1,118 matches
-
jungla africană. Urmând o legendă arabă, maiorul Rosenchamp (din a cărui echipă face parte și Spineanu, acceptat după un concurs dificil) pleacă în fruntea unui grup, aflat în „goana după aur”, să caute în Congo un meteorit foarte valoros. În afara geografului român, toată echipa pornește la drum nu pentru știință, ci pentru a-și însuși obiectul care i-ar fi îmbogățit. De aici, trădări, crime, intră în scenă pigmei canibali, „idoli”, „fantome” ș.a.m.d. E exploatat tot arsenalul literaturii de
SAVA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289517_a_290846]
-
o intensă activitate științifică, materializată în studii tipărite în periodice românești și străine, precum și într-o seamă de volume, unele în colaborare (cu Simion Mehedinți, căruia i-a fost asistent, și cu George Giuglea), numeroase lucrări de popularizare și manuale. Geograf cu suflet de poet, având darul scrisului, și-a redactat lucrările într-un stil atractiv, chiar încântător. S-a încercat, de altfel, și în literatură, și nu fără succes. Debutează la „Ziarul călătoriilor” în 1900 și e prezent cu poezii
VALSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
Opere, II, 181-183, X, 29-34; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 60-62; Dragomirescu, Scrieri, 262-263; Iorga, Ist. lit. cont. (1986), II, 139-142; M.N. Popp, George Vâlsan, „Rânduiala”, 1935, 3; Simion Mehedinți, Profesorul George Vâlsan, U, 1935, 217; Adrian Maniu, Poetul geograf, U, 1935, 218; T. Păunescu-Ulmu, Tristeți de prin Ardeal, R, 1935, 7-9; Dimitrie I. Balaur, Profesorul Gheorghe Vâlsan. Un savant religios, BOR, 1935, 9-10; Iorga, Oameni, III, 459-460; Tiberiu Morariu, Vintilă Mihăilescu, Biobibliografia lui George Vâlsan. 1885-1935, Cluj, 1937; Elena
VALSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
Vâlsan după zece ani, AAR, memoriile secțiunii literare, t. XIV, 1945; Teodor Onișor, Din activitatea lui George Vâlsan la Cluj (1919-1929), SUB, t. IX, Geologia-Geographia, 1964, fasc. 1; N. Al. Mironescu, Etnograful G. Vâlsan, REF, 1966, 5-6; Constantin Ciopraga, Un geograf poet: George Vâlsan, CRC, 1970, 9; Ciopraga, Lit. rom., 205-207; Leon Baconsky, George Vâlsan, ST, 1971, 10; L. Kalustian, Facsimile, București, 1975, 162-172; George Vâlsan, în Poeți de la „Sămănătorul”, îngr. Petru Homoceanul, pref. Al. Piru, București, 1978, 396-410; Negrici, Imanența
VALSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
De la Pontos Axenos la Marea Neagră. Pontul Euxin apare în literatura greacă veche a secolului VIII î.e.n., știrile privindu-l înmulțindu-se o dată cu începuturile coloniilor grecești din Pontul stâng (vestic), adică din secolul VII î.e.n. În secolul V î.e.n., Herodot, marele geograf, istoric și etnograf, care vizitează vestul și nord-vestul Pontului Euxin, descrie populațiile și geografia acestei zone cu hidrografia sa, incluzând litoralul și Dunărea Inferioară cu afluenții săi. El îi prezintă pe geto-dacii de pe acest fluviu și pe sciții de pe Bug
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
secolele III-II î.e.n., Polibiu, în "Istoriile" (IV.41.1.2), descrie resursele pentru comerț ale Pontului stâng, precum și pericolul pentru navigație pe care îl constituie cordonul litoral format de bara de nisip a deltei, datorată aluviunilor purtate aduse de fluviu. Geograful Strabon (sec. I î.e.n. - I e.n.), în "Geografia" (I.3.4), reia problema îndulcirii apei Pontului prin apa marilor fluvii ce primește, precum și pe cea a cordonului litoral. În prima jumătate a secolului I e.n., Pomponius Mela, în (De chorographia
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
pelicani. De la Insula Leuke la Insula Șerpilor. Cealaltă insulă, Leuce la romani, se află în largul mării, la răsărit de gura Sulina. Ptolemeu îi dă longitudinea de 57°30', iar gurii Sulina, 56°15'. Deci, diferența de longitudine, după acest geograf, din secolul II, era de 1°15'. Cum gradul lui este de circa 15 km, distanța de țărm a insulei era în antichitate de circa 20 km. Retragerea cu circa 15 km a litoralului deltaic, datorită transgresiunii marine în curs
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
sub numărul CIL.III.7633. În secolele XV-XVI, Stephanum Taurinus arată că se folosea pentru transportul sării. Atât A. Vraciu, cât și C. Poghirc îi atribuie origine traco-dacă. Crișul îl găsim în secolul VI la Iordanes, ca Grisia, iar la geograful Ravenat, ca Gresia. I. I. Russu îi derivă numele de la indoeuropeanul kers - negru, tradus și adăugat la numele românesc al Crișului Negru, cursul de mijloc al celor trei Crișuri. Toți lingviștii noștri sunt de acord cu această origine, deși în
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
numele traco-dacic, este foarte apropiat de cel actual: Porata (Istorii, IV.48), în timp ce mai târziu, grecii l-au numit Pyretos. În timpul invaziei pecenegilor, istoricul bizantin Porfirogenetul (secolul X) îl consemnează sub numele deformat de Burat. Nistrul este descris de un geograf autohton, Demetrios din Callatis, în secolul III î.e.n., sub numele de Tyras, pe care îl purta și colonia milesiană de la gura sa (Cetatea Albă de astăzi). În secolul IV e.n., Ammianus Marcellinus îl numește Danastium, pentru ca în Evul mediu, Antonio
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
aspecte ale evoluției principalei așezări de pe cursul său, Craiova. Jiul nu poate fi identificat între afluenții Dunării indicați de Herodot pe stânga fluviului: Porata - Prut, Tiarantos - Siret, Araros -, Naparis - Ialomița, Ordessos - Argeș. Și nici între cele trei cursuri pe care geograful grec le pune pe dreapta fluviului, ca izvorând din Haemus - Balcani (IV.48-49): Atlas - Olt, Auras -, Tibisis - Timiș. Evident greșit pentru Atlas și Tibisis, Auras-ul poate fi identificabil prin traducerea în limba slavă a sensului de "aurifer", ca un afluent
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
nu este oare posibil ca Herodot să fi redat această caracteristică a sa în acest hidronim Auras, căruia nu i s-a găsit încă un corespondent? Prima atestare geografică care să se refere și la Jiu o datorăm lui Ptolemeu, geograful alexandrin din secolul II e.n. care în "Îndreptarul Geografic" oglindește originea geto-dacică a hidronimiei spațiului Carpato-Dunăreano-Pontic, dar și începutul influenței latine asupra acesteia. Găsim în acest îndreptar coordonatele geografice ale gurilor de vărsare în Dunăre atât pentru Rabos (Rhabosus Flu
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Jos, adică Istrul, cu afluenții de pe ambele maluri (cu unele confuzii, semnalate și mai înainte), cu Delta și cele cinci brațe, după el, și cu regimul debitului nu mult diferit între vară și iarnă (din cauza mulțimii afluenților, după cum explică experimentatul geograf). În continuare ne vom opri numai la mențiunile istorice și geografice semnificative pentru caracterizarea fluviului Dunărea sau care au o legătură cu numele său. În secolul II î.e.n., geograful Polibiu vorbește despre aluviunile Dunării, formarea și caracteristicile cordonului litoral din
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
diferit între vară și iarnă (din cauza mulțimii afluenților, după cum explică experimentatul geograf). În continuare ne vom opri numai la mențiunile istorice și geografice semnificative pentru caracterizarea fluviului Dunărea sau care au o legătură cu numele său. În secolul II î.e.n., geograful Polibiu vorbește despre aluviunile Dunării, formarea și caracteristicile cordonului litoral din lungul deltei, care periclita navigația. Prima consemnare a numelui roman al Dunării - Danubius, pentru cursul superior și mijlociu, ne-o dă în secolul I î.e.n. împăratul Iulius Cezar în
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Fier (fig. 8). Fig. 8. Zeul Danubius reprezentat pe Columna Traiană. Și Silius Italicus (sec. I e.n.) citează într-un vers "Istrul cu două nume". În secolul II e.n., Arrian precizează în "Periplu" distanțele între gurile Deltei. În același secol, geograful Ptolemeu, în "Îndreptarul Geografic", dă, pe lângă coordonatele gurilor de vărsare ale unor afluenți ai Dunării, și pe cele ale gurilor Deltei (tot 6 și cu aceleași nume ca și la Plinius cel Bătrîn). Ca și Strabon, dă Dunării numele Danubius
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
numeroasă și variată a denumirilor cu origine în substratul traco-dacic. Regăsim astfel cuvântul ap-apă, ca rădăcină a numelui unui râu din Dacia, cartografiat în Tabula Peutingeriană ca râul Apus (identificat de M. Popescu-Spineni în Carașul de azi), și semnalat de geograful Ravenat, în secolul VII p. Cr., sub numele de Appion (IV.11). Tot în Banat, păstrîndu-și numele până astăzi, raportul asupra unei ambasade din sec. V p. Cr., la curtea lui Attila, întocmit de Priscus Panites, pentru împăratul Theodosios al
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
d'aôut 1900 (An. Inst. Meteor. Rom., XVI, 1900), prezintă un caz tipic de creștere extraordinară de nivel și debit de Jiu, pe urma ploilor de vară, când în defileul de la Surduc apa Jiului a atins 12 m peste etiaj. Geograful francez subliniază spontaneitatea extraordinară a creșterii, ce s-a produs printr-o undă, debitul Jiului la Tg. Jiu atingând 12 400 m3/s, pentru viteza de 2,20 m/s. 50 Se știe că B. P. Hasdeu (în Istoria critică
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
1957-1964), urmează Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej (1964-1968) și Facultatea de Biologie-Geografie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, pe care o va absolvi în 1973. Obține tot aici doctoratul în geografie (1980), cu monografia Munții Apuseni. Între 1973 și 1981 este geograf la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” din București. Din 1988 devine cadru didactic al Facultății de Geografie a Universității clujene, promovând până la gradul de profesor (1993). Debutează cu o poezie în revista „Familia” (1973) și figurează în Caietul debutanților al
POMPEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288877_a_290206]
-
promovând până la gradul de profesor (1993). Debutează cu o poezie în revista „Familia” (1973) și figurează în Caietul debutanților al Editurii Albatros (1977). Colaborează cu versuri la „Viața românească”, „Tribuna”, „Steaua”, „Familia”, „Unu” (Oradea) ș.a. Unele din cărțile scrise de geograful P. au un caracter pronunțat literar. Întâmplări cu peștera (1979) cuprinde o suită de descripții reportericești ale frumuseților peșterilor din România. Autorul are darul vizualizării imaginilor, conturând plastic splendoarea acestor ținuturi subterane. Între Carpați și Pirinei (1998) este tot o
POMPEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288877_a_290206]
-
universal, București, 1975; Încă 3 kilometri până la Apele Vii, Craiova, 1976; Paralaxe la „Miorița”. 30 de sate în 30 de ani, București, 1978; Planuri în lut, Craiova, 1979; Marșul de August, București, 1980; Țara Loviștei - oameni și locuri, București, 1980; Geografii rebele, București 1984; Vorbesc țăranii, București 1985; Literatură și națiune, București, 1986; Carte cu olteni și neolteni care au consacrat Oltenia oltenilor, Craiova, 1988; Mausoleul bunicii Beps, pref. Marin Sorescu, postfață Paul Anghel, București, 1999; O expediție în „Sahara Olteană
PURCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
învățat și călcând cu piciorul locurile descrise și de alții (colportori - în genere - de „năzdrăvănii”, care au pus în cărți „zvonuri din auzite”, fiindcă „nici unul dintre marii cunoscători nu au fost pe acolo”) corijează: „Tot ceea ce au scris atât vechii geografi, cât și cei noi, ne arată că vestitul râu Obi se află între două părți ale lumii, între Asia și Europa”, iar „această împărțire este greșită” și propune: „Mai bine ar fi dacă s-ar arăta hotarul dintre Asia și
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
să numere verstele dintre două sate, să nu scape vreo populație dintre cele ce se mutau cu iurtele pe malurile fluviilor și să afle dacă plătesc sau nu „bir” țarului, abia având vreme să semnaleze câte un „loc” ingnorat de geografii consultați îndeobște. Se mișcă acum mai liber și se „amestecă” mult mai des în text. Îi istorisește țarului drumul său prin China, un drum dificil, o călătorie inițiatică. „Minunarea” nu lipsește, și într-un rând ambasadorul exclamă: „Noi ne simțim
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
lui Fănuș Neagu, „Albala” lui G. Bălăiță, „Vladia” lui Eugen Uricaru, „Umbria” lui Adrian Popescu, „Țara lăuntrică” a lui Mircea Ivănescu și „Provincia senzuală” a lui Ovidiu Genaru sunt tot atâtea ipostaze sau tot atâtea lumi imaginare, chip al esențelor, geografii spirituale cu „ieșirea în cer”. Culegerile Opera și autorul (2001) și Timpul lecturii (2002) ilustrează prestația cronicarului literar, în timp ce cărțile despre Al. Macedonski (1999), Ion D. Sârbu (2000) și V. Voiculescu (2003), pe aceea a eseistului pertinent și bine informat
OPREA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288552_a_289881]
-
Cunoașterea lui în cele mai mici detalii - descrierea, și nu explicarea sa din perspectiva unor legi generale - reprezintă o sarcină deosebit de importantă. Geografia este tocmai o asemenea disciplină, în care funcția descriptivă a unui obiect unic este esențială. Rezultatul activității geografului este o descriere amănunțită, realizată în cuvinte, în hărți, în numere care înregistrează măsurători. Fără îndoială, geografia este disciplină științifică. Ea întrebuințează mijloace sistematice și controlate de analiză. Produsul ei nu este însă elaborarea unei teorii, a unor enunțuri generale
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ansamblului populației românești de pe ambii versanți. Lungă vreme, domnii țărilor române au continuat să aibă posesiuni În Transilvania, În regiunile de unde veniseră, amintind originea lor geografică. Sud-Estul Europei, așa cum l-a definit Nicolae Iorga, coincide geografic cu Peninsula Balcanică. Pentru geografi, limitele peninsulei variază, limita ei de nord fiind când situată pe malul Dunării, când Înglobând ansamblul ținuturilor românești și al ținuturilor locuite de slavii de sud. Cum este definită social aria culturală a Sud-Estului Europei? În ce fel această definiție
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
scrie Paralipomena Hispaniae, în timp ce în Polonia secolului al XV-lea Jan Dlugosz redactează Annales seu cronicae incliti regni Poloniae. Curiozitatea - elegant incriminată de Augustin - devine materia de combustie a erudiției pentru orice homo universalis respectabil. Nu trebuie uitate aici producțiile geografilor: Cosmographia universalis de Sebastian Münster (1544), Theatrum orbis terrarum (1570) de Abraham Ortelius, iar mai târziu Geographia generalis a olandezului Bernhardus Varenius (1650). După reforma protestantă care iscase interesul pentru originile creștinismului, cunoașterea istorică a devenit pentru unii o funcție
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]