282 matches
-
să spun e că zgârcenia asta era justificată cumva. Sau măcar explicabilă. Cărți învelite în hîrtie ca să nu se strice, telecomandă împăturită într-o folie ca să nu intre praful și să nu-i afecteze funcționarea. Televizorul însuși înfășat într-un giulgiu textil pentru a nu-l atinge soarele și a nu se strica. Penuria din anii aceia își găsea expresia în acest comportament aberant pe care îl aveam cu toții. La unchiul meu era mai expresiv, pentru că el lua mereu sensul propriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
țară are un fel de funcție artistică. La oraș el se șterge, e antipatic. La țară evocă nostalgic, face parte din peisaj. Nu e nociv, nu trebuie să te descotorosești de el. E un strat printre altele, un fel de giulgiu provizoriu. Nu e obligatoriu poluant. Cînd acoperă rugina, de exemplu, se poate vorbi ca despre un strat protector. O haină veche în care s-a încălzit odată un pui de câine abia fătat. O pălărie de fetru neagră în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
până la durere. Setea de neștiutul tainei, pieri... se stinse în solul rațiunii... alfricii. Conturul uman de pâclă alburie, de la capătul patului, rămas nemiscat, începu să tremure vălurit, si-i întinse o mână. O femeie, cu trup de silfidă, într-un giulgiu alb, pluti o clipă lângă el. Nu-i vedea fața... și-o ținea întoarsă. O clipă, doar, îl privi. Si, încet-încet luă chipul schivnicului din Munții Neamțului. Din gura lui fără buze, începu să țâsnească făpturi iesite din morminte, cu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
-i în adânc, tot mai în adânc, sub pielea încrețită... Se trezi brusc... Oasele îi erau sloi de gheață. Închise ochii strâns, strâns si îsi înclestă fălcile, ca să nu-i clănțăne dinții din gură. Deodată, o răceală ucigătoare, ca un giulgiu de gheață, simți că se lasă din tavan... Vroia să deschidă ochii, dar se temea... Lupta cu amorțeala si cu somnul de gheață, din care nu se putea trezi, simțind-o că-l învăluie. O pată de lumină de pe tavan
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
din nou să vocifereze, din ce în ce mai agitat și mai incoerent, înjurînd urât, fără să mai țină seama de prezența noastră, a copiilor, în cameră; îl acuza pe Egor că e deja mort, că n-ar avea decât să-și pună un giulgiu în cap și să părăsească terenul, potrivit concepțiilor lui. Până la urmă plecă trântind ușa, fără să zică la revedere. Egor râse încetișor și se întoarse spre noi. "Lumea să-și vadă de ale ei, iar noi de ale lumii", spuse
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
În acele zile s-a vărsat tot atîta sînge, sau chiar mai mult, ca În timpul luptelor, numai că În secret și pe nevăzute. CÎnd, În sfîrșit, a venit pacea, mirosea asemenea acelei păci care bîntuie prin Închisori și cimitire, un giulgiu de tăcere și de rușine care putrezește peste suflet și nu se mai duce. Nu existau mîini nevinovate, nici priviri inocente. Cei care am fost de față, toți, fără excepție, vom purta cu noi secretul pînă la moarte. În mijlocul urii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
prințul. De fapt, nu cumva te ponegrești singur, cu bună știință? — Numai dumneavoastră vă mărturisesc și o fac doar cu scopul de a-mi favoriza dezvoltarea intelectuală! N-o să mai spun nimănui; când o să mor, voi lua cu mine sub giulgiu această taină! Dar, prințe, dacă ați ști, numai dacă ați ști ce greu e să faci rost de bani în vremea noastră! De unde să-i iei, dați-mi voie să vă întreb după asta? Există un singur răspuns: „Adă încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
generalul Karg se opri, ca și când o rază de lumină i-ar fi deschis creierii. Se dădu iar câțiva pași înapoi, rămase cu privirea țintă la Bologa, căutând să-l scormonească în adâncimile sufletului. Câteva secunde domni o tăcere ca un giulgiu, încît de afară se auzi limpede huruitul unei căruțe și ciripitul gălăgios al vrăbiilor, într-un pom, sub fereastra cancelariei. Apostol, fără să-și dea seama, închise ochii, ferindu-se de scrutarea generalului, care izbucni brusc, aproape răgușit: ― Dumneata ești
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de săpun dafin, la fel de parfumat și pur precum se spune că ar fi pășunile raiului. A fost frecat, periat, clătit și apoi lăsat așa, gol, să se usuce pe piatra netedă din curtea moscheii, Înainte să fie Înfășurat Într-un giulgiu de bumbac din trei bucăți, așezat Într-un sicriu și, În ciuda sfatului ferm al consiliului bătrânilor de a fi Îngropat În aceeași zi, Încărcat Într-un dric pentru a fi dus direct Înapoi la casa familiei Kazanci. Nu puteți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
țipa Într-un telefon mobil, dând ordine și a exclamat: — Toți bogătașii ăștia! Pfuui! Strâng grămezi de bani o viață-ntreagă și pentru ce? Ce prostie! Au cumva giulgiurile buzunare? Fiindcă În cele din urmă toți ajungem să Îmbrăcăm un giulgiu de bumbac. Asta e tot. Nu tu haine șic. Nu tu bijuterii. Poți să porți frac În mormânt sau rochie de seară? Cine ține cerurile pentru oamenii ăștia? Asya nu avea nici un răspuns de oferit, așa că nici măcar n-a Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
niciodată timpul potrivit. E mort. Asya s-a ridicat Încet În picioare și s-a uitat la mort. S-a uitat Îndeaproape și atent ca să nu uite că mortul acela spălat cu săpun verde de dafin și Înfășurat Într-un giulgiu de bumbac din trei părți, mortul acela care zăcea acum nemișcat sub o placă de oțel și două monede de argint Înnegrit, mortul acela căruia i se turnase În gură apă sfințită de la Mecca și care fusese parfumat cu santal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Era absurd - arta se confunda cu ignominia, ca florile bălții cu magma rău mirositoare a ghiolului. Am auzit cândva o legendă de la Egipet. Anume, că ar fi fost o regină demult moartă, în mormânt de porfir boltit, învăluită în triplu giulgiu, care se întoarce din când în când în valea Nilului din călătoria ei fără sfârșit prin ținutul umbrelor. Numele ei era Nitacrit. Când silueta ei fină și nealterată se întorcea din veacul vechi în lumea nouă, într-o noapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un general abandonat din China. După ce așteptă ca Price și oamenii lui să părăsească lagărul În căutarea containerelor cu parașute, Jim coborî la casa paznicilor. Curentul produs de motoarele avioanelor cu ajutoare risipise mirosul de carne putrezită din spital, un giulgiu care atîrna deasupra lagărului ore În șir. Dar Tulloch părea să nu-l observe. De Îndată ce locotenentul Price nu mai era prin preajmă, o fantomă care vîna alte fantome printre movilele funerare, Tulloch era dispus să-l primească pe Jim În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
populat de fantome care se întorc și de viziuni ale morții. La fel, în finalul Electrei lui Euripide, când sunt aduse cele două cadavre - corpuri scăldate în sânge -, Oreste retrăiește detaliile asasinatului, înainte de a acoperi trupul mamei sale cu un giulgiu. Apoi Dioscurii, frații Clitemnestrei, despre care corul se întreabă dacă sunt daimones sau zei cerești și pentru ce oare se lasă văzuți de către oameni, Dioscurii aceștia, așadar, vin să-l anunțe pe Oreste că va fi vânat de erinii, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cum spune Bernardo, Horațio aude larma asurzitoare a unor temute, dar inevitabile vremuri de restriște. Se gândește la toate semnele rele care anunțaseră odinioară asasinarea lui Iuliu Cezar, la acele nopți romane când Morminte s-au căscat și morți în giulgiu Au chițăit și au țipat pe străzi; Planete s-au ivit cu cozi de foc; A rourat cu sânge; pete-n soare Năprasne au menit... 1 Ca și cum Shakespeare ar vrea să ne atragă atenția asupra faptului că aceste două nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
aer proaspăt. Pregătindu-se să simuleze moartea, Julieta trăiește experiența morții reale, trăiește groaza de a se afla în curând într-un sumbru lăcaș: Sub bolta căruia de veacuri zac Străbune oseminte îngropate Și trupu-nsângerat al lui Tybalt, Abia-nhumat, în giulgiu putrezește, Pe unde cică stafii se arată La miezul nopții...1 Este spațiul întâlnirii cu Gorgo și cu fantomele, spațiul în care oricine își poate pierde ușor mințile. În finalul scenei, Julietei i se pare că vede fantoma (ghost) lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de pribegie, de călătorie între cele două insule gemene, care, ca în tabloul lui Böcklin, par fiecare dublul celeilalte. În acest sens, Sonata spectrelor ne propune o metaforă perfectă a teatrului. Pe scenă circulă fantome adevărate, dar mute: înfășurat în giulgiu, spectrul defunctului Consul apare în pragul casei, dar numai Studentul îl vede; Lăptăreasa, o femeie tânără îmbrăcată în haine de vară, își face și ea apariția în acordurile muzicii și e văzută tot numai de către Student. Căci Studentul este singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
au șoptit la ureche despre gokuraku, sau ceea ce numim noi Rai. Așa e obiceiul lor. Confrații lui Seihachi erau triști să-ți rupă inima. Cu lacrimi în ochi, stăpânul lor, Hasekura, i-a acoperit trupul mort cu un veșmânt numit „giulgiu” recitând întruna din sutrele budiste. Acest om, cel mai puțin semeț dintre toți solii, pare un stăpân blând față de supușii săi. Potrivit ordinelor căpitanului, cele două corpuri aveau să fie aruncate în apă. La fel ca în ziua cu pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vocea iritată a celui care pusese întrebarea. Oamenii se strânseră și mai mult unii într-alții, parcă neliniștiți de întrebare. Pentru Grosvenor, însă, prezența celorlalți nu era de ajuns, căci își dădea seama de imensitatea beznei ce învăluia, ca un giulgiu, nava, lipindu-se până și de hublourile ei luminate. Abia acum simțea aceasta imensitate, în toată grozăvia ei. Privise de atâtea ori, prin hublouri, noaptea de afară, încât devenise indiferent. Acum, însă, își dădea seama că până și cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pe prundișul fierbinte. Am ajuns la răscruce. Doar vântul îmi poate hotărî cărarea... Sunt femeia cu lanțul gros împleticit pe mâna dreaptă. Mă dor toate anotimpurile. Femeia din oglindă îmi pregătește apa purificării sinelui, mă scaldă. Apoi, mă înfășoară în giulgiu i alb de mătase, ca pe fiica rătăcitoare a evangheliei. Ea este, azi mama universului meu... Apa înseamnă apăsare. Mă știe. Pot purta stânca până hăt, departe. Ieri, obrazul meu a înflorit în nufărul cel galben... Mîine, inima o să se
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Fiecare specialist e conștient că știe tot. Mai puțin, misterul. Și toți sencolonează în fața unei imense porți închise. Se îmbrîncesc, izbesc cu pumnii, se roagă și tînguirile lor se pierd în vuietul general fără să realizeze că poarta e un giulgiu întins peste o oglindă. Că, de-ar deschideo, de cealaltă parte, ar găsi, la fel de disperați și nădăjduitori, pe alții aidoma lor. 12 Speranța de mîntuire e alibiul propriei mele căderi. Asta caută oricine: ascet sau narcoman, iubitor de agora sau
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
obsedeze. Căci istoria eternautului Juan Salvo este istoria prăbușirii lumii cunoscute sub apăsarea tenebroasă a ninsorii fatale. Fulgii care ucid odată cu delicata lor atingere sunt emisarii paradoxali ai invaziei extraterestre. Cu fiecare strop de ninsoare, moartea se întinde ca un giulgiu peste Buenos Aires, peste Argentina și peste continent. Juan Salvo, prietenii și familia sa, salvați de la moarte de izolarea lor în casa etanșă, sunt parte din umanitatea de robinsoni care trebuie să ia totul de la capăt, luptând cu o invazie ce
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
toarele din Bahia îi adoră, în extazul lor. Ce zbor lung voi avea, și Corto zâmbește, abandonându-se acestei noi stări a existenței sale, iar sunetele care se coboară din cer îl îmbracă în foșnetul lor discret, ca într-un giulgiu de ape.
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
DAR DE CE TOCMAI SCENA ACEEA? ȘI-N FOND DE CE O SCENĂ DIN MEMORIE? SUB IMPULSUL MOMENTULUI, REDESCHISE UȘA ȘI SE UITĂ ÎNĂUNTRU. CAMERA ERA GOALĂ. ÎNCHISE UȘA, PĂȘI REPEDE ÎN ORAȘ ȘI SIMȚI CUM ÎL ÎNVĂLUIE DIN NOU CA UN GIULGIU TĂCEREA. TREPTAT, SE MAI RELAXĂ, CU ATÎT MAI MULT CU CÎT TREBUIA SĂ ÎNFRUNTE CURAJOS FIECARE FAȚETĂ A ACESTEI LUMI STRANII PREGĂTITĂ PENTRU EL \ CU TOATE SURPRIZELE EI \ DE FIINȚELE NEVĂZUTE CARE-L LUASERĂ CAPTIV. LE STÎRNISE INTERESUL CEVA DIN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Aurora, că atacă numai cînd le e foame. Am Înaintat cîțiva pași, pînă la capătul holului. Am ajuns la o sufragerie ce dădea În balcon. Se deslușea conturul unei mese răvășite, acoperită cu o față de masă destrămată, care părea un giulgiu. O străjuiau patru scaune și două vitrine pline de murdărie care adăposteau vesela, o colecție de vase și un serviciu de ceai. Într-un ungher rămăsese vechiul pian vertical al mamei lui Carax. Clapele se Înnegriseră, iar Îmbinările abia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]