582 matches
-
atacuri pseudoestetice. Proiectul nemărturisit al perversului este acela de a-și baliza un spațiu de control prin violarea intimității altuia, de a contraria și imobiliza, de a Îngrădi, de a petrifica dacă nu poate edifica. Într-o grilă de lectură freudiană, perversiunea ne apare ca o deviație, o regresiune sau o fixație asupra unui obiect care evocă un stadiu de dezvoltare infantil, o linie obsesională ce se asociază cu o conduită psihosocială distructivă și sterilizantă. Pentru a-și satisface fantasmele obsesionale
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Însemnări despre Constantin Noica, ATN, 1985, 5; Gabriel Liiceanu, Filosofia și paradigma feminină a auditoriului, VR, 1985, 7; Eugen Simion, Sfidarea retoricii, București, 1985, 206-211; Sorescu, Ușor cu pianul, 31-38; Constantin Barbu, Rostirea esențială, București, 1985, passim; Gheorghiță Geană, Paradigma freudiană a paideii, VR, 1986, 8; Adrian Marino, Logica teoriei literare, TR, 1986, 40; Gabriel Liiceanu, Epistolar, București, 1987; Marin Diaconu, Constantin Noica, „Revista de filosofie”, 1988, 2; Gabriel Liiceanu, Adsum? Modelul cultural și urgențele istoriei, „22”, 1990, 45; Lovinescu, Unde
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
grup al sectei milenariste, în cadrul căruia evidențiază figura lui Maxim Muscă, șeful mișcării. Personaj dostoievskian, acesta oscilează între abjecție și candoare, micime sufletească și extaz, prăbușire și înălțare morală, impunându-și cu forța personalitatea. Fără limită (1936), roman cu accente freudiene, urmărește frământările sufletului modern într-o lume care și-a pierdut credința, autorul trasând cu precizie, chiar dacă fără a descoperi întotdeauna motivații convingătoare, istoricul disoluției unei căsnicii. Sectorul cel mai rezistent al scrierilor lui P. îl reprezintă însă nuvelistica, grupată
PAPILIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288678_a_290007]
-
Pedeapsa (1997; Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române) exersează o fișă de patologie conjugală. Nevroza farmacistului pensionar Cezar Mărcuș, individ fără însușiri, identificabil prin drama pe care o trăiește în cuplu, este rezolvată de autor prin forțarea unei simbolistici așa-zis freudiene. Ambiția lui M. de a da în Champs-Elysées (1998) un roman cu decor și personaje franțuzești nu își găsește un corespondent în realizarea propriu-zisă a cărții. Poveste de dragoste desfășurată într-un mediu de narcomani intelectualizați, scrierea respiră aerul unui
MLADIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288195_a_289524]
-
de durată. Concepția fundamental antimimetică promovată de Lucian Blaga în teatru fundamentează și legitimează un nou tip de dramă, cu o structură proteică, urmărind să restituie teatrului românesc o suită de forme dramatice (misterul antic, misterul renascentist, drama expresionistă, drama freudiană, pantomima, tragedia antică, fresca istorică, parabola, jocul cu măști ș.a.). Tehnica „teatrului nou”, tendințele stilistice expresioniste, psihanaliza și mitul se întâlnesc pentru a defini un altfel de teatru, așezat explicit sub cupola poesisului, înscriindu-se cu promptitudine în tendințele majore
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
să bem mai mult decât de obicei sau să ne aruncăm în diverse relații, atunci când capacitatea noastră obișnuită de a stăvili și elabora conflicte este depășită (McDougall, 1993). În plan psihanalitic, este bine să amintim importanța acordată în toată opera freudiană motricității, considerată o posibilă descărcare pentru excesul de excitație (această constatare apare încă din „Schița unei psihologii științifice” ș1895/1979ț) sau privită ulterior ca soluție la angoasă (Freud, 1923/1981). În lucrările pe care Freud le-a redactat în colaborare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Persoana își gestionează conflictul dedicându-se satisfacerii nevoilor celuilalt. Spre deosebire de formația reacțională, caracterizată uneori prin sacrificiul de sine, în cazul altruismului persoana primește fie o satisfacție de substituție, fie o satisfacție datorată reacțiilor celorlalți”. Suntem departe de punctul de vedere freudian extrem de critic pe care-l vom expune ceva mai încolo. Acest contrast ne duce cu gândul la anecdota povestită de Jones (1955/1979) în cursul conferinței susținute în fața Asociației Americane de Psihologie, în care vorbitorul insista asupra egocentrismului atribuit visului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe care-l vom expune ceva mai încolo. Acest contrast ne duce cu gândul la anecdota povestită de Jones (1955/1979) în cursul conferinței susținute în fața Asociației Americane de Psihologie, în care vorbitorul insista asupra egocentrismului atribuit visului în teoria freudiană. Ca reacție la afirmațiile lui Jones, una dintre auditoare s-a ridicat, protestând cu indignare. Ea putea admite prezența egoismului în visele vieneze, dar nicidecum în visele americane, care erau, cu siguranță, cât se poate de altruiste! Această anecdotă l-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de ei, stătuse ascunsă o persoană normală, lăsând să se deruleze în fața ei, ca un observator dezinteresat, toată fantasmagoria morbidă”. Dacă, în viziunea lui Freud, clivajul eului aparține unei realități topice, M. Klein (1946/1980) va descrie, în prelungirea cercetărilor freudiene despre a doua teorie a pulsiunilor, o altă modalitate de clivaj, aflată la originea relației subiect - obiect și numită de autoare clivaj al obiectului. Este cel mai primitiv mecanism de apărare împotriva angoasei, destinat să aducă eul la o mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
un mod cât mai flexibil și cât mai apropiate cele două componente aflate față în față. Distanța stabilită ar putea fi un criteriu pentru evaluarea caracterului său patologic. Prezentat de obicei în manieră spațială (punctul de vedere topic al metapsihologiei freudiene), clivajul poate face trimitere, ca în exemplul următor, și la aspecte care țin de un clivaj temporal între două moduri de funcționare a psihicului. Pentru a ilustra acest clivaj al obiectului, să ne inspirăm din rezumatul clinic al terapiei aplicate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
urmele tatălui său, A. Freud (1936/1993) nu reține contrainvestirea printre cele 10 mecanisme de apărare propuse în lucrarea sa. În schimb, Bergeret (1972/1986) va face din contrainvestire prima noțiune studiată ca metodă de apărare și descrisă după modelul freudian al refulării. Istorictc "Istoric" Contrainvestirea este descrisă de Freud în textul său intitulat „Refularea” (1915b/1968): „Refulatul exercită în direcția conștientului o presiune continuă, care trebuie echilibrată printr-o contrapresiune continuă. Menținerea refulării presupune așadar un consum constant de forță
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Contrainvestirea, energie pusă în slujba eului pentru a se proteja împotriva interiorului, poate fi regăsită într-un număr mare de operații defensive, începând cu refularea, așa cum am putut vedea în prezentarea contribuției freudiene ilustrate mai târziu de exemplul lui Frismand (1988). Putem spune că mecanismul contrainvestirii servește drept suport pentru ansamblul mecanismelor de apărare. Astfel, am putea vorbi despre „deplasare prin contrainvestire” sau de „proiecție prin contrainvestire”. Conferindu-le o încărcătură energetică nu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
incitând la a da sau la a primi reparații morale, în ritmul fiecăruia dintre partenerii aflați în interacțiune”. Cu următorul caz, prezentat de Lamagnère (1994), intrăm în patologia pură. O exagerare caricaturală a nevoii de curățenie - ca reacție, după teoria freudiană, la gustul pentru mizerie din perioada anală - lasă să se întrevadă ceea ce în prezent numim o tulburare obsesională compulsivă. Pentru pacient, „faptul de a merge la toaletă constituie problema cea mai importantă. El trebuie să se dezbrace integral înainte să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
deplasare, de substituție; cealaltă - de permanență, de stabilitate, de constanță” (Neyraut, 1984). Patologiile identificării sunt delimitate astfel în identificări isterice, pe de o parte, și identificări endocriptice melancolice sau delirante, pe de altă parte, ambele categorii trebuind raportate la distincția freudiană între identificările secundare, isterice și narcisice. „Identificarea isterică” în calitate de model de identificare cu dorința celuilalt este descrisă de Freud încă din Interpretarea viselor (1900/1967). Identificarea cu un terț este o manieră de a ajunge la posedarea obiectului. Punându-i
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Acestea ar putea fi pentru copil, în cadrul jocului, premisele unei identificări cu un agresor încă nepersonificat în mod conștient. Ferenczi (1933/1982) va utiliza mai târziu expresia „identificare cu agresorul”, dar într-un cu totul alt sens, deoarece, în urma lucrărilor freudiene despre isterie, ea va fi pusă în legătură cu seducția reală exercitată de către adult asupra copilului. În articolul intitulat „Confuzie de limbă între adulți și copil”, Ferenczi vorbește despre actualitatea dureroasă a practicilor incestuoase la adulți, dezvăluite de atunci în număr mare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copilului lor. Istorictc "Istoric" Prima menționare a întoarcerii către propria persoană a fost făcută de Freud în „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor” (1915a/1968). În scrierilesale ulterioare, el a dat mai multe exemple ce ilustrează acest mecanism care, în textele freudiene, figurează de obicei sub numele de „întoarcere asupra propriei persoane (sau către propria persoană) sau asupra propriului eu”. Definiția dată anterior nu ține seama de unul dintre cele două exemple prezentate de Freud (1915a/1968) pentru a ilustra acest mecanism
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
proiecția pare să ridice mai multe probleme decât rezolvă efectiv, ceea ce nu o împiedică să fie un mecanism esențial pentru înțelegerea vieții psihice individuale sau colective, normale sau patologice. Istorictc "Istoric" Vocabularul psihanalizei (Laplanche și Pontalis, 1967) prezintă toate orientările freudiene, semnalate între 1894 și 1927, în raport cu acest concept de proiecție văzut sub aspectul său defensiv. Freud (1894/1974) introduce termenul „proiecție” în legătură cu nevroza de angoasă. Această stare morbidă, în care rolul factorilor actuali ar trebui să fie dominant, este însoțită
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refularea devine pentru Freud un mecanism de apărare ca toate celelalte, rămânând totodată și un „proces aparte”. Pentru a explica cititorilor săi refularea, Freud utilizează mai multe imagini. Iată cinci dintre ele, în ordinea cronologică a apariției lor în scrierile freudiene: - o fantomă care duce, pe tărâmul umbrelor, o existență nebănuită, până în momentul în care iese de acolo și ia în stăpânire corpul istericului (1892-1893/1984). Câțiva ani mai târziu (1895/1965), Freud completează această imagine, dând asigurări că „fantoma răscumpărată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care-i conferă psihozei condiția esențială, cu structura ce o separă de nevroză”. Exemple tc "Exemple " Vom prelua de la Fenichel (1945/1953) următoarea ilustrare clinică ținând de psihologia infantilă cotidiană și care confirmă cum nu se poate mai bine aserțiunile freudiene pe tema refuzului. Unul dintre pacienții supuși curei psihanalitice rememorează o amintire pe care o situează pe la vârsta de patru ani, când dormea în patul părinților. „Tatăl său descoperindu-se din greșeală, copilul văzu penisul patern și fu îngrozit de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de studii de caz. El vorbește despre un „drum regresiv” al excitației pentru a descrie procesul de halucinație în sensul precis pe care Freud avea să i-l dea cinci ani mai târziu în Interpretarea viselor (1900/1967). În scrierile freudiene, noțiunea de „regresie” apare în ultimul capitol al Interpretării viselor, în care ea este prezentată ca un mecanism de apărare „minor”, de o importanță mult mai mică decât refularea, când, de fapt, regresia este o componentă însemnată a refulării. Orice
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
adultul se eliberează de opresiunea exercitată de existență grație plăcerii pe care o provoacă umorul. În 1927, când cancerul său era deja într-o stare avansată, el consacră studierii acestui mecanism un articol intitulat chiar „Umorul”. O întoarcere la viziunea freudiană se înregistrează în DSM-IV (1994/1996), care trece umorul la rubrica celor mai adaptate funcționări defensive. Exempletc "Exemple" În cele trei exemple prezentate de Freud la începutul secțiunii dedicate umorului din Cuvântul de duh și relația sa cu inconștientul (1905
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nume poetic dat de filosof divinității. Această aspirație grandioasă, osândită la veșnică neîmplinire, ar dărui omului măreția și tragismul lui. Sub latura metafizică, sistemul trădează curioase înrudiri cu doctrinele emanentiste și cabaliste despre creatorul universului. De asemenea, reflectă o rivalitate freudiană între fiu și tată, proiectată în alt plan. Între sistemul filosofic și opera poetică a lui B. o legătură imediată o întreține literatura aforistică, de care autorul s-a simțit atras încă din anii debutului editorial, când a publicat culegerea
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
unui edificiu (aici, sacru) și sugerând „frăția” Diavol-Dumnezeu sau aducând în scenă identitatea dintre căpetenia moților, tribunul Avram Iancu, și o pasăre „fără nume”, blestemată să se „facă om”, așa cum spun niște stranii versuri populare. Daria și Fapta sunt piese freudiene, cu o substanță dramatică extrasă din complexul oedipian. Limbajul poetic și factura expresionistă au făcut ca teatrul lui B. să nu prea fie jucat în perioada interbelică și cu atât mai puțin ulterior. Prin originalitate și substanță însă, ocupă un
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
numai dacă nu se prăbușește și nu se fisurează în vis, ceea ce trebuie interpretat ca o pierdere a punctelor de reper. Dar, ca orice structură verticală orientată spre cer, coloana semnifică tensiunea spirituală și spiritul înălțător sau, într-o abordare freudiană, erecția virilă. Comerț, magazin A face cumpărături echivalează cu reîncărcarea bateriilor, cu reaprovizionarea cu energie, dorință și vitalitate. Magazinul este locul alegerii, dar și al tentației. Pune la dispoziție lucrurile de care cel ce visează are nevoie pentru a se
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
libertății și constrângerea afectivă. Acțiunea subiectului este limitată, mărginită, lipsită de profunzime. Este obligat să își țină în frâu pulsiunile, dorințele sau ambițiile. Puț Deoarece exprimă îngroparea resurselor, dimensiunea lor ascunsă, latentă și accesibilă doar inițiaților, puțul este simbolul inconștientului freudian (pulsiunile refulate, experiențele trăite, istoria personală), ca și al inconștientului jungian (cunoașterea universală, istoria umanității). Îl invită deci pe cel ce visează să caute înăuntrul său, să analizeze situația, să meargă la esența lucrurilor. În plus, puțul din legende, adăpost
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]