544 matches
-
dar de o vârstă incertă, ar putea avea de la 16 la 26 de ani. Oroarea absolută exhibată în public. Eunuc, niciun fir de păr pe obraz, gras. Pe mâna stângă poartă ostentativ un șirag de mătănii dintr-un plastic galben-verzui, fosforescent și este îmbrăcat cu o cămașă albastră, uzată, dar mai degrabă curată în ciuda a ceea ce s-ar putea crede la prima vedere. Tactica lui de cerșit era următoarea : se repezea hotărât către un grup mare de pelerini, iar în fața lor
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Apoi în seara asta se umblă cu uratul de An Nou. Americanul rîde, își ia rămas bun și începe urcușul pe drumeagul doar bănuit, îngropat fiind în zăpadă. Ninsoarea s-a oprit și cerul se înseninase. Întunericul era lăptos, zăpada fosforescentă. Măreața stăpînă a nopții a oprit ninsoarea și, generoasă, poleia cu aur întreaga sa împărăție. Este o plăcere, gîndi neînfricatul american. În două ore ajung acasă. Erau locuri prin care a crescut pînă a plecat la liceu, la Rădăuți. Încerca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ora trei cînd Luna apunea, cînd puteam să observ în condiții bune haloul. Pădurarul a plecat în Gheboaia la casa lui, eu am încuiat în cabană tot ce era mai scump pe afară și mă dotez cu strictul necesar, busolă fosforescentă, cuțit de vînătoare, binoclu, lanternă și un ciomag din carpen, cu o măciulie ca la buzdugan. Cărăruia era surprinzător de bine conturată, numai că era foarte sinuoasă în plan vertical. Urcai o pantă afurisit de abruptă și aproape imediat coborai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de a fi puțin nemuritor, de a avea tăria să retrăiesc ceva ce parcă a fost un vis. Soarele aruncă spoturi de lumină printre norii grei care prevestesc sfîrșitul vremurilor bune și blînde. Lumina sa este crudă, nemodificată de atmosfera fosforescentă a Nordului. Stînci uriașe au fost puse anapoda de un artist neglijent la detalii. Peste tot, complet neșlefuite și, mai ales, în calea vapoarelor, în calea celor care cred uneori că marea este un bulevard. Doamne, ce-ar păți pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ce prostie!) și aveam un os mărișor în gură. N-avea carne pe el, dar îl strîngeam strașnic între dinți. Era semiîntuneric parcă și mergeam prin Havana Veche. Pe strada mare nu era nimeni, dar pe străduțele laterale vedeam ochi fosforescenți, fioroși, care erau fixați pe osul meu. Mă trecea un fior rece și am început să strig cît pot: Degeaba, este osul meu... cu decret... dl. Iliescu... Atunci au apărut o mulțime de cîini, care de care mai jerpeliți, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
altul și erau îngroziți de frică. Ai văzut tu pe fața lor? La lumina de afară?! Da, îi vedeam foarte bine, unul avea un neg mare pe lobul urechii. Haida, de. Urechea neagră, negul negru și-l vedeai. Poate era fosforescent... Eu spun ce-am văzut. Nu te oblig să mă crezi. Deci, tremurau de frică. Au început să tragă sertarele de la o comodă și să pună ce găseau acolo într-un fel de sac. Pe peretele de lîngă mine era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
suficiente tonalități cu veleități armonioase capabile să rivalizeze în orice moment cu celebra operă "Spărgătorul de nuci"... E pace deplină în cer și pe pământ. Însă eu nu puteam dormi. Am ieșit în noaptea atotcuprinzătoare, sub cerul pâlpâind de licăriri fosforescente. În urma căzăturii violente capul mă durea, nasul jupuit mă ustura, iar dinții aveam impresia că s-au lungit ieșind din alveole, mărindu-și dimensiunea în mod alarmant. M-am așezat pe băncuța de lemn fixată de Mircea lângă geamul din partea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lașul, care era un oraș plin de mizerie, mi se părea magnific, mi se părea că toată lumea se uită cu gura căscată la ceasul meu. Totul a fost o minune până când, în tren, am observat că minunatul meu ceas era fosforescent. Toată lumea dormea, se distingea câte un sforăit de ființe abandonate somnului, vagonul se zgâlțâia ritmic... Eu aveam însă o problemă care luase dimensiuni cosmice: de unde venea minunata lumină verde care indica cifrele și arătătoarele și unde dispărea când se ivea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Ivanovna (părtașă directă la asasinat), am rămas mut, împietrit de nenorocirea de a fi văzut omorârea lui Dumnezeu. * În vara aceea am tot tras cu ochiul la domnii aflați în vacanță, dar nu am mai văzut la nimeni vreun ceas fosforescent. Noaptea, când sclipea, din treizeci în treizeci de secunde, micul far al portului Insula Carolina (care avea capacitatea să primească două vapoare, mici), urmăream lumina ca pe un posibil fapt dumnezeiesc; dar am fost decepționat când am aflat că lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de transă. Este probabil ca o astfel de persoană să poată fi chiar detectată pe o placă fotografică; cine știe în ce culori ar arăta, pe o placă încă neinventată, un om în dispoziție de vacanță... Cred că ar fi fosforescent, cum se zice că ar fi extratereștrii. O teză de doctorat ar fi binevenită, apropiindu-se de esența misterioasei transformări. Este și nițică poezie sau chiar multă poezie în starea de vacanță. Sentimentele suferă un proces de conturnare cu nu știu câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
văd dacă observă ceasul meu. Însă abia noaptea, în tren, minunea a devenit fericire. Noaptea, în vagonul Iași-Cetatea Albă-Bugaz, după ce s-a stins lumina (erau puțini călători), tot uitându-mă la ceas, am observat că acele indicatoare și cifrele sunt fosforescente. Am stat toată noaptea treaz, admirând fenomenalul ceas. Apăruse însă și o problemă: de unde vine această lumină? Pe cine să întreb, pe cine să trezesc din somn? Mai mult, mi se părea că acest obiect mi-a fost destinat mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la ceasul meu minunat pe care îl ascunsesem cu grijă într-un buzunar secret al hăinuței mele, să nu i se întâmple ceva, să nu-l fure cineva. Era, într-adevăr, extraordinară comunicarea secretă cu lumea nevăzută, prin semnele luminoase, fosforescente, prin care îmi scrisese Dumnezeu un soi de scrisoare cifrată, era extraordinară această complicitate... Dar extazul s-a transformat, brusc, în cea mai cumplită tragedie: scuturându-mi hainele (după obiceiul bunicii), ceasul a fost proiectat într-un salt mortal pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
revoluției din 1848-1849 și, respectiv, în anii de după înfrângerea revoluției comuniste maghiare din 1919. Acțiunea celui de-al doilea se desfășoară în Rusia, în timpul luptelor dintre „roșii” și „albi”. Dar liniamentul coordonatelor istorice și sociale, care transpare în ficțiune, adeseori fosforescent și fascinant nu vine în contradicție cu viziunea foarte personală a autorului, cu caracterul de stranie unicitate a operei. Căci aici „strictă determinare” nu înseamnă copie, reportaj, ci creație. Fidelitatea față de temele și elementele universului artistic conferă o remarcabilă organicitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
căzut în neputință, iar ochii i se umplură de lacrimi. Porni cu pasul mai mare ca de obicei înaintea fiului lăsat ca un orfan. Se duse să-l aștepte în gara din Solnok. Era o gară foarte mare, cu lumini fosforescente, cu multe intrări și alte spații auxiliare. Trecuse mult de la apusul soarelui, iar vocea simțea că-i tremură și ochii i se umpluse de lacrimi dureroase pentru a nu știu câta oară. Timpul i se păru că se scurge prea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ceas, după care se reinstaurează vechile norme. Andronic este cel care stăpânește timpul celorlalți, care devin păpuși ce joacă rolul pe care „demiurgul“ a dat să-l joace; el le planifică durata jocului : „Se aplecă, luă ceasul și privi cadranul fosforescent: nouă și cinci minute. Îi las să se joace până la zece... “11. În Șarpele, ca și în Secretul doctorului Hönigberger, Andronic ori Zerlendi aparțin lumii „de aici“, dar acționează în numele „altei“ lumi. În cursul nopții, Andronic, care are amintiri nedezvăluite
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Aceste „două mistere”, cum le-am numit, ale firii mele, Cartea și Erosul, nu numai că mi-au „bântuit” lunga, labirintica mea tinerețe, dar, după ce m-au „chinuit” decenii, mii și „milioane” de ore, zile și mai ales nopți, albe, fosforescente, tensionate, vii, m-au „salvat” până la urmă, proiectându-mă într-un destin intim și social ritmat, cu aparențe oarecum logice și normale. M-au salvat?!... Nu, încă nu sunt sigur, aroganța profesiunii mele de „liber profesionist” (chiar și în comunism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Aș vrea să mă lași singur. Sper să reușesc până dimineață să citesc tot. Apoi o să dorm și eu un pic. Fata a mai aruncat o privire craniilor sclipitoare înainte de a ieși din încăpere. A închis ușa în urma ei. Petele fosforescente dansau pe cranii. Unele erau vise vechi de-ale ei, altele, de-ale mele. Am căutat mult, e adevărat. Am scotocit fiecare colțișor al orașului împrejmuit de Zid, dar a meritat. Am luat un craniu în mâini, am închis ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mi-am dat seama că era craniul. Exact unde l-am pus eu sau l-a pus ea. Nu-mi aminteam exact care din noi, dar nu conta. Craniul unicornului pe care l-am adus din mașină. Deasupra lui, luminițe fosforescente. Luminițele erau mici de tot și nu prea puternice, dar pluteau deasupra craniului precum stelele pe cer. Albe și gingașe. Fiecare punct luminos se învăluia parcă într-o membrană și de aceea conturul părea încețoșat. Și poate tot din aceeași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
M-a prins ușor, cu ambele mâini, de brațul cu care-mi țineam gulerul halatului. Era întuneric beznă în jur. — E vreo invenție de-a ta? întrebă ea. Am clătinat din cap. Nu mai văzusem craniul sclipind. Nu era lichen fosforescent, pentru că luminițele ar fi fost alternative și ar fi sclipit doar pe întuneric. Înainte de a adormi, nu l-am văzut luminat. Dar nici mână de om nu era la mijloc. Ar fi fost imposibil ca o ființă umană să realizeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cad în nas, împiedicându-mă de skateboard, când am intrat în camera lui, dar televizorul era dat atât de tare, încât Robby, care stătea pe pat, nici n-a observat. Camera lui era dominată de o temă spațială: mici decupaje fosforescente de planete și comete și semiluni lipite peste tot îți dădeau senzația că pluteai pe un cer întunecat, undeva în spațiul îndepărtat. Însăși mocheta se dovedea a fi un fel de decor marțian, detaliat în stil impresionant cu cratere și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu casa respectivă. Eu eram beat. Pe măsură ce treceam prin cartierul nostru, recunoșteam pasiv costume reprezentând diferite personaje din jocuri video (băieți îmbrăcați ca Shadow Phoenix Ninja și Mortal Kombat Scorpion) și filme (Anakin Skywalkers cu codițe Jedi și săbiile lor fosforescente) în timp ce o droaie de Harry Potteri hălăduiau pe Elsinore Lane care încotro - purtând mantii Quidditch, cu mături și baghete magice, verzile cicatrice în zigzag de pe frunțile lor licărind în întuneric în timp ce discutau cu niște căpcăuni ca acela din Shrek. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rundă m-am prăbușit pe unul dintre șezlongurile așezate într-un anume fel, artistic, în jurul curții, care, spre deosebire de a noastră, se întindea lateral, nu în spatele casei, iar noaptea era caldă și foarte întunecată, iar luminile piscinei imprimau chipurilor o tentă fosforescentă, fantomatică. De acolo de unde eram așezat puteam vedea casa noastră și după ce am tras adânc un fum din joint am studiat-o cu ochii mijiți. Privirea îmi pătrundea prin ușile glisante în camera media, unde Robby încă zăcea întins pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
părăsească întunericul dormitorului, de ce rostisem cuvintele îți promit? Perna mea era udă. Plânsesem din nou în somn. Soarele bătea acum în cameră și tavanul se lumina indiferent, într-un careu tot mai larg, iar umbrelele continuau să se rotească, halouri fosforescente gravitând în jurul meu - rămășițele unui vis pe care nu mi-l puteam aminti - și în toiul unui căscat gândul meu suna: Jayne a plecat. Ceea ce scriitorul dorea să afle: de ce era Jayne atât de speriată în dimineața de 5 noiembrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ceasul de la bord. Zece și jumătate. Nu mi place să conduc pe întuneric. Mă rog, o sută de kilometri nu-i mare brânză. Partea proastă e că plouă. Și e destul de frig. Încerc să înțeleg ceva din ce anunță tăblițele fosforescente. Caut autostrada spre București. Mă iau după un indicator și mă pomenesc în garajul neterminat al unui mall în construcție. Mă-nvârt pe loc și ies din fundătură. Peste două minute de orbecăială îmi trece prin minte gândul că cineva
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
și pe carosabil. Constat că în această primă plimbare nocturnă prin Madrid, cel mai mult mi-au plăcut taxiurile. Sunt vopsite alb cu dungi roșii în diagonală. De pe terasa înaltă de lângă Banco de España mi s-au părut niște buburuze fosforescente. 8 iunie, joi VASILE GÂRNEȚ: Recepție matinală (ora 10), urmată de o conferință de presă la Casa de America, situată pe Paseo de Recoletos, o zonă nu prea departe de hotel și pe unde am trecut aseară în plimbarea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]