KorAP: Find »[drukola/base=gunoier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...19 >

461 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

trecută și osoasă, aplecată de șale îi alungă din preajma lui și se depărta. Dulăii își scuturau lațele, mușcîndu-și puricii din blănile vechi. - Huo! Na pagubelor! strigă nevasta și aruncă bolovani după ei. Ceata se împrăștie. Se strânse apoi mai departe. Gunoierii beau țuică, plescăind din buzele arse de tutun. Sticla trecu din mână în mână. În jur se răspândi mireasma de prună veche, dulce-amăruie. Cel mai bătrân sorbi de-a-n picioarele, ștergîndu-și barba cu mâna lată și păroasă. Muierea se uita

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
lor rămăsese doar o spuză roșie, pierită. Fumau sprijiniți în cozile lopeților. Erau osteniți și strânseră paiele rare din jur. Se lungiră unul câte unul pe pământ. Împrejur mirosea a bălegar încins. Începea o noapte liniștită. Câinii se ogorâră lângă gunoieri, îngenuncheară pe labele dinainte, mișcară cozile groase și hămăiră scurt, stins. Încet, își lăsară capetele lungi și mândre pe gheare și moțăiră cu ochii deschiși. Femeia îmbuca deoparte. Se uita rar spre Grigore și întingea miezul de pâine în resturile

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Când își adusese Grigore nevasta și lopata să-și sape bordeiul, împrejur nu era țipenie de om. Un an de zile păzise singur tinichelele gropii și gura ei adâncă. De primăvara până dădea viscolul, mai schimba o vorbă, două cu gunoierii. Ăștia erau niște drăngălăi de la țară, cam leneși și hoți, slugărind Bucureștiul, cărând tot ce lepăda orașul. Mureau de tineri, loviți de oftică. N-aveau Dumnezeu, nici prieten, nici neamuri. Trăiau cu muieri fără căpătâi ca și ei. Acestea le

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Dumnezeu fl știa câte făcuse pentru ei. Aglaia, nevastă-sa, le mai dădea câte ceva de mâncare, își rupea de la gură, că-i știa amărâți. - Să fie de sufletul mamii, zicea, și bătea o cruce mare, aplecîndu-se de șale până în pământ. Gunoierii mâncau cu lăcomie, își ștergeau gurile sălbatice și mormăiau câte o înjurătură. Unii îl bănuiau că are bani ascunși și i-o spuneau privindu-l cu ochii lor răi. Bătrânul nu le răspundea. Era tăcut și mâhnit. N-avea nici

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ajungeau cu banii, nu le era ușor să trăiască. Puneau tara la cale, se mai certau, oricum, erau săritori, nu te lăsau la vreun necaz. Când se strica timpul, se culcau devreme, osteniți. Rămânea singur cu baba lui. Plecau și gunoierii în județ la ei, să se pună pe trai. Până primăvara nu-i mai vedeai. Aglaia strângea ce mai avea pe afară, cumpărau de la Obor un sac de faină și unul de mălai, două sute de chile de cartofi, așezau murături

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
locul, a dat bacșiș celui care venise cu el și s-a apucat să-și ridice singur prăvălia, o magherniță de lemn. Strânsese vreo trei ciocane de rachiu, câteva sticle și un butoi de vin acrișor, vînzîndu-l în câteva zile gunoierilor. Aceștia se bucuraseră că le aducea cineva băutură la îndemînă. Stere era tânăr și ager, cam duhos, nedezlegat la limbă, nu-și vindea lesne sufletul. Muncea cât șapte, își spăla singur rufele, mânca ce da Dumnezeu, se chinuia să agonisească

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
într-un brâu gros și după ce spunea: "Ei, noroc să dea Dumnezeu!" se urca iar pe leagănul de lemn și o lua înapoi. În câteva luni trebuise să mai ridice o odaie alături. O lume amestecată îi umplea prăvălia: mecanici, gunoieri, șoferi, olteni, samsari în trecere prin marginea aceea a Bucureștiului, unii - negri de soare, cu fețele supte și uscate de vânt, alții - plini de ulei, cu hainele pătate. Gălăgioși și veseli, gustau rachiul, le plăcea, mai cereau. Limbile se dezlegau

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
lângă Stere, îi urmau nașii: brutarul cu nevasta, ținând câte o luminare albă de spermanțet, ca o bâtă gătită cu flori de liliac. La urmă, socrii, meșterul, în pantofi de lac, fudul, purtîndu-și femeia de mână și, ca din partea mirelui, gunoierul cu a lui. Grigore călca strâmb în bocanci și se uita alături. Aglaia, cu ce avea mai bun pe ea, îl îmboldea să se poarte bine, că erau atâția oameni de față. Mirii s-au apropiat de altar, privind pereții

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
poarte bine, că erau atâția oameni de față. Mirii s-au apropiat de altar, privind pereții afumați ai pronaosului. Simțiră mirosul înecăcios de luminări și auziră pe preot cădelnițând. Așteptară câteva clipe. Lumea se înghesuia să-i vadă. Veniseră și gunoierii de la groapă. Lina se strânsese mai lângă nașă. Simțea răcoarea de sub bolțile vechi de piatră. Ar fi vrut să plângă, dar nu se mai putea. Îl căută cu privirile pe Nicolae în mulțimea de capete. Nu-l văzu. Totul împrejur

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
cuprindă. Auzea viorile și armonica, și o veselie neobișnuită n făcea să se apropie de mireasă, să fie mai îndrăzneț. Ciocni de câteva ori la rând cu Roșioară și cu nașa. Farfuriile pline cu hartane rumene erau golite la repezeală. Gunoierul sorbi pe furiș câteva ulcele de vin, să se răcorească. Aglaia, cu ochii pe el, îi striga să aibă grijă de meseni. Se spetise cărând și bău și ea câteva rachiuri în bucătărie cu nevasta meșterului. Din casa gospodarului ieși

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
harnică. Aglaia îl trase pe Stere deoparte. Venise timpul să pregătească patul miresei. - Gata, ginerică? - Da. - Acum să te văd! și făcu din ochi. Se amețise puțin și vorbea împleticit. Cârciumarul ascultă chiuiturile mesenilor, încurcat și obosit de vin. Femeia gunoierului îl învăță cum să se poarte, cum s-o dezmierde, că era tânără și nu trebuia s-o sperie. - O iei binișor, pe departe. Îi mai ajuți, o mai pupi, ea o să plângă, nu-i nimic, spune-i că de-

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
hangul, apoi rudele de la (c)bor, când pe vine, când cu palmele de pământ, chiuind de se stingeau lămpile. Intrară și muierile în rând. Se încurcau în rochii, dar tot aprige. Nădușiseră și nu se lăsau. - Zi! Zi! făcea nevasta gunoierului, ca apucată de streche. Țiganii, să fărâme sculele, nu alta. Unde-mi sucea armonistul burduful, îl aducea după șold, a apleca, 3 desfăcea, făcîndu-l când lung, când grămadă, iar vioristul cu arcușul se unduia peste vioară, ca șarpele, o lua

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și nu simțea decât o durere ascuțită între coapse. Îi era rușine și glasul pețitoarei o supăra. Ar fi vrut să rămână singură cu maică-sa, să plângă în voie. De afară o chemau vocile rudelor înfierbîntate de vin. A gunoierului ieși cu așternutul mototolit. Mesenii o primiră cu strigăte de bucurie sălbatică. Vioristul luă bucata de pânză în arcuș și o juca deasupra capului. Femeile țipau întărîtate de vederea sângelui care rămăsese în mijlocul cârpei ca un bujor. - Zi! Zi! se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mâncat, ai băut, eu banii ți-i iaju! De la nașul, să-l țină Dumnezeu, că face pâine bună, o albie, o sobă de gătit și cinci sute de lei. - Să ne trăiască! strigară rudele în cor. Meșterii bătură din palme. Gunoierul trase darurile aproape, sub lumina lămpilor, să le vadă toată lumea și să se îndemne. - Masă pricopsită, făcu Aglaia, din partea finului Tache, aici de față, patru prosoape lucrate de mâna nevestei și două sute de lei! Ruda se sculă în picioare și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
rufele și darurile într-o ladă, pe care o cară cu Stere și cu Grigore până la spatele unei droști. Soba nașului fu pusă deasupra, cu picioarele de tablă în sus, să nu se turtească, lângă albia așezată cu grijă de gunoier. 43 Era vremea să plece. În curte, brutarul se răstea la lăutar: - Ce, mă, voi dormiți? Cântați marșul de plecare, că se duce mireasa! Țiganii se dezmeticiră. Lina, însoțită de maică-sa, călca stingherită lângă Stere, care o aștepta, vorbind

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
zări fereastra întunecată a prăvăliei. Pereții de scânduri țineau o vinețeală umedă și geamurile murdare de praf ascundeau restul. Soacra zise încet: - Uf, unde-ai nimerit, fata mamii! Peste acoperișul repede, acoperit cu carton, zburau brabeți grași, scuturîndu-și penele. Muierea gunoierului o luă de mână și o trecu pragul. - Bine ai venit la noi! spuse. Înăuntru era rece și mirosea a vin oțetit. Lina văzu odăile, scaunele, patul de șipci și dușumelele goale. Pe un raft, deasupra, ardea o lampă. Prin

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mână și o trecu pragul. - Bine ai venit la noi! spuse. Înăuntru era rece și mirosea a vin oțetit. Lina văzu odăile, scaunele, patul de șipci și dușumelele goale. Pe un raft, deasupra, ardea o lampă. Prin ferestrele mucegăite, zări gunoierii care descărcau un camion. Se așeză pe o margine tare, netezind cearșaful aspru de americă. Aglaia spunea: - La noi e cam strîmt! Dar așa e la început, până vă faceți casă ca lumea, că d-aia v-ați luat! ce

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Stere șezu cu ele până la prânz. Nu se dezlipea de lângă Lina. Soacra și nevasta șefului deretecau prin odăi, așezau lucrurile aduse și parcă dugheana începea să se schimbe. După ce mâncară împreună, cârciumarul luă o damigeana de țuică și porni la gunoieri, să se cinstească cu ei. Femeile spălară vasele, măturară, așezară clondirele și întinseră hârtii pe rafturi. Cea tânără tăcea posomorită. Ar fi vrut să fugă cu maică-sa acasă, să se roage de dogar s-o lase să rămână toată

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Se ridică și căută sticlele de rachiu. Destupă una și umplu trei cești ascunse prin rafturile cjrciumii. - Ia luați. Băutura e bună, te mai înveselește... Și goli păhăruțul ei. Soacra și Lina nu se îndemnau. De afară se auzeau glasurile gunoierilor. Mirosea a iarbă proaspătă și soarele sclipea încă în geamurile murdare. Aglaia tot mai trăncănea. Lina o privi ostenită. Avea o fată slabă și oacheșă, uscată de vânt, numai ochii vii, negri și mici jucau tot timpul sub niște sprâncene

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
a gustat și ea în cele din urmă. Până seara, au mai pus tara la cale. Cocoșată a povățuit-o ce să facă după cele ce se întîmplaseră, lucruri de-ale lor, femeiești. Stere tot mai chefuia cu Grigore și gunoierii/ Goliseră damigeana și începuseră să vorbească mai tare. Au pus de mâncare. Odăile se luminaseră. Au dat să-l cheme pe cârciumar, dar a gunoierului le-a spus: - Pe bărbat să-l lași în banii lui când u e a

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ce se întîmplaseră, lucruri de-ale lor, femeiești. Stere tot mai chefuia cu Grigore și gunoierii/ Goliseră damigeana și începuseră să vorbească mai tare. Au pus de mâncare. Odăile se luminaseră. Au dat să-l cheme pe cârciumar, dar a gunoierului le-a spus: - Pe bărbat să-l lași în banii lui când u e a petrecere. Eu știu de la al meu. Mă calcă în picioare dacă mă amestec când e la un pahar. Cerul coclise. Mirosea a gunoi ars. Grigore

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
liniștiți sub mal, unde era mai adăpost de frigul dimineții. O ceață albă se lăsase peste pământul uscat. Sus, la rampa de gunoaie, ardea un felinar unsuros. Se auziră lătrături de câini depărtate și pe malul înalt se iviră primii gunoieri, care deșertară resturile orașului zvârlind gunoiul cu lopeți înguste. - Tu n-ai o treanță mai groasă pe tine? Un parpalac, că vine iarna? îl întrebă Florea pe Paraschiv. - Nu-i nevoie. Nu mi-e frig. - Ei, cum ți se pare

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
soseau alții, însemna că o să-i crescă și lui deverul. Răcoarea serii cădea abia simțit. Căruțele goale își sunau roțile și osiile spre Grivița. Zări focurile țiganilor puși să păzească stivele. Flăcări vesele se aprinseseră și pe rampă. Se întorseseră gunoierii. La lumina lămpilor, Grigore le împărțea lopețile și măturile. Glasurile lor se auzeau înăbușit. Negustorul se gândi că 73 trecuse și iarna. Acum avea casă ca lumea, își făcuse prăvălie frumoasă de zid, clădită pe temelie sănătoasă. Începea să se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Ieșeau chirii și cârciumarului îi păru rău că nu i-a dat lui mai înainte prin minte să cumpere pe preț de nimic buza aia de pământ. Nu semănau unul cu altul. Cel mai vechi vecin în groapă, după șeful gunoierilor, îl avea pe nenea Cristache Cuțu, de fusese și la nunta lui, tramvaist, om al dracului, petrecăreț, dus în lume. Venise în Cuțarida cu nevastă și copii, se întemeiase cu ce apucase, vai de viața lui cum se trudea cu

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Nu înțelegea nici el, nici Matei din ce-și ridicase Stere zidurile. Când s-au mai învechit, femeile au tras-o pa Lina de limbă. Cu el nu era chip de vorbit, părea omul dracului. Au aflat de pe la lucrători și gunoieri ce voiau să știe. Se dusese vestea - că așa e gura lumii, slobodă. Toți îl vorbeau cu patimă și dușmănie. Socoteala nu era rea, se gândea Chirică. Când ai bani, tot pe rachiu îi dai, să mai uiți. Pentru ei

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]