240 matches
-
în relație", a unei perpetue recontextualizări, fără puncte originare și fără momente finale 68. O perpetuă devenire se vrea a fi și textul deconstructivist, înțeles ca procesualitate sau ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere"69. Găsind drept această particularitate a textului deconstructivist, fragmentarismul, autoarea leagă, așa cum am mai spus, această problematică de ideea de postmodernitate. Condiția de text neterminat sau de text fragmentar, a textului deconstructivist, are ca punct de plecare manifestul Școlii critice de la Yale70, caracteristica de "neterminat" sau "fragmentar" a textului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a numit poezie conceptuală. Și, astfel, s-a încetățenit o formulă, care a devenit, în curând, prolifică, poate tocmai din cauza prezenței vizibile, clare, ușor de imitat, a mecanismului de proiectare speculativ metafizică și mitic simbolică"38. Pendulând, între coerență și fragmentarism, între rațiune și emoție, părând să-i acorde o atenție particulară acesteia din urmă39, poezia Anei Blandiana constituie un amestec, între un neomodernism autentic, de la care preia numeroase episoade, recognoscibile, în întreaga sa creație, și voce personală, izvorâtă din laturile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
liric, complicitatea cu Universul, dar și faptul că regula jocului scapă controlului ființei, dăruirea totală a acestuia, cu trup și suflet, fiind o condiție intrinsecă a participării la jocul creație"60. Același limbaj ludic devine, totodată, o nouă formă a fragmentarismului deconstructivist, care încearcă reconstruirea întregului din părți. Astfel, într-o interpretare mai puțin pretențioasă, stropii ar simboliza unitățile componente întregului, textul neterminat căpătându-și rotunjimea, prin îmbinarea acestor elementele, ca într-un joc de puzzle, în care picăturile de ploaie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
devine element component al morții. Alternarea (dubla perspectivă de abordare) dans-joc este aproape insesizabilă, dansul adulților poate deveni, în orice moment, un joc al copiilor și invers. Cert este că, atât dansul, cât și jocul, reprezentate, la nivel verbal, prin fragmentarism, sau prin versuri scurte, lapidare, uneori, cu o punctuație neglijentă, constituie acele elemente variabile ale existenței, care dovedesc vulnerabilitatea timpului, fie el și unul ireversibil. Realizând o posibilă deconstrucție a ludicului, Ana Blandiana îi conferă jocului înțelesuri noi, numai de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fericite, considerându-l a fi parte din singura perioadă a regăsirii totale pe sine. Imaginile vârstei copilăriei i se perindă, prin minte, ca într-un film, în care fiecare secvență stă sub semnul misterului, al neînțelesului, al spiritualului. Din nou, fragmentarismul, ruptura, trecerea de la o idee la alta. Reîntoarcerea, constituind una dintre temele majore ale acestui volum, se realizează, de data aceasta, propriu-zis, nu prin intermediul amintirii. Totuși reconstruirea absolută a acestor ani îi este inaccesibilă din nou poetei, chiar dacă ele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
putut fi disimulată, prin joc, devine, din ce în ce mai mult, tăcere. O tăcere interioară profundă, care nu mai poate oferi resurse pentru exterior, nici nu se mai poate preface. Circuitul exterior interior devine, din ce în ce mai lent, meditativ, el fiind vizibil chiar și prin fragmentarismul de la nivel textual, precum și prin numeroasele puncte de suspensie. Interiorul, obosit și săturat să lupte, nu mai deține suficient combustibil, pentru o nouă, eventuală, reînviere. Tăcerea devine, astfel, singura posibilitate de evadare, a omului, iar metafora, singura posibilitate de luptă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sieși, recunoscându-le și numindu-le explicit"161. Cel mai recent volum de poezie al autoarei, Patria mea A4, apărut în anul 2010, este cel care devine exterior oricărei etape creatoare. Făcând realmente trecerea spre un postmodernism al cotidianului, al fragmentarismului, al rupturii, al biografismului și al intertextualității, poemele acestui volum ascund o Ana Blandiana subtilă și matură, care utilizează cu rafinament și cu măiestrie limbajul și întreg arsenalul stilistic. Ne vom opri atenția doar asupra două dintre poemele acestui volum
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
persoana Întâi - ce roman mai are astăzi narator omniscient, ce literatură mai crede În Realitate, sau În altceva decât În ea Însăși? - și nu punerea În abis provoacă simpatia cititorului, suprasaturat de tehnici scrpturale care de care mai sofisticate, de fragmentarism, violență, exhibiționism, revoltă, etc. ci poiezia, felul cum Tanguy Viel și-a Întrupat ideea și ideea Însăși de a scrie cărți cu un asemenea subiect, ritmul lor, viteza lor fulgurantă și excesiva lor subiectivizare imposibil de turnat În compartimentele epistemice
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care să se testeze inovarea ca o componentă a localizării și a efectivizării presupuse de glocalizare. Diversitatea este amenințată de șapirografierea identității, adică se exersează algoritmii preglobalizării pentru a falsifica ciclul globalizării. În plus, este o exagerare a fixării în fragmentarismul ultraspecializării în care nu mai este nevoie de perspectivă, de coerența ansamblului și de urgența soluțiilor pentru schimbarea radicală a formei. În timp ce devine tot mai evidentă nevoia de înțelegere a perspectivei globale, translatarea în protocolul cercetării a comportamentului repetitiv, imitativ
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
evenimente, repre zentând durata ficțională a întâmplărilor povestite; timpul narării organizează discursul, istorisirea acțiunii (cronologic sau prin acronii de tipul analepsei, al prolepsei - anticipări ale unor situații ori evenimente), prin elipse temporale (suprimarea unor durate intermediare între evenimente) ori prin fragmentarismul discursului. Categorie prin excelență narativă, timpul este desemnat prin repere multiple, chiar și în poezia epică sau în proza scurtă. - Genul dramatic este caracterizat printro dublă temporalitate: timpul ca moment obiectiv/ca durată a acțiunii scenice (un prezent al timpului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a subiectului etc.); proza modernă cultivă introspecția și retrospecția, analiza conștientului și a zonelor abisale ale ființei (subconștientul, inconștientul) - canonul modernității: o literatură a autenticității care adoptă frecvent persoana I narativă, principiul memoriei involuntare, pluriperspectivismul, construcția narativă multinivel, discontinuitatea narativă/fragmentarismul, inserțiile eseistice, structurile deschise etc. - personajele prozei secolului XX: nu mai reprezintă tipologii sau „caractere“ de tip balzacian, ci ipostaze existențiale ale omului modern: fragilitatea ființei umane în fața nean tului, angoasa existențială, solitudinea, alienarea, spaima de moarte, sentimen tul finitudinii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
actualizează, aleatoriu, momente care nu se succed cronologic sau se realizează prin acronii de tipul analepsei (amânare, rela tare ulterioară a unui eveniment cauză/eveniment anterior), al prolepsei (anticipări), prin elipse temporale (suprimarea unor durate intermediare între evenimente) ori prin fragmentarismul discursului. 3.2.5. Modurile de narare. Stil direct, stil indirect și indirect liber Modurile principale de narare sunt: Nararea prin reprezentare este o strategie textuală prin care se impune discursul personajelor ce substituie pe spații ample discursul naratorului. Conferă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
mari. Devenită și ea o societate de consum, lumea țărănească aderă la un model existențial care îi este străin. Țăranul mănâncă acum conserva de fasole / cu cârnăciori produși la fetești încălzită cu baterii solare. Alienarea omului modern este exprimată prin fragmentarism, prin asocierea unor imagini discontinue care sugerează înstrăinarea de natură și de vietățile ei, artificializarea existenței întro lume care șia pierdut reperele transcendente, substituind credința cu tehnica și cu știința: ba dați în câini lumea e mică/ba cu gerovital
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
tradiției biblice, cultivate cu asiduitate de civilizația medievală, Adam este primul care a dat nume universului înconjurător, limba sa este unificatoare, expresivă, dă viață, pe când cea a Evei este o „limbă a căderii” (fallen language 54 ), caracterizându se prin diviziune, fragmentarism, împrăștiere, limbajul feminin este limitat și instabil, prin sfatul ei bărbatul pierzând poziția privilegiată din Paradis. 55 De aici pornindu-se, s-a pus întotdeauna problema adevărului rostit de femeie, sau, mai exact, s-a accentuat imposibilitatea înnobilării ei cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ideea că soțul nu are putere asupra propriului trup, totuși a adăugat că femeile trebuie să fie obediente (Ephesians 5: 22), elemente pe care personajul chaucerian le ignoră voit.309 Ceea ce o caracterizează în această pledoarie în favoarea eliberării femeii este fragmentarismul, deoarece dizlocă textele scripturistice sau patristice. Această metodă de interpretare a preluat-o totuși din tradiția oficială: „Citând aceste texte în scop propriu, târgoveața nu face decât ceea ce întreprindeau și exegeții biblici în lucrările lor, pulverizându-le și fragmentându-le
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care se teme cel mai mult: spaima de moarte și moartea. Martor, În regimul diurnului, al luminozității, el este, În nu mai mică măsură, un gen funerar. Precipitarea scriiturii diariste, abruptețea și serialitatea ei sunt dovezile atracției fatale a morții. Fragmentarismul, ritmul sacadat, nefinitudinea depun mărturie pentru traiectoria pe care el se angajează cu un fel de resemnare tragică. Ca orice lucrare din specia biograficului, jurnalul intim pendulează Între autodezvăluire și auto-camuflare (self-disclosure și self-concealment, În terminologia lui Herbert Leibowitz 1
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fără greutate domeniul metafizicului, ceea ce Pierre Reboul nu ezită să sugereze: orice Încercare de a conferi sens ideii de intimitate capotează În fața sforțării utopice de a „Încifra” Divinitatea... Lipsit de o consistență proprie și de o energie propulsatorie, intimul conotează fragmentarismul, discontinuitatea, secretul, nevăzutul, ascunsul și tăcerea. Evoluția termenului Însuși (răspândit În cultura europeană pe filiera franceză) descrie un traseu dinspre dorința de socializare (mica socializare: ami intime sau liaison intime) spre singurătate. Adică dinspre eul social spre eul individual, al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
estetice sunt, fatalmente, limitate), cât, mai ales - și poate neașteptat -, lumea acestuia. Lumea proximității disponibile, a arcului de cerc În care ființa scriitorului e prinsă ca un păianjen În propria plasă. Ca materializare a unei lumi ce trăiește În inconștiența fragmentarismului, intimul reevaluează insignifiantul și Îi acordă un rol determinant În viața scriitorului. Neliniștea, frustrările, ambițiile, automatismele sunt captate de pagina de hârtie și transformate Într-o formulă coerentă, a cărei expresivitate autorul nu și-o poate imagina. Absența „stilului” În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
acestea nu este necesarmente una de similitudine sau măcar de continuitate. Imposibilitate nu doar fizică, ci și psihologică: În timp ce „portretul” (portretul la purtător!) individului este continuu și exhaustiv, autoportretul furnizat de jurnalul intim va moșteni trăsăturile scrierii din care provine: fragmentarismul, discontinuitatea, improvizația, contradicția, recurența, nefinitudinea. Și Încă ceva: reconstituirea, refacerea lui mentală cere, presupune Întotdeauna participarea unei a doua persoane - a cititorului. E greu de admis astăzi, după ce publicarea jurnalelor intime a devenit o adevărată industrie, că acestea nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
posibilitatea de a fi anexat unui domeniu cu claritate delimitat. Portretistica plastică, blindată În propriile-i legi bine sedimentate În timp, prezintă avantajul unei raportări clare și rapide. Din păcate, ea nu este și o raportare pe de-a-ntregul relevantă. Fragmentarismul notației jurnaliere se află la originea unui cameleonism structural al textului, forțat să se reînnoiască ori măcar să se adapteze În funcție de presiunea temporală care-i condiționează existența. Rândul alb care separă o zi de alta, segmentarea aproape mecanică a porțiunii zilnice
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sunt Însoțite de această caracteristică, mai puțin studiată, a literaturii intimității. Dacă pentru Maurice Blanchot blestemul jurnalului constă În obligativitatea de a „respecta calendarul”15, pentru majoritatea comentatorilor e izbitoare fărâmițarea, fragmentarea acestuia. În afara câtorva experimente (de la Noul Roman la fragmentarismul prozatorilor postmoderniști), prea puține cărți de literatură „tradițională” agreează dislocarea În segmente minuscule a materialului. Dar, pentru jurnalul intim, aceasta ține și de structura psihologică. Incapabil să copieze Întreaga existență, el copiază fragmente din ea. Doar În prozele lui Borges
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
marginal. Iar În ce privește autobiografia, ea este arareori altceva decât un jurnal intim deghizat. Amprenta Frankenstein „Monstruozitatea eului”, admirabil analizată de către Barbara Johnson 18, este, desigur, transcrierea În oglindă a unei caracteristici a realității. Obligat să intre În patul procustian al fragmentarismului confesiunii cotidiene, eul scriitorului e constrâns să se replieze asupră-și, până la insuportabil. E o contractare Înșelătoare. Fragmentarismul vieții de zi cu zi se dovedește, pe termen lung, capabil să redea mult mai exact trăsăturile ființei decât ar fi făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
analizată de către Barbara Johnson 18, este, desigur, transcrierea În oglindă a unei caracteristici a realității. Obligat să intre În patul procustian al fragmentarismului confesiunii cotidiene, eul scriitorului e constrâns să se replieze asupră-și, până la insuportabil. E o contractare Înșelătoare. Fragmentarismul vieții de zi cu zi se dovedește, pe termen lung, capabil să redea mult mai exact trăsăturile ființei decât ar fi făcut-o - În alt registru, firește - o scriere „panoramică”, de genul romanului-fluviu. În scrierea jurnalului intim prevalează strategiile dorinței
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
numai cărțile, nici cititorul nu se mai mulțumește doar cu partea „canonizată” a muncii de creație. Orizontul său de așteptare se tulbură de promisiunea unui alt fel de literatură. Literatură „apocrifă”, nerecunoscută oficial. Capriciul devansează interesul pentru soliditate și profunzime, fragmentarismul se substituie clasicei ordonări de cuvinte. E vorba, firește, de o revanșă psihologică: scriitorul lucrează În direcția propriei sensibilități. Un roman poate fi o construcție mentală. Jurnalul intim - doar una trăită. O transcriere a vieții, o retrăire a ei. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
este scris de către propriile-i cuvinte. Constrângerile, puține dar ferme, vin dinspre domeniul eticului, nu dinspre cel al esteticului. Și, de cele mai multe ori, sunt percepute În mod difuz. Scriitorul de jurnale, acceptând tirania timpului, o acceptă și pe aceea a fragmentarismului. El comprimă și reduce, mințind prin omisiune (și prin promisiune, prin jurământul implicit de a spune totul), când Își propune să reduplicheze și să divagheze. Așadar, nici o regulă, nici o limită 11, decât cele neluate În considerare: timpul, presiunea morală, gradul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]