227 matches
-
pasărea!... Dacă îmi amintesc eu bine, continuă bunicul, paserii îi căzuse o pană în buzunarul băiatului, fără ca acesta să știe. Doar o singură pană. Plecară, așadar, cei trei prinți s-o caute: fiecare în altă direcție. Pe drum un lup hămesit se aruncă asupra calului lui Andrei și-l sfâșie fără ca prințul nostru să aibă vreme a striga vai! Vai! Singur și fără tovarăș - calul, lui Andrei i se făcu frică. Dar lupul, ori sătul ori milos l-a lăsat pe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
existența nefericită! Atîta noroc avem și noi în viața asta, să trăim de azi pe mîine, la mila crudei sorți! Vino, confrate, adăugă îndreptîndu-se țeapăn către celălalt mistreț, vino să ne pierdem în negura pădurii; ca mîine ne vom sfîrși, hămesiți, și nimănui nu-i va păsa de două suflete chinuite care au trăit pe-această lume... Stupoarea luă locul rîsului. Pînă să apuce Lupino să înțeleagă ce se petrecea, mistreții se făcuseră nevăzuți. La urma urmelor, pădurea era plină de
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de minune noi doi. Vocea lui Lupino era caldă, moale și prietenoasă. Labele îi erau împreunate liniștit dinainte, corpul relaxat, urechile plecate. Ochii inteligenți clipeau îngăduitor. Căprioara se dezmorțea încetul cu încetul din înțepenire. S-ar fi îndepărtat, dar puiul hămesit nu dădea semne că avea să se sature prea curînd. Erau acolo, la doi pași de dușmanul lor de moarte, și știa că pierduse definitiv controlul asupra soartei ei și a puiuțului. Dar lupul continua să stea nemișcat, privindu-i
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
noastră întâlnire de joi seara și luam cina la Bilboquet. Datorită evenimentelor spectaculoase survenite atât în casa dragostea, cât și în cea a muncii, de când comandasem somonul cu sos tartar, eu fusesem în centrul atenției. — știu! Mă simt foarte importantă! Hămesită, mi-am băgat în gură un snop întreg de cartofi prăjiți. Din nou, nu apucasem să mănânc la prânz, la fel cum mi se întâmplase aproape în fiecare zi în cele două săptămâni de când începusem să lucrez la Grant. Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de la Vivian: era scris în fontul ei caracteristic, de 16, ceea ce făcea ca fiecare e-mail al ei să pară un urlet. — Mami, pot să te sun eu mai târziu sau mâine? N-am apucat să mănânc de prânz și sunt hămesită... — N-ai mâncat de prânz? Claire, e aproape patru după-amiaza! Draga mea, știu că postul ăsta nou e foarte stresant, dar, te rog, nu uita să ai grijă de tine. — știu, mamă, așa o să fac. — Bea mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
amăgea singură, nutrise speranța ridicolă că, poate, eu aveam să fiu excepția, protejata de aur, elevul preferat. Mi-am strâns lucrurile, cu sufletul greu și mi-am abandonat dosarele risipite prin birou. Pentru o persoană care toată viața a căutat, hămesită, să se bucure de apreciere, faptul că șeful mi-a spus, în esență, că sunt de rahat, era o lovitură serioasă. Nimeni nu mai urlase la mine - cel puțin, nu cu atâta răutate și ură. Luna de miere se încheiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
orice mijloace. Nu-mi reproșez că n-am căutat pământul făgăduinței în ceea ce aveam, ci că l-am căutat într-un deșert. Tocmai de aceea mă pomenesc uneori vorbind cu guzganii: „Când va veni furtuna, vă voi lăsa trecutul meu, hămesiților. Sfârtecați-l. Devorați-l. Faceți ce vreți cu el. Vă aparține. E numai bun pentru voi”. Vorbind altfel aș rata și ultima șansă, de a desăvârși ceea ce am distrus incomplet. Uneori trebuie plătit ca să ne apărăm de propriul nostru dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de expresii izbitoare și de imagini vii. „Cu această ocazie, mai mult decât dificultatea de a menține ritmul, auzim marșul istoriei, ce mai rămâne acelei esențe a tragediei care este lipsită de vlagă? Rareori evităm să ne amestecăm cu femeile hămesite și frustrate din colbul drumului... Ele smulg Îngrozite pumni Întregi de pene de pe acvila imperială, fără alt merit decât acela de a Înfrunta, păstrându-și cumpătul, ciocul teribil și Însângerat pe care Îl Întoarce asupra lor...“ — A luat-o razna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
din dinți. Părea stînjenit și tulburat, ca și cum Îi făcea cumva responsabili pe cei prezenți de moartea tinerei suedeze. Zgomot de tocuri Înalte bocănind nesigur pe solul pietros Însoți Înaintarea tuturor În urma căruciorului. Capetele se plecară, privirile evitînd coșciugul și cripta hămesită care avea să-l cuprindă În scurt timp. Doar Gunnar Andersson Îl privi cum se afunda cu smucituri, coborît În pămînt pe cordoanele groparilor. Îi luceau lacrimile În umbra de barbă de pe obrajii gălbejiți. Cu picioarele sale lungi, Încălecă movila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
rămasă. Plecau pe urmă mai departe. Mahalaua creștea spre Filantropia, și-ntr-acolo apucau, pe sub gardurile negre, pe la grădinile oltenilor, pișîndu-le verzele putrezite, apoi se întorceau spre groapă, coborând pe drumul îngust. Se lăsau pe malul gârlei, unul după altul, hămesiți. Gunoierii descărcau sus, pe mal, camioanele, și din fundurile lor se rostogoleau resturi grase. Zăvozii se năpusteau scormonind. Aveau boturile ascuțite și ochii fierbinți de poftă. Nemâncați, ca stăpînii! Albi, roșcați, negri, cu spete mari, urcau malurile. Al lui Chirică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ocazia de a vorbi „ca fetele“ despre el. — Ai mai slăbit? zisei eu, privind-o atent, în căutarea unor semne care să explice schimbarea ei. Ai cam, nu-i așa? Ești la regim? Poate acela era motivul; era atât de hămesită că nu-i stătea gândul decât la o prăjitură cu frișcă, cu tone de calorii și gem de mure. Clătină din cap, zâmbind ușor, de parcă aș fi fost undeva departe. Nu. Adică da, am slăbit, dar nu țin regim. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
profesore! Nu mai trebuiau alte cuvinte. Îl recunoscusem: era popa Țandără. Vocea lui inconfundabilă de bas profund și felul lui neobișnuit de a rosti repezit cuvintele, aruncându-le de-a valma, într-un torent rapid, fără pauze între ele, încălecate, hămesite parcă. Îmi exersasem însă urechea să deslușesc ce spune în lungile noastre ore de la cenaclul seral de la „Geamandura“ din micul orășel de la poalele anticului Aegyssus. Aplecat peste blondiul Moș Crăciun, popa mi-a făcut semn să intru în dricul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
regulă jalnic. Nu (neapă rat) de vreo incapacitate este deci vorba, ci mai degrabă despre „modul de utilizare”. Din acest punct de vedere, am senzația că am devenit o țară de trupeți scoși pentru prima dată la bordelul vieții publice. Hămesiți, se reped cu toții pe prima idee care le iese în cale, dar de la a doua frază pornirea virilă li se fîsîie și ajung iremediabil la un cogito interruptus (expresia aparține Maestrului Umberto Eco). Frustrați de eșec, pretind apoi de la orice
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
omului contemporan sute de țări, dar nu-i poate lua patria. Epoca noastră vrea să ne obișnuiască să trăim fără speranță. Când mă așez la computer, mă înțeapă în nări nostalgia cernelii. Capitalismul sălbatic ne-a transformat din subnutriți în hămesiți. Se pare că nu economia va omogeniza planeta, ci ignoranța. Calculatorul nu elimină erorile, dar nu mai ai pe cine să dai vina. Mă tem că, înaintea economiei, vom globaliza Kitsch ul. Să fie, oare, Pământul o zonă a pedepsei
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
care dirijează totul, nu a apucat să apese pe buton, să-l arunce dintr-odată Între palete În massa amorfă care Înghite totul. Nu, mortul acela n-a ajuns pînă la malaxor. S-a apropiat doar, cum dau tîrcoale cîinii hămesiți bucătăriilor de cantină. El n-a făcut nici un gest eroic, poate doar imprudența de a privi, de a-și imagina acel lucru extraordinar, singurul spectacol adevărat din viața lui. Malaxorul era prea sus pentru el; nu l-a primit. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cort peste pomeți, Întru aflarea unei odihnitoare umbre, așa că acum, mai puțini, ne simțim poate și mai solidari Între noi, Înțelegând astfel ceva mai bine ce era În sufletul acelor oameni aflați la ultimul etaj al unui mall, În mijlocul fiarelor hămesite care-și cereau drepturile. Acest interminabil ocol are și unele virtuți. Asemenea celui trezit după o comă Îndelungată, care l-a privat de aflarea veștilor bune, dar și de șocul catastrofelor ori al morții celor apropiați, n-ați trăit orele
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
știu de ce! Dar eu...? Aerul rarefiat al dimineții era neobișnuit de rece și limpede însă eu acumulasem căldură, poate sufletească; mergeam descheiat la haină și nu-mi păsa. De la stație, din Mătăsari am trecut pe lângă o curte unde un câine hămesit, pândea tăcut să mă sperie; îl știam! Era prietenul meu! Clădirea căminului mă aștepta nemișcată ca un monstru diluvian cu mai multe capete, cu intrări-ieșiri și două aripi înfoiate. Edy nu avea de gând să se supere însă mă aștepta
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
se aflau cele trei mii de tăblițe de bronz pe care, din vremuri străvechi, fuseseră scrise textele adunărilor senatorilor și ale plebiscitelor - într-un cuvânt, însăși istoria urbei. De la o fereastră a palatului, Vitellius contempla incendiul. Continua să mănânce, mereu hămesit, golind farfuriile pe care i le aducea Listarius. Privea flăcările și asculta strigătele soldaților săi care, în cele din urmă, reușiseră să pătrundă în Capitolium. Soldații lui Vitellius îi ucideau cu lovituri de sabie pe asediați. Alunecând pe sângele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
seama că nu-l mai privea și, întorcînd capul, văzu câinele, la câțiva metri de ei, în marginea porumbiștii. - E din sat, spuse Iliescu ridicîndu-se în picioare și fluierîndu-l prietenește. Trebuie să fie satul pe-aproape. Era un câine slab, hămesit, cu părul arămiu decolorat de praf. Se apropie sfios de ei, neîndrăznind să se gudure. Rănitul întorsese capul și-l aștepta. Tremurul buzelor încetase brusc, și fața arăta acum streină, împietrită. - Dacă e bolșevic și nu l-a învățat nimenea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mâna legilor... Se-mbuibă în salarii și pensii uriașe vechii activiști comuniști și hoții cei noi, iar voi, frați ai mei, dacă n-ați murit, cerșiți la porțile legii”. În „Baronii”: „Lăcuste ivite pe trupul și la sânul țării, căpușe hămesite, mereu flămânde și agresive, fără obraz și fără principii morale... Prinși nu pot suporta pușcăria... Dacă altădată pădurile erau ticsite de hoți și tâlhari, aceștia stau acum în orașe și operează la umbra legilor”. Cu cât sarcasm îi stigmatizează pe
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
nu ne auzea nimeni! făcu Orbișor aproape pițigăiat, frecîndu-și cu plăcere coșul pieptului pe deasupra cămășii, parcă și-ar fi alungat o durere. Peste drum baba Ioana, cu o strachină de boabe în brațe, își hrănea orătăniile, ocărând pe cele mai hămesite, ocrotind pe cele fricoase, făcând dreptate cu glasul ei veșnic morocănos. ― Văzuși pălălaia, maică Ioană? strigă Vasile și către ea. Mi se pare c-o să avem nuntă... Ai, ce zici, maică Ioană? Baba întoarse numai o clipă fața spre dânsul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spune ce să facă, nu i se scrie, nu i se cere nimic; e lăsat în nesiguranță și el cere preciziuni”. Constantin Brâncoveanu, aflat între o puternică armată otomană, ce-și întocmise lagărul pe Dunăre, și o slabă armată rusă, „hămesită și zăpăcită”, era în dilemă. La 7 iulie, el îi comunica lui Gheorghe Castriotul, la Iași, că îi mai scrisese prin căpitanul Vasile „acum 20 de zile”, că de când a plecat el, solul, nu are nici o veste din partea sa, că
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și rafinamentul cadrului în care are loc această dezvirginare. Jeanne, cuibărită în fundul patului, nu mai simte decât o frică animalică. Se simte ca o fiară încolțită. Lăsându-și ghetele să cadă pe podea, Julien se metamorfozează într-o bestie păroasă, hămesită, gata să-și înșface și să-și sfâșie prada. Și totuși, narațiunea nu descrie o vânătoare cu gonaci, ci o noapte a nunții ai cărei eroi reprezintă spuma aristocrației provinciale. Ca un gentleman desăvârșit, Julien își abordează mireasa cu delicatețe
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
bresle. 6 septembrie 2009 Guvernul are o grijă: cum să paseze responsabilitatea pentru programele locale și pentru acoperirea nevoilor comunităților în ograda autorităților județene și municipale fără a-și diminua bugetul propriu insuficient, se pare, pentru liniștirea clientelei de partid, hămesită și sleită de atâtea alegeri. Acest proces "altruist" a fost poreclit, spre liniștea observatorilor europeni, descentralizare, și această etichetă, proprie limbajului de lemn polisat și dat cu lac al euroactiviștilor, ne tot este fluturată prin fața ochilor, de ceva vreme de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
place Dacă-n satul vostru vă mișcați Încet Și-ascultați chiaburii, colectiv nu-ți face. (Ă). Toți din Colectivă poartă haine noi Nu mai vezi opincă, țoală zdrențuită Ne gândim acasă - ni-s copii goi Casele ni-s goale, vita hămesită. (Ă). Am văzut de toate, am văzut minuni Am șezut la masă până către seară Când pe boltă stele răscolesc tăciuni Și alene luna prinde să răsară. (Ă). De-am lucrat moșia la chiaburi haini Ascultam de zvonuri, vorbe dușmănoase
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]