804 matches
-
Oprișan a scăpat. Vecinele s-au dovedit Încă o dată la Înălțime și eu nu eram firește atît de necesară cum mi-am Închipuit. M-a părăsit și frica. Aproape că-mi dă tîrcoale un drăcușor ironic, Îl simt cum Îmi gîdilă buzele... și totuși Îmi este rușine de ei toți și mai ales de mine - sentimentul acela anihilant că iar mi-am amînat examenul nu vrea să mă părăsească. Lașitatea mea se accentuează odată cu Înaintarea În vîrstă. CÎnd eram tînără mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
la naștere. Timpul nostru a fost scurt ca un hohot de rîs Într-o cameră de gazare. Treceam În centru fără să știm că ne aflăm Încercuiți de toți ochii aceia amuzați, mereu amuzați de tumbele, de giumbușlucurile noastre cînd gîdilam cerul pînă la demență cu perucile noastre ca niște imense comete oranj. Nu e nici o exagerare În acest tablou În care liniile și culorile vin să se așeze singure, găsindu-și orbește drumul Înapoi În imaginea unei secvențe Întrerupte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lui tanti Mae. Nu puteam să-mi dau seama ce expresie are fața ei din cauza întunericului, dar luna care îi lumina obrajii trăda cât erau de uzi. Am simțit cum îmi cade pe frunte o picătură caldă, și m-a gâdilat în timp ce mi se scurgea pe față, dar nu m-am mișcat s-o dau la o parte. — Hai, David, poți să dormi cu mine în seara asta. Mă simt singură. Ne-am dus în camera lui tanti Mae și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
căzând în deșert, ca o picătură supărată pe insignifianța ei înfruntând o cascadă. Suntem nebuni. Covorul s-a transformat în mașină roșie, cu roți de motocicletă și țevi uriașe de eșapament curbate până la cer, în formă de săbii japoneze ce gâdilă cu nesimțire învelișul lumii. Farurile luminează brusc și sunt încruntate. Noi nu mai suntem noi, ci fragmente ale superbei țesături a covorului care este una cu aliajul dur al mașinii, cu însăși caroseria ei. Mașina fiind covor. Mustața mea, bruscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mitice, munți, creste, valuri, drept care gagiul fu implorat să înceteze. Lucru care poate s-ar fi și întâmplat dacă Naybet n-ar fi trebuit, vădit, să țină ritmul în continuare. Intrară apoi pe rând și ceilalți în jocul lui Ionescu, gâdilând atât simțurile Lumii de Sus, cât și noaptea cerului cu sunete ciudate de corzi amestecate cu nisipuri și scurgeri ale timpului. Meyindir pișcă abia auzit mi-ul basului său construit dintr-o caracatiță, obținând astfel și un pleoscăit carnal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
simțea apăsarea colosală a greutății ei pe piatra muntelui, scrâșnetul rocii măcinate și susurul apei din pânza freatică din adânc. De o parte și de alta, pădurea se întindea întunecată, pierzându-se în depărtare. Țârâitul timid al unui greiere îi gâdilă plăcut auzul. În clipa aceea îl și văzu. Un gândăcel negru, pitit sub un smoc de iarbă, frecându-și piciorușele de elitrele lucioase. Un fâșâit urmat de pași ușori îl speriară și cântecul insectei se frânse. Șoarecele alerga bezmetic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scris o povestire cinică, În care descria Înmormântarea tatălui său, și a expediat-o unei reviste, primind În schimb un cec de șaizeci de dolari și o invitație să mai trimită și altele, scrise În același ton. Asta i-a gâdilat orgoliul, fără să-l Îndemne la vreun efort suplimentar. Citea enorm. A fost contrariat și deprimat de Portretul artistului În tinerețe, interesat peste măsură de Joan și Peter și Focul nestins și destul de surprins de descoperirea - prin intermediul unui critic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bărbat... bărbat... domnule Mișu... ah, mulțumesc, ah ,mulțumesc, ah, mulțumesc... Aici cred c-am leșinat lângă drogat, pentru că atunci când m-am trezit, eram acasă și nevastă-mea sforăia cu nasul fix în ciuperca mea dintre degetele de la picioare, că mă gâdila de două ori mai rău ca de obicei! * - Domnule doctor, vă spun, m-am dat cu crema aia în fiecare zi! Mă jur pe nevastă-mea! - Dacă săraca doamna Popa nu m-ar ruga așa frumos, nici nu v-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Se ridică în picioare, își descheie șlițul și... oooh... șipoțelul udă mormântul Contesei, sub privirile înmărmurite ale doamnei, ale puștiului mucos redus în sfârșit la tăcere, ale tânărului blond cu ochelari de soare și ale unui gardian public. * Razele soarelui gâdilau plăcut fața Contesei. Ca de fiecare dată când se pregătea pentru somnul ritualic de peste zi, Contesa își inspectă cu atenție picioarele, mâinile, pufușorul de deasupra buzei de sus, își pulveriză o amintire de parfum în părul nerușinat de bogat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
a lui Popa. - Da, iubita mea. - Lasă-mă cu iubita. Homosexualule! - Pardon? - Ce-ai la picior? - În nici un caz dovada că aș fi homosexual. - Ce-ai la picior? - Nimic. - E o ciupercă! - Nu mi-am dat seama. Credeam că mă gâdilă amintirea părului tău. Mariana s-a înmuiat puțin. La urma urmei era cel mai frumos compliment pe care-l primise vreodată. - Trebuie să te dai cu alifie de două ori pe zi. Cere-i lui Popa. - Are Popa? - Da, are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mesteca! Deschide gura! Horațiu deschise gura. O bucățică mică-mică-mică de slănină afumată adunase pe limba lui o adevărată cascadă de salivă. - Am uitat de slănină! Mariana își introduse degetele în gura lui Horațiu, atingându-i ușor limba. Pe el îl gâdilară plăcut obrajii, ca atunci când bea vin roșu. Mariana mâncă delicat slăninuța. - Gata. Nu te-ai spurcat. Horațiu ar fi vrut să se spurce. - Deci nu umbli cu broșuri cu Viața de Apoi? Mariana zâmbi gândului că azi era cât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
remarcă micile imperfecțiuni privind epilatul în zona inghinală. Mariana murea încet, risipindu-și cu grație feminitatea, privindu-i cu ochii încețoșați, visând o liniște albă, o ceață caldă cu care va dansa până la sfârșitul veacurilor, o lumină care îi va gâdila buzele și pleoapele și sfârcurile și linia spatelui și vârful urechii și cerul gurii. Mariana murea încet, dezvelindu-și sânii în liniștea de mormânt. O răcoare plăcută îi mângâia trupul, iar razele reflectoarelor îi aprindeau părul ca pe o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Bâta căzu jos după câțiva metri, pălind în cap un cetățean de culoare. Cu doar câteva ore înaintea plecării lui Mișu, în New York izbucnea cea mai mare revoltă revoltă socială a timpurilor moderne. * Domnul Popa se tezise binedispus. Soarele îi gâdila plăcut burtica și domnul Popa râgâi ușor în semn de bună dimineața. Urma o nouă zi în care nu avea nimic de făcut. O nouă zi în care putea să mănânce, să-și salte burtica goală peste treptele de marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antice n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca obiect sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
un mod de a crea plăcere - altfel, Platon și creștinii ar aparține și ei hedonismului! în schimb, a fi disponibil pentru prezent și a-i cere tot atâtea ocazii active de a cunoaște semnele caracteristice ale plăcerii - voluptatea care-ți gâdilă într-un mod agreabil simțurile, ca să vorbim precum Cicero -, iată o posibilă definiție a hedonismului. Pura prezență disponibilă în lume, capacitatea de a resimți voluptăți și bucurii, adeziunea la real sunt tot atâtea moduri de a te vindeca de suferințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pe ea un dram. Să tragem înainte la un han, În vin să înecăm cele lumești; Lăsa-vom la hangiu ultimul ban... Ce spui?, îți las trei nopți să te gândești. Mahmuri vom lua-o dimineață, Când soarele ne-o gâdila prin geam. Cumva de-o să ne fie greață, Îți voi jura: e ultimul bairam! Și-om rătăci aiurea sus pe munți, Să nu mai văd țipenie de om; Sunt prea sătul de-nmormântări și nunți, M-am săturat să fiu
IUBITO, HAI ÎN SIHĂSTRIE! de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364328_a_365657]
-
noimă. pas cu pas, dezlipesc papucii de covorul verde. cafeaua trezește inima. inima trezește mintea. adorm în sfârșit, privind o pagină în care un poet, își reconstruiește imaginea falsă, din hârtie creponată. colorată. o sabie îi atârnă deasupra capului. îi gâdilă orgoliul până la rimă. acum tace. prea...târziu...zbor...ul... Referință Bibliografică: prea... / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 423, Anul II, 27 februarie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
PREA... de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 423 din 27 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364480_a_365809]
-
simpatie... Când a plecat de la Biroul de avocatură, Mariana era ușoară ca un fulg. A căutat o cofetărie să sărbătorească. Viața-i oferise o mare șansă. Se simțea cu adevărat fericită când a deschis ușa și aromele specifice i-au gâdilat nările. Când Fănel a ieșit și a închis ușa, Anca a deschis ochii și a examinat contrariată întreaga încăpere. Nu dormea. A așteptat, ca în fiecare dimineață, să vină lângă ea, să o îmbrățișeze, să facă dragoste ca în primii
ISPITA (14) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361437_a_362766]
-
am cuibărit la loc, lăsându-mă îmbrățișată cu voluptate de căldura patului meu. Am alunecat iar în brațele ispititoare ale lui Morfeu până în dimineața următoare, când m-au trezit câteva raze fără astâmpăr strecurate în cameră printre perdelele. Se jucau, gâdilându-mi cu lumina lor aurie pleoapele adormite. M-am ridicat dintre perne fericită că reușeam să-mi mișc membrele, fără să mai simt în ele plumbul și amorțeala de cu seară. Am deschis fereastra, lăsând să năvălească în cameră aerul
ICOANA PRIETENIEI NOASTRE(CONTINUARE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362762_a_364091]
-
el, dar aflăm că ea și-a abandonat familia și a plecat cu un iubit. Sunt versurile o expresie a tristeții copilului fără mamă? Sau expresia talentului pe care-l admiră Nira? Ca orice copil normal, Yoav adoră să fie gâdilat, să se zbenguie cu ceilalți copii și se dă în vânt după bonboane. Împreună cu un prieten al cărui tată este în echipa de fotbal „Maccabi Tel Aviv”, sare și proferă insultele cele mai grosolane. Apoi iar se așterne pe fața
HA GANENET ��' UN FILM DESPRE O JIHADISTĂ A POEZIEI de GETTA NEUMANN în ediţia nr. 2222 din 30 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362856_a_364185]
-
începea să-l muște de peste tot, iar el abia se abținea să nu țipe, ca să nu audă locatarii din camerele vecine sau să alarmeze paza hotelului că nu se știe ce a pățit domnul Secretar de Stat, de țipă. Se gâdila și aceasta o distra pe Minodora, așa că atunci când dorea ceva de la el trecea la agresivitate. Ori îi dă ce dorește, ori îl mușcă de locurile vizibile și va ajunge la minister cu semne. Ce să facă săracul om! Ceda nebuniilor
GARSONIERA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363020_a_364349]
-
acum mai nou, întâi o întreba dacă are nevoie de ceva sau are de gând iar să se distreze cu el, chinuindu-l. Îi spunea că-i dă tot ce dorește, numai să nu mai fie răutăcioasă și să-l gâdile sau să-l muște de mameloane. Omul era destul de darnic cu nevoile fetei, altfel cum ar fi făcut față tuturor cheltuielilor cu salariul său de începătoare? Bine, nici ea nu exagerase până atunci. Ba avea nevoie de un vopsit, ba
GARSONIERA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363020_a_364349]
-
termopanele deschise sau doar rabatate...ca să aud greierii, cucuvelele... * -Eu sunt Mihai Pătrașcu! Am ochii încă închiși... ....într-o iarba moale și caldă. Mihai se joacă, cu un fir de iarbă mai lung, pe trupul meu. Aș zice că mă gâdilă, că mă mângâie, că vrea să mă enerveze... Soarele îmi oferă generos acea “Vitamina D, pe care noi, majoritatea românilor, n-o avem”. Și n-am nevoie de „Detrical”...cum tot zice una, la tv. Mihai e foarte aproape. Îi
CONDESCENDENŢĂ (FICTIUNE) de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363420_a_364749]
-
D, pe care noi, majoritatea românilor, n-o avem”. Și n-am nevoie de „Detrical”...cum tot zice una, la tv. Mihai e foarte aproape. Îi simt respirația, mirosul corpului. Firul de iarbă pare mai degrabă o pană. Chiar mă gâdilă! Deși n-am deschis încă ochii, să-l văd, mi-l imaginez pe tip: înalt, plete crețe, ochii mari, cafenii...( Am jucat odată jocul ăsta de imaginație, la un curs de engleză, la Babel- “Mr.W.” ...țin minte! „Să descriem
CONDESCENDENŢĂ (FICTIUNE) de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363420_a_364749]
-
el râde flămând îi simt limba alunecând pe văile albe ale gâtului meu cu vârful limbii îmi atinge pervers lobul urechii îi simt pe umeri mângâierile mătăsoase de amant perfect peste plinul sânilor îi simt respirația grăbită aburii calzi mă gâdilă, îi simt buzele umede pe rotundul pântecului; în podul palmelor lui îmi cuibărește rotundul feselor ochii lui, lacrimă curgând în lungimea coapselor, nu vrei să fii a mea mă întreabă oglinda din odaie răspunsul se află în miile de țăndări
POEM INDECENT de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 238 din 26 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360787_a_362116]