460 matches
-
de procesul reflexiv uman de analiză motivațională, prin care agentului frustrant i se atribuie o intenție de deposedare. Animalul nu are conștiința „de altul” și, implicit, nu poate atribui motivației agentului frustrant o anumită, intenționalitate rău voitoare. Fenomenul propriu-zis de frustrație se naște numai în condiții de reflexivitate, respectiv în condițiile actului de evaluare și interpretare, prin care persoana frustrată, atribuie conduitei persoane frustrante acel sens specific fenomenului de frustrație: reaua intenție, adică, acțiunea în sensul privării/păgubirii de un drept
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
motivației agentului frustrant o anumită, intenționalitate rău voitoare. Fenomenul propriu-zis de frustrație se naște numai în condiții de reflexivitate, respectiv în condițiile actului de evaluare și interpretare, prin care persoana frustrată, atribuie conduitei persoane frustrante acel sens specific fenomenului de frustrație: reaua intenție, adică, acțiunea în sensul privării/păgubirii de un drept, de un bun individual; de aici și sentimentul de nemulțumire și chiar de revoltă pe care-l trăiește persoana frustrată. Dar, chiar și această definiție a frustrației rămâne îngustă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
fenomenului de frustrație: reaua intenție, adică, acțiunea în sensul privării/păgubirii de un drept, de un bun individual; de aici și sentimentul de nemulțumire și chiar de revoltă pe care-l trăiește persoana frustrată. Dar, chiar și această definiție a frustrației rămâne îngustă; ea nu epuizează toate condițiile în care poate apărea frustrația în lumea umană. Nu întotdeauna frustrația apare în cadrul unui raport social direct; nu întotdeauna ea este rezultatul unui proces reflexiv de atribuire a unei intenții răuvoitoare agentului frustrant
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
un drept, de un bun individual; de aici și sentimentul de nemulțumire și chiar de revoltă pe care-l trăiește persoana frustrată. Dar, chiar și această definiție a frustrației rămâne îngustă; ea nu epuizează toate condițiile în care poate apărea frustrația în lumea umană. Nu întotdeauna frustrația apare în cadrul unui raport social direct; nu întotdeauna ea este rezultatul unui proces reflexiv de atribuire a unei intenții răuvoitoare agentului frustrant. din stările de frustrație își au originea în mediul intern al subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de aici și sentimentul de nemulțumire și chiar de revoltă pe care-l trăiește persoana frustrată. Dar, chiar și această definiție a frustrației rămâne îngustă; ea nu epuizează toate condițiile în care poate apărea frustrația în lumea umană. Nu întotdeauna frustrația apare în cadrul unui raport social direct; nu întotdeauna ea este rezultatul unui proces reflexiv de atribuire a unei intenții răuvoitoare agentului frustrant. din stările de frustrație își au originea în mediul intern al subiectului, fiind determinate de propriile inferiorități sau
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nu epuizează toate condițiile în care poate apărea frustrația în lumea umană. Nu întotdeauna frustrația apare în cadrul unui raport social direct; nu întotdeauna ea este rezultatul unui proces reflexiv de atribuire a unei intenții răuvoitoare agentului frustrant. din stările de frustrație își au originea în mediul intern al subiectului, fiind determinate de propriile inferiorități sau incompetențe. Persoana care nu a reușit, de exemplu, să „strălucească” deloc la serata dansantă la care a fost invitată, poate să se simtă, cu adevărat nefericită
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
În aceste cazuri se manifestă față de celelalte persoane (care au înregistrat un succes) cel mult un sentiment de invidie; reacția de nemulțumire și ostilitate este îndreptată nu spre exterior, ci spre propriul eu. Ceea ce considerăm, prin urmare, că este caracteristic frustrației este conștiința unei stări de privațiune, care va da naștere unei tensiuni emoționale, unei nevoi de descărcare, stare explicată: uneori prin reaua intenție a altcuiva ,,alteori prin propriile incompetențe, sau alteori este nedetermintă, subiectul frustrat neputând-o lega de o
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
este nedetermintă, subiectul frustrat neputând-o lega de o cauză precisă (nu o poate conștientiza, pe moment, datorită originii subconștiente a cauzei, sau datorită, unei stări pasagere de confuzie mentală). În acest ultim caz, de trăire nedeterminată, a stării de frustrație, cel aflat în starea, de tensiune caută, o „pricină”, fiind gata să descarce, chiar și în mod neadecvat, starea sa de tensiune, dând naștere astfel la numeroase ocazii de conflicte reale cu cei din jur. În acest context ideatic - care
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la acele structuri de personalitate instabile și impulsive, care nu s-au supus unui proces de autoeducație, de autocontrol, care asigură, reflectarea conștientă a răspunderii față, de propria persoană și față de relațiile ei sociale 5. Conținutul psihologic al fenomenului de frustrație poate fi relevat deplin numai prin luarea în discuție a termenilor de „obstacol”, „conflict” și „stres”, deoarece fenomenele desemnate de acești termeni se află într-un raport de intercondiționare dialectică, fiecare dintre ei putând fi consecința celuilalt. Astfel, o situație
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
dintre ei putând fi consecința celuilalt. Astfel, o situație frustrantă, semnificând un anumit tip de conflict, poate deveni stresantă dacă conflictul rămâne nerezolvat pentru o perioadă mai lungă, de timp. Conflictul este, după cum arată V. Pavelcu, „o formă, interioară de frustrație, întrucât satisfacerea unei tendințe se face în detrimentul alteia, prin privațiunea alteia”. A proceda, însă, la identificarea fenomnelor respective pe baza acestui raport ,,ni se pare o exagerare. J. Brown și L.F. Farber nu fac, de exemplu, nici o distincție între conflict
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
satisfacerea unei tendințe se face în detrimentul alteia, prin privațiunea alteia”. A proceda, însă, la identificarea fenomnelor respective pe baza acestui raport ,,ni se pare o exagerare. J. Brown și L.F. Farber nu fac, de exemplu, nici o distincție între conflict și frustrație: „Frustrația este consecința sau a activării simultane a tendințelor excitatorii competitive, sau a prezenței unei singure tendințe excitatorii plus o tendință, opusă inhibitoare”. K. Lawson susține un punct de vedere asemănător, atunci când afirmă, că „frustrația este un conflict între două
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unei tendințe se face în detrimentul alteia, prin privațiunea alteia”. A proceda, însă, la identificarea fenomnelor respective pe baza acestui raport ,,ni se pare o exagerare. J. Brown și L.F. Farber nu fac, de exemplu, nici o distincție între conflict și frustrație: „Frustrația este consecința sau a activării simultane a tendințelor excitatorii competitive, sau a prezenței unei singure tendințe excitatorii plus o tendință, opusă inhibitoare”. K. Lawson susține un punct de vedere asemănător, atunci când afirmă, că „frustrația este un conflict între două tendințe
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nici o distincție între conflict și frustrație: „Frustrația este consecința sau a activării simultane a tendințelor excitatorii competitive, sau a prezenței unei singure tendințe excitatorii plus o tendință, opusă inhibitoare”. K. Lawson susține un punct de vedere asemănător, atunci când afirmă, că „frustrația este un conflict între două tendințe: aceea care se leagă de tipul de relație «scop-reacție», și aceea care a, apărut sub influența condițiilor interferențe”. Sunt mai multe aspecte care îndreptățesc această idee că fenomenele subsumate termenilor de „obstacol”, „conflict”, „frustrație
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrația este un conflict între două tendințe: aceea care se leagă de tipul de relație «scop-reacție», și aceea care a, apărut sub influența condițiilor interferențe”. Sunt mai multe aspecte care îndreptățesc această idee că fenomenele subsumate termenilor de „obstacol”, „conflict”, „frustrație” și „stres” nu trebuie considerate ca identice, deși ele se influențează reciproc. Astfel, „obstacolul” semnifică, după cum arătam, doar faptul piedicii apărute în calea satisfacerii unei trebuințe, tendințe, în realizarea scopului sau rezolvarea unei probleme. El reprezintă, de fapt un factor
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
am văzut - actul frustrării, deoarece „satisfacerea unei tendințe se face în detrimentul alteia, prin privațiunea alteia”, dar nu în mod necesar și conștiința de a fi frustrat. „Conflictul” reprezintă prin urmare, doar condiția generala, care poate duce la instalarea stării de frustrație. Pentru a se produce frustrația trebuie să, aibă, loc cum mai spuneam, acea „priză” de conștiință motivațională, prin care să atribuie conduitei persoanei frustrante o răuvoitoare intenție, sau prin care se găsește cauza privării în interiorul nostru, în propriii incompetențe. De
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
satisfacerea unei tendințe se face în detrimentul alteia, prin privațiunea alteia”, dar nu în mod necesar și conștiința de a fi frustrat. „Conflictul” reprezintă prin urmare, doar condiția generala, care poate duce la instalarea stării de frustrație. Pentru a se produce frustrația trebuie să, aibă, loc cum mai spuneam, acea „priză” de conștiință motivațională, prin care să atribuie conduitei persoanei frustrante o răuvoitoare intenție, sau prin care se găsește cauza privării în interiorul nostru, în propriii incompetențe. De asemeni, considerarea „frustrației” și a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
se produce frustrația trebuie să, aibă, loc cum mai spuneam, acea „priză” de conștiință motivațională, prin care să atribuie conduitei persoanei frustrante o răuvoitoare intenție, sau prin care se găsește cauza privării în interiorul nostru, în propriii incompetențe. De asemeni, considerarea „frustrației” și a „conflictului” numai din punctul de vedere al „tensiunii afective”, pe care ele o implică în grade diferite, nu explică, credem, decât parțial complexitate acestor fenomene în lumea umană, complexitate derivată, din coexistent în trăirile sufletești a factorilor cognitivi
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și frustratie, mai ales atunci când acestea persistă, o perioadă mai lung de timp, sau când ating un anumit grad de complexitate și de intensitate. Nu putem nega, însă, și posibilitatea ca stresul să stea la originea fenomenelor de conflict și frustrație ca, de exemplu, în acele împrejurări când, fiind într-o puternică stare de depresie, sau de anxietate, persoana este „înclinată” să intre mai ușor în conflict cu semenii, să interpreteze diferitele situații concrete ca fiind frustrante. Frustrația, de asemenea, poate
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de conflict și frustrație ca, de exemplu, în acele împrejurări când, fiind într-o puternică stare de depresie, sau de anxietate, persoana este „înclinată” să intre mai ușor în conflict cu semenii, să interpreteze diferitele situații concrete ca fiind frustrante. Frustrația, de asemenea, poate accentua sau genera conflictul cu semenii, mai ales atunci când starea de frustrație este rezultatul unui act de atribuire subiectivă, ne justificată, a intenției răuvoitoare. Un bolnav de inimă, de exemplu, aflat în vizită la una din cunoștințele
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
stare de depresie, sau de anxietate, persoana este „înclinată” să intre mai ușor în conflict cu semenii, să interpreteze diferitele situații concrete ca fiind frustrante. Frustrația, de asemenea, poate accentua sau genera conflictul cu semenii, mai ales atunci când starea de frustrație este rezultatul unui act de atribuire subiectivă, ne justificată, a intenției răuvoitoare. Un bolnav de inimă, de exemplu, aflat în vizită la una din cunoștințele sale, poate interpreta invitația, de altfel binevoitoare a gazdei, de a servi o băutură alcoolică
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
grefează pe fondul unei personalități autiste, egoiste, revendicative - o susceptibilitate și receptivitate sporite față de gesturile și atitudinile semenilor, ceea ce poate constitui premisa unor surse de încordări în relațiile cu ceilalți. Dar, pentru a îmbogăți și preciza, termenii analizei psihologice a frustrației, este necesară o discuție mai în detaliu asupra fenomene lor de „conflict” și „stres”, cu care fenomenul frustrației intercorelează. Conflictul, în forma sa clasică, rezultă, se știe, din ciocnirea a două trebuințe opuse ca tendință, dar de intensități egale. R.S.
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ceea ce poate constitui premisa unor surse de încordări în relațiile cu ceilalți. Dar, pentru a îmbogăți și preciza, termenii analizei psihologice a frustrației, este necesară o discuție mai în detaliu asupra fenomene lor de „conflict” și „stres”, cu care fenomenul frustrației intercorelează. Conflictul, în forma sa clasică, rezultă, se știe, din ciocnirea a două trebuințe opuse ca tendință, dar de intensități egale. R.S. Lazarus de exemplu, vede conflictul rezultând din ciocnirea/confruntarea a două cerințe incompatibile în cadrul persoanei; P. Pichot, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
s-ar părea că este vorba de conflicte de „apropiere-apropiere”, dar în realitate nu este așa deoarece alegerea unei profesiuni o exclude pe cealaltă: fiecare alegere reprezintă un exemplu de conflict de „apropiere-evitare”. R.S. Lazarus arată, însă, că a analiza frustrația numai pe baza celor trei moduri majore de conflict, descrise de K. Lewin, înseamnă a reduce situațiile frustrării la cele mai simple elemente. În viața de toate zilele, mai rar se întâlnesc aceste situații tipice de conflict și mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
au originea, îndeosebi, în acest tip de conflict. Mecanismele de rezolvare a conflictelor sunt numeroase și de valoare adaptativă inegală. Alegerea lor va depide de tipul conflictului în cauză și de particularitățile personalității individului aflat în conflict. Asemenea conceptului de frustrație, conceptul de „stres” a primit mai multe accepțiuni. În mod exclusivist, unii cercetători îl definesc numai în termeni de „stimulus” („stres stimulus”), iar alții limitează înțelesul termenului de stres la răspunsurile sau reacțiile pesoanei („stres reaction”), ignorând situația care le
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ai ecuaței psihologice, implicată în stabilirea pragului maxim de rezistență organismului la perceperea unei amenințări: „Dacă prima treaptă, sau primul prag, numit «instigație», exprimă conflictul între tendințe sau individ și ambianță, al doilea prag, cel al trăirii mai intense, de «frustrație» sau «amenințare», se traduce printr-un sentiment de alarmă, de teamă, legat de integritatea eului. Al treilea prag, propriu-zis al «stresului», atinge intensitatea anxietății sau panicii în fața pericolului iminent. În fine, ultimul prag, cel al «epuizării», ne oferă tabloul deznădejdii
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]