303 matches
-
pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
domnule sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțîndu-mă că el se lăsase de fumat din pricina acceselor de tuse care îl chinuiau uneori noaptea. ― Mai e și praful de aici, îmi zise cu ochii la hârțoagele care tapisau pereții. Și ridică din umeri pentru a mă lămuri că n-avea ce face, trebuia să suporte praful din hârtii ca pe o fatalitate. Scria o istorie a azilului. ― Ce fel de istorie? am întrebat politicos. Zâmbetul lui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ierburilor crescute pe peticele de pământ dintre stânci. Păreau puse acolo anume ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-o lume oarecare, că nu trebuiau s-o judece după azilul lor mizerabil. Dincolo de zidurile între care Arhivarul strângea hârțoage pentru o istorie a tuturor ratărilor, lumea își striga, pe țărm, gloria și reproșurile. Voi sînteți vinovați dacă existența voastră nu e cum s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara, când coridoarele se goleau de lume, îl vedeam pe câte unul dând târcoale prin apropierea arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie recunoscut, de parcă adevărul aflat înlăuntru, în hârțoagele Arhivarului, păstrat ca plantele presate în ierbar, putea fi mirosit, adulmecat. După care cei care se învîrteau pe-acolo se duceau pe țărm, se uitau la stânci și la mare, înțelegînd probabil că n-aveau să mai regăsească niciodată trecutul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
devenit și mai ciudat și mai tăcut, nu mai discută aproape cu nimeni. I-o fi fost frică să nu vedem și noi". După ce s-a aflat de spargere, au fost voci care au cerut insistent să se dea foc hârțoagelor, pentru ca să nu mai tenteze pe nimeni și să nu existe pericolul ca într-o zi un intrus să-și vâre nasul în tainele celorlalți și să-i terorizeze după aceea. Destul că știa Arhivarul. Mai bine se transforma totul în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
timpul era de ceară, și se fereau cu grijă să se mire de alții pentru ca la rândul lor să fie crezuți. Numai când apărea Arhivarul deveneau reticenți și stânjeniți, stricând, atunci, totul. Antipatia pe care mi-o inspirase omul dintre hârțoage și care sporise destul de repede (se pretindea istoric de meserie, dar în afară de istoria azilului nu știa probabil nimic), mă făcea să nu văd cu ochi buni stânjeneala și teama lor. Mă enerva faptul că se gudurau în jurul mitocanului de Arhivar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
teama lor. Mă enerva faptul că se gudurau în jurul mitocanului de Arhivar, că-l salutau, plini de respect, ca să-i câștige bunăvoința, deși înțelegeam de ce se purtau așa. Stârpitura știa tot, despre fiecare! Era gardianul trecutului lor, notat conștiincios în hârțoagele îngălbenite, clasat, ordonat, pregătit pentru orice, inclusiv pentru compromiterea celor care nu i-ar fi fost pe plac, de aceea își permitea, viezurele, profitând de rolul lui, să rânjească trecând pe coridoare. Cine ar fi îndrăznit să-l pună la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și ai fi zis că, văzînd-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri amoroase. Când colo, în clipa aceea Arhivarul se fâstâcea, se înroșea tot, își recăpăta aerul supus și devotat, întorcîndu-se în camera lui plină de hârțoage și de praf unde clocea probabil în taină planuri de răzbunare și de mărire care să-l scutească definitiv de asemenea umilințe. Bătrânii o priveau cu un sentiment confuz. Ea era chipul imediat, concret, al constrângerilor administrative de care trebuiau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și eu... te rog să dai ordin..." "Ce ordin?" se strâmbă Moașa, țuguindu-și ironic buzele, deși înțelesese foarte bine, se vedea asta din ochii ei. I-am explicat că vroiam să văd ce scrisese Arhivarul despre trecutul meu în hârțoagele lui. "Știi, draga mea, nu mai sânt foarte sigur..." "Cu atât mai bine, exclamă veselă Moașa. Nu-mi place să mă culc cu bărbați prea plini de trecutul lor. Sânt primejdioși." Și râse întocmai ca Arhivarul, dispărând. În urma ei apăru
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu mi-ar fi rămas decât să mă arunc și eu în mare să mă înec. Eram cu atât mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbîcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. "Mai bine..." mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem la azil, aceleași dosare pline de praf și aceeași lumină care pătrundea prin fereastra largă, aurind mobila vopsită grosolan. Numai că până și amintirile despre această încăpere se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Eu sunt acasă acum. Stați să iau caietul cu programări. Jina a auzit foșnetul unor hârtii și o bubuitură înfundată, urmată de o serie de înjurături, apoi bărbatul a revenit la telefon. Scuzați-mă, a spus el. Nenorocitele astea de hârțoage. De obicei, de chestiile astea se ocupă fiu-meu, Drew, dar el e plecat din oraș. Să sunați înapoi dacă moare telefonul. N-ar fi trebuit să vă deranjez așa de târziu. Nu contează. Nu dormeam. Jina l-a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de-o clipă, ea s-a ținut în frâu, a rezistat. Mary. Mary a închis ochii. Drew îi umpluse capul cu problema somonilor, cu degradarea startului de ozon, apoi avea s-o trimită înapoi într-un oraș al regulilor și hârțoagelor. Sau, mai rău, avea să devină cinic exact în secunda în care ea avea să-i îmbrățișeze cauza. Era imposibil ca Drew să rămână la fel de superb și de plin de pasiune pentru totdeauna. Pe de altă parte, așa cum zisese el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
rând de dinți, cu începutul școlii cu tot, cu jocul ei de bile și cu genunchii zdreliți, cu cele mai timpurii secrete mărturisite la spovedanie și, mai târziu, cu toate chinurile credinței, s-a transformat demult într-un morman de hârțoage vechi ce au dat naștere unui personaj care, abia așternut pe hârtie, nu a mai vrut să crească deloc, a început să spargă cu glasul său, cântând, tot ce era făcut din sticlă, un personaj care avea la îndemână două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cutiile de pălării și l-a vârât și mai adânc, sub pat, să nu-l audă copilul), flecăreala lui Alexandre, găinile (Sunt puii de-acum doi ani, Ivan, puii de-acum doi ani, mai știi?) care probabil că trebuie hrănite, hârțoagele uitate în coșul bicicletei și amintirea lui Auguste cel plin de bunăvoința (Doamne, ce-o să mă fac?), băiatul alergând prin bucătărie și ea răsturnând, din greșeală, găleata plină cu apă, rămasă de dimineață, de când a frecat po delele cantinei (Nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
chiar mama copilului a spus că numai bulibașa ar putea să aibă înscrisurile cerute în catastifele sale. - Și bulibașa ce ți-a zis? - Mi-a adus mai multe dosare, ținute ca vai de ele. Spunea că mai are și alte hârțoage și, dacă va fi nevoie, o să le caute... - Cum să nu fie? Nu-ți dai seama, am putea găsi în acestea elemente care ne interesează! - O să-i cerem să le caute. - Și altceva ce poți să-mi spui? Locotenentul continuă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
am ignorat atâta vreme. Mă refer la cuvintele adresate lui de Incomparabilul Marpa-Traducătorul când tânărul Jetsun, încă naiv învățăcel, deși mare vrăjitor, voia să-și pună cărțile din bocceluța lui, ca dar omagial, lângă cele ale Maestrului. „Ieși afară cu hârțoagele tale vechi“, s-a răstit la el Tradu cătorul, „au început să-mi molipsească sfintele relicve și volumele sacre și au să le dea o răceală...“. Privesc hârtiile înnegrite din fața mea, cu un acut sentiment al derizoriului. Mă încăpățânez totuși
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și de ce mă urmărești?” Răspunsul nu s-a lăsat așteptat, ci a venit repede și răspicat: „Cine sunt eu ai să afli la timpul potrivit. Acum nu-ți pot spune decât faptul că eu țin rânduiala acustui nesfârșit șir de hârțoage pe care le vei răsfoi rând pe rând. Nimic nu este întâmplător pe lumea asta. Așa că nici întâlnirea noastră nu este întâmplătoare...Și pentru că Dumnezeu ți-a hărăzit norocul aceasta, trebuie să te folosești de el și ajutorul nu-ți
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Dragostea!” Dragostea? Nu prea pricep. „Nu-i greu deloc de priceput. Eu am în vedere dragostea față de trecutul neamului din care te tragi și ne tragem.” După acest scurt dialog cu bătrânul călugăr, încep să răscolesc și mai cu sârg hârțoagele prăfuite de pe rafuri... Printre ele găsesc un act din 13 mai 1629 (7137), în care este vorba de un diac domnesc. Citesc și simt că mă trec fiorii la cele spuse de Miron Barnovschi voievod: „Adecă domniia mea m-am
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
și uricele pe care le tot muți dintr-un loc în altul. Ia seama, să nu treci cu vederea tocmai peste unul care ne-ar interesa.” „Cum se vede treaba, nu numai eu vreau să aflu ce scrie în cele hârțoage, ci și sfinția sa. De asta mă și ține așa din scurt. Și nu-i rău deloc. Ba, dacă stau și mă gândesc bine, îi în folosul meu. Așa că, am să-i urmez cu sfințenie orice sfat. Știe el ce știe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
acest sulger Enache, de vreme ce a fost în grațiile lui vodă și a ierarhilor țării.” Întocmai așa cred și eu, sfinția ta. În timp ce vorbesc cu bătrânul, același gând ca altădată nu-mi dă pace: „De unde știe el ce scrie în toate hârțoagele? Numai că a fost de față când s-au făcut. Dar cum? Câte vieți a avut? Uite, și de data asta cum mă face atent: „Vezi că ai în mână o hotarnică de mare însemnătate.” Ce-i aceea „hotarnică”, părinte
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
ta de două biserici armenești? E adevărat acest lucru? „Este adevărul gol-goluț, dar despre asta, la timpul potrivit...” „Cu alte cuvinte, mă lasă să fierb în zeama mea până să aflu adevărul.” Mă înarmez cu răbdare și răsfoiesc mereu printre hârțoage, cu gândul că odată și odată îmi va spune el povestea bisericilor armenești. Tocmai pe când mă legănam pe aripile acestor gânduri, bătrânul m-a luat din scurt: „Fii cu băgare de seamă, dragule, pentru că tocmai treceai fără să iei în
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Galata, zidită de Melentie Balica hatman,...” „Nu-i prea limpede ce spune vodă. Poate încerci tu să mă dumirești ce-i cu cele două mănăstiri.” Să încerc, sfințite părinte. Voi apela la ce mi-a rămas în cap din niște hârțoage la fel de vechi ca acestea pe care le avem în față. „Atunci, dă-i drumul!” Mănăstirea Sfânta Vineri a fost ridicată de vornicul Nestor Ureche „în dricul târgului”, la 1610. Numai că, n-a avut viață prea lungă, fiind dărâmată. Pe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
diavolului...Parcă nu-i prea bine... „Așa erau vremurile, fiule, și este târziu să le judecăm.” Mă închin părerii tale, părinte. Cu gândul la o crâșmă în care un purtător de sutană drege paharul unui înrăit la băutură...răsfoiesc la hârțoage fără încetare. În cele din urmă, găsesc un rezumat după un ispisoc al lui Gheorghe Duca voievod, din 20 octombrie 1670 (7179) - scris la Țuțora - în care se spune că vodă a dăruit mănăstirii sale Cetățuia cinci moruni cu icre
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
în vârtejuri domoale. Privirea mea curioasă și insistentă îl face pe bătrân să se explice, privindu-mă ghiduș: „Apoi am adus și eu câte o ulcică cu ceai din roadele pădurii, ca să ne mai spălăm gâtul de colbul adunat de pe hârțoagele iestea. O bucurie mai mare nu-mi puteai face, sfințite părinte. Numai că... „Te văd întunecat. Ce s-a îtâmplat cât am lipsit eu?” Păi, cum să nu fiu supărat? M-am obișnuit cu prezența nevăzută a sfinției tale și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]