784 matches
-
eu, mergea la rădăcinile adânci ale jurnalismului. Căci ce altceva este un adevărat ziarist decât un comunicator?! Un profesionist care, prin munca și prin eforturile sale, dăruiește semenilor exact informațiile de care ei au nevoie pentru a se descurca în hățișurile unei realități din ce în ce mai complicate! Și încă: în toți acești 15 ani, „Agenda” a mai reușit o performanță rar întâlnită în presa românească postdecembristă - și-a urmat cu îndărătnicie Ideea de întemeiere, ce i-a devenit și crez, și perspectivă, și
Agenda2005-07-05-agenda 15 ani () [Corola-journal/Journalistic/283376_a_284705]
-
Autor: Tania Nicolescu Publicat în: Ediția nr. 2046 din 07 august 2016 Toate Articolele Autorului LUMI NOI Mi-am ancorat corabia în rada albastră a dimineții și cu lumina surâsului pâlpâind sub pleoapele încă adormite temerar magelan mă avânt în hățișul lianelor străzi deja vibrând sub rumoarea crescândă de pretutindeni revărsată de pași cribluri claxoane pneuri de minge lovită-n gardul de sârmă al școlii și-un soare alb îmi calcă pe urme strecurându-și prudent câte-o rază-n otrăvitul
CUVINTE ÎN BUIESTRUL RIMEI SAU ÎN TRAP LIBER? de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382362_a_383691]
-
altcineva. Este o formă supremă de altruism, de înțelegere,de toleranță. Dar oare ea este fericită? Nu se gândește la el în aceeași măsură? Nu ar dori să fie împreună și să-și trăiască amândoi fericirea? El rămâne prizonier în hățișul incertitudinilor și deocamdată nu are puterea să se elibereze de tirania acestora. Într-o sâmbătă dimineața, ieșind în oras, din întâmplare zărește BMW-ul pe care l-a urmărit în acea seară memorabilă. După ce parchează, Ștefan coboară și se plimbă
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
Lăsat-am să ardă flacăra speranței, Ne-am ascuns voința în amărăciune, Am dat credit dublu ignotanței Înlocuind succesul cu deșertăciune... Ne-am îfrânt voința pentru mărunțiș, Ne-au intrat cu bocanci-n suflet, Legi pentru ei, iar noi doar hățiș, Pe cărări străine,e al nostru umblet... Referință Bibliografică: TOTUL PE NIMIC / Marilena Dumitrescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1917, Anul VI, 31 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marilena Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
TOTUL PE NIMIC de MARILENA DUMITRESCU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383333_a_384662]
-
de mine știută Auzi cum sună pământul lasciv am să învăț să fiu piatră fără nici o crăpătură prin care să visez răsunet doar când ploiele mușcă din noroi încrâncenată-n mine să zdrobesc pădurile virgine la vânătoare de răspunsuri printre hățișuri până când voi aluneca netulburată de rotirea anotimpurilor într-o a cincea dimensiune Referință Bibliografică: Ceva mai mult decât nimic / Agafia Drăgan : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1876, Anul VI, 19 februarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Agafia Drăgan
CEVA MAI MULT DECÂT NIMIC de AGAFIA DRĂGAN în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383369_a_384698]
-
iubirii am crezut că cea căreia îi dedic aceste nobile sentimente, va ști să le păstreze nealterate și să se bucure de sinceritatea lor. Uneori te mai și înșeli! - Ce pot să spun? Așa este, nu poți înțelege întotdeauna aceste hățișuri ale sufletului, fie el al unei femei sau al unui bărbat. Ești convins că ți-ai găsit perechea, însă constați că te-ai înșelat. - Gloria, doamnă dragă, dragostea trebuie cultivată continuu, trecu Ștefan la o abordare directă, neprotocolară. Iubirea nu
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1186 din 31 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383446_a_384775]
-
în voi atâtea ruguri, Atâtea lucruri care nu le-ați spus Și-ați rătăcit cu ele printre gânduri Purtând pe frunte spinii lui Isus. Voi ați lăsat prin nopți să-mpungă luna Cu pintenul de piatră și argint Și în hățiș să crească mătrăguna Cuvintelor care acum vă mint. Vă las un pumn de vorbe nestemate Cu care îngerul să-l cumpărați Sau aripi dacă vreți fiindcă se poate Spre ceru-albastru încă să zburați. Să nu uitați mușcând din colțul pâinii
DOUĂ ARIPI ÎNSPRE ZBORUL INFINIT de MANUELA CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382752_a_384081]
-
Alexandru înțelese tot ce se întâmpla. Părinții fetei îi cumpărau examenele! Tatăl, fost șofer în socialism, își făcuse o firmă de transport profitabilă. Lucrase drept colaborator al Securității Comuniste și acum era recompensat, avea facilități, relații să se descurce în hățișul corupției. Alinei, profesorii îi aduceau omagii indecent de elogioase. Alexandru gândi că el s-ar simți ofensat dacă cineva i-ar fi spus ceea ce ìi spuneau cadrele didactice tinerei, dar pentru a ìnțelege acest lucru trebuia să dispui de un
“MAGIA UNEI VECHI FOTOGRAFII” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1979 din 01 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385314_a_386643]
-
puțin timp)! Mai știm că nouă, truditorilor, ne oferă o anume doză de satisfacție! Că a fost greu, că „nebănuite sunt căile...” și ale unei publicații, că nu a fost întotdeauna soare și că, uneori, cu greu am străbătut prin hățișurile Timpului. Dar tot Timpul a fost cel care a demonstrat că această modestă revistă este utilă, că truda noastră nu a fost, nu este și nu va fi în zadar. Faptul că multe dintre articolele revistei apar în lucrări importante
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92996_a_94288]
-
se pierduse; fiul Profetului știa graiul lui Dumnezeu!!! Poate chiar Cuvântul... Nu e de mirare că un alt urmaș - Castelanul - are stări serafice; se arată doar celor pătrunși de har. Pădurarului, un idiot care încă îl mai vede, noaptea, prin hățișuri, și Intendentului, umblat, mai mult ca sigur, prin Ventali... (CRONICĂ INFAMĂ, fragmentă § Prin Romancier, i-ai atribuit Castelanului obsesii ce-ți aparțin. Când vrei să te retragi în tine, îți astupi ochii și urechile și îți prinzi nasul c-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de somn a înaltului sol moldovean. Deși la capătul puterilor, musca mai rămâne câteva clipe încordată, atentă, gata-gata să-și ia zborul. Omul însă doarme liniștit; stânca nasului se înalță drept, traversată oblic de șanțul unei cicatrici; la poalele ei, hățișul mustății e amarnic bântuit de vântul răsuflării; un șuier subțire, apoi tot mai gros însoțește ieșirea vijelioasă a aerului din nări; un alt val de aer, întâlnindu-l pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un singur curent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îi datorează primarul Franței? Mai bine-ar fi asta. Peste măsură de revoltat și gata să facă o faptă necugetată, Ionel este năpădit totalmente de obsesiile care-l bântuie de-o viață. Nici nu se mai poate controla. Sătul de hățișul uriaș de abstracțiuni în care s-au încurcat Fiii Omului, deloc dispus să mai accepte fie și o singură clipă responsabilitatea programării acestui monstru și nu în ultimul rând dornic să-și repare greșeala, Ionel se îndreaptă hotărât spre calculator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
faptul că oamenii descifraseră cumplita aritmetică a morții. Dar ce disprețuia încă și mai mult era neputința lor de a o învinge. Atunci de ce se mai chinuiseră? La ce bun? Tot gândindu-se astfel, Bogdan se pierdea, se pierdea în hățișul unor gânduri cu care își dădea seama că mai bine nu ar fi avut niciodată de a face... nu cumva nu era totul decât o desfășurare ciudată de calcule și algoritmi care formau însăși povestea universului și pe care oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
coasta muntelui. Dincolo de ea se vedea vârful golaș al muntelui. Defrișarea fusese făcută de ceva timp deoarece printre buturugile albite de trecerea timpului, apucaseră să crească tulpini tinere de brazi. Rugii de zmeur și muri încă nedați în pârg formaseră hățișuri de nepătruns. Soarele strălucea cu putere scăldând totul într-o lumină puternică. Era foarte cald, nu bătea nici un firișor de vânt. De pe fruntea lui Cristi prinseseră a curge broboane de sudoare. Pe acolo nu putea trece, tufele pline de țepi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Și ce ai vrea să fac cu ei, să-i duc la mine în cameră? N-am unde să-i las. Constituie totuși o probă, nu-i pot arunca. Traversară și se afundară în pădurea de dincolo de drumul forestier. După hățișul de copaci tineri crescuți în zona de lizieră, acum mergeau pe sub coroanele înalte ale fagilor și stejarilor bătrâni. Nu se vedea nici o cărare croită pe acolo, pădurea era neumblată, covorul de frunze veștede întinzându-se neatins sub picioare. Urcau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vă spun despre el este numai minciună. Oh, ascultă la mine, popor samarinean! Pămîntul făgăduinței e o minciună, Dumnezeul lor e minciună, minunile lor sînt mincinoase. Mint și ei precum Dumnezeul lor, căruia i se Închină. SÎnt prinși Într-un hățiș de minciuni, că nici ei nu mai știu că mint. Unde toată lumea minte, nimeni nu mai minte, unde totul e minciună, nimic nu mai e minciună. Împărăția cerului, Împărăția dreptății - o minciună. Fiece Însușire a Dumnezeului lor e cîte-o minciună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de Florența Își lăsaseră caii pe lângă o căsuță de țară izolată, pe drumul spre Pisa, sub soarele care urcase binișor pe cer. De acolo, se Îndreptaseră către albia râului, care curgea la vreo două leghe, nevăzut printre stufărișuri și printre hățișurile de baltă. Scurta coloană se târa de mai bine de două ceasuri pe terenul Îmbibat cu apă, Împiedicându-se În armurile grele și străduindu-se să Înainteze printre băltoace. Dante Alighieri, purtând Însemnele prioratului, mergea Înaintea grupului, la vreo douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bine, unde e? În fața lor, printr-o deschizătură din stufăriș, se zărea malul râului Arno. Mai Încolo, râul se făcea din nou nevăzut, cotind-o Într-un meandru ascuns de o ridicătură a terenului. - Ar trebui să fie acolo... după hățișul acela. Dante se uită În direcția indicată. Duna noroioasă parcă voia să Îi respingă la vale. Pe ultimii pași fu nevoit să se ajute cu mâinile, agățându-se de smocurile spinoase de deasupra; apoi, În sfârșit, fu În măsură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi vrut să Îl amenințe. Întinse mâinile spre el, arătându-i că era neînarmat, și i se adresă pe un ton potolit. - Nu te teme, messer Alighieri. Atacatorul dumitale a fugit. A luat-o pe acolo, Îi zise, arătând spre hățișul de străduțe din spatele Baptisteriului. Dar cum te simți? adăugă el apoi, cu ochii ațintiți asupra rănii. Dante Își atinse locul de la baza gâtului, de unde Îi venea durerea, retrăgându-și degetele pătate de sânge. Pipăindu-și tăietura, făcu un pas Îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai multe rânduri, Îi surprinsese schimbând câte o privire cu Înțeles, Însă gândurile lui erau prea captivate de ultimele Întâmplări din noaptea precedentă. Începuse să cerceteze o urmă care Îi fulgerase prin minte, dar imediat firul se rătăcea Într-un hățiș de ipoteze neconcludente. Adunarea se prelungea de câteva ceasuri bune, Împrăștiate asupra unei multitudini parcă nesfârșite de deliberări nesemnificative. Însă, de câteva momente, ceva Începuse să Îl deranjeze, ceva ce se insinua În toate acele discuții ca un sunet distonant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zi 3 decembrie) în palmele fără sațiu ale gândului sunt două bile prelungi palmele prind răspunsurile le rostogolesc odată cu ele într-un joc al hazardului fiecare primește bila neagră sau albă a treia bilă - cea vie - se pierde mereu în hățișul alegerilor strâmbăm nasurile ascuțite de fals în vânt tăcem strigând aruncând pietre în propriile ziduri de apărare apoi cuminți ridicăm ochii spre cer rostind Numele Domnului de câte ori mai cerșim biciul de argint când în clipa următoare îl frângem în pumnii
BILĂ NEAGRĂ BILĂ ALBĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1069 din 04 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363059_a_364388]
-
respira tot mai sacadat.Începu să sufle greu și să geamă,scăpând câte un ”ah!”și icnituri extaziate. După acest zbucium,trupul ei se destinse și se liniști,respirând normal.Gigi nu auzea,nu observa nimic.El se rătăcise în hățișurile problemei pădurilor.Și se tot holba,căutând un luminiș în fundul ecranului.Silvica zâmbea în vis,purtată pe valuri de fericire ce curgea prin Edenul unde fusese.Deodată,se trezi.Privi nedumerită la Gigi care se agita ca un apucat.Zâmbi
FRAGMENT 3 DIN NUVELA OMUL DIN VIS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362388_a_363717]
-
seama că travaliul celor care se ocupă cu așa ceva este cât se poate de meritoriu. Personal, îi consider pe traducători, un fel de purtători de făclii care arată drumul și conduce pașii pe cărările, destul de întortocheate și uneori întunecate, cu hățișuri potrivnice, ale balastului literar în care ne putem afunda, din pricina necunoașterii în profunzime a unei limbi străine. Ei sunt cei care selectează pentru noi și ne oferă spuma, crema, ceea ce este mai bun și mai folositor. Și mai ales, ne
GÂNDURI ŞI SENTIMENTE. CRONICĂ LA VOL. EUGEN DORCESCU TĂLMĂCIRI de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361127_a_362456]
-
pe care și le amintea ca fiind înalte, ar fi fost mai în siguranță. Se îndreptă, așadar, să ajungă cu ultimile erforturi spre viroagă, pitulându-se după fiecare tufă din cale. Când ajunse aproape de buza prăpastiei s-a ascuns în hățișul lăstărișului de deasupra virogii înguste. Dar nici nu făcu zece pași prin lăstăriș, că se prăbuși pe neașteptate în prăpastie. Ateriză într-un loc mâlos, plin de iarbă înaltă și mirositoare. Își bâjbâi rănile: se zgâriase rău de tot pe
PARTEA I-A de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364098_a_365427]
-
prin veac. / Prin spațiu și timp. / Nu m-au oprit nici vânturile, nici întunericul.” În poezia filozofică și reflexivă, autorul uzitează de categoriile fundamentale ale filozofiei, spațiul și timpul, declinându-și crezul artistic: „Am căutat calea spre adevăr / Ascunsă în hățișurile întinse / Am căutat marginile perfecțiunii umane / Iubirea și dragostea de bine și om!” (Năzuință). Interesant de remarcat este alăturarea celor doi termeni: iubire și dragoste, fiecare cu altă conotație, dar ducând la același scop: binele omului. Mihai Baicu nu spune
VOLUM ÎN CURS DE APARIŢIE de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1051 din 16 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363154_a_364483]