669 matches
-
considera „de o maturitate de expresie artistică destul de rară”. O apreciere similară făcea și Vladimir Streinu, relevând că romanul atestă „o maturitate de expresie, unduioasă și fermă, după trebuință, ca și o pătrunzătoare observație interioară, fie a senzațiilor celor mai fugitive, fie a dezvoltărilor sufletești aproape halucinatorii”. Introspecția sufletului feminin are subtile infuzii de lirism, păstrându-se într-un plan epurat al emoțiilor erotice, tensiunile izvorând din convorbirile dintre un bărbat și o femeie. Bine primit a fost și cel de-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288984_a_290313]
-
cititorul îmi permite. — Și ce altceva a mai spus? a insistat doamna Silsburn. Mă refer la Rhea. A mai zis ceva? Nu mă uitam la ea - nu-mi puteam desprinde ochii de la fața doamnei de onoare, dar am avut impresia fugitivă că doamna Silsburn se instalase în poala vorbitoarei principale. Nu, n-a mai zis altceva. N-a mai zis aproape nimic. Doamna de onoare a dat, gânditoare, din cap. Vreau să spun că, așa cum e ea, n-ar fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Buddy Black? O anume notă de respect din tonul ei m-a făcut, pentru o frântură de secundă, să cred că avea de gând să-mi întindă un stilou și un mic album legat în piele, pentru autografe. Gândul acesta fugitiv m-a făcut să mă simt și mai prost - ținând seama de faptul că ne găseam în anul 1942 și că trecuseră vreo nouă sau zece ani de la înfloritoarea mea glorie comercială. — Te întreb, a urmat doamna Silsburn, pentru că soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ridicat de omenia poporului român a rezistat și la asaltul năpraznicului val de persecuție rasistă pe care l-a stârnit ideologia fascistă În Europa interbelică... S-a creat o situație specifică În această parte a Europei: cu excepția foarte răzlețelor și fugitivelor inițiative ale unor autorități locale, evreii din România nu au fost Îngrămădiți În ghetouri și nu au trebuit, În general, să poarte infamanta «stea galbenă». Dar mai presus de orice, ei nu au cunoscut oroarea lagărelor de exterminare, nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
Sunt otrăvit“, se gândi George. — Uite-o pe Alex, spuse Stella, strunindu-și plânsul. George se ridică repede și se îndreptă spre ușă. Mama lui se dădu la o parte, făcându-i loc să treacă. Schimbară între ei o privire fugitivă, dar nici un cuvânt. II. Orașul nostru Eu sunt naratorul, un narator discret, care se autoeclipsează. Cartea asta nu înfățișează povestea mea. Am cunoscut o parte din dramatis personae, deși nu foarte bine pe toate, și am locuit (de altfel continui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și fața contractată de durere. Preotul îl privi un moment, apoi se hazardă să-l tragă de mânecă, pentru a-l grăbi îndărăt, în direcția orașului. Când începură să coboare panta, se porni o ploaie măruntă deși, în depărtare, raze fugitive aprindeau scântei în cupola aurită a Sălii Mari și în girueta aurie de pe biserica St. Olaf. — Ce regreți cel mai mult în viață? întrebă filozoful. — Ce fel de regret? Regret că nu mi-am statornicit deprinderi absolut altruiste. Că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înaltă pentru a fi atinsă, și cu care multe ceruri se împestrițează în aurul asfințitului - poate că vrea să spună că asfințiturile sunt vulgare - atunci de ce mais, adică dar? - ori una, ori alta, sau privirea îi cade pe o pasăre fugitivă, ba nu, înțeleg, privirea îi plutește în gol, apatică, ba nu, languroasă, ca o rufă albă scoasă din... nu, nu poate fi așa, longe trebuie să aibă un obiect, poate că pasărea?... poate că pasărea e ca o rufă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și aici și, din pricina lui, renunțase azi la înot și rămăsese la o măsuță, așteptându-i pe Brian și pe Adam. Brian își făcuse apariția, dar Adam înota încă pe sub pătura groasă de abur. Gabriel își alungă din minte imaginile fugitive ale unui Adam înecat, cu trupșorul inert pescuit din apă, și așa mai departe, își întoarse gândurile la subiectul excursiei la mare. Subiect detestat de Brian, care nu o încuraja deloc să se gândească la el. Stătea scărpinându-și fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a Fiindului-în-Sine, fără însă să fie totuși adus la nivelul spiritului subiectiv."440 Aspectul corectiv transformă operele de artă în "epifanii neutralizate"441, calitativ superioare celor din timpurile străvechi în care s-ar părea că "zeitățile antice ar fi apărut fugitiv la locurile lor de cult"442, respectiva apariție devenind "cu prețul carnației ei vivante"443 o garanție a permanenței acestora. Același autor atrage atenția: "Operele de artă din care apariția a fost extirpată nu sunt decât învelișuri goale de conținut
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
obiectivitate nu sunt atribute exclusive ale raționalismului. Mihai Ralea, cu tot atașamentul declarat pentru spiritul cartezian și descendența lui iacobină, nu era un raționalist. Raționalismul dogmatic nu e mai puțin intolerant decât iraționalismul; simțul concretului îi lipsește, nuanțele inefabile și fugitive îi scapă. Ralea a scris critică literară și de artă cu multă pertinență, pătrundere și talent; fără să fi fost un profesionist al genului a statornicit câteva judecăți de valoare în literatura noastră și a impus la noi câțiva autori
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
-ți „cazul”. Pe de altă parte, tu propui aici o concepție oarecum inedită despre frumos, un produs de sinteză, rezultat din fuziunea viziunilor esențialiste cu cele distrugătoare de valori „tari”: un alt fel de frumos, care nu e frumosul acela fugitiv, efemer, al modernității. La tine efemeritatea e asociată cu esența, și viceversa; cele două merg mână În mână, sunt interdependente. Cornel Vâlcu: Există ceva care justifică termenul, care nici mie nu-mi place, de postromantic, de care vorbea Marius Jucan
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fontă (1968), romanele Trufie (1974) și Pasarela alcătuiesc un tot, care tinde să sondeze în adâncime mentalitățile epocii. Paradoxul este însă că, deși aspiră să exceleze în proza de analiză psihologică, lui S. îi reușesc mai degrabă notațiile abrupte și fugitive. Pasajele analitice suferă adesea de prolixitate și supralicitare, lungile deliberări ale personajelor fiind lipsite, de regulă, de motivațiile necesare pentru a declanșa crize de anvergură. După 1989 S. a publicat în Canada o suită de romane scrise în limba franceză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289957_a_291286]
-
aduce un lirism decantat, cu o exteriorizare mai amplă și mai directă a unui lăuntru mai adânc, într-o altă alchimie verbală. Textul se structurează acum ca „document” (Documente asupra melancoliei) ori „comentariu” (Comentariu la o viață pierdută). Stările lirice fugitive, visele, viziunile delirante sunt înregistrate și, ca în „dicteul automat” al suprarealiștilor, frazele devin eliptice, poemele iau uneori un aspect fragmentar, descusut, chiar de colaj, lăsând un larg spațiu de joc ambiguității. Pe de altă parte, eul liric își interpretează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
la voit enjamber l`appui de șa fenêtre, qui donne sur la terrase ouest. Elle aborde gaillardement la descente, au mépris de șa corpulence, oubliant qu`elle s`est alourdie de plusieurs cassettes où șont entassés șes précieux bijoux... la fugitive arrive sur la terrasse verte de peur, jurant qu`elle n`îra pas plus loin... Elle passe le pont à pied aux premières lueurs de l`aube, sous l`œil goguenard des paysans qui se rendent au marché et qui
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
Dar interesul dat de povestirea lui Bastide este că ne prezintă catalogul perfect al acestei căsuțe perfecte. Toată surpriza este în surpriza făcută privirii. Aș aminti aici că în germană pentru clipă se spune Augenblick, altfel spus, clipa este momentul fugitiv al unei priviri, luată din scurt, într-un scurt-circuit temporal și cauzal. Căsuța are o arhitectură făcută să evite privirea celuilalt. Ea permite îndepărtarea de societate (chiar servitorii sunt puțini, când nu sunt concediați). Este un spațiu de intimitate, de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
patra elegie); renascentiștilor le face reverențe; peregrinul (atât de repede dispărut), exponent al continuităților temporale, se vrea apropiat păstorului mioritic și lui Toma Alimoș, dar și călător în spații planetare, cu opriri în tărâm indian, ori în legende mediterane sau, fugitiv, în septentrion: "Ensitteren, ensitteren, cuvântul / acesta nordic și-nghețat (...) // Ensitteren, sunt singur ca o gheață / în care pești macabri, suspendați / la începutul meu de viață, / în nemișcare mi-au fost frați" (Ensitteren). Într-o ipostază, Nichita dă o raită "în interiorul pietrelor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cuvântului și autoexil, de revelații fulgurante și închidere în dezolare. Conștient că gravitatea gânditoare din Elegii frizează retorismul, ducând inevitabil la frigiditate, experimentatorul, truditul de căutări fără răspuns izbucnește în apostrofe, descărcându-se; câte un interludiu ironic sugerează alteori o fugitivă detașare. Câte o mostră de discurs frânt (brisé), ca acesta din A unsprezecea elegie, rupe brusc ritualul lamentatoriu: Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînțeles... Atât de frecvent-citata propoziție rimbaldiană Eu este un altul își verifică periodic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
stil lisztian, ne apare ca o scânteietoare celebrare a vieții. Virtuozitatea, atât de rar întâlnită în muzica pentru pian a lui Debussy, egalează pentru o clipă dezinvoltura acrobatică a predecesorului său romantic. Rapiditatea și luminozitatea figurațiilor în combinație cu disonanțele fugitive ale texturii armonice generează impresia de transparență. Libertatea improvizatorică decurge din concepția non-tematică a discursului proiectat într-o formă lansată (accelerare progresivă), precum și din asimetria structurilor metrice. Ampla utilizare a pedalei de rezonanță, acționată în corespondență cu dimensiunea variabilă a
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
2. Voiles (Pânze) Instabilitatea acestei viziuni ce pare să-și preschimbe la nesfârșit conturul formelor își găsește un „medium” adecvat în sfera lipsită de gravitație a gamei hexatonale, în care absența semitonului și implicita egalitate a tonurilor creează o impresie fugitivă, aflată într-o comuniune directă cu ambiguitatea semnificației titlului ce succede aceste pagini. O accentuată nuanță improvizatorică derivă din suprapunerea diferitelor planuri ritmice ale țesăturii de discurs, a căror configurație imprevizibilă se asociază cu dimensiunea variabilă a ipostazelor aceleiași idei
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
juxtapunerea insistentă a unor elemente melodice, ce aparțin principalelor entități tematice ale piesei. Astfel, apar expuse succesiv fragmente din expresia tarantella-ei, „semnalul de corn” și formula ritmicomelodică ostinato a secțiunii mediane. Traiectoria finală a discursului Rapide et fuyant (rapid și fugitiv) se realizează într-o atmosferă armonică de politonalitate (suprapunerea spațiilor tonale de , și , operată prin intermediul pedalei de rezonanță, care va marca, în exclusivitate, prima secțiune a ascensiunii rapide, pentru ca finalul acesteia să fie receptat cu claritate. Expresia finală ce avansează
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
nu pare a fi arbitrară, cel de-al doilea caiet de Preludii ne inițiază în aceeași atmosferă de rezervare austeră, ce ne întâmpinase odinioară în viziunea mitică și glacială a Dansatoarelor delfice. Inspirat de pânzele lui Monet ce surprind imaginile fugitive ale Catedralei din Rouen cufundată în ceață, sau poate de tablourile „pline de mister” ale lui Turner, cu irizări ce străpung ceața deasă de pe Tamisa, preludiul ilustrează un autentic peisaj sonor conceput printr-o adaptare inspirată a tehnicilor picturale impresioniste
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
si micșorat - cu scrierea enarmonică a cvintei și septimei, si minor, mi major și sol major cu treapta a IV-a urcată). În mod exclusiv, ipostaza stării directe a acordului de si major cu septimă mare dă curs unei aluzii fugitive la armonia de fa# major (declarată de armură), aspect evidențiat, de altfel, și prin plasarea strategică a terței fa# la# în prim-planul acordului respectiv. Prezența ultimelor două acorduri cu septimă în poziția răsturnării întâi, cu implicita disonanță a secundelor
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
la interval de terță (pe măsura avansării acestuia spre registrul acut) și amplificarea considerabilă a sonorității de discurs (cresc. molto). Inserarea frecventă a sunetului si vestește tonalitatea do major ce va marca debutul celei de-a doua secțiuni o dată cu rememorarea fugitivă a unui segment extras din motivul tematic introductiv (măsura 3 - planul superior). Într-o configurație masivă a ansamblului de discurs, acordurile perfecte ( f ) ce descriu un ambitus de dimensiunea a patru octave, vor alterna registre opuse, generând un efect de
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
interesant să-l auzi pe Zola vorbind despre artă; la fel de interesant, de pildă, ca un peisaj pictat de un portretist". E foarte îngăduitor Van Gogh, iar Zola este scriitor. Pentru a atinge, dincolo de raționamente și filiații, regatul mereu secret și fugitiv al emoției vizuale, scriitorul este totuși mai bine plasat decât teoreticianul. Fără îndoială, fiindcă primul cultivă metafora (sau arta de a transporta o lume într-alta), iar celălalt se ferește de ea. Întotdeauna plasticienii s-au înțeles mai bine cu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
tranziția peisagistică", moment intermediar între "societățile ținuturilor" și "societățile peisajelor", ne-ar plăcea, pe urmele lui, să evocăm creația artistică drept moment intermediar între plenitudinea magică și modelizarea prin intermediul mașinilor 69. În istoria mondială a formelor, "arta" ocupă un loc fugitiv și redus: efemer și cantonal interstițiu între Egipt și America, ca să prescurtăm. Precum Landschaft-ul german sau, pentru a crea o imagine, precum Parisul antebelic prins între timpul fortificațiilor și cel al cartierului Front-de-Seine*, opera de artă a fost un suspin
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]