1,127 matches
-
ele însăși uzurpatori. În următorii douăzeci de ani, mai mulți împărați apuseni au fost instalați de către Constantinopol, dar autoritatea lor era invocată de comandanți barbari (Ricimer (456-472), Gundobad (473-475)). Majorian a fost ultimul împărat care a organizat o campanie, în Galia și Spania în 458-460, înainte de a fi detronat și ucis de către Ricimer. Începând cu anii 460, controlul imperial a fost efectiv limitat la Italia și Galia de sud, care au refuzat să accepte numirea lui Ricimer de către Libius Severus în
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
456-472), Gundobad (473-475)). Majorian a fost ultimul împărat care a organizat o campanie, în Galia și Spania în 458-460, înainte de a fi detronat și ucis de către Ricimer. Începând cu anii 460, controlul imperial a fost efectiv limitat la Italia și Galia de sud, care au refuzat să accepte numirea lui Ricimer de către Libius Severus în 461. În 475, Oreste, un fost secretar a lui Attila, l-a exilat pe împăratul Julius Nepos din Ravenna și l-a proclamat pe fiul său
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
pentru 25 ianuarie în Calendarul roman universal. În această zi a anului 1554 misionarii iezuiți au înființat misiunea Sf. Paul pe coasta de est a Braziliei, misiune ce va deveni apoi orașul Săo Paulo. Sărbătoarea își are originea, probabil, în Galia, unde exista deja în secolul al VIII-lea. După cum îi arată numele, sărbătoarea celebrează convertirea la creștinism a lui Saul din Tars (Apostolul Pavel de mai târziu), care a avut loc, probabil în anul 36 d.Chr. (cf. Gal 2
Convertirea Sfântului Paul () [Corola-website/Science/303276_a_304605]
-
asemenea, frunze de vâsc și cimișir ("Tristania"). Animalul are un miros caracteristic de eucalipt. În timpul sezonului de reproducere masculii încercă să-și apere teritoriul care conține mai multe femele. Sezonul de reproducere se extinde din septembrie până în ianuarie în Noua Galie de Sud și din noiembrie până în februarie în Victoria. Pe insula Cangurului nașterile a avut loc de la sfârșitul lunii decembrie până la începutul lunii aprilie, cu un maxim în luna februarie. Femelele sunt sezonier poliestrale, cu un ciclu estral de aproximativ
Fascolarctide () [Corola-website/Science/302354_a_303683]
-
ani. O femelă cu vârsta de 17-18 de ani a fost capturată, iar koala ținut în captivitate poate trăi 20 de ani. Koala (Phascolarctos cinereus) are un areal actual care se extinde din sud-estul statului Queensland prin estul statului Noua Galie de Sud și Victoria până în sud-estul Australiei de Sud. În timpul pleistocenului superior koala se întâlnea, de asemenea, în sud-vestul Australiei de Vest, unde se pare că există încă habitate adecvate. Koala trăiesc numai în pădurile de eucalipt. Singurul gen și
Fascolarctide () [Corola-website/Science/302354_a_303683]
-
120 de milioane), în majoritatea țărilor. 5% din spațiul Internetului ar fi ocupat de limba franceză, fiind pe locul 6-8 printre limbile cele mai folosite. Franceza a evoluat din limba latină populară vorbită în Antichitate în jumătatea de nord a Galiei, devenind, în urma unui proces istoric îndelungat, dominantă pe tot teritoriul Franței actuale și în regiuni limitrofe ale unor țări vecine. Începând cu secolul al XVII-lea, Franța și-a extins limba peste mări, în zone existente pe toate continentele, datorită
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
variante regionale, de exemplu în cea din sudul Franței este o variantă lyoneză, în cea din Québec una montréaleză, în cea din Antile una haitiană, în cea din Oceanul Indian una din Mauritius etc. Istoria limba limbii franceze începe odată cu cucerirea Galiei de către romani, terminată în secolul I î.Hr. Limba latină populară este adoptată treptat de populația autohtonă, în cursul unei perioade de bilingvism care durează până în secolul al V-lea. Limba galică o influențează pe cea latină, constituind substratul viitoarei limbi
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
bilingvism care durează până în secolul al V-lea. Limba galică o influențează pe cea latină, constituind substratul viitoarei limbi franceze. Se formează astfel o limbă numită de lingviști galo-romană. Secolele V-VIII sunt perioada limbii galo-romane, la începutul căreia nordul Galiei este cucerit de către tribul germanic al francilor. Acesta își impune puterea politică înființând un regat, dar limba galo-romană o asimilează pe cea a francilor. Totuși, elemente ale acesteia dau un suprastrat viitoarei limbi franceze. Limba galo-romană este fărâmițată în dialecte
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
tribul germanic al francilor. Acesta își impune puterea politică înființând un regat, dar limba galo-romană o asimilează pe cea a francilor. Totuși, elemente ale acesteia dau un suprastrat viitoarei limbi franceze. Limba galo-romană este fărâmițată în dialecte. Cele din nordul Galiei, sub influența francă, încep să formeze o grupare numită "oïl", iar cele din sud, cu alte trăsături comune, încep să formeze gruparea dialectelor "oc". Din perioada limbii protofranceze (sec. VIII-X) datează prima menționare a existenței unei limbi romanice deja diferită
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
a fost rege al vizigoților între 418 și 451. El a fost fie fiul nelegitim, fie ginerele lui Alaric. În 418 i-a urmat la tron regelui Wallia. Romanii îi ceruseră regelui Wallia să-și mute populația din Iberia în Galia. Ca rege, Theodoric a încheiat procesul de așezare a vizigoților în Gallia Aquitania II, Novempopulana și în Gallia Narbonensis, după care s-a folosit de slăbirea puterii Imperiului Roman pentru a-și extinde teritoriul către sud. După moartea împăratului Honorius
Theodoric I () [Corola-website/Science/322363_a_323692]
-
în Imperiul Roman. Theodoric a profitat de situație și a încercat să captureze importanta răscruce Arelate, dar magister militum Aëtius, asistat de huni, a reușit să salveze orașul. Vizigoții au încheiat un tratat și au primit ca ostatici nobili din Galia. Următorul împărat, Avitus, l-a vizitat pe Theodoric, a locuit la curtea sa și s-a ocupat de educația copiilor acestuia. Întrucât romanii trebuia să lupte cu francii, care jefuiseră Kölnul și Trierul în 435, și din cauza altor evenimente, Theodoric
Theodoric I () [Corola-website/Science/322363_a_323692]
-
449. La întoarcere, Rechiar a devastat - cu ajutorul soldaților vizigoți, după cum spune autorul Isidor din Sevilla - zona din jurul orașului Caesaraugusta și a cucerit prin șiretlic Ilerda. Când Attila a înaintat cu uriașa sa armată în Europa de Vest, invadând în cele din urmă Galia, Avitus a intermediat o alianță între Theodoric și vechiul său inamic Aëtius împotriva hunilor. Theodoric a acceptat această coaliție probabil pentru că recunoștea pericolul pe care îl reprezentau hunii pentru teritoriul său. El i s-a alăturat lui Aëtius cu întreaga
Theodoric I () [Corola-website/Science/322363_a_323692]
-
au fost niciodată capabili să clădească un imperiu și să prevină izbucnirea războaielor dintre triburi. Lipsa totală de unitate politică, în ciuda dârzeniei demonstrate în luptă, a condus la invazia și cucerirea insulelor britanice de către romani. Primele invazii romane succesive, din Galia, au avut loc în anul 53 î.Hr., sub comanda lui Iulius Cezar. Aceste invazii, însă, nu au condus la o ocupare permanentă a teritoriului de catre romani, ci doar la deschiderea de rute comerciale între Roma și Britania. Revoltele din Galia
Anglia romană () [Corola-website/Science/303493_a_304822]
-
Galia, au avut loc în anul 53 î.Hr., sub comanda lui Iulius Cezar. Aceste invazii, însă, nu au condus la o ocupare permanentă a teritoriului de catre romani, ci doar la deschiderea de rute comerciale între Roma și Britania. Revoltele din Galia au oprit orice gând de cucerire pe care îl avea Cezar. A mai durat cel puțin un secol până când romanii s-au întors. În 43 d.Hr., o expediție împotriva Britanniei a fost pregatită de către împăratul Claudius, condusă de Aulus
Anglia romană () [Corola-website/Science/303493_a_304822]
-
Philippide, Theodor Capidan, Sextil Pușcariu și ale lui Alexandru Rosetti, I.I. Rusu și Grigore Brâncuș. La acestea se adaugă cele ale lingviștilor străini Johann Thunmann, Jernej Kopitar, Franc Miklošič și Hugo Schuchardt. În istoria limbii franceze, idiomurile celtice vorbite în Galia înaintea cuceririi acesteia de către romani au constituit substratul limbii galo-romane. Elemente ale acestui substrat se găsesc în mai multe limbi romanice. Trăsături comune unor limbi chiar neînrudite între ele se explică uneori prin substrat. Este cazul limbilor indo-ariene din nordul
Substrat (lingvistică) () [Corola-website/Science/331188_a_332517]
-
parte în nisipul bazinului arid Kalahari, iar altă parte se evaporă. Această deltă este una dintre regiunile cele mai întinse, umede și bogate în faună din Africa. Oaza din centrul Africii sudice devine o dată pe an mai mare decât Țara Galiilor, dând astfel viața deșertului înconjurător. Geologii numesc această zonă “evantai aluvionar” datorită milioanelor de tone de sedimente aduse de apă în cursul timpului. Pulsul vieții în aceasta regiune a deltei bate în ritmul râului Okavango, care izvorăște din câmpiile Angolei
Delta Okavango () [Corola-website/Science/316707_a_318036]
-
În 27 î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului Romei, și s-a oferit să renunțe și la supremația militară peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei și Siriei. Puțin mai târziu, Senatul i-a dat și titlul de Augustus ("cel venerat"). Augustus știa că puterea necesară dictaturii absolute nu putea deriva din funcția de consul. În 23 î.Hr. a renunțat la această funcție, în favoarea altor două
Imperiul Roman antic () [Corola-website/Science/314999_a_316328]
-
ajungând să fie colonizați pe teritoriul Imperiului Roman. Au fost frecvent folosiți ca mercenari alături de legiunile romane. Principalele triburi alane s-au aliat cu triburile germanice ale vandalilor și suebilor și și-au continuat migrația în vest, spre provincia romană Galia. Grigore de Tours descrie, în "Liber Historiae Francorum", bătălia din 31 decembrie 406, când vandalii și alanii (aceștia din urmă sub regele Respendiol) au pătruns în Galia trecând Rinul, în pofida opoziției puternice a francilor. Un alt grup alan, separat de
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
vandalilor și suebilor și și-au continuat migrația în vest, spre provincia romană Galia. Grigore de Tours descrie, în "Liber Historiae Francorum", bătălia din 31 decembrie 406, când vandalii și alanii (aceștia din urmă sub regele Respendiol) au pătruns în Galia trecând Rinul, în pofida opoziției puternice a francilor. Un alt grup alan, separat de vandali și condus de regele Goar, a trecut Rinul și s-a stabilit în vestul Galiei, în zona Orléans și spre peninsula Bretania. Acest trib a participat
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
și alanii (aceștia din urmă sub regele Respendiol) au pătruns în Galia trecând Rinul, în pofida opoziției puternice a francilor. Un alt grup alan, separat de vandali și condus de regele Goar, a trecut Rinul și s-a stabilit în vestul Galiei, în zona Orléans și spre peninsula Bretania. Acest trib a participat apoi, alături de forțele mixte conduse de generalul roman Aetius, la luptele cu alianța forțelor conduse de huni, remarcându-se în bătălia de pe „câmpiile catalaunice” (la Châlons), care a oprit
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
însemnată a alanilor a rămas în spațiul carpato-danubiano-nistrean, fiind asimilați de vlahi . După destrămarea imperiului hun, acești alani „independenți” au renunțat la preocupările belicoase și au fost asimilați repede de populația galo-romană. Grupul alan aliat cu vandalii a rămas în Galia numai doi ani, după care au trecut Pirineii în Hispania și în 409 s-au stabilit, împreună cu aliații lor, în proinvinciile Lusitania (Portugalia de astăzi) și Carthaginensis (astăzi sudul Spaniei). În 418, în lupte cu vizigoții, care tocmai trecuseră și
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
Aemilius Papus. Tatăl său a fost Quintus Aemilius Papus, care a fost consul de două ori și cenzor o dată. Aemilius Papus a fost consul în 225 î.Hr., alături de Gaius Atilius Regulus. În acel an, când boii, insubrii și tauriscii din Galia Cisalpină i-au angajat pe mercenarii Gaesatae împotriva Romei, Papus era staționat la Ariminum (în prezent Rimini). Armata lui Regulus era în Sardinia pentru a înăbuși o revoltă. O forță mai mică de aliați romani conduși de un pretor au
Lucius Aemilius Papus () [Corola-website/Science/336783_a_338112]
-
care, după Botezul în Iordan, asupra lui Christos a coborât Duhul Sfânt în chip de porumbel (cf. Mt 3, 16) și l-au ales, în unanimitate, pe Fabian pe tronul lui Petru. A consacrat, mai mulți episcopi trimiși misionari în Galia, printre care și Sfântul Dionisie al Parisului (fr. St. Denys). În vremea lui, Biserica Romei a început să țină evidențe foarte exacte despre martiri. ar fi instituit subdiaconii, care, împreună cu niște notari, să strângă mărturii și documente de la procesele martirilor
Papa Fabian () [Corola-website/Science/304314_a_305643]
-
Papa) Grigore (I) cel mare, considera că "un episcop nu trebuie să predea gramatică, pentru că nu-l poți sluji în același timp și pe Hristos și pe Jupiter." , iar în secolul al VI-lea Grigore de Tours spunea că "orașele Galiei au lăsat studiul literelor să decadă, ba chiar să piară." La doar câteva secole distanță, un Gerard (episcop) de Cenad consideră, în acord cu numeroși alți creștini importanți ai Evului mediu, că un creștin n-are nevoie să se îndeletnicească
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
cultural al clericilor, la literați originari din regiunile unde se menținuseră importante focare de cultură latină, deci din regiunile care nu decăzuseră din punct de vedere cultural la sfârșitul perioadei merovingiene așa cum se întâmplase cu cea mai mare parte a Galiei france care pierduse tot cea ce dobândise în perioada precedentă. Răspunzând invitației regelui, la palatul imperial de la Aix-la-Chapelle, adevărat centru de formare a clericilor și de difuzare a culturii, au sosit maeștri vestiți din Italia-Petru din Pisa și Paulin din
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]