234 matches
-
oricum. Caporalul tuși, lăsând să i se scurgă un firișor de sânge pe la colțul buzelor, și închise ochii cu un gest de mare durere și descurajare. Când îi deschise din nou, făcu un semn spre săculețul care rămăsese alături de cadavrul grăsanului. — Ai găsit „Marea Caravană“? încuviință cu un gest și arătă în spatele lui. — E acolo; la trei zile de drum. Celălalt clătină din cap, ca și cum i-ar fi venit greu să creadă sau l-ar fi uimit faptul că exista cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
albe de care-i vorbise feroviarul. Acolo locuia sau, cel puțin, acolo lucra ministrul de Interne, Ali Madani, omul care îi răpise nevasta și copiii. Luă o hotărâre, își adună lucrurile, traversă strada cu pas sigur și se apropie de grăsanul apoplectic, care-l privi evident mirat, dar fără să înceteze să-și agite brațele și să sufle în fluier. Se opri în fața lui: — Ministrul Madani locuiește acolo? întrebă cu voce gravă și profundă, care-l impresionă pe polițist la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cari! Lasă-mă în pace! — Nu! tonul targuí-ului era tăios, hotărât și amenințător. Vreau să-i spui din partea mea că dacă poimâine nu mi-a eliberat familia, chiar aici, pe locul unde te afli acum, o să-l omor pe președinte. Grăsanul îl privi complet uluit. Reacționă cu întârziere și, în cele din urmă, bolborosi prostește: — Ce-ai spus? Că o să-l omori pe președinte? — Exact, spuse și arătă cu degetul spre interiorul clădirii. Spune-i așa! Eu, Gacel Sayah, care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în fața clădirii cenușii a ministerului. Nimeni nu acordă atenție aspectului său și nimeni nu-l privi ca pe cineva care umblă gol pe stradă, dar în curând observă prezența polițiștilor înarmați cu pistoale-mitralieră, ce păreau că ocupă posturi strategice, în vreme ce grăsanul cu uniforma transpirată era tot la postul lui, agitând brațele, dar se vedea că era mai nervos decât de obicei și că arunca priviri furișe în jurul său. „Mă caută, își spuse. Dar n-o să mă recunoască niciodată cu hainele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
te rog! protesta Miti Matái, care păru să-i înțeleagă intenția. Era o prostie cât toate zilele! Doar n-o să te-apuci să-l cânți! —De ce nu? răspunse. Tu nu poți să-l suferi, insă mie întotdeauna mi-a placut. Grăsanul își drese vocea, rase ștrengărește și începu să cânte în falset: Se-ntoarce eroul! strigă poporul, cel mai iubit fiu al insulei Bora Bora. Se-ntoarce eroul! strigă poporul, cel care a-nvins marea și vântul. Tané i-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
când o uriașă bucată din soare s-a prăbușit în ocean, foarte aproape de Bora Bora, ridicând nori de stropi în momentul impactului. Poate că dacă ar fi căzut pe insulă, acum am fi avut și noi cuțite și oale, argumenta grăsanul. — Sau poate că ar fi distrus-o, punctă, ironic, Roonuí-Roonuí. Eu sunt de acord cu Miti Matái, si anume ca nu sunt zei. Sunt niște simpli oameni, chiar niște oameni foarte murdări. Noi trebuie să-i ajutăm și apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apariția un soare timid, care părea întristat de evenimentele la care asistase în acea zi, Roonuí-Roonuí se puse în fruntea oamenilor lui, hotărât să-și ducă la îndeplinire răzbunarea pentru toate câte suferiseră. În peștera nu mai ramaseră decât femeile, grăsanul Oripo, Vetéa Pitó, care n-avea dreptul să se expună, căci pe corpul lui era tatuat drumul de întoarcere acasă, precum și Miti Matái, a cărui viață era sfântă, căci de el depindeau viețile tuturor. Restul, printre care și Tapú Tetuanúi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ba da. Atunci de ce nu tragi, mă, odată? Mi-i frică! De ce? Păi, trebuie să trag tare și nenea stă portar! Și? Îl pot lovi și pe el! Va fi paguba mea, rîde grăsunul. Copilul își ia elan și șutează. Grăsanul a căzut ca trăsnit și pe ambele nări îi curgeau două jeturi de sînge. Toți rămîn împietriți, doar Pantelimon rîde nestăpînit: El a fost! N-am nici un dubiu! Băi, te fac fotbalist! Gînduri alandala Părăsesc locul de muncă la orele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
halbă de bere în față pe jumătate plină. Fericitul posesor al halbei cu prețiosul lichid nu se îndura s-o transfere în enormul său pîntec din motive de invidie. Adică, ceilalți 11 însetați înghițeau în sec și-l fericieau pe grăsanul care avea ce bea, la o adică. Crîșmarul, care făcea politică, rînjea autoritar, dezgolindu-și cei cîțiva dinți de sus și de jos, dar care nu se păleau. Adică, fiecare se oprea pe un pic de gingie rămasă pe osul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
oprește la poarta bodegii. Oamenii dau năvală, înșfacă cîte o sticlă de bere, pe altele le bagă în buzunare și se rățoiesc la burtos: Tu nu, să-ți dea tebecistul pe care îl votezi. Mai împins, mai ghiontit, mai lovit, grăsanul reușește să acapareze patru sticle de bere. Cînd n-a mai rămas nimic de luat, șoferul strigă la cei deloc atenți: Dom' Parpanghel v-a trimis și borș cu carne. Unde? Omul dezvelește patru găleți, cam pe jumătate pline cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pompieri au trimis o delegație. A sosit și o echipă de salvare, plus patru sanitari și o fanfară a poliției. E minunat! exclamă doamna Wilcox. O, dacă Doris ar putea să vadă toate astea! — SÎnt convins că vede, o asigură grăsanul. — După aceea, aș dori să veniți cu toții aici, spuse doamna Wilcox, schițînd un gest În direcția paharelor. — SÎntem cam mulți, doamnă. Poate c-ar fi mai bine să-i invitați doar pe șefii de sector. De altfel, cei din echipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să fie cu ochii pe tine... Nu pricep de ce nu-i facem o Înmormîntare mai simplă, spuse Henry. — Dar e o eroină! replică doamna Wilcox. — Nu m-ar mira să i se decerneze medalia Sfîntul Gheorghe, post mortem firește, spuse grăsanul. E prima victimă din cartier. Ar fi o mare cinste pentru unitatea noastră. Ea nu mai e doar soția ta, dragul meu, aparține Întregii Anglii, zise doamna Wilcox. Henry porni spre ușă; grăsanul continuă să țină cu stîngăcie cupa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
medalia Sfîntul Gheorghe, post mortem firește, spuse grăsanul. E prima victimă din cartier. Ar fi o mare cinste pentru unitatea noastră. Ea nu mai e doar soția ta, dragul meu, aparține Întregii Anglii, zise doamna Wilcox. Henry porni spre ușă; grăsanul continuă să țină cu stîngăcie cupa de argint, neștiind unde s-o așeze. — Pune-o unde vrei, oriunde, Îl sfătui Henry. Ieșiră cu toții În vestibul, lăsîndu-l singur pe Rowe. — Ai uitat să-ți pui casca, Henry, o auzi el pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
din nenumărate coloane de cifre, dintr-o nevastă care juca hochei, fără toate aceste elemente devenise insignifiant, nu mai avea nici cap, nici coadă. — Du-te, mamă, du-te singură! bîigui el. — Bine, Henry, dar... — Eu Îl Înțeleg, doamnă, interveni grăsanul. Durerea Îl face să vorbească așa. Noi, cei de la Apărarea Civilă, l-am socotit totdeauna pe domnul Wilcox un om foarte sensibil. Ceilalți au să priceapă, adăugă el cu blîndețe - Înțelegînd desigur prin „ceilalți“ pe cei din Apărarea Civilă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
strict, fiindcă ea e femeia iubită. Iubirea nu ocupă decât o mică parte din viața lui Rainer, pentru că el știe că iubirea întotdeauna poate fi doar o mică parte, în timp ce arta reprezintă restul. În poem, Rainer îi disprețuiește pe toți grăsanii plini de ghiuluri care nu se gândesc decât cum să câștige bani. Totuși n‑a văzut niciodată de aproape asemenea oameni. Tatăl Sophiei e mai degrabă suplu și vânjos. Un tip sportiv și el. Lui Rainer nu i‑ar plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și mie un pahar. N-am voie, bineînțeles, ficatul mi-e găurit. Dar astă-seară nu mai contează. Balaurul îi întinde paharul său. Moment penibil, mai ales că alt pahar liber nu există. — Puteți să-l luați, e neatins, îl îndeamnă grăsanul. În definitiv, sunteți obișnuit cu maniere mult mai grosolane. Farmacistul flautist roșește, obligat să ia paharul. Gustă sfios câteva picături și îl depune pe masă. Zâmbetul tânărului se lățește, satisfăcut. Râtul gros și ochii mici, fruntea îngustă. Gulerul înalt al
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mătușă-mea Cucu. Înțelesesem chiar că venise din Banat și taică-meu, să fie aproape de șeful clanului, Bunicul, cum îi ziceam toți, care era în spital. În sfârșit, a apărut o Skodă veche. Din ea s-a dat jos un grăsan în sacou de tweed și m-a ajutat să-mi urc valiza pe bancheta din spate. Vremea era bună, însorită. Mă jena doar piciorul sufocat de pantof. Am luat-o spre Mănăstirea Cașin, ca să ieșim pe bulevardul 1 Mai. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
imperator. Închise o clipă ochii; sudoarea îi curgea pe șira spinării. Își dorise ca fratele lui s-o răzbune pe Velunda, pentru că el nu era în stare s-o facă. „Sunt un laș“, se gândi. — E prima oară, nu? rânji grăsanul de lângă el. Valerius îl privi încruntat, fără să răspundă. — Da, e prima oară când vii într-un amfiteatru... Te-am văzut, știi? Îi recunosc imediat pe cei care vin pentru prima oară la munera. Se tem, ca și tine. Păreai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prietenul său să-l recunoască. Îl văzu pe Salix uitându-se spre el, ridicând brațul și atingându-și obrazul cu degetul arătător - vechiul salut al lor și al altor băieți din câmpiile Tolosei. — Îl cunoști? Ți-e prieten? îl întrebă grăsanul, trăgându-l de braț. Ai pariat pe el? — E prietenul meu, da, răspunse pierdut Valerius, și fu cuprins de neliniște, căci Salix se pregătea pentru o luptă în care putea să-și piardă viața. Splendid în armura sa de secutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe părți, dezvelindu-i picioarele musculoase, dar zvelte. Brațul stâng susținea un scut dreptunghiular, convergent, de culoarea purpurei, în centrul căruia era o cunună rotundă de laur, galben-ocru. În mâna dreaptă își ținea coiful. Se opri și se întoarse. — Vezi? - grăsanul îl prinse iar de braț pe Valerius. Vezi cum își arată chipul mulțimii? Noi am plătit, ce crezi... Am plătit și vrem să fim siguri că este chiar cel care a fost anunțat. Doar nu pariem cu napi, ci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gândi Valerius. O clipă, își dori să-l pocnească pe vecinul său drept în față. Oftă și strânse din dinți, neliniștit. Gândul că putea să-l vadă pe Salix murind îl tulbura. — O să învingă, idiotule... De ce te temi? îi șuieră grăsanul la ureche, ca și cum i-ar fi citit gândul. Punem pariu? Un vuiet anunță intrarea campionului lui Vitellius. Skorpius nu intră în arenă pe poarta laterală, ca Salix. În strigătele entuziaste ale mulțimii, se ivi de sub pământ. Apăru mai întâi capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatori continuau să se privească în tăcere, măsurându-se. Apoi Skorpius se întoarse cu fața spre public, întinzându-se ca o fiară gata să se repeadă asupra prăzii. În clipa aceea văzu doi bărbați intrând pe o poartă laterală. Mâna grăsanului se sprijini iar pe geununchiul lui. — Îl vezi pe cel cu tunica albă cu două dungi roșii? E arbiter. Iar cel din spatele lui, care duce armele... Vezi cum Salix ezită când trebuie să-și aleagă pumnalul... Skorpius însă... Grăsanul izbucni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Mâna grăsanului se sprijini iar pe geununchiul lui. — Îl vezi pe cel cu tunica albă cu două dungi roșii? E arbiter. Iar cel din spatele lui, care duce armele... Vezi cum Salix ezită când trebuie să-și aleagă pumnalul... Skorpius însă... Grăsanul izbucni într-un hohot de râs admirativ. Skorpius înșfăcase rapid un trident, un pumnal și o plasă. Lui Valerius i se părea că scena se derula cu încetineala unei ceremonii funerare. Veni un al treilea bărbat, însărcinat cu probatio armorum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
marginii scutului cu țeasta lui Skorpius răsună sinistru. Uriașul abia dacă se clătină. Pe gură îi țâșni un șuvoi de sânge, care i se prelinse pe piept. — Salix! strigă entuziasmat Valerius, ridicându-se. — Pe Marte, s-a terminat deja? gemu grăsanul. Dar Skorpius înainta spre secutor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, nebăgând în seamă sângele care i se prelingea pe trup. Începu să alerge. Salix începu și el să fugă, în urletele mulțimii. Din zarva din jurul lui Valerius înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl face bucăți! urla tânărul cu păr negru. Îl omoară... Salix e mort, ticălosul de el! continua să strige, fără să-și dea seama că vecinii se amuzau pe seama urii lui. — Nevastă-sa s-a dus la Salix astă-noapte, țipă grăsanul în urechea lui Valerius, ca să se poată face auzit în vacarmul acela. Valerius îl împinse, privind spre arenă, hipnotizat de gesturile lui Skorpius, care ridica tridentul și lingea vârfurile pline de sânge, privindu-l pe Salix. Mulțimea era în delir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]