463 matches
-
normal”? Nu, era ceva nou. Că ei primeau totuși ceva de mâncare - nu știu ce, dar totuși primeau. Dar soțul meu schimba ceea ce primea pe pâine, că era mare amator de pâine - și carne schimba pe pâine. Mama lui a murit la gazare, la Auschwitz. Tatăl lui s-a Întors. Nimeni nu știa că Îi este tată, pentru că nu era voie. Mi-a povestit că a fost despărțit de taică-său trei zile, când Îi duceau din Auschwitz: tatăl lui era În alt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
câte un cadavru Împușcat, dar eram copil. Deci au fost Împușcați. În Moghilev eram sub conducerea românilor și românii nu prea Împușcau: erau cazuri destul de rare când mai vedeai câte un cadavru. Noi nu am fost duși la exterminare prin gazare, dar au murit majoritatea: de foame, de tifos și Înghețați. Moarte sigură. Tabloul cu carele, cu morții goi Îl am clar În minte. Ce m-a mai impresionat așa tare? Da, foametea. Tot timpul ne era foame, că doar din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au umflat picioarele. Această situație mai târziu a fost fatală pentru ea, pentru că, deși avea doar 45 de ani, cu părul alb și cu picioarele umflate, a fost considerată bătrână și inaptă de muncă, fiind trimisă direct la camera de gazare. Dar despre asta mai târziu. În situația asta am stat În ghetou cam trei săptămâni, nu știu exact, dar până la sfârșitul lunii mai - sigur, pentru că În iunie am ajuns la Auschwitz. Deci la sfârșitul lui mai, Începutul lui iunie am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mai departe. Cu acest gest - noi am spus că e un dur, cum să smulgă copilul din brațele unei femei! - a Încercat să-i salveze viața, pentru că femeile tinere cu un copil În brațe erau trimise automat În camerele de gazare. Așa că dacă această femeie n-avea copilul În brațe se putea salva: era trimisă la muncă, nu la camera de gazare, și poate că putea să supraviețuiască. Deci era o loterie de care noi nu aveam de unde să o știm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Încercat să-i salveze viața, pentru că femeile tinere cu un copil În brațe erau trimise automat În camerele de gazare. Așa că dacă această femeie n-avea copilul În brațe se putea salva: era trimisă la muncă, nu la camera de gazare, și poate că putea să supraviețuiască. Deci era o loterie de care noi nu aveam de unde să o știm. Din momentul ăla ne-am despărțit de mama și de soră-mea, iar eu cu tata am intrat În coloana bărbaților
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
același efort ca și adulții. Mă rog, adulții mă protejau unde puteau, pentru că eram unul dintre cei mai tineri; și nu puteai să spui că ești bolnav sau că nu poți, pentru că atunci duceau la Dachau, unde era cameră de gazare și crematoriu. Noi știam deja treaba asta și fiecare Încerca să nu fie bolnav. În august, mergeam la lucru și unu’ a zis: „Domnilor, e păcat să mergem cu pantofii, că vine iarna și n-o să avem pantofi. Să mergem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
puținii care s-au eliberat În ianuarie la Auschwitz, pentru că cei care puteau să umble, când veneau rușii spre Auschwitz, majoritatea au fost duși de nemți pe jos și Împușcați pe drum; iar ea, pentru că era foarte bolnavă, camerele de gazare și crematoriul nu mai funcționau, fiindcă erau aruncate În aer, ca să nu rămână urme, și erau vreo 300 de inși despre care au spus că ăștia și așa mor... O să spună soră-mea, nu spun mai mult... Și ea a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
800 de inși care deserveau și crematoriile... Acești oameni din Sonder Kommando au avut un trai super, au avut acces și la băutură, și la mâncare, dar numai patru luni. După patru luni toți au fost băgați În camerele de gazare, exterminați, și veneau alți 800 În locul lor. Nu știu dacă ați auzit că În octombrie ’44, un grup de Sonder Kommando, când le-a venit rândul să fie exterminați, au făcut rost de exploziv - pentru că aveau posibilitatea să facă rost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
1995 am fost invitat la comemorarea a 50 de ani de la eliberarea lagărului Dachau. Am fost cinci inși din România, iar invitația a fost din partea guvernului bavarez. Acolo am vizitat tot, și muzeul... este un muzeu foarte interesant. Camerele de gazare și crematoriul sunt Întregi, se pot vizita. A fost o comemorare foarte frumoasă, iar după aceea am fost invitați de către primul-ministru al Bavariei la o masă: au fost vreo 2000 de inși invitați, de toate neamurile. Acolo a fost un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cu mirosul ăsta, că mă sufoc - și atunci mi-a explicat că e de la cei care au fost gazați și din turnurile acelea iese fumul... Asta ați aflat... După ce am venit din Cracovia - În Cracovia n-au fost camere de gazare și crematorii. Dar când ați ajuns În Germania, cum a avut loc selecția, acea despărțire a bărbaților de femei? Era groaznic. Eu Îl iubeam pe tatăl meu și m-am simțit groaznic fără tată, și n-am știut ce se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
trebuie să vă spun, după vreo două săptămâni mi s-a făcut rău așa de tare, Încât am amețit - am leșinat, am căzut, și dacă s-ar fi Întâmplat asta la Auschwitz, m-ar fi dus imediat În camera de gazare; dar În Cracovia nu era cameră de gazare. Mi-am revenit și am Început munca: o muncă foarte, foarte grea, la cărat pietre. Și cine nu ducea o piatră destul de mare atunci o primea. Au mai fost acolo: Cu doamna
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mi s-a făcut rău așa de tare, Încât am amețit - am leșinat, am căzut, și dacă s-ar fi Întâmplat asta la Auschwitz, m-ar fi dus imediat În camera de gazare; dar În Cracovia nu era cameră de gazare. Mi-am revenit și am Început munca: o muncă foarte, foarte grea, la cărat pietre. Și cine nu ducea o piatră destul de mare atunci o primea. Au mai fost acolo: Cu doamna Diamantstein n-ați vorbit? Am vorbit, dar n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Eu n-aveam pantofi, n-aveam nimic, nimic pe dedesubt, numai rochia aia de vară, gri, dintr-un material prin care se vedea. Și, sigur, m-am Încolonat, pentru că deja știam că cine nu se Încolonează ajunge În camera de gazare și n-am vrut... am vrut să mai trăiesc. Și când am ajuns la poartă, era acolo un SS-ist, un tânăr, și când m-a văzut a Început să râdă - și numai atât a spus: „Musulman”. „Musulman” erau femeile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mergeți pe jos”. Atunci am rămas cu mama mea și ne-am Îndreptat spre lagărul unde era baia, dezinfectarea. Ceilalți s-au dus pe partea stângă și pe ei - după aceea am aflat - i-au dus direct În camerele de gazare. Ei, săracii, n-au știut, că era amenajat ca o baie cu dușuri: i-au Închis și În loc de apă au dat acolo gaze, care i-au omorât În câteva minute. În lagăr ați aflat despre asta? În lagăr am aflat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de două ori pe zi, că era și dimineața, și după-masa. Foarte multe n-au rezistat și s-au Îmbolnăvit - și atunci erau scoase de acolo și pe urmă nu le-am mai văzut niciodată: au ajuns În camerele de gazare, că nici una dintre cele bolnave nu s-a Însănătoșit. Aici am stat 5 luni, dar Între timp s-au făcut selectări pentru muncă. Veneau de la anumite fabrici care aveau nevoie de muncitori fără plată, și atunci, de la fabrica respectivă venea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
tăietură, că a fost operată sau era prea slabă, pe aceea n-au ales-o la muncă. Așa că m-au despărțit de mama mea, pe care atunci am văzut-o ultima oară, căci cine nu era ales era dus la gazare. În luna octombrie era deja frig, destul de frig, și atunci parcă vreo 600 au fost duși la muncă, nici nu știu unde, pe teritoriul Cehoslovaciei. Domnul Deutsch: În Boemia. Asta-i În Boemia, aproape de granița germană. Pe unde curge Elba și trece
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Ea n-avea copii mici și toate celelalte, cu copii mici, s-au Înghesuit acolo. Ne-au despărțit și de bărbați, și a venit Mengele și a făcut selecția. Noi am fost repartizate la muncă, celelalte - direct la camera de gazare. Desigur, n-am știut atunci, dar ajungând În lagăr, când am văzut fumul ăla gros și mirosul ăla, am Început să Întrebăm: „Ce-i acolo?”. Fiecare lagăr avea un fel de șef, un șef mai mic, dintre fetele astea poloneze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ghetoul din Cracovia era zidit pe cimitirul evreiesc! Dar ghetou Însemna că familiile erau Încă Împreună. Totuși, Încetul cu Încetul, au Început să despartă familiile, o parte au fost duși la Auschwitz, unde erau - după aceea am aflat -camere de gazare, iar oamenii care nu mai puteau lucra au fost arși imediat. Asta nu știam - noi ne bucuram că suntem Într-un lagăr unde suntem Împreună și-o să lucrăm. Dar viața noastră a Început În felul următor: dimineața pe la patru ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
este prezentată viața șefului de la Auschwitz. Bine, puțin romanțat, dar descrie foarte bine istoria lagărului. Deci erau acolo deținuți vechi care știau ce se Întâmplă. Seara vedeam niște focuri, dar la Început nu știam ce e, iar din camerele de gazare ieșea fum și simțeam un miros groaznic de carne arsă. Eu am sperat că mama mea, fiind tânără... mi-au spus că merge la muncă ușoară. Eu până am ajuns acasă am sperat că am s-o Întâlnesc. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În evidență -doctorul Belșkovitsch, el era scribologul. Ne cunoșteam demult, din copilărie. A zis: „Să n-ai nici o frică, te bag Într-o cameră unde-s tuberculoșii. Acolo nu intră SS-istul. Îi este frică. De acolo ducem oamenii la gazare. Dar n-ai nici o grijă, că În fiecare zi avem sute de morți pe care-i putem trimite”. Și am stat acolo până În luna aprilie. M-am mai Întărit puțin. Era mâncare mai multă, că dimineața puneau efectivul, iar până la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nu au suportat, foarte mulți au căzut... Cum am ajuns am constatat că erau și câțiva pe moarte. La Auschwitz, trenul a fost mișcat Încă vreo câțiva kilometri până la stația Birkenau. Birkenau era lagăr de exterminare: acolo erau camerele de gazare și crematoriul. Dar Auschwitz era pentru selecționarea celor apți de muncă. În Birkenau, la ora șase s-au deschis obloanele și au venit evrei polonezi, Îmbrăcați În haine vărgate. Noi ne uitam la ei, cine sunt, și, Înainte de a afla
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
din Auschwitz, care-i selecta pe cei apți pentru muncă și Îi punea la dreapta, iar pe bătrâni, bolnavi, femei gravide, femei cu copii mici Îi ducea mai departe cu 50 de metri, tot la dreapta, unde era camera de gazare -mergeau la exterminare. A fost - și cred că nu exagerez - cel mai tragic moment din viața mea. Cu atât mai mult cu cât de la lagărul În care ne-au dus pe noi și până la camera de gazare erau 40-50 m
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
era camera de gazare -mergeau la exterminare. A fost - și cred că nu exagerez - cel mai tragic moment din viața mea. Cu atât mai mult cu cât de la lagărul În care ne-au dus pe noi și până la camera de gazare erau 40-50 m și vedeam totul. Se putea vedea, pentru că cele două lagăre erau despărțite prin niște rețele de cabluri electrice cu 10.000 de volți. Deci nu puteai să te atingi. Iar după acest „zid” era un alt „zid
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
un alt „zid” tot la 10.000 de volți. Puteam să văd totul. Soră-mea, care era mai mare cu cinci ani, era dusă În lagărul de femei pentru muncă, după lagărul nostru. Tata și mama mergeau spre camera de gazare. Pe clădire scria „Baia”, ca să nu se vadă din afară unde merg. Știam acest lucru, pentru că ne spuseseră cei de la rampa unde am fost scoși din vagoane... Cei din Polonia erau acolo de cinci ani și știau perfect ce se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dacă ai flegmoane, bube care reflectau descompunerea corpului. Avea un băț de bambus În mână și lovea pe umărul celui care avea asemenea chestii pe corpul lui. Știa perfect deja, că duba era lângă baracă: Îl ducea la camera de gazare și la crematoriu. Era moarte. Deci În loc să-l ridice la rang de cavaler, medicul acela nenorocit Îl trimitea la moarte. Și asta În fiecare lună. Frica era permanentă În mintea și În sufletul nostru: era distrugător, și asta În afară de condițiile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]