436 matches
-
ar face-o, când nu s-ar rostogoli pe povârnișul mortal al unei curse ce pretinde pentru uzul obștesc mai tot ce câștigă. Ereditatea unor cumplite vremi când răul platnic era agățat cu capul în jos deasupra ligheanului cu mangal fumegând stăruie în genele noastre. A fi introdus o fiscalitate de tip occidental într-o comunitate cu stricte venituri de subsistență este darul pe care-l va lăsa actuala putere noilor guvernanți de la finele anului 2000. Dacă aceștia își vor alătura
Mic bilanț de ocazie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17119_a_18444]
-
consacra numere speciale „scriitorilor și actorilor morți, peste care colbul uitării și-a țesut păienjenișul ingratitudinii umane”. Dar V., dispărută repede, oferă sumare eclectice, fără o structură conturată. Poezie semnează Virgil Carianopol (Autobiografie), Matei Alexandrescu (Ursitoare), Radu Gyr (Sângele meu fumegând), proza e reprezentată de Coca Farago („Mi-e drag orașul în care m-am născut”: Craiova, o evocare a orașului natal prin personalități, străzi, parcuri, lăcașe de cultură), Lucrezzia Karrnabat (Capri: insulă de aur), Mihail Șerban (Vis). Sub pseudonimul George
VERITAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290494_a_291823]
-
cât de cât în pasajele în care fâlfâie „nălucirea” și imaginile eterice par să lunece din vis într-un coșmar. La fel, în nuvelele din Tunda (1940), unde se salvează rare insulițe conturate în registrul sugestivității vagi, nelămurite, cu vedenii „fumegânde”, ca într-un „miragiu”. Peisajul dobrogean, cu întinderile de nisip pârjolit de soare și cu tainice bălți străjuite de stufărișuri, o incită pe prozatoare, care, pe alocuri, surprinde câte ceva din atmosfera locului, ca și din psihologia aparte a pătimașelor ființe
PRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
fiind comparat cu operația imundă a scobitului în nas: „să-ți scobești creierul ca pe un nas/ și din adâncuri să scoți mucii triști ai poemului”. „Drumețul incendiar” este o proiecție a autorului însuși, piromanul care lasă în urma sa ruinele fumegânde ale artei convenționale, hrănită din procedee retorice ieftine și din stereotipii. Îndemnând „camarazi poeți, ajunge/ [...] destul am mirosit pudic rozele/ purtând ghetele cu ștofă ale poeziei clasice”, poetul revoltat întrezărește în cenușa vechii literaturi, „pasărea măiastră a cântecului nou”. În
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
scări de frânghie, / se cățărau spre turnul orașului, / buimace și triste, / gălăgioase și necruțătoare”. Teritoriul liric rămâne o vreme hotarul, „estuar deschis / între două limanuri”, „împărăție dintre două lumi”; una e proiecție imaginară a eului, land alb, cu ghețari plutitori fumegând în cascade de arșiță, cealaltă e un spațiu întunecat, „de umbră” - oraș („sterp”) sau insulă („ipotetică”) de cuvinte, e un artefact discreditat și recuzat („depărtează de mine vremea cuvintelor”), o fatalitate sfidată de exaltata credință că „poeme sublime sunt gesturile
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
locul să insist asupra întregii problematici, prin urmare trec repede la unul dintre acele fragmente de istorie europeană care nu se regăsesc foarte ușor în memoria continentală comună și sunt indispensabile pentru înțelegerea evoluției culturale și politico-ideologice postbelice. Pe ruinele fumegânde ale Occidentului, americanii - vorbim eufemistic de „Aliați” numai când ne convine; când nu, ca astăzi în Irak, ideea de coaliție este iute redusă la „americani” - voiau să construiască rapid o ordine democratică. Planul Marshall a fost soluția pentru dezastrul economic
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sovietică. Poate că nici n-ați auzit despre Galina Nitkolaeva, sau, dacă ați auzit, nu cred să fi găsit răgazul să răsfoiți romanul ei Secerișul care a luat premiul Stalin. Sunteți prea ocupați „să dansați ultimul dans macabru deasupra craterului fumegând” așa cum vă Învață unul din maeștrii voștri, scriitorul H. Miller. (Ă). E cazul să vă spun: „Gingașii mei domni, vă mulțumesc”. Vă mulțumesc că mi-ați oferit voi singuri așa de grațios cheia cu care multe taine se pot descuia
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a regla conturile cu existența. Relațiile cu femeile nu depășesc limita flirtului nevinovat, chiar dacă acestea - aproape întotdeauna blonde - par dispuse să treacă barajele convenționale fără a-și pune probleme de natură etică. Marlowe preferă compania paharului cu whisky, a pipei fumegânde, a jocului de șah de unul singur și a propriilor teorii despre viață. Ciudat este că, citite în esența lor, activitățile cvasimecanice ale individului singuratic alcătuiesc un univers coerent, rezistent și sigur. The Long Goodbye și Playback sunt, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
mirosuri de cauciuc ars, puștisme caligrafiate à la Apollinaire, dezabuzare postuniversitară („și ai să ajungi vreun bard județean/ povestind despre curajul tău/ din tinerețe// și faci câte o vizită iubitei/ acea târfă numită singurătate”) și plictis revoltat puberal: „o țigară fumegând pe caldarâm/ chipul meu răsfrânt/ de vitrine”; „să bați la mașină/ cuvântul curaj/ pe masă să cazi doborât de efort/[...] să stai cu sandu mușina de vorbă/ despre toate astea”. Cu timpul, dezabuzarea s-a înțelepțit în resemnare, curajul pufos
BUCUR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285901_a_287230]
-
trecute, în care orice fel de luptă împotriva dușmanului de clasă a încetat. A uitat oare Nina Cassian că pe străzile din București se află încă indivizi care ar dori să vadă orașul nostru prefăcut într-un morman de mine fumegânde, în care viața să devină scrum, iar bucuria, vaiet? (...). Concepția burgheză a împiedecat-o pe Nina Cassian să vadă frumusețea construirii socialismului, să-i vadă pe eroicii constructori ai lumii noi (...). Astfel, poezia Cântec în zori exprimă dragostea egoistă, strâmtă
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
se decupează lent, naratorul împingând amintirile înapoi în timp, până în anii Războiului pentru Independență. Epurat din presă în 1944, B. va avea de suferit ani mulți de închisoare politică. Într-o primă ipostază, B. se arăta preocupat de actualitatea „încă fumegândă” a literaturii. Cronicarul nu se angajează în judecăți de valoare îndrăznețe, practică un comentariu moderat, animat de vibrație și căldură. Între grupările de la „Gândirea” și de la „Sburătorul”, balanța înclină firesc spre cea dintâi, printr-o afinitate de structură temperamentală și
BADAUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285532_a_286861]
-
trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul, Spada ta de sânge dușman fumegând, Și de-asupra idrei fluture cu vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
adăpostiseră de vânt și urmăreau toate acestea din apropierea gardului de pari. Un pedestraș cu o torță în mână aprinse rând pe rând vreascurile și paiele adunate la picioarele fiecărui stâlp. Întețite de vânt, flăcările se avântară în sus înverșunate și fumegânde. Prin valurile de fum, se auzeau tare rugăciunile fiecăruia. Libera me, Domine, De morte aeterna. În clipa în care focul se înteți și mai tare, mai întâi glasul lui Luis Sasada, apoi cel al părintelui Carvalho se stinseră brusc. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vreun semnal de avertizare și ea abia mai apucase să urce. Doamna din America era puțin surdă și se temea că probabil semnalele de plecare existau, dar nu le auzea ea. Trenul plecă din gară și nu văzurăm doar fabricile fumegând și macazurile, ci, dacă priveam Înapoi, puteam să vedem și orașul și portul În spatele căruia se Înălțau dealurile cu stânci și ultimele raze ale soarelui oglindite În apă. În timp ce se-ntuneca trecurăm pe lângă o fermă care ardea În mijlocul câmpului. Mașinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
s-ar putea să nu mai plec de-aici niciodată... Brusc, se auzi o voce ascuțită de copil țipând, iar toată lumea amuți. Toate capetele se Întoarseră spre băiatul cu păr arămiu din a cărui gură atârna o țigară de foi fumegândă. Stătea În picioare pe un butuc și avea o expresie sălbatică. Se legăna Înainte și-napoi. Sora lui geamănă se urcă pe butucul de lângă al lui și Începu și ea să se legene. Cu o privire goală, băiatul părea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
prin această brutală tortură. Când observă efectul malefic pe care îl avea metoda sa asupra lui Filip, Carol dublă și apoi triplă numărul de tăvi și cantitatea de pucioasă folosită. Umbla toată noaptea prin cameră ca un vrăjitor, cu tăvi fumegânde în mâini, schimbând cărbunii și adăugând sulf. Viața se scurgea din trupul lui Filip ca nisipul dintr-o clepsidră spartă. Era nedormit de luni de zile, livid, cu ochii căzuți în orbite, cu trupul obosit de convulsii și crampe. Traversa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
umbre prelungi peste câmpie. în vârful muntelui se opriră să-și tragă sufletul. Priviră cărarea șerpuitoare pe care urcaseră, cu nostalgia cu care îți privești, cu ochii minții, firul vieții. Ea începea din ceea ce rămăsese din iarmaroc o ruină neagră, fumegândă, în care mai scormoneau ca niște gândaci câțiva oameni și urca mai departe spre locul pe care Bătrânul îl bănuia a fi sfânt. Era extenuat și Pimen îl simți. Își așternură un strat gros de mușchi sub niște arbuști de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
îNAPOI LA SCORBURA în care își ascunsese lucrurile, bătrânul se simți într-un spațiu vidat și instabil, ca și cum s-ar fi aflat la granița fragilă dintre două vise. Avea deasupra cuibul de acvilă al sihastrului și dedesubt ruinele triste și fumegânde încă ale iarmarocului. Așa cum la urcare se scuturase (din întâmplare sau din instinct?) la această vamă imaginară, de obiectele și de gândurile unui tărâm ireal pentru a putea pătrunde în altul, la fel de ireal, tot așa trebuia acum să se lepede
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nu mai erau de găsit: fugiseră, poate, ori fuseseră capturați și duși de acolo de barbari, în ciuda angajamentului lui Reinwalt. Acum, că pericolul trecuse, Hippolita îi lăsase de îndată intendentului său sarcina de a arunca o privire printre resturile încă fumegânde, pentru a constata dimensiunile dezastrului. Ieșise printre primii în fața ruinei și se așezase pe o bârnă, printre resturile depozitului, răspunzând monosilabic, cu privirea pierdută în gol, celor ce scăpaseră și care se opreau să-i arate recunoștința lor. Nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prin această brutală tortură. Când observă efectul malefic pe care îl avea metoda sa asupra lui Filip, Carol dublă și apoi triplă numărul de tăvi și cantitatea de pucioasă folosită. Umbla toată noaptea prin cameră ca un vrăjitor, cu tăvi fumegânde în mâini, schimbând cărbunii și adăugând sulf. Viața se scurgea din trupul lui Filip ca nisipul dintr-o clepsidră spartă. Era nedormit de luni de zile, livid, cu ochii căzuți în orbite, cu trupul obosit de convulsii și crampe. Traversa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
umbre prelungi peste câmpie. în vârful muntelui se opriră să-și tragă sufletul. Priviră cărarea șerpuitoare pe care urcaseră, cu nostalgia cu care îți privești, cu ochii minții, firul vieții. Ea începea din ceea ce rămăsese din iarmaroc o ruină neagră, fumegândă, în care mai scormoneau ca niște gândaci câțiva oameni și urca mai departe spre locul pe care Bătrânul îl bănuia a fi sfânt. Era extenuat și Pimen îl simți. Își așternură un strat gros de mușchi sub niște arbuști de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
îNAPOI LA SCORBURA în care își ascunsese lucrurile, bătrânul se simți într-un spațiu vidat și instabil, ca și cum s-ar fi aflat la granița fragilă dintre două vise. Avea deasupra cuibul de acvilă al sihastrului și dedesubt ruinele triste și fumegânde încă ale iarmarocului. Așa cum la urcare se scuturase (din întâmplare sau din instinct?) la această vamă imaginară, de obiectele și de gândurile unui tărâm ireal pentru a putea pătrunde în altul, la fel de ireal, tot așa trebuia acum să se lepede
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
-și facă de zor semnul crucii, crezând că au Încurcat zilele obișnuite cu cele de sărbători, iar atunci când cu inima strânsă se Încumetau să intre În pridvor și-l vedeau ieșind din altar Îmbrăcat În odăjdii scumpe și cu cădelnița fumegând, scuipau În sân, ca și cum l-ar fi văzut În fața ochilor pe Necuratul și se duceau apoi pușcă la ușa părintelui Fadei, ca să-l Îndemne să trimită mânia Domnului asupra lui sau măcar să-l afurisească pe neastâmpăratul Învățăcel... Își făceau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cutiuță legată la gât. În contact cu pulberea, cerneala se aprinse și semnătura Mașei fu cuprinsă de o flăcăruie albastră, care degaj un fum Înecăcios. - Știu eu? răspunse Mașa, privind cum literele ce-i alcătuiau numele se transformă În cifre fumegânde. - Prostii. Superstiții... - Ce-ați presărat acolo? Întrebă gazda, simțind cum aceeași gheară a Îndoielii i se Înfige-n piept. - Păi, ce să presar, făcu cu ochiul musafirul, cenușă, ce altceva?! - Cenușă? - Asta ca să se usuce mai repede Înscrisul, răspunse Extratrestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de sentimente pe când stătea sub bananierii scunzi, curgând de frunze. „Și oare-n vremuri vechi cele picioare Bătură...” 1 Dar aceia erau munții verzi ai Angliei. Munții din fața lui, În goliciune serpentină, nu erau defel verzi; erau rumeniți, cu cavități fumegânde și mistere de o putere inumană arzând În flăcări deasupră-le. Multele impresii și experiențe din viață păreau să nu mai aibă loc fiecare În spațiul ei potrivit, În ordine, fiecare cu importanța ei religioasă sau estetică recognoscibilă, ci ființele umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]