KorAP: Find »[drukola/base=ghetou & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...28 >

694 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

nu veri de gradul trei: mătuși, surori, frați, toți au murit. Și vărul ăsta a spus: din cauza acelorași condiții. Atât. Menționez că la Moghilău nu a fost lagăr cu sârmă ghimpată. Moghilău, domnule. Puteam, În cele 4, 5 străzi de ghetou, să circulăm cât voiam - dar dacă făceam un pas mai Încolo ne Împușcau imediat. Tatăl meu, știind foarte bine și ucraineana, și germana, și româna, a fost unul din cei trei translatori care s-au dus și când a fost

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ucraineana, și germana, și româna, a fost unul din cei trei translatori care s-au dus și când a fost de mers În afara ghetoului și a vorbit și cu oamenii de acolo, și nemți, dar În general la noi În ghetou au comandat românii și ucrainenii. Știu asta sută la sută fiindcă vizavi de noi a fost patrula și dacă trecea cineva imediat trăgeau cu arma În el. De frică, tata nici nu mi-a dat voie să traversez și m-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
sofisticată (zâmbește). De ce era important pentru ei? Au făcut o videotecă și cu imagini, dar și cu acte, documente. Și documente de Moghilău au puțini și tatăl meu le-a păstrat - mulți nu au. De ce era important? Pentru ieșirea din ghetou, altfel te Împușca. Îl am și eu aici, vreți să-l vedeți? Și pe acest buletin l-au fotografiat și l-au trimis acolo, În America. Eu am primit un telefon cu multe felicitări, că-i foarte bună caseta. Steven

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Poate că asta a fost șansa vieții lui. În rest, ce să vă spun? Cu nemții? Erau prea puțini nemți - am fost sub ocupație română. Totuși au fost și nemți. S-au perindat pe acolo, dar poate nu veneau În ghetou. Oricum, după ce au fost minate podurile s-au văzut mulți nemți, care umblau peste tot, cu poalele hainei ridicate În cap. Nu făceau nici un rău. În perioada cât am fost În Transnistria nu am avut practic de a face cu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În lei. La plecarea spre Transnistria s-a schimbat, la gară, o mică sumă din lei În mărci. Părinții mei s-au trezit, ca și ceilalți, deposedați de tot ce realizaseră În ani de muncă. Încă de la plecarea noastră În ghetou, portarul casei și familia lui au intrat În apartament peste noi și și-au luat ce au vrut, noi fiind pentru ei deja morți, oameni destinați morții. Ați reușit să păstrați ceva de valoare? Am reușit să-mi Împletesc În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
și el elegant, cu inele tradiționale, cu mulți invitați, multe flori, cu mâncăruri alese s-a redus la o ceremonie sărăcăcioasă. A venit ordinul de a părăsi străzile principale și de a ne muta În perimetrul din oraș stabilit ca ghetou. Am avut noroc să ajungem Într-o cămăruță dintr-un bloc, unde s-au mutat și alte familii deportate. Am cunoscut un om excepțional, un inginer Valeanski, un ucrainean foarte bun la suflet, care a deschis un mic atelier de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
silit să plece la Tropova, a primit o autorizație pentru a putea veni din când În când la Moghilev, autorizația fiind eliberată de Prefectură. Ca să-i ajut și să-i liniștesc pe părinții mei am riscat și am ieșit din ghetou, lăsându-l pe soțul meu, pe atunci foarte bolnav de febră tifoidă, foarte neliniștit, neștiind ce mi se poate Întâmpla. Am ajuns la Prefectură la prânz. Am vorbit cu pretorul Oșanu*, rugându-l să mă primească. El mi-a zis

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
despre această perioadă din viața dumneavoastră și a familiei dumneavoastră? Am citit. Am citit Am fost medic la Auschwitz, Cartea neagră. În Cartea neagră găsiți foarte multe amănunte, găsiți chiar decrete date de Antonescu. Când am fost la Cernăuți În ghetou, acolo s-au răspândit diferite zvonuri: că ne Împușcă, ne duc... nu s-a știut ce va fi. Și, printre altele, s-a aflat că cei care căpătau o autorizație să rămână pe loc nu aveau probleme, puteau să rămână

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
O dată, totuși, am fost identificată și era să fim Împușcate de un jandarm român, căruia până la urmă i s-a făcut milă de mine. Astfel, printr-o minune, am scăpat cu viață. Ulterior toți evreii au fost băgați Într-un ghetou situat pe Strada Rusească. Aici dormeam 30-40 de persoane Într-o singură Încăpere. Am suferit de foame și de frig. După o lună de zile de ghetou am fost băgați În vagoanele morții, Închise, fără aer, lumină, apă, și deportați

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
minune, am scăpat cu viață. Ulterior toți evreii au fost băgați Într-un ghetou situat pe Strada Rusească. Aici dormeam 30-40 de persoane Într-o singură Încăpere. Am suferit de foame și de frig. După o lună de zile de ghetou am fost băgați În vagoanele morții, Închise, fără aer, lumină, apă, și deportați În Transnistria ca vitele. Nu pot preciza cât timp am călătorit astfel, nedându-mi seama de starea groaznică În care eram, fiind aproape inconștienți. Cei care mureau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ani a avut o influență foarte mare asupra mea. Eu nu prea aveam un sentiment din ăsta cum au alți copii: „Vai, uite tata”, să-l iubesc, să știu că este... Vă amintiți despre ce vă povestea mama dumneavoastră În ghetou și-n lagăr? Eu ce-mi amintesc... Așa, treptat-treptat, Încep să-mi revină imagini. Eu dintotdeauna eram deosebit de curată și știu că alții nu prea erau așa. Și ne duceam dezbrăcați numai până aici, copil fiind, mă ducea și mă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
scrisoare: „Îți trimit adresa lui Prodan Gheorghe din București: strada Iustinian nr. 19, sector 2. Am vorbit cu el: o știa și pe mama ta, și te ține minte și pe tine. El a reușit să pătrundă la noi În ghetou și să ne aducă mâncare și câte ceva și așa ceva nu se uită”. Asta s-a Întâmplat În Moghilev. Sunt mulți care au ajutat. Lucrul acesta trebuie arătat. Cel mai vestit În acest sens e primarul din Cernăuți, domnul Popovici. Da

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
după 8 zile de la Începerea războiului, În duminica cealaltă În Iași a fost pogromul. Cum au fost repercusiunile În Câmpulung? În Câmpulung, toți bărbații evrei, cam de la 18 la 20 de ani, au fost internați Într-un fel de lagăr. — Ghetou? — Nu era ghetou. Au evacuat câteva case din jurul sinagogii, tot evreiești, și acolo au fost internați bărbații - dar nu era chiar foarte strict. Puteam să mergem să le ducem de mâncare. Se dădea voie. Și tata a fost internat. Sigur

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de la Începerea războiului, În duminica cealaltă În Iași a fost pogromul. Cum au fost repercusiunile În Câmpulung? În Câmpulung, toți bărbații evrei, cam de la 18 la 20 de ani, au fost internați Într-un fel de lagăr. — Ghetou? — Nu era ghetou. Au evacuat câteva case din jurul sinagogii, tot evreiești, și acolo au fost internați bărbații - dar nu era chiar foarte strict. Puteam să mergem să le ducem de mâncare. Se dădea voie. Și tata a fost internat. Sigur că nu era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
perioada aceasta, și-a făcut jurnalul ei. S-a păstrat cumva acest jurnal? Da, sigur că da. L-a și publicat. Și În România? Da, și-n România este editat, există jurnalul. Eu știam doar de un singur jurnal de ghetou, al unei doamne Korber-Bercovici. Este sora mea despre care vă povestesc. Cât de mică-i lumea! Așa e. Eu am ținut speech-ul mai Întâi În Germania. Apoi s-a publicat acest mic speech de o oră și În cartea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
țin, pe restul nu le prea țin. Și hai să vă mai spun ceva: țin și la sâmbătă - nu cos sâmbăta (râde). Atât. Astăzi e sâmbătă. Azi nu cos (râde). Sora dumneavoastră, Miriam Korber-Bercovici, a scris un jurnal, „Jurnal de ghetou”. Vă amintiți cum s-a scris acest jurnal? Ea a primit, cum primeau Înainte fetele tinere - că era altfel - a primit de ziua ei un caiet În care băieții și fetele scriau câteva cuvinte. Așa era atunci. A primit acel

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
adusă, că pe ceilalți i-au adus cu trenul, cu vagoane de marfă - dar i-au dus cu vagoane. Noi am mers pe jos. Ajunși acolo, ne-au repartizat o porțiune din orașul Șargorod, Înconjurată cu sârmă ghimpată: se numea ghetou. Și acolo, pe familii, fiecare ocupa câte o cameră - se dormea pe jos, cu ce aveai, dacă aveai. Primeam zilnic câte o bucată de mămăligă din făină de mazăre. Era ca o cărămidă. Asta era porția pentru o zi. Într-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
a adus mâncare - venea cam o dată sau de două ori pe săptămână. A fost ceva extraordinar. Nu mi-am putut imagina că poate exista așa un om - În fond era o persoană străină, nu? Nici părinții mei, nici medicul din ghetou nu mai sperau să-mi revin. Dar mi-am revenit. Nemții căutau translator care să știe și limba germană, și limba ucraineană. Și În Cuciurul Mare, lângă Cernăuți, unde am locuit noi, se vorbea foarte mult ucraineana. Și părinții mei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
rusoaică, ofițer, și a zis: „Ieșiți, sunteți liberi, URSS v-a eliberat!”. Unii aveau Încredere, alții nu, și tancul a plecat și iar două zile n-a fost nimeni. În fine, unii au Început să desfacă gardul ăla. Ieșeau din ghetou, se plimbau și la un moment dat a venit armata rusă și ne-au dat pâine, ne-au dat mâncare, conserve și au zis: „Cine vrea poate să plece, să se Întoarcă acasă, unde vrea”. Și m-am dus la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ferată, nici de șoseaua principală - Însă tot veneau și ne spuneau. Dar altfel nu puteai ști ce se petrece, erai izolat. — Se Întâmpla să vă faceți prieteni printre ceilalți copii? — Da, eram În foarte bune relații și cu copiii din ghetou, și cu copiii ucraineni de acolo. — S-a Întâmplat să vă mai vedeți cu cineva după ce v-ați Întors În libertate? — M-am mai văzut cu niște copii care au fost În lagăr cu mine. Am fost o dată, prin ’70

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mama, tot cu o căruță, cu cineva, să Îi vedem. Dar știți cum erau? Nici asta n-am să uit niciodată - eram copil, la vreo 10-11 ani. Erau exact cum arată În filmele documentare, numai piele și os. — Erau În ghetou?. — Erau tot În Transnistria - păi și În Moghilev tot ghetou era, era lagăr. Nu puteam să ne plimbăm În tot Moghilevul, era o periferie. — Ce puteați să faceți acolo și ce nu puteați să faceți? — Nimic. Nu puteam să facem

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Dar știți cum erau? Nici asta n-am să uit niciodată - eram copil, la vreo 10-11 ani. Erau exact cum arată În filmele documentare, numai piele și os. — Erau În ghetou?. — Erau tot În Transnistria - păi și În Moghilev tot ghetou era, era lagăr. Nu puteam să ne plimbăm În tot Moghilevul, era o periferie. — Ce puteați să faceți acolo și ce nu puteați să faceți? — Nimic. Nu puteam să facem nimic. Nici școală, nimic. În primul an, În ’41, țin

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
doar cei care au venit - se știa de ei foarte bine, fiindcă ei stăteau acolo Într-un fel de lagăr... Adică evreii din Craiova i-au adăpostit, dar ei erau așa, Într-un fel de cerc restrâns, un fel de ghetou... Iar dumneavoastră ați fost evacuați Împreună cu câmpulungenii? Da, pentru că a fost evacuată toată Bucovina de Nord... Înainte de deportare au existat planuri, discuții, În familie, de a scăpa, de a evada? Nu, că nu mai era cum și nu mai era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ce vă face, muriți, că nu trebuie să mâncați de la noi”. Umblam cu copiii, eram gașcă - eu aveam 8 ani, restul erau mai mari - și adunam surcele, vara fructe, că În cimitir mai găseai, dar cimitirul nu mai era În ghetou... Îndrăzneala noastră era necugetată, ceea ce făceam, Însă copiii nu-și dădeau seama de urmări. — Granițele ghetoului erau păzite de jandarmi? — Da, erau păzite de jandarmi. Îi vedeam... era o colină și din casa noastră vedeam că păzeau călare jandarmii. Una

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să fie strămutate toate familiile care locuiau la țară, asta țin minte, și pentru ei s-a constituit o Împrejmuire În care erau obligați să stea - deci au fost evacuați din satele din Împrejurimile orașului Rădăuți și duși În acel ghetou... Bineînțeles, eram obligați să purtăm steaua galbenă... Sincer să fiu, perioada a fost foarte scurtă, adică din ’40 sau ’39 până În toamna lui ’41, când am fost evacuați. Adică, cum să zic, impactul deportării a fost așa de mare, Încât

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]