387 matches
-
biscuit, un profesor de limbi surd asculta cu atenția încordată. Cîțiva tineri livizi și o bibliotecară cu zulufi consumau exaltați hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în ușă apăru un paznic grăsuț care, blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența vorbitorului, se sprijini apoi cu palmele în canaturi. În luptă cu o atenție anevoioasă, puțin cîte puțin, maxilarul omului scăpa în jos. O vreme nu s-a auzit
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
În fire să facă fapte bune. Și-o fi Închipuit, dobitocul, că era vorba de vreo comoară sau de ceva foarte valoros și, cum se găsise pe (adică sub) pământul lui, credea că statul avea să-i acorde o recompensă grăsuță, ca să aibă de câteva chefuri Îndestulate, cu lăutari. Pe culoarul cel lung al școlii, bolovanul a fost cărat cu o roabă, mai apoi depus În cabinetul foto, cel cu geamurile vopsite În negru, aflat În anexa laboratorului de biologie. Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
surprinsă o parte din mine. Cui îi pasă? mi-a replicat o altă parte a creierului. E un mincinos acum. OK? Nu ți-ai ales iubitul prea bine, mi-a spus Celine aruncându-mi unul din surâsurile alea de gospodină grăsuță, care frământă pâine. Chestia asta m-a dat pe spate. O secundă nici n-am știut ce să spun. După care mi-am revenit. De fiecare dată când ai dubii, apelează la complimente. —Știu, am răspuns serioasă. Ai perfectă dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ce să leșin. Poate că Angela și Eamonn o să se îndrăgostească unul de altul, a sugerat Don mai târziu cu degetele împletite și cu ochii strălucitori. N-ar fi minunat? Și apoi o să aibă o mulțime de copilași drăguți și grăsuți. Nu poți să spui așa ceva, l-a admonestat Vincent. —De ce nu? a vrut să știe Don. Liz Taylor și Larry Foreskinsky nu s-au întâlnit într-un centru de tratament? Povești de dragoste pot să existe, iar visele pot deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cu care fuseserăm blagoslovite toate. îmi amintesc cât de tare îmi detestam părul și cât de mult îmi doream să am niște bucle lungi și blonde ca ale Angelei Kilfeather. Sau cum alergam după Margaret și Claire cu piciorușele mele grăsuțe, încercând să țin pasul cu ele. Numai pentru ca la un moment dat să mi se spună „Du-te acasă. Tu nu poți să vii. Ești prea mică“. Sau cum tânjeam după sandalele albastre și lucioase ale lui Claire, sandalele alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
vreau pe ale ei. Luni de zile, oul de Paște a stat cocoțat pe dulapul din camera noastră, făcându-mi cu ochiul și ademenindu-mă cu hârtia lui roșie și strălucitoare. Tânjeam după el cu fiecare centimetru din trupușorul meu grăsuț. Eram obsedată de el. — Când crezi c-o să-l mănânci? o întrebam pe Margaret încercând să mă prefac că nu-mi pasă. încercând să mă prefac că nu simțeam c-o să mor dacă Margaret nu zicea că-l mănâncă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cutia. Pentru numele lui Dumnezeu, Margaret nu desfăcuse nici măcar banda adezivă de pe ea! Ceea ce însemna, mi-am dat seama dezgustată, că nu deschisese cutia nici măcar ca să lingă oul! Am început să îndepărtez banda adezivă cu mare atenție. Mâinile mici și grăsuțe îmi transpiraseră. Dar figura nu mi-a reușit fiindcă odată cu ea am rupt și capacul cutiei de carton. însă am decis că eram mult prea nerăbdătoare ca să-mi mai pese și că aveam să-mi fac griji, în legătură cu acest detaliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dispăreau și toată lumea mă bănuia că sufăr de Sindromul Münchausen. M-am târât spre cabinet. Mirosul ăla era de-ajuns să mă facă să simt că eram gata să leșin de frică. Noroc că dentistul O’Dowd era un bărbat grăsuț și voios, numai zâmbete. Nu era deloc Doctorul Moarte pe care mi-l imaginasem eu. Suie-te acolo, fetițo, m-a îndemnat el, și hai să vedem cum stăm! Eu m-am suit, iar el s-a uitat. în timp ce fora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Celelalte Persoane Implicate. în sala de mese era multă agitație, ceea ce însă n-a reușit să-mi distragă atenția de la neliniștea aceea care îmi făcea stomacul să tremure. Venise și un nou pacient. Un bărbat. Dar făcea parte din categoria grăsuților în pulover maro. Cu alte cuvinte, abia dacă putea fi considerat bărbat. Nu că asta conta pentru mine. Fiindcă, în fond, eu eram promisă lui Chris. Deși Chris nu știa încă. Numele noului pulover maro era Digger și primul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
comandă cinci feluri de desert și nu are alte comportamente aberante. Unde mergem? am întrebat eu. Eram mulțumită. îmi imaginam un bistrou micuț și romantic, cu o lumină obscură. Chipurile noastre apropiate în lumina lumânărilor. Discutând până la ore mici. Patronul grăsuț ne zâmbește cu afecțiune în timp ce toate celelalte scaune sunt urcate pe mese. Eu și Chris continuăm să discutăm înfometați, fără să sesizăm nimic. Hai să mergem la plimbare și să vedem pe unde ajungem, a propus Chris. în timp ce hoinăream pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu mă prea încânta. M-am întors ca să-i zâmbesc lui Chris. Salvează-mă. Ne aflam în fața unui restaurant care mie mi se părea mai mult decât potrivit. Avea de toate: lumânări, fețe de masă în carouri și un patron grăsuț. De fapt, omul era de-a dreptul obez. Ce zici de restaurantul ăsta? am propus eu nerăbdătoare să-mi transform fantezia în realitate. — Nu știu, a zis Chris dând din mâini. E prea... Aș fi vrut să merg acolo. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
e puțin cam... ăăă, greșit? am scăpat-o. Adică, să popularizezi sfaturile unei celebrități care, în mod clar, are o problemă de alimentație, pentru un public de tinere fete impresionabile? Graham s-a holbat la mine. Era un bărbat scund, grăsuț, cu ochelari cu lentile ca fundul de sticlă. Arăta de parc-ar fi dormit toată săptămâna în hainele alea. (Aveam să aflu mai târziu că, de fapt, chiar dormise în ele de mai multe zile. Lucrul la o carte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Vânătoarea de vrăjitoare din cartierul...“ Ascultă, nu vrei să asculți? Femeia aranja ceștile, tacâmurile în chiuvetă. Se mișca lent, fără plăcere. Șchiopăta discret pe stângul, se mișca greu, aplecată într-o parte. Dar revenise, se reașeză. Mâinile ei palide și grăsuțe stăteau din nou alături, cuminți, pe fața de masă imaculată. — Deci, au năvălit în apartamentul femeii. Și, ce crezi? Au dat foc, înțelegi? Au dat foc, dacă poți să-ți imaginezi. Fiindcă iubea animalele, auzi! Fiindcă avea pisici sau câini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Raglanul acela păros avea și un buzunar la piept, în stânga, sub rever, unde se afla nici mai mult, nici mai puțin decât batista albă, apretată a lui Bombonel, doctorul nebunilor. Leit doctorul! Marele Bazil era leit doctorul cel mic și grăsuț și delicat. Și zâmbea, scaraoțchi! Unde mai pui că zâmbea nătângul, să-ți înghețe sângele. Zâmbea cu toți dinții aceia perfecți, mari și galbeni. Domnul Bazil părăsea, demn și zâmbitor, ca un mare mahăr, holul! Tolea își acoperise privirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-se pentru igiena socială, scriind petiții pentru îndreptarea administrației pe calea cea bună și studii istorice, pentru generația tânără, care ar trebui să fie însetată de adevăr, dacă nu ar fi însetată de mai urgente nevoi zilnice. Borcanul numit Veturia, grăsuța doamnă zâmbitoare, dintotdeauna căruntă, șchiopătând tandru pe partea stângă, se obișnuise, în cele din urmă, să uite vremurile de demult, cu lecții de franceză engleză germană pian broderie, resemnată la modestul post de laborantă, pe care îl folosise, cu tăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevăr, cum avea să se dovedească. Răbdătoare și vetustă, reînviind pentru nou-veniți imaginea cine știe cărei mătuși anacronice din patria de peste mări, gata să ignore obrăznicia și lenea și bădărănia, totdeauna atent îmbrăcată, cu părul, mâinile și rotunda față palidă scrupulos îngrijite, grăsuța bătrână încă în putere își câștigase repede celebritatea și clientela. Numele Veturia, stâlcit în cele mai stupefiante invenții fonetice, câștigase printre tinerii orientali o popularitate fulgerătoare. Nervoși, izbucnind brusc dintr-un soi de somnolență jilavă, intraseră până la urmă sub stăpânirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevăruri... Erau pe aleea lungă care ducea spre poarta spitalului. Ora de repaus, medicii plecaseră, bolnavii se odihneau, aleea era pustie. Bufonul dădea din mâini și din chelie și zvârlea din copite, să-și facă discursul mai convingător. Doctorul micuț grăsuț își ștergea ochelarii, ținându-se cu greu de pașii nervoși ai hahalerei. Leul în mijloc: prezentul feroce, dominator. În dreapta, câinele slugarnic: rânjetul ipocrit al viitorului, care vrea să fie pe placul tuturor, benevolente, benedictinus. În stânga, lupul: trecutul devorat, devorator. Monstrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
jos, fără baston. N-am nevoie, merg și nu obosesc. Dar sunt pe moarte... Păi, cum... sunteți foarte, cum să spun... în foarte bună... condiție. Da, excelentă condiție. — Ei, sigur, excelentă. Excelentă, excelentă, așa zicea și doctorul ăla mic și grăsuț, cu un ochi de sticlă. Își ascunde gaura sub ochelari, dar are un ochi desticlă, degeaba se ascunde. Glumeț altfel... la doctori e important, să știi. Gluma, jumate de leac. Că leacurile, cine știe... Dar nu mai reușește nici glumețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-mă să mor, nebunule. Sunt mort, ți-am spus, am 99 de ani! Se lăsă să lunece, parcă, sleit, nu se mai auzea nici un sunet, nu se mai vedea nimic... era un leșin doar, soarele călduț, toropitor... dar vocea reveni. — Grăsuțul ăla chior nu știe leacul. Am să mor, toți mă mint. Mor, nu e leac la moarte. Crede-l pe Vecellio, smintitule. Bătrânul Vecellio cunoaște târfa asta. Sunt Tizian, ți-am spus, am 99 de ani. — Dar tabloul din colecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că tipilor frumoși ar trebui să le placă doar tipele frumoase. Așa că nu mi-a trecut niciodată prin cap că unul din ei mă va invita vreodată în oraș. Nu eram chiar superbă când eram la școală. Oamenii îmi spuneau „Grăsuța“. E vina mamei. Vedeți voi, mama nu era genul care să îmi facă sandviciuri drăguțe pentru pachet sau așa ceva. Nu. Doamne, nu îi invidiați pe copiii ăia de la școală care veneau cu mâncare la pachet? Frumos și ordonat, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
-i spun lui Amy. Pentru că nu o cunosc atât de bine și, oricum, iubitul său le-ar spune celorlalți piloți că sunt o băgăcioasă și mi-aș pierde mult din popularitate când rămânem să dormim undeva. O, Doamne, un copil grăsuț a început să urle după jeleuri, și eu nu am așa ceva în cărucior. O întreb pe mama lui dacă nu cumva copilul ei ar vrea altceva, dar ea clatină din cap hotărâtă. Nu e de mirare că puștiul e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
încercărilor de a se elibera din scaun. Fața copilei era roșie ca focul. Fiona și-a dat seama că fiică-sa era furioasă și înfricoșată. De cum a văzut-o pe maică-sa, urletele Jessicăi au crescut în intensitate, iar mânuțele grăsuțe i s-au avântat în aer. —Mama! — Doamne Dumnezeule! Femeia și-a ridicat copila din apa rece ca gheața, a învelit-o într-un prosop, după care i-a pus scutecul și pijămăluța care fuseseră pregătite lângă cadă. Fetița tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe Caitlin în dormitorul lui Milly, cu fața în jos, lipită de covor, cu părul blond răsfirat de jur împrejur și cu o mână întinsă înspre pătuțul în care fiica lor stătea în picioare, uitându-se pe deasupra balustradei. —Mami. Degețelul grăsuț al lui Milly era întins către trupul nemișcat al lui Caitlin, care zăcea sub ea. —Mami. Fetița avea ochii roșii și inflamați, semn clar că, la un moment dat, plânsese. Acum însă se liniștise. Atenția îi fusese distrasă de funda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Cred că e moartă. Înmormântarea lui Caitlin a fost cea mai tristă zi din viața lui Susan. I-a fost aproape imposibil să suporte s-o vadă pe Milly, care abia împlinise doi anișori, tropăind până în dreptul sicriului, cu mânuța grăsuță ascunsă în pumnul strâns al lui tati. Așezând buchețelul de lăcrămioare, legat cu fundă - florile preferate ale mamei - pe sicriu, fetița nu părea să înregistreze suspinele reprimate ale celor aflați în biserică. Mami se trezește? a întrebat ea sonor, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai târziu, se deschidea iarăși. Între timp eu n-aveam voie să ies din sufragerie. Sectoristul vâra carnetul de notițe în buzunarul pantalonilor și își ștergea broboanele de sudoare cu dosul mâinii. Palma lui umedă aluneca peste părul meu, degetele grăsuțe îi erau moi ca o catifea. Oare la fel se purta și cu elementele dificile? După ei, în bucătărie, mama spăla două cești de cafea. Ea servea cafeaua turcească în ceșcuțe de porțelan, acelea pe care eu n-aveam voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]