870 matches
-
a încredințat cheile. Erau, de asemenea, bărbați din Genova, chiar dacă negustorii genovezi care trăiau în colonia lor fortificată de la Galata, dincolo de Cornul de Aur, nutreau speranța că, dovedindu-și neutralitatea, vor fi salvați, împreună cu proprietățile lor. Cel mai vestit dintre genovezi era Giovanni Giustiniani Longo, care a sosit la Constantinopol, ca voluntar, în ianuarie 1453, aducând cu el o companie de 700 de luptători. Era un oștean profesionist cu experiență și renumit pentru priceperea sa la asedii. Împăratul i-a încredințat
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
drum înspre portul din Cornul de Aur. Dar împăratul se așteptase la aceasta și întinsese un lanț peste intrare. Trei zile mai târziu, la adăpostul întunericului, lanțul a fost ridicat pentru scurt timp, ca să îngăduie venirea a trei dintre corăbiile genoveze armate de papă și a unui vas mare, încărcat cu grâu, furnizat de Alfons de Aragon. Mehmed știa că trebuie să găsească o cale pentru ca o parte a flotei sale să pătrundă în Cornul de Aur, astfel încât să poată ataca
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
împotriva dușmanilor Crucii. S-a încrdințat pe sine și cetatea sa lui Hristos, Maicii Sale și celui dintâi împărat creștin, Sfântul Constantin cel Mare. Vestea că trebuiau să lupte singuri i-a demoralizat pe unii dintre aliații italieni. Printre apărătorii genovezi și venețieni a izbucnit violența. Constantin a trebuit să intervină, să le reamintească faptul că aveau un conflict mult mai important de care să se ocupe. Semne și prevestiri ciudate se adăugau tensiunii dintre asediați. La 24 mai, pe lună
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
critic mai bine de șase ore, a fost grav rănit. Împăratul l-a rugat să rămână la post, dar era prea slăbit ca să continue. Garda lui de corp l-a dus în port și l-a urcat pe o corabie genoveză. Când s-au văzut părăsiți de conducătorul lor, oamenii lui Giustiniani și-au pierdut curajul. Apărarea ezita. Ienicerii și-au întrezărit șansa. Constantin și trupele sale luptau cu disperare, dar fără prea multă speranță, după ce aliațiilor genovezi îi lăsaseră să
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
pe o corabie genoveză. Când s-au văzut părăsiți de conducătorul lor, oamenii lui Giustiniani și-au pierdut curajul. Apărarea ezita. Ienicerii și-au întrezărit șansa. Constantin și trupele sale luptau cu disperare, dar fără prea multă speranță, după ce aliațiilor genovezi îi lăsaseră să se descurce singuri. Ienicerii au preluat controlul asupra zidului exterior, după care au escaladat și zidul interior. Între timp, un grup de circa 50 de turci a pătruns înăuntru printr-o mică poartă din zidul numit Kerkoporta
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
manifestă o nesiguranță generală asupra sorții sale.Arhiepiscopul Leonardo din Chios-care a fost luat prizonier, dar a reușit să scape-și-a așternut pe hârtie relatarea către papă la 16 august 1453. El dă de știre că, o dată ce viteazul căpitan genovez Giustiniani a fost rănit și obligat să se retragă din luptă, pe Constantin l-a părăsit curajul. El l-a rugat fierbinte pe unul dintre tinerii săi comandanți să-l străpungă cu sabia, așa încât să nu fie capturat de viu
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
și licență poetică. Constantin a fost ultimul împărat bizantin. El a murit in 1453 odată cu cucerirea Constantinopolului de către turcii otomani conduși de Mehmed al II-lea Fatih. A avut de luptat cu multe dificultăți făcute de proprii aliați (venețienii și genovezii) care îl ajutau la apărarea orașului. A fost venerat de catre poporul grec ca un "martir al neamului" (în cartea lui Nikolas Kazanțakis "Libertate sau moarte", este descrisă o slujbă de doliu făcută în Creta, cu ocazia aniversării morții lui ca
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Dobrotiță) (bulgară: Добротица) a fost un conducător al „Țării Cărvunei” între anii 1347 și 1386 (cu titlu de despot după 1367). A fost cel care a mutat capitala acestui stat feudal de la Cărvuna, Karvuna sau Carbona (în sursele bizantine sau genoveze, care poate fi, conform presupunerilor isorice, fie Balcicul, fie Cavarna) la Caliacra (unde ruinele unei cetăți pot fi admirate și astăzi). Obârșia lui Dobrotici rămâne subiect de discuții între istorici, el fiind considerat fie bulgar, fie român, fie turc creștinat
Dobrotici al Dobrogei () [Corola-website/Science/306361_a_307690]
-
Astfel, Dobrotici obține de la Greci titlul de "despot". În 1369, Dobrotici împreună cu Vladislav I al Țării Românești l-au ajutat pe țarul bulgar Ivan Strațimir să revină la tronul Vidinului. După aceasta, Dobrotici începe construcția unei flote la Varna. Manuscrise genoveze pomenesc despre lupte navale cu otomanii și genovezii (din 1374 și până în 1387, când deja stăpânea Ivancu), flota dobrogeană ajungând până în Trebizonda. În 1376, Dobrotici acționa diplomatic la Veneția pentru a obține sprijin pentru ginerele său spre a fi înscăunat
Dobrotici al Dobrogei () [Corola-website/Science/306361_a_307690]
-
În 1369, Dobrotici împreună cu Vladislav I al Țării Românești l-au ajutat pe țarul bulgar Ivan Strațimir să revină la tronul Vidinului. După aceasta, Dobrotici începe construcția unei flote la Varna. Manuscrise genoveze pomenesc despre lupte navale cu otomanii și genovezii (din 1374 și până în 1387, când deja stăpânea Ivancu), flota dobrogeană ajungând până în Trebizonda. În 1376, Dobrotici acționa diplomatic la Veneția pentru a obține sprijin pentru ginerele său spre a fi înscăunat în Trebizonda, însă fără succes. Cauzele conflictului dobro-genovez
Dobrotici al Dobrogei () [Corola-website/Science/306361_a_307690]
-
a obține sprijin pentru ginerele său spre a fi înscăunat în Trebizonda, însă fără succes. Cauzele conflictului dobro-genovez erau mai adânci decât motivele comercial-financiare. Ajutându-l pe Ioan al V-lea împotriva fiului său Andronic al IV-lea (susțint de genovezi, care primeau în schimb insula Tenedos, punct cheie al traficului din strâmtori), Dobrotici se opunea planului Republicii Genoveze. Ultima știre despre Dobrotici datează din 15 februarie 1385. A murit prin 1386, lăsându-l pe fiul său Ivancu, despot. Legăturile internaționale
Dobrotici al Dobrogei () [Corola-website/Science/306361_a_307690]
-
erau mai adânci decât motivele comercial-financiare. Ajutându-l pe Ioan al V-lea împotriva fiului său Andronic al IV-lea (susțint de genovezi, care primeau în schimb insula Tenedos, punct cheie al traficului din strâmtori), Dobrotici se opunea planului Republicii Genoveze. Ultima știre despre Dobrotici datează din 15 februarie 1385. A murit prin 1386, lăsându-l pe fiul său Ivancu, despot. Legăturile internaționale ale lui Dobrotici au fost deosebit de importante: a fost aliat cu Vladislav I al Țării Românești, cu țarul
Dobrotici al Dobrogei () [Corola-website/Science/306361_a_307690]
-
În limbile romanice, limba corsicană aparține grupului lingvistic italo-romanic. Limba corsicană este utilizată pe întreg teritoriul insulei (fără ca locul său să fie generalizat), cu excepția orașelor din Bonifacio și Calvi, unde încă se mai vorbește cu un dialect liguric de origine genoveză. Din cauza unei emigrări mai vechi și masive a Corsicanilor în insula La Maddalena, la nord de Sardinia, ei vorbesc aceeași corsicană ca si sardiniană. Gallurii sau gallurieniii("Gallurese" sau "gadduresu"), dialectul din regiunea Gallura, din nordul Sardiniei, este foarte aproape de
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
Sardinia. Sassarese (sau Sassari) este, de asemenea, foarte aproape de corsicană, întotdeauna din cauza substratului mixt Sardo-Corsican. Este vorbită în Sassari și aproape, din secolul al XII-lea, ca un dialect comerciant între diferitele popoare din noul oraș născut (inclusiv sardinieni, corsicani, genovezii și pisani, după spanioli și catalani), cu o evoluție legată de logudorais sardiniene, autonomă limbii corsicane și galluriene. Principalele variante ale limbii corsicane sunt "sartenais", care include Gallurais din Sardinia, taravais, corsicana din Regiunea Vico-Ajaccio, corsicana septentrională (Cap Corse si
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
din Sardinia, taravais, corsicana din Regiunea Vico-Ajaccio, corsicana septentrională (Cap Corse si Bastia), balanin si dialectul Venaco. În mod tradițional, toate aceste dialecte se împart în două grupuri: cismontano și oltramontano. Similitudinea din lexic variază între 79 și 89%. Dialectul genovez din Bonifacio este mai aproape de cel din Bastia, cu 78% similitudine lexicală. În Pumonte, se folosește sunetul cacuminal ("quiddu" contra "quellu" - pentru aceasta, acest lucru - cismonte). O altă asemănare cu mezzogiorno, sunetul / è / în ultimul cuvânt nu există in Pumonte
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
limba minoritară, face problema de supraviețuire sa fie destul de clară. Mișcarea naționalistă a obținut recent un statut de "limbă", predată pe bază de voluntariat în școala primară. Deoarece limba corsicană nu a fost niciodată scrisă sub ocupația pisanilor sau a genovezilor, este de remarcat faptul că toponomele oficiale din limba corsicană sunt cel mai adesea scrise în limba italiană și nu în corsicană. În secolele XV-XVI, unii cartografi francezi s-au aventurat pentru a le traduce, dar rămân numai Île-Ruse și
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
Când în 1796, Napoleon Bonaparte a cucerit regatul împreună cu restul nordului Italiei, regele Carol Emmanuel al IV-lea a fugit în Sardinia. În 1814, regatul a reapărut pe harta politică a Europei, cu un teritoriu lărgit prin adăugarea fostei Republici Genoveze, (acum un ducat), și a fost folosit ca stat tampon între Franța și statele italiene. În secolul al XIX-lea, a fost folosit și numele de Sardinia-Piemont. Ca o reacție după cucerirea napoleoniană, țara a fost guvernată de monarhi conservatori
Regatul Sardiniei () [Corola-website/Science/303148_a_304477]
-
fii hanului. În luptă a intervenit Imperiul Otoman, impunându-l pe tron pe Meñli I Ghirai, unul dintre fii lui Haci I Ghirai. În 1475, armata otomană aflată sub comanda lui Gedik Ahmet Pașa, a cucerit Principatul Feodoro și coloniile genoveze Cembalo, Soldaia și Caffa. Din acesl moment, Hanatul Crimeii a intrat sub protectoratul Imperiului Otoman. Coasta sudică a Crimeii a devenit un sancak (provincie) otoman, hanii au continuat să stăpânească restul peninsulei și stepele nordice. Relațiile dintre otomani și tătari
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
jurisdicția unui cadiu. În mod oficial, cadiul era subordonat kadiaskerului, în practică însă, era subordonat șefilor de clan sau hanului. Cadii erau cei care impuneau legea în viața de zi cu zi a musulmanilor hanatului. Minoritățile nemusulmane, (grecii, armenii, cercasienii, genovezii și evreii), trăiau atât la orașe cât și la sate, uneori în cartiere distincte. Ei aveau instituțiile religioase și judiciare proprii, în conformitate cu sistemul otoman al comunităților confesionale. Ei își controlau finanțele și comerțul și plăteau taxe în schimbul cărora nu trebuiau
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
pătrați) a făcut parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista; ulterior partea sa sudică a fost adusă temporar sub stapânire romană. După ce a trecut în sec. IX-XII prin mai multe stăpâniri, fiind spațiu predilect de așezare a migratorilor (turanici), genovezii încep să construiască mai multe cetăți pe litoralul Marii Negre, dar și pe brațul Chilia din Delta Dunării. Cetățile Oblucița, Chilia și Cetatea Albă au fost toate ori construite, ori extinse de genovezi. În prima parte a secolului al XIV-lea
Bugeac () [Corola-website/Science/298551_a_299880]
-
fiind spațiu predilect de așezare a migratorilor (turanici), genovezii încep să construiască mai multe cetăți pe litoralul Marii Negre, dar și pe brațul Chilia din Delta Dunării. Cetățile Oblucița, Chilia și Cetatea Albă au fost toate ori construite, ori extinse de genovezi. În prima parte a secolului al XIV-lea, acest teritoriu intră în stăpânirea lui Basarab I, unificatorul Țării Românești, care pe atunci se numea "Basarabia". Ulterior, Moldova preia aceste cetăți, mai ales sub domnia lui Alexandru cel Bun (1399-1432) și
Bugeac () [Corola-website/Science/298551_a_299880]
-
un trecut glorios. Au fost studiate mai multe ipoteze, dar cardinalul a murit înainte de finalizarea cercetărilor. Giulio Mazzarini, s-a născut la 14 iulie 1602 la Pescina, Italia. Și-a petrecut copilăria la Roma. Familia Mazzarini a fost de origine genoveză. Bunicul Mazarin, Giulio, s-a mutat în Sicilia și s-a stabilit ca simplu cetățean. Unchiul Hieronimo și tatăl cardinalului, Pietro Mazzarini s-au născut în Sicilia. Născut la Abruzzo, dar crescut la Roma, la paisprezece ani a fost trimis
Jules Mazarin () [Corola-website/Science/315475_a_316804]
-
fi un monarh luminat. La Bayreuth, Frederick este denumit "cel Iubit". În reședința sa de la Bayreuth, el a promovat științele și artele și a construit numeroase clădiri. Frederic a primit o educație bună și a studiat opt ani la Universitatea genoveză calvinistă. El a fost total nepregătit pentru sarcinile sale ca suveran, pentru că tatăl și miniștrii săi l-au exclus complet din toate afacerile guvernamentale. Soția sa, Wilhelmine, cu personalitatea ei puternică, a încercat să-l influențeze pe slabul și instabilul
Frederic, Margraf de Brandenburg-Bayreuth () [Corola-website/Science/336218_a_337547]
-
orele de religie în școală și creșterea calitătivă a școlilor catolice). Apreciată de enoriașii săi a fost insistența asupra formării permanente a tuturor (preoți și laici), într-un spirit de comuniune surprinsă admirabil în expresia „spiritualitate împreună cu...”. Fidel trediției episcopatului genovez a întreținut cele mai bune raporturi cu toate instituțiile locale și cu economia regiunii. Ajutat de capelanii diferitor sectoare de lucru sau instituții au celebrat mai multe Liturghii fie în locurile de muncă fie în instituții (spital, azil, garnizoană, penitenciar
Tarcisio Bertone () [Corola-website/Science/303946_a_305275]
-
treziri intense a pastorației vocaționale, reconstruind Centrul Diecezan Vocațional (Scrisoarea Pastorală „Tezaurul ascuns și piatra prețioasă”, 2004). Tot legat de acest sector al viitorilor preoți a dat viață Seminarului Interdiecezan; a promovat deschiderea misionară intensificând raporturile personale cu diferiți misionari genovezi și vizitând misiunile diecezane (ex. în Barrio Guaricano la Santo Domingo, 2004). La cererea Episcopului de Santa Clara din Cuba, a deschis în 2005 o nouă misiune diecezană în colaborare cu Dieceza de Chiavari. Nenumăratele ocazii care l-au purtat
Tarcisio Bertone () [Corola-website/Science/303946_a_305275]