405 matches
-
de pluș, căruia cei doi i-au zis Mormăilă, o pisicuță de catifea - Miți, rățușca Mac-Mac (pe care fetița a dus-o în baie și-a așezat-o în cadă pe oglinda apei), și... Pentru cei doi copii, pinguinul, pelicanul, găinușa și toți ceilalți prieteni ai lor sunt tot niște copii, foarte mici, și tare neajutorați. De aceea băiețelul și fetița trebuie să-i hrănească, să-i ducă și să-i aducă de la grădiniță, să meargă cu ei la plimbare în
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
spune Sorin. Hai să ne jucăm de-a spectacolul. Cum se joacă jocul ăsta? întreabă Sorina. Păi, foarte simplu. Luăm toate jucăriile; artiștii vor fi cei care știu să facă ceva. Adică: ursulețul mormăie, rățușca are piuitoare, la fel și găinușa. Iar pe alte jucării, care nu știu mai nimic, le facem spectatori. Când „trupa” a fost completă, iar spectatorii s au așezat toți, pe locurile lor, a început spectacolul. Interpreți și regizori (adică cei care conduc un spectacol) sunt, rând
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Cotcodac, cotcodac! Un ou mare am să fac, Pe Sorina s-o împac!” De ce să mă împace, că eu nu mai plâng! zice fetița și ncearcă să ascundă lacrima jucăușă care poposise pe obrajii ei. Așa-i bine. Înseamnă că găinușa o să fie tare bucuroasă. Ea te-a văzut când plângeai și-a vrut să-ți facă un dar, ca să te îmbuneze. Și să te facă să zâmbești iarăși! Lacrimi poznașe Ori de câte ori se duc la țară, Sorin și Sorina se bucură
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Mergeam cu pușca în mână, cu ochii ațintiți asupra acestor păduri umede, pline de întuneric și sălbătăciuni, cu urechea ațintită la zgomotele undelor, la freamătul sălciilor. Vedeam zboruri grăbite de rațe, vedeam stârci fâlfâind greoi peste pămătufurile trestiilor, auzeam țipetele găinușilor și ale lișiților, dar eram prea departe de ele. Înțelegeam că am nevoie de un tovarăș, de un vânător din partea locului, de o luntre care să mă ducă la băteliști și ascunzișuri - și lăsam vânatul în liniște să se strecoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sticlind, i se înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se înălța, se pierdea pe deasupra luncilor. IItc " II" Din tăcerea sau din vorba ruptă, zgârcită a vânătorului, nu putusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vânătorile noastre erau foarte fericite. Marin cunoștea cotloanele cele mai ascunse ale sălbătăciunilor și mă strecura cu luntrea spre ele, încet, cu fereală, cu un meșteșug de care mă minunam totdeauna. Balta, pe de altă parte, gemea de rațe, de găinuși, de dupli - de toate neamurile zburătoare și fricoase cu ochii rotunzi, cu gâturile lungi, tremurătoare și lucii. Și parcă și vânătorul meu avea ceva din mlădierea aceea a gâtului, ușoară, cu fereală și cu teamă, și ceva din privirea pătrunzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
veni deodată în minte lămurirea lucrului. Ce căuta pe aici boierul? Iar Voinea de ce se repede așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie, Voineo? Nu, da’ ce-i? Te-a căutat boierul. —Care? cel tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
după aceea a ieșit afară, dinaintea casei de vânătoare. Luminile încă ardeau în casa de sus și în cea mică. Nana Floarea se afla afară singură, între tăceri neclintite, privind cerul senin și fără lună. Bolta era spuzită de luciri; găinușa se suise în creștetul amiezii. Frumoasă noapte, zise domnul. Da, suspină Nana Floarea. Domnia voastră nu dormiți? Nu. Cum se zărește de ziuă, trebuie să ne întoarcem unde am tras. Poate să luăm și pe Vidra. — Crezi domnia ta că l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de genunchi. „Unde te duci, băi prostule, apucă plasa de jos și hai s-o ridicăm, să vedem ce căcat am prins În loc de pește. Hai, Lică, sus!” Plasa era plină de nămol, cochilii de melci, crengi putrede și pene de găinușă. Din nămol ieșeau resturile Împuțite ale unei căpățâni de crap de care atârnau o bucată de șiră și câteva coaste. „Al dracului animal”, zise cu mirare Încântată Scurtul, „a vrut mai bine să moară În nămol decât să-l prindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În cea de-a treia găsiră un șarpe care Înghițise un ou și-l omorâră cu un băț. Blondul se ținea departe. Lică și Scurtul dibuiră, tupilat printre mustățile unei sălcii, un cuib gol. Mai apoi, prinseră În plasă și găinușa care, de frică, se scufundase. Scurtul o apucă de aripi și-i suci gâtul. Ceilalți Îl priviră cam strâmb. „Ce vă uitați așa? Oricum murea. N-ați văzut că i-a mâncat șarpele ouăle? Găinușa e ca sticleții. Ăia Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
apoi, prinseră În plasă și găinușa care, de frică, se scufundase. Scurtul o apucă de aripi și-i suci gâtul. Ceilalți Îl priviră cam strâmb. „Ce vă uitați așa? Oricum murea. N-ați văzut că i-a mâncat șarpele ouăle? Găinușa e ca sticleții. Ăia Își bagă unghia În gât dacă le moare perechea, astea se dau la fund și se Îneacă dacă le umblă cineva la cuib și le mănâncă puii sau ouăle. Pe-aici a trecut șarpele de l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nici măcar Scurtul Însuși, nu crezu o iotă din această scorneală. Însă nu scoaseră vreo vorbă, căci Îi bucura gândul că-și vor face singuri de mâncare din vânatul prins chiar de ei. Lică, Îndemânatic, Începu să smulgă penele și fulgii. Găinușa nu era mai mare decât un guguștiuc, iar jumulită arăta cât o vrabie. Tăiară bucățile mici și, Împreună cu ficatul, inima și pipota, le Înșirară pe o țepușă. Nu le mai ardea nicicum de pescuit și parcă uitaseră cu totul de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Într-o rână În jurul cămășii. Blondul cercetă mai Întâi iarba, ca să nu se așeze pe vreun șarpe sau pe vreo șopârlă. Pentru că muncise cel mai puțin, puse mâna pe oul cel mai mic, pe roșia cea mai storcită și, din găinușă, pe o bucată de coșcovelniță din care nu izbuti să aleagă decât câteva firicele de carne și puțină piele care mirosea a fulgi arși. Ceilalți, mărinimoși, Îl poftiră să ia și bucățele bune, mai ales că fricosul avusese o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
metodei de avizare prin corespondență, ar putea să rămână liniștită În odaia subterană și să aștepte ca poșta să-și asume munca, dar firea ei e mai puternică, are nevoie să se simtă liberă, fără Îngrădiri. Cum spunea vechea zicală, găinușa de stepă nu vrea În coteț. În sens figurat, deci, moartea umblă prin stepă. Nu va cădea din nou În prostia, sau În slăbiciunea de neiertat, de a reprima ce e mai bun În ea, Însușirea sa expansivă nelimitată, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Irons, bodyguard-ul sexi și imprevizibil de inocent, continua să funcționeze ca hologramă. În felul ăsta am putut să-i prevăd la țanc pe Cârcotași, Pamela preluând rolul ușor isteric al lui Huidu, în timp ce Val întărea poziția gelatinoasă a lui Găinușă. Ofertele futuriste ajunseseră să curgă într-un asemenea ritm, încât n-am avut încotro și l-am dezghețat pe maestrul Gică Petrescu, singurul în măsură să onoreze programul artistic de la mitingurile electorale, dar și să ridice nivelul cultural al nenumăratelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și ei de oaspeți. S-au așezat la masă, în curte, sub bolta de viță de vie la un pahar de băutură și de vorbă, în timp ce Agripina și Paulina în bucătărie pregăteau mâncarea. Ionuț și Teofana alergau prin grădădină cu găinușa cea blândă după ei. Nu știu ce am Agripino, că de un timp nu mă prea simt bine. — De ce? — Am ușoare amețeli și mă cam doare capul. Nu te-ai dus la doctor? Nu m-am dus, că amețelile nu mă țin
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
cele întâmplate în Murgeni, ori în Cocora, despre problemele legate de gospodăriile lor, despre planurile de viitor. Aproape de ora sosirii autobuzului spre Murgeni, s-au pregătit de plecare. Copiii n-ar mai fi vrut să-și întrerupă jocul. Teofana cu găinușa în brațe voia s-o ia la ea, la Murgeni. Lasă puica jos, îi spune Paulina. — Nu! O iau cu mine. — N-ai destule găini acasă? și puici? Nu-s ca asta. Dar ce-are asta? — Mă joc cu ea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
poată veni, În sfîrșit găsise de lucru la Lima. acum era mai ușor, acum cînd Îi murise copilul, asa e lumea... Și În timp ce o podidea din nou plînsul, scotea dintr-o sacoșă de pînză un pachet de hîrtie, avea niște găinușe, șase ouă de la găinușele ei pe care le adunase pentru Julius de ziua lui, În amintirea copilului ei... A Început să plîngă cu hohote și toți o invitau să mai bea puțin ceai, să mai mănînce puțină pîine cu unt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
găsise de lucru la Lima. acum era mai ușor, acum cînd Îi murise copilul, asa e lumea... Și În timp ce o podidea din nou plînsul, scotea dintr-o sacoșă de pînză un pachet de hîrtie, avea niște găinușe, șase ouă de la găinușele ei pe care le adunase pentru Julius de ziua lui, În amintirea copilului ei... A Început să plîngă cu hohote și toți o invitau să mai bea puțin ceai, să mai mănînce puțină pîine cu unt și Țanțoșa a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
întotdeauna previzibile, adică dimineața copii la școală, altădată la părinți în orășelul cutare, mai apoi, și mai des, într-o comună unde a mea mather-in-low își petrece în singurătate viața în mijlocul unui popor de găini și a câtorva perechi de găinușe pe care bănățenii le numesc hanți și gredli, după vechi influențe multiculturale impuse încă după tratatul de la Passarowitz, când prințul Eugeniu, din casa Savoia, a intrat, în al doilea deceniu al veacului luminilor, prin poarta Forforoza în Cetate. Așadar hanți
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
multiculturale impuse încă după tratatul de la Passarowitz, când prințul Eugeniu, din casa Savoia, a intrat, în al doilea deceniu al veacului luminilor, prin poarta Forforoza în Cetate. Așadar hanți e cocoșelul mărunțel și cam nervos din potriviri genetice, gredli e găinușa cam bleagă ea din fire. Ceea ce pe scurt vă voi povesti e o saga electorală: o prefigurare a ceea ce va să fie. Încleștarea cu pricina este prilejuită de un parastas de un an al unei rude în vârstă. Iacătă electoratul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
fost de 3.400 £ pe acțiune. Canalul fusese închis circulației ambarcațiunilor înainte de nașterea lui. Dintr-un canal prin care se făcea comerț pînă în cele mai îndepărate colțuri ale țării, devenise o fîșie sălbatică prin care trestiile, sălciile, lebedele și găinușele de baltă ajungeau în inima orașului. Era contrariat de expresia „edificii splendide au prins viață“. Singura construcție splendidă pe care o știa în partea de răsărit a orașului era canalul însuși, o operă de artă care se întindea pe șaisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apa mică de la mal, în timp ce el mă-nvăța să tălmăcesc inscripția, punctând fiecare literă în parte cu o trestie lungă. Trecuseră mai mult de doisprezece ani de la acele zile fericite pe care le petreceam studiind printre cocori cenușii, bâtlani și găinușe de apă, privind sturzii care fugeau din stufăriș și corlele care atingeau apa, panicând rațele pitice albastre. Am ajuns la poarta dinspre nord a Concordiei pe când se făcuse aproape a cincea oră. Există situații care stârnesc în suflet un amestec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pășești către cele bune. Te-aștept la spovedanie și la sfânta împărtășanie. Părintele tutuia pe toți, socotindu-i "fii duhovnicești", iar cu cei mai intimi își îngăduia porecla "porc de cîine". Moș Țuică întrebă, plictisit de așteptare, pe Otilia: - Ascultă, găinușa taichii, n-ai cumva niște țuiculiță, cănu ș'ce mă ține-n gât, de azi de dimineață? Și, ca să confirme suferința, bătrânul emise o tuse pe două note, făcând unison. - Moș Costache, zise Stănică, trebuie să dai și dumneataun aperitiv
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și tușea cu un abandon agresiv râcâiturii din gât. - M-a omorât iarna asta, tăiculiță, bat-o Maica Precistă,mă-njunghie prin oase toți diavolii. Doar cu țuiculiță fiartă îi mai sperii puțin. Și zici că vrei să te mărturisești, găinușa tatei, ai ceva păcate pe suflet? - Orice om are păcate, se tângui evlavioasă Aurica. - Are, tăiculiță, are, că lucrează blestematul ăl împielițat,dar-ar gerurile-n el, cum mă junghie el prin genunchi! Popa Țuică merse așa tușind, chițcăind și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]