotească, improvizau ei și-așa, cu mine la mijloc, dar nu eram eu suficient de mare ca să-mi dau seama; în plus, oboseam repede, imediat mă lua somnul și scăpam reprezentația. Oricum nu se întâmpla nimic, părinții trăiau simpatici și asexuați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la ei. Dacă ar fi aflat Maria, m-ar fi omorât. Prin casă mai țineam și-un teanc de hârtii de la bunicu’ Vitalian, împachetate într-un dosar de piele legat cu șiret. Când ne apuca cheful de iluzii și nostalgii, forfoteam împreună cu Maria printre poze și hârtii fermentate: ne prindea noaptea citind scrisori din armată sau mesaje sărbătorești. Nu știai niciodată ce poate cădea din dosar. Felicitările bunicului Vitalian conțineau un personaj uitat: Moș Crăciun. Zburase odată cu copilăria noastră sau se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de beton, tăvălind grădina vecinilor. Clădirile multinaționalelor se cățăraseră peste case: în Piața Victoriei un turn de aluminiu și sticlă strivea Muzeul Antipa, iar la Aviatorilor se ridicase spre cer un fel de submarin rotund, prin hublourile căruia zăreai oamenii forfotind la birouri, spălați de faruri galbene. Amestecul de stiluri și dimensiuni trăda frică și nepăsare. Nimic nu ținea mai mult de-un sfert de secol. Invadatorii, cutremurele și prostia oamenilor se înghesuiau să pună la pământ tot ce se ridicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
corectă sau romanțată, indiferent câtă lume ar fi tropăit prin paginile ei. La urma-urmei, Ghiculeștii, Manoileștii și Robanii nu erau altceva decât niște fantome identitare, dispersate pe câteva secole de istorie și literatură prin care cine știe câte alte perechi de ochi forfoteau în același timp cu mine. Acțiunea păstra ritmul ei franjurat, leneș și alert, în funcție de epocă și priviri: fotografiile, documentele și fișierele computerului mă purtau în buzunarele poveștii, trecându-mă prin pliurile certificatelor de naștere sau ale paltonului bunicului Vitalian, însoțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la modelele 1300, 1301 și 1310. Ridicai puțin mașina din spate, după care o trânteai pe-asfalt: portbagajul sărea singur din încuietoare și puteai să umbli liniștit după scule sau roata de rezervă. Cu lanterna pe minim, am început să forfotesc printre dosare. Strada părea pustie, de frig nici cerșetorii nu se mai înghesuiau pe tarabe. Portarul nu se-auzea nici el, probabil somnola în cabina lui, cu reșoul la picioare. Am mișcat ușor raza, de la stânga la dreapta. Dosarele facultății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi îndopat cu pietre; aș fi tasat cărbunele ca într-un marfar, după care aș fi pulverizat apă rece peste cupola încinsă. Bucureștiul ar fi ars pe loc, opărit, descojit, carbonizat de propriul lui sistem centralizat de încălzire. Am mai forfotit prin caiete, planuri de curs, hârtii salariale. Spor de stress, spor de toxicitate, spor de fidelitate (asta suna sinistru, ca o recompensă pentru turnătorie). Degeaba, nici urmă de act. Răscoleam de pomană, certificatul meu de naștere nu era nicăieri. „Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în negura istoriei și se termină sub ochii tăi, într-o baltă de sânge. Pe-al treilea computer se înghionteau câțiva malaci cu mutre patibulare: un soi de milițieni aduși la zi, fără chipiu, dar cu pantofi cu găurele. Grupul forfotea lângă o dubă parcată pe faleză, în Constanța. Mașina părea scoasă din anii ’80: un Aro 144, cu ușiță rabatabilă și plasă de sârmă în dreptul geamului interior. Nu era nevoie să te străduiești prea tare: valurile și digul de stabilopozi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
putut ieși din casă; dar strada a ajuns până la urmă să mă îndârjească într-atât, că stăteam zile întregi ferecat, deși puteam ieși ca toată lumea. Nu puteam suferi mulțimea care umbla de colo-colo, agitată, veșnic îngrijorată, posomorâtă și temătoare, care forfotea împrejurul meu pe trotuare. La ce bun veșnica lor tristețe, veșnica lor îngrijorare și agitație; la ce bun veșnica lor răutate posacă (pentru că sunt răi, răi, răi!)? Cine-i de vină că ei sunt nefericiți și nu știu să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar a doua zi după nuntă! Așa că, fără să ne lansăm în explicații mai serioase, vom spune doar că în realitate tipicitatea persoanelor parcă se subțiază cu apă și toți acești alde Georges Dandin 61 și Podkoliosin există într-adevăr, forfotesc și fug prin fața noastră zi de zi, fiind însă într-o stare cumva diluată. Menționând, în sfârșit, că Georges Dandin pe de-a-ntregul, așa cum l-a creat Molière, poate fi întâlnit, deși rar, în realitate, vom pune capăt reflecției noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
înaintându-mi încet pe piept până aproape de bărbie. Mare-mi fu mirarea când am zărit figura omenească a unei făpturi, nu mai mare de-o șchioapă, ținând un arc și o săgeată în mâini. În același timp simt pe mine forfotind încă vreo patruzeci de omuleți din aceștia“. Prin această descriere, scriitorul ne pune în temă cu toate elementele povestirii: călătoria, furtuna, naufragiul și pătrunderea în ținutul liliputanilor, al piticuților, al omuleților care intră în dialog cu uriașul Gulliver. Atât în
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
iarnă. Ariciul își părăsește casa lui, săpată adânc în pământ. Ies din adăposturile lor și șopârla și broasca de pădure brună, ca și frunzișul în care trăiește. Melcii își deschid căsuța închisă pe timpul iernii cu un căpăcel. Gâzele încep să forfotească. Ciripitul păsărilor nu mai contenește: Cât suntem de ocupate!” Cu mare pricepere trebuie clădite cuiburile în care vor fi clocite ouăle din care vor ieși puișorii, adevărate ghemotoace de puf! Pentru acești micuți mâncăcioși, părinții lor vor cutreiera pământul cât
Povestiri despre anotimpuri by Papuc Elena, Drăgusanu Atena () [Corola-publishinghouse/Science/91583_a_92978]