656 matches
-
ci și în atitu- dinea concentrată a lui Zibal care nu mai aude țipetele victimei sale. Totul este imagine. Zibal este absorbit de obiectul fascinației, obiectul care constituie expresia con- cretă a terorii, mâna imobilizată, fără acea dinamică pro- prie gesticulației. „Ca un savant care, în amestecul unor elemente, ar căuta să prinză un secret subtil al naturii ce de mult îi scapă și-l necăjește, Zibal ține ochii ațintiți asupra unui lucru spânzurat, negru și inform, sub care, pe un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a unor dezechilibre majore. Inversiuni carnavalești Farsa 1 Aprilie este unul dintre momentele stranii la Caragiale, însă cu același efect teatral care le deschide scenei. Cel care rostește monologul rămâne anonim, însă înainte ca discursul să-l recomande, hainele și gesticulația o fac. Este vorba de un dandy de mahala, emfatic și limbut, care se comportă ca și cum s-ar adresa deopotrivă unei instanțe și unui auditoriu. Caragiale subliniază „aerul și manierele de mic impiegat” ale personajului, prin urmare un funcționar de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și după ce l-am găsit, nu vrea să iasă d-acolo cu nici un preț, țipa că vrem să-l omorâm... Am ridicat ușa din țâțâni...”. Putem observa că lașitatea lui Mișu care-l diminuează sub toate aspectele validează prin contrast gesticulația eroică a micului func- ționar belicos care scoate ușa din țâțâni pentru a-l elibera pe acest captiv întru teroare. De remarcat faptul că Mișu nu mai este capabil să discearnă între amici și inamici. În starea de stres în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic. După o observație subtilă a lui Giorgio Agamben, măștile de carnaval scot în evidență o gesticulație care anulează însă toate acele coordonate care configurează un personaj : „On ne comprend rien au masque comique tant qu’on le comprend comme un personnage diminué et indeterminé. Arlequin ou le Docteur ne sont pas des personnages, au sens où
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sensul în care Hamlet și Oedip pot fi : măștile nu sunt personaje, ci gesturi reprezentate după un tipar, o constelație de gesturi.” (trad. mea, A.M.) De aici inutilitatea de a căuta conținuturile afective sau cognitive ale acestor personaje reduse la gesticulația lor, una exagerată, proprie carnavalului. Cine sunt Mitică și Mișu ? Anecdota, acest „Ceci c’est un fait divers atroce”, cum își alegea ca motto pentru nuvela Remember Caragiale- fiul pentru a descrie un eveniment obscur ca sursă a unui mister
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
comunică mare lucru. Pățania este deopotrivă atroce și hilară, restituirea evenimentelor are toate atribu- tele comicului, vocea de Arlechin a povestitorului, - să ne amintim că Arlechin conducea alaiul morților -, nu ascunde nicio dramă, ci se resoarbe în mască, adică în gesticulație. „Simț enorm și văz monstruos” are aici sensul gesticulației, supraordonează lumea personajului și implicit sfera socia- lului, scoate din joc nu numai orice resort afectiv și cogni- tiv, dar abandonează personajele excesului. Putem însă recupera un sens al crud-hilarei isprăvi
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
restituirea evenimentelor are toate atribu- tele comicului, vocea de Arlechin a povestitorului, - să ne amintim că Arlechin conducea alaiul morților -, nu ascunde nicio dramă, ci se resoarbe în mască, adică în gesticulație. „Simț enorm și văz monstruos” are aici sensul gesticulației, supraordonează lumea personajului și implicit sfera socia- lului, scoate din joc nu numai orice resort afectiv și cogni- tiv, dar abandonează personajele excesului. Putem însă recupera un sens al crud-hilarei isprăvi și din analiza resorturilor mitologice ale carnavalescului. Data este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fraza este grea de semnificație și neliniș- titoare. Chiar dacă Nae nu are proprietatea termenilor ca multe dintre personajele caragialene alfabetizate precar la școala ideilor în general și a celor politice în particular, ceea ce pune în circulație nu este străin de gesticulația sa, de neastâmpărul său, de incapacitatea sa de a se fixa, atât în spațiu cât și în discurs. Imediat ce interlocutorul său încearcă să centreze discuția, Nae sare la un alt subiect. Nu este vorba aici de o artă a digresiunii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
reper Teatrul. Nu este teatrul cel care dă măsura pasiunilor Ziței ? Spiritul săr- bătorii cu dramatizările populare înlocuiește la Caragiale violența propriu-zisă. Numai că sărbătoarea închide în ea o altfel de violență, acceptată, convivială, unde „furia poporului” se dizolvă în gesticulația unui entuziasm îm - părtășit. „Dar, când am văzut, am zis și eu : să te ferească Dumnezeu de furia poporului !... Ce să vezi, domnule ? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume,... de-ți venea amețeală nu altceva.” O altă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Caragiale. Eroismul solicită o confirmare în registrul faptelor, al acțiu- nilor, iar dacă avem un erou al gândirii, confirmarea reven- dică o operă semnificativă. Eroii lui Caragiale își extrag legitimitatea numai la nivelul discursului care se trans- formă în gesticulația excesivă. În 1901, G. Ranetti califica exclamativ Momentele lui Caragiale : „Nu Momente, maestre, ci Monumente trebuia să-ți botezi admirabilul volum...”. Fraza se cuvine a fi citită cu atenție. Ranetti remarca caracterul monumental al unor texte de mici dimensiuni, în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
funcționarului. În fața acestui calm avem tumultul afectiv, agitația nebună, reacțiile emoționale exo- gene ale acestuia determinate de pierderea unui potențial câștig fabulos. Este Lefter Popescu un nevrotic ? Fiecare dintre reacțiile sale stă sub semnul lui „simț enorm și văz monstruos”, gesticulația sa este aiuritoare, oricum violentă, iar agitația maximă. Posibilitatea unui câștig imens, a loviturii norocoase care să schimbe radical traseul destinal al funcționarului creează în acesta un amalgam de emoții contradictorii care stau sub semnul clar al unui compor- tament
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dl. Turtureanu, ambii cointeresați în afacere, însoțiți de jan- darmi, Lefter pătrunde în forță în locuința pauperă a țigăn- cilor pentru a le teroriza. Comportamentul său reflectă mai degrabă ceea ce Lefter atribuie șefului său, turbarea, adică o furie fără limite. Gesticulația măruntului funcționar sprijinit de brațul înarmat al legii pare ridicolă doar în aparență pentru că violenței sale îi este impusă o limitare chiar de către cel chemat să aplice legea. Acțiunea între- prinsă de căpitanul Pandele și de dl. Turtureanu, are în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
furt, pentru care funcționarul nu are nicio dovadă. „- Ia, dă-mi- le, mă-nțelegi, la discreție, să stau eu cu dumnealor în tête-à-tête la secret... Să vezi cum scot biletele. Și zicând aceasta, se uită cruciș, fioros și scrâșnește din dinți.” Gesticulația spune totul, funcțio- narul a devenit un potențial torționar, expresia facială trădează angajamentul în exercitarea oricărei forme de presiune. Turbatul este Lefter Popescu fără nicio îndoială, iar metamorfoza măruntului funcționar spectaculoasă. Derizoria victimă a șefului ascunde în ea inversul neputinței
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
respinge, una care acordă preponderență figurilor de stil. Încă odată, arta digresiunii romantice, retorica avântată, sublimitățile discursului sunt deja procedee uzate pentru Caragiale. În articolul O, Levant, Levant ferice..., Mircea Cărtărescu observa încântat la eroii lui Bolintineanu enormul și artificialul gesticulației roman- tice, „autoparodia gesticulației lor patriotarde” sau „enorma bufonerie a unor versuri” Și Caragiale pare să sesizeze acest involuntar caracter autoparodic al unor compoziții romantice aparținând unor autori canonizați estetic. Acest caracter aparent autoparodic nu reprezintă decât un efect pervers
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
preponderență figurilor de stil. Încă odată, arta digresiunii romantice, retorica avântată, sublimitățile discursului sunt deja procedee uzate pentru Caragiale. În articolul O, Levant, Levant ferice..., Mircea Cărtărescu observa încântat la eroii lui Bolintineanu enormul și artificialul gesticulației roman- tice, „autoparodia gesticulației lor patriotarde” sau „enorma bufonerie a unor versuri” Și Caragiale pare să sesizeze acest involuntar caracter autoparodic al unor compoziții romantice aparținând unor autori canonizați estetic. Acest caracter aparent autoparodic nu reprezintă decât un efect pervers al manierizării lor pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
proprie și pe care o scoate în evidență, cu efectele lui, Carnavalul, expresie căzută în caricatură a balurilor mascate de la curte, dar și o fuziune cu expresia mai elevată a commediei dell’arte căreia Caragiale și Pintilie deopotrivă îi împrumută gesticulația și măștile. Intrarea în universul lumii caragialești se face prin subterană, coșmaresc, cu abandonarea oricăror iluzii pentru cei care intră cum suna textul înscris la Dante în Divina Commedia pe poarta Infernului. Ce reprezintă acel loc unde insom- niacii cartofori
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
caragialiene pe care filmul său o pune în act. Caragiale și complexele identității românești În ce constă stilul lui Caragiale ? Cum îl putem iden- tifica ? Alexandru Paleologu remarca sub semnul recurenței o serie de locuri comune de la tipologia personajului la gesticulație și stilistică, toate alcătuind un limbaj caragia- lesc de uz public : „Mereu aceleași replici celebre, aceleași situații, aceleași tipuri ne vin în minte de la sine cu fiecare prilej ăși câte nu sunt !Ă. Au devenit un fel de limbaj con-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și în cel politic. Un anumit tip de a face oratorie vehiculând grandiosul, un trăirism congestionat împrumută tropii specifici curentului literar pentru a-i reinvesti și aici ne află în proximitatea clișajului ca punere în scenă a unei exorbitări retorice. Gesticulația care acompaniază acest retorism s-a pierdut, sunt puține spre mai deloc înregistră- rile unor discursuri parlamentare. Poate că oratoria dezechi- librată a personajelor caragialiene nu ar mai părea doar un exercițiu estetic de deformare. Filmul avea să evidențieze peste
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Bernhardt, pe peliculă. Prima vizio- nare cu public a fraților Lumières avea loc în 1895. Ceva din senzaționalismul și fervorile romantice traversau tea- trul pentru a se instala în film. Rică Venturiano este acasă la el în filmul mut, nu gesticulația îl face caraghios, ci faptul că noi îi auzim discursul pompos. Popularitatea romantismului era generată, cum remarca Ortega y Gasset, și de mijloacele de popularizare proprii secolului al XIX-lea, romantismul devenind un „stil popular”. „Les oeuvres roman tiques sont
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
măsură să definească struc- tural opera lui Caragiale ? În sensul unei deformări remar- cate, H.-R. Patapievici postulează existența unei stilistici identitare care se lasă cercetată tocmai prin stilistica ope- rei lui Caragiale, o stilistică deopotrivă a discursivității și a gesticulației personajelor caragialiene transpozabilă ori- când personajelor empirice ale oricărei secvențe temporale ulterioare. Iar acestei stilistici îi corespunde la nivel struc- tural hiperbola, pentru că nu este vorba de a identifica figuri de stil în opera scriitorului, ci practici discursive, conduite emblematice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acțiune, ci reclamă non-acțiunea și o euforie particulară a unei universale nimiciri fictive. Mă întorc la întrebările esențiale : această formă cu totul particulară de exces, această deformare corespunde lumii personajelor caragialiene ? Constituie ea un fapt identitar în măsură să califice gesticulația noastră ca români ? Și ceea ce s-a pierdut pe parcurs, este bășcălia, formă de violență aparent beningnă, dar în fond malignă ca un fel de genă recesivă în codul genetico-estetic al personajelor caragialiene ? Constatăm că găsim personajele care să justifice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sa autentică, placheta de tinerețe, Poeme și proză (1913), anunța dominantele liricii lui: amestecul „neghinei” terestre în „spicul de aur” al idealului și tumultul „inimii” întrecând „armoniile gândirii” (Inimei). Acompaniamentul grav, elegiac, al neliniștilor stârnite de spectacolul „eternităților contradictorii”, o gesticulație patetic-romantică, ce transformă în procesiune sacramentală căutările sau umbletul în lume al omului, irizările simbolice, sugestia reușesc, în Drumul, să transmită prezența misterului. În ciuda mimeticelor Nevroze și a clișeelor simboliste (Parc mort, Căderea frunzelor), a neputinței de a ocoli conceptul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
preacucernice, aceste imposturi ale pioșeniei mă indispun. Da, noi suntem întrupați. Da, avem nevoie de materie pentru a ne aduce aminte. Dar ce e prea mult e prea mult. Există o dispoziție administrativă a Bisericii romane pentru a justifica aceste gesticulații păgâne. Ce bine că nu-s papă! Bigota ucraineancă pe care am văzut-o acolo m-a iritat și mai mult decât schimburile frățești de lovituri dintre patriarhul ortodox și omologul său armean (care s-au încăierat în penultima sâmbătă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Înaintea noastră la multe „capitole” esențiale ale administrației și economiei - România intra Într-un nou „tunel” al izolării de Europa și de propria ei tradiție În modernitate, urmându-l pe un dictator tot mai ridicol, mai „anacronic” În actele și gesticulația sa. Da, mă aflam atunci, În primăvara lui ’72, la o răscruce, deși primisem de curând un uriaș cadou, din punctul de vedere al unui emigrant care venea din Est: cetățenia vest-germană, la care Îmi dădea dreptul originea maternă, sprijinit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ce puteau - și trebuia - să dea unora, multora, semnul indubitabil al evidenței, al necesității! Nichita și tot teatrul său boem, genialoid era mort, dispărut el intra rapid În legendă și devenea, ca și trecutul nostru, iute nefiresc, deoarece el Însuși, gesticulația sa debordantă, de-o generozitate a ideilor și a persoanei unică, irepetabilă, se turteau iute, se lichefiau tocmai În acest proces de „legendarizare”! El devenea, era o legendă a timpurilor noastre, deoarece el nu mai putea fi! Nu mai era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]