345 matches
-
de ceață. Nu vă rătăciți, încercând să ajungeți înaintea celorlalți. Luați-vă ca semn de reper salcâmul din dumbrava Templului Honno! Țintiți marele pâlc de bambuși dintre norii de ceață. Acolo e! Ăla e copacul de plătică al Templului Honno! Galopând înainte și agitându-și, cu furie, mâinile în timp ce dădea instrucțiuni, Toshimitsu părea să-și fi pus chezășie în dimineața aceea glasul de războinic în schimbul vieții. A doua armată, condusă de Akechi Mitsutada, era și ea în mișcare. Acele forțe inundară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
începură să-i încercuiască. Stindardul lui Nobutaka părea să fluture tot mai aproape de Dengo. Chiar în acel moment, un batalion de cinci sute de oameni, inclusiv fiul lui Dengo și fratele său mai mic, porni prompt ca un nor negru, galopând, fără teamă, spre inamic. Se înnopta. Vântul purta strigătele încleștărilor pe viață și pe moarte și umplea cerul cu miros de sânge. Unitatea lui Nobunaga era respectată ca fiind cea mai puternică dintre diviziile armatei lui Hideyoshi, iar acum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Castelul Shoryuji cât de repede poate, după care, fie să se pregătească pentru apărarea castelului, fie să se retragă spre Omi în timpul nopții. Până atunci, eu îi voi acoperi spatele. După ce vom primi vestea că Domnia Sa s-a retrase, vom galopa drept în tabăra lui Hideyoshi și vom lupta până la moarte. Mitsuhide continua să tacă. Când termină de raportat, Gyobu căzu la pământ și-și dădu sufletul. După ce se uită mult timp la el, de pe scaunul său, Mitsuhide ridică o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cerul fără vânt. Tatewaki era gata să se înapoieze, când, Mitsuhide își îndemnă brusc calul înainte și trecu prin fața lui, fără o vorbă. Stătea căzut peste gâtul calului. Lui Tatewaki i se păru ciudat, dar îl urmă totuși, asemenea celorlalți. Galopară astfel, pe drum, fără nici un incident, cale de vreo trei sute de metri. După ce-i ajunseră din urmă pe cercetași, cei treisprezece oameni continuară să înainteze, cu Mitsuhide în poziția a șasea din față. Dintr-o dată, calul lui Murakoshi se cabră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spuseră că bătălia începuse în zori și că era complet neașteptată. Tocmai când văzuseră flăcările de pe Muntele Oiwa, auziseră strigăte de război care răsunau ca niște valuri tsunami. Apoi, niște războinici ai armatei lui Sakima, probabil o grupă de recunoaștere, galopaseră prin sat, dinspre Yogo. Se zvonea că forțele lui Nakagaba Sebei apărau fortăreața, dar erau doborâte până la ultimul om. Întrebați dacă știau ceva despre oamenii lui Kuwayama din regiunea Shizugatake, țăranii răspunseră că, în urmă cu numai câteva momente, Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-l repede de coadă. Nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Agitând stindardul un moment, strigă ultimele sale cuvinte în direcția lui Katsuie, care se îndepărta: — Cu bine, stăpâne! Katsuie se răsuci în șa, dar calul său continuă să galopeze spre zona montană din Yaganase. Îl însoțeau numai zece călăreți. Stindardul de comandant fusese aruncat în mâinile lui Shosuke, așa cum ceruse acesta, dar, în același moment, Katsuie îl părăsise și cu cuvintele: „Du-l în mijlocul luptătorilor mei!“ Aceasta fusese cererea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
samurai se grăbi poticnit după el, dar, când ajunsese abia la zece metri în fața lui Hideyoshi, purtând stindardul de comandant așa cum i se ordonase, răsunară câteva împușcături, țintind spre tigvele aurii. — Opriți focul! Opriți focul! Răcnind cu glas puternic, Hideyoshi galopă în direcția focului de muschete, ca o săgeată trasă din arc. — Eu sunt! Hideyoshi! Nu mă recunoașteți? În timp ce se apropia de castel, scoase de la cingătoare bastonul auriu de comandă și îl agită spre soldații din castel. — Sunt eu, Hideyoshi! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aflat faptele, cel mai surprins dintre toți a fost Ieyasu, care se mutase deja din Okazaki, la Kiyosu pentru a trece pe picior de război, în așteptarea confruntării cu Hideyoshi. Era dimineața zilei a douăsprezecea. Pe neașteptate, Sakai Tadatsugu apăru galopând spre castel, după ce călătorise toată noaptea, venind din Kuwana. Era neobișnuit ca un comandant din linia întâi să-și părăsească postul de luptă și să vină neanunțat la Kiyosu. Mai mult, Tadatsugu era un veteran în vârstă de șaizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sunt toate astea. Calmează-te, Îmi spun. Sunt invitată la restaurant, atâta tot. Nimic special. Nimic ieșit din... — Fuck ! Lissy se uită pe fereastra sufrageriei. Fuck ! Afară e o mașină cât strada ! — Poftim ? Unde ? Vin repede lângă ea, cu inima galopându-mi. În clipa În care mă uit În direcția În care privește ea, aproape că mi se taie respirația. În fața casei noastre așteaptă o mașină superluxoasă absolut uriașă. Vreau să spun de-a dreptul uriașă. E argintie și strălucitoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
comentariile mele. Despăturesc hârtia și aud cum îmi cântă inima. Muntele. Îmi bicuiesc calul care deja gonește și nu descalec Când privesc înapoi, cu mirare, Cerul e la trei picioare depărtare. Muntele. Marea se prăvălește și fluviul fierbe Cai nenumărați galopează, Ca nebuni, în luptă. Muntele. Crestele înțeapă verdele cer, tăioase. Cerul se prăbușește Sub nori, oamenii mei au ajuns acasă. Ea citește poemul la nesfârșit. În următoarele cîteva zile, garda îi va aduce și altele. Mao copiază poeziile în cerneală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Călărețul încă mai avea arma în mână când, din colțul pădurii, răbufni deodată o învolburare. Un zig-zag din fugare linii albe și negre, prin care, ici-colo, zărea ba o copită, ba coama sau coada unui cal. O mare herghelie năvălea, galopa vijelios drept spre perechea din mijlocul câmpiei. Vârtejul spulbera totul în calea lui. Cu fiecare clipă, călărețului îi era tot mai clar că cei doi nu mai aveau nici o șansă de scăpare. Un zâmbet dureros îi înțepă obrazul înghețat. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fine, Marioritza avea o slăbiciune pentru violete, așa că minunata ei pelerină, în contrast cu negrul costumului italian de amazoană, sugera prospețimea lor, reușind să atragă privirile multora, dar mai ales ale tânărului secretar Apostolache Stimo. Și Guibert zâmbi când văzu calul acestuia galopând strâns lângă calul ei. Pentru început, copoii stârniră mai mulți iepuri și vânătoarea se dovedi extrem de fructuoasă pentru șoimul lui Nicolae. Dar Guibert se ținu departe de acel „măcel”. Urmară la rând potârnichile și medicul apucă să o vadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
el le strecurase printre dinți și disprețul ei pentru agitația necontrolată și pentru absența oricărei abilități diplomatice din dotarea intelectuală a reprezentantului imperial spori considerabil. Din păcate, consulul nu avea mintea valetului. Julien ar fi priceput din prima că totul galopa acum spre semnarea rapidă a tratatului de pace. Cât despre zaraf... Era curată prostie să-i mai dorești moartea în actuala conjunctură. ― Pacea ar fi în dezavantajul zarafului, Excelență. Nu credeți? Dacă rușii, protectorii săi, vor pleca, iar turcii vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pentru că, dacă îi surâde victoria, eforturile sale vor fi răsplătite de mii de ori și-și va putea urma drumul mândru de el însuși. — Și dacă te omoară? Ce-o să se întâmple cu noi? Dacă mă omoară, cămila mea va galopa direct spre Raiul făgăduit de Alah, pentru că este scris că cel ce moare în luptă dreaptă se va bucura de Veșnicie. — Dar nu mi-ai răspuns la întrebare, insistă negrul. Ce-o se întâmple cu noi? Cu fiii tăi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dar nu e vorba, la drept vorbind, de un oraș. Se istorisește Încă, prin partea locului, povestea unui tânăr călător din Rey, atât de grăbit să vadă minunățiile din Isfahan, Încât se despărțise, În ultima zi, de caravana sa ca să galopeze singur, În goana mare. După câteva ore, aflându-se pe malul râului Zayandé-Roud, „Fluviul dătător de viață”, merse de-a lungul lui și atinse un zid Împrejmuitor de pământ. Ansamblul i se păru de o mărime respectabilă, dar mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a fi hrănit cu sânge omenesc, pentru a crește falnic, într-o noapte. Prinții trufași ai legiunilor demoniace, își înalță, rând pe rând, cu semeție, frunțile smolite. Cei Patru Călăreți damnați ai străfundului tenebrelor, avangarda hoardei nelegiuite a puterilor malefice, galopează și aceștia întracoace. Peste tot teamă, spaimă, disperare, trădare și groază, violență, vrajbă, hulă, desfrânare, erezie, ură, păgânism. Întrebarea este... Putem salva ceva? Pot fi opriți cei răi? Și cum? glăsuiește Bursucul. Îngerul se îmbunează și-i zâmbește blând, ca
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
rău prevestitoare. Lipiți-vă de mine! îi strânge Arhanghelul împrejurul său, cu Sile și copilul botezat plasați la mijloc, ca o cloșcă decisă să-și apere puii. Se mișcă puterile întunericului! Spiritele rele! Scorpiile! Vin după cei morți... Un fluierat. Galopează...! Tropotă...! Sosesc...! Un freamăt. Vin...! Se-apropie...! Un vaier. Au ajuns...! S-st...! Le auziți...? O vâjâitură o țiuitură fluturată, ca un zgreapțăn fioros și prelungit, printre coroanele stufoase ale copacilor și printre firele electrice suspendate, de înaltă tensiune! Altă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
fără de Maestru! Spiritul lui Gog și Magog! Satan...! țipă și Îngerul. Fratele îl zărește pe Boss ancorat, bălăbănindu-se ezitant pe marginea rupturii tectonice, cu răclița în brațe. Apoi, vede un cal și un călăreț galben-vineți, răsăriți din neant și galopând în șarjă, asupra Micuțului! Îngerul sesizează și el atacul în cavalcadă, și-și desfoaie aripi de pasăre-fregată, interpunându-se pe traiectoria Morții călare, pe curs net de coliziune cu iuțeală fantastică. Avocatul strânge tare din pleoape! Când le deschide, Moartea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
eventuală reizbucnire a dezordinii, va lăsa în sat o secție de soldați sub comanda unui ofițer. ― Perfect, domnule maior! Mulțumesc! zise Baloleanu ușurat. În uliță, în fața ruinelor conacului, era adunat tot satul. Când sosi trăsura cu prefectul, maiorul Tănăsescu, care galopase iar înainte, strigă: ― În genunchi, hoților, că vă fac piftie! Toată lumea căzu la pământ. Baloleanu, recunoscător maiorului pentru energia ce o desfășură, coborî din trăsură și se apropie de mulțimea prosternată, strigând și el, dar cu o milă oficială în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cam înapoiat mintal, abia bolborosea trei vorbe. Luci, care era de fapt numit Luciosu, așa cum mie mi se zicea Mirciosu, era cel mai bun prieten al meu. Umblam cu el de colo-colo ascultîndu-l cum povestea despre cai, numai despre cai, galopând în arene așternute cu mătase și încălțați peste potcoave cu pantofi de cașmir înflorat. Luță era cam macabru, de altfel fratele lui mai mare, după ce a terminat liceul, s-a suit pe terasă și s-a aruncat de acolo pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
De-acolo am auzit clar cum oul a explodat în țăndări. Atunci, din camion s-a înălțat silueta aurie a unei unicorne, cu ochi mari și frumoși, de femeie, și cu corn spiralat. A sărit grațioasă din camion și-a galopat scurt până în fundul curții. Săltând peste gardul putred, s-a pierdut în câmp. Spațiul, fără imaginea ei, rămase dureros de gol. Curând am fi preferat însă să rămână așa, căci din al doilea ou, al Garoafei, ieși o omidă gigantică
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Tom holbându-se la imaginea tulbure a capului filozofului, îndărătul căruia soarele rece, radios, sclipea pe ramurile frământate ale mărului. După aceea, ca și cum n-ar fi existat nimic altceva de făcut, amândoi se așezară din nou. Tom își simțea inima galopând și obrajii arzându-i. Își spuse: „N-am știut că poți roși și de teamă“. John Robert continuă, ca și cum lucrul pe care-l spusese era cel mai natural din lume: Am să depun o sumă pe numele ei, nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care plecase Limbosu, Toiabă a remarcat: Dacă nu a dezertat sergentul nostru, ar cam trebui să se întoarcă. Se pare că el știe să comande doar, nu să și execute... În cele din urmă - asudat ca un cal ce a galopat ceasuri în șir - a apărut și Limbosu. Fără a spune o vorbă, a intrat în front. Da’ ce, sergent? Nu știi să raportezi îndeplinirea misiunii? Ai noroc că nu avem timp pentru a învăța tot ce nu știi tu. Da
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
unei fiare. Lanțul nu cedează! Dedodată se încordează ca un arc și cu toată puterea zvâcnește înainte... Căpăstrul îi zdrobește carnea de pe bot. O pocnitură scurtă și... se rostogolește în afara cercului de foc... se ridică fulgerător și țâșnește ca nebun galopând în neștire... Cu sângele șiroind din rana largă făcută de căpăstru pe bot aleargă... aleargă... Calcă pe bucata de lanț ce o târâie după el, se împiedecă gata să se dea peste 108 cap, dar nu se oprește... Galopează ca
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nebun galopând în neștire... Cu sângele șiroind din rana largă făcută de căpăstru pe bot aleargă... aleargă... Calcă pe bucata de lanț ce o târâie după el, se împiedecă gata să se dea peste 108 cap, dar nu se oprește... Galopează ca scăpat din ghearele unui monstru”... Toaibă s-a cutremurat și-a trecut dosul palmei plină de cenușă peste ochi, pentru a alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]