251 matches
-
un indice absolut de modernitate, un „precursor” comparabil, prin destin și profunzime exploratorie, cu Rimbaud și Eminescu. Seria de comentarii critice publicate, în primăvara anului 1930, în Facla despre inaugurarea, la București, a unei „Săptămîni a poeziei” conține un fragment hagiografic elocvent: „În această săptămînă a Poeziei, cine își va aduce aminte de Urmuz, poetul absurdului transcendental, reformator al poeziei românești, umbră care încă conduce poezia noastră modernă? Ne-a fost dat ca cele două epoci de renaștere: cea a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Teodorescu, criticul vede în autorul Paginilor bizare o variantă cultă și modernă a „nebunului satului”. O opinie la fel de interesantă este cea a lui Gelu Ionescu din Romanul lecturii, Ed. Cartea Românească, București, 1976 („Urmuz, amăgitorul”, pp. 63-73. Titlul parodiază titlul hagiografic al lui Geo Bogza din 1930, „Urmuz premergătorul”), conform căruia „Scrierile lui Urmuz tind, fiind scurte, puține și memorabile, către oralitate” (motiv pentru care autorul propune chiar un „spectacol Urmuz”, altminteri ele putînd fi luate ca „poeme”). Aflat mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de extrase critice despre Urmuz se încheie — simbolic — cu deja citatul pasaj al lui Edgar Papu din volumul Din clasicii noștri..., în care sugerează caracterul „protocronic” al avangardei autohtone... Prefața lui Constantin Crișan („Urmuz și palingenezia literaturii”) este un discurs hagiografic exaltat, un „omagiu” speculînd - la modul liric - pe marginea relației național - universal și a „genialității” lui Urmuz. Autorul își începe sub formă de „basm” textul despre eroul său: „A fost și rămîne — dar era cît pe ce să treacă neobservat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
liturghia slavă în sânul poporului bulgar. În această școală a fost alcătuit alfabetul chirilic, prin imitarea literelor grecești-cea mai veche inscripție slavă cu litere chirilice a fost descoperită în ruinele bisericii din Preslav, datată în 906. Inscripția descoperită confirmă tradiția hagiografică despre originea scrisului chirilic în Bulgaria, de unde liturghia slavă și scrierea slavonă s-au răspândit la sârbi, ruși și români. Cea mai veche inscripție slavă la noi s-a descoperit la Mircea-Vodă (jud. Constanța) și datează din 943 (6451), referitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rămășița unui popor, o ramură păstorească împinsă de la câmpie la munte, în urma colonizării slavilor. Izvoarele istorice bizantine ne arată că obârșia aromânilor (cei din sud) se află în romanitatea de la Dunărea de Jos. Astfel, Minunile Sf. Dimitrie din Thessalonic, legendă hagiografică, cuprinde descrierea apărării Salonicului în fața năvălirii slavilor din secolul al VII-lea. Legenda ne prezintă pe slavii alcătuiți din triburi nomade și trăind în colibe, cum se năpustesc cu ajutorul avarilor în câmpia Salonicului, în timp ce populația romanică este robită de năvălitori
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Keve și pierderea cetății Orșova, reședința sa, ocupată de unguri, dar se pare că el a rămas în continuare voievod, cu statut de vasal față de unguri. Anonymus arată în cronica sa că urmașul lui a fost Ahtum, despre care povestirea hagiografică "Legenda Sancti Gerardi" relatează că era un domn (voievod) puternic și bogat, iar țara sa se întindea de la Criș până în părțile Transilvaniei (Munții Apuseni), iar în sud, până la Vidin și Severin. El era federat (aliat), vasal al Bizanțului, iar la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în soluționarea marilor obiective politico-naționale românești, Leonid Boicu a căutat să pună în valoare, echilibrat și lipsit de parti-pris-uri, o multitudine de factori, pornind de la premisa iarăși verificată că fenomenologia istorică este, întotdeauna, extrem de complexă și că simplificările partizanale sau hagiografice blochează, îndeobște, accesul la adevăr. Dar, repudiind asemenea atitudini, istoricul nu înțelege să se plaseze pe opusul lor extrem, „nerezonabil și frizînd impietatea”, atribuind, de pildă, împrejurărilor internaționale și câtorva mari puteri europene rolul determinant în „triumful cauzelor naționale”. Influența
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de după moartea lui Ștefan cel Mare. Această cronică va fi continuată de doi călugări, Eftimie și Azarie, care îl vor sluji pe domnitorul Alexandru Lăpușneanul, respectiv Petru Șchiopul, primul fiind numit țar în cronica lui Eftimie. Studiul izvoarelor amestecate cronici hagiografice și hărți ale prinților, spre exemplu ajută la perceperea intenționalității politice și ideologice a dinastiilor și a cancelariilor acestora și la luarea unor măsuri într-o conjunctură geopolitică ce impune realitatea unei puteri mult mai modeste. Cazul lui Petru Rareș
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
natural cu cât a impregnat și marea majoritate a surselor noastre. În realitate, ne-au parvenit prea puține documente oficiale: cu mare greutate textele unor edicte și rescripte, precum și unele procese-verbale ale interogatoriilor au fost deja marcate uneori de împodobirea hagiografică. Istoricii păgâni fac aluzii rare referitor la problema persecuțiilor, iar cei contemporani, în cele mai multe cazuri, dispun doar de sursele creștine care au prezentat evenimentele, în opinia unora, nu tocmai obiectiv. Dincolo de toate aceste considerații, nu trebuie uitat că scopul literaturii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe mărturie, pentru încurajarea cititorilor. Literatura creștină a acestei perioade se situează în perspectiva luptei escatologice, unde persecuția devine semnul și criteriul celor aleși: prezintă martirul ca fiind un om drept, asuprit de cei nelegiuiți, destinați pedepsei finale. Dezvoltarea literaturii hagiografice, imediat după perioada persecuțiilor, va contribui la dispariția celei mai mari părți a prezentărilor ori a proceselor-verbale ale martirilor în favoarea unor texte stereotip, în care martirii impasibili reușesc să-i înfrunte pe guvernatorii plini de furie. Necesitatea unei atenții sporite
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de cele câteva rânduri despre opoziția dintre Bergson și Kant, textul care urmează e atât de vag Încât el se aplică, desigur, foarte bine lui Bergson, Însă În aceeași măsură se aplică unui mare număr de autori, pe care formulele hagiografice convenționale i-ar descrie cu o egală pertinență: Figură foarte elevată, foarte pură, superioară a gânditorului și poate unul dintre ultimii oameni care vor fi gândit exclusiv, profund și superior, Într-o epocă În care lumea gândește și meditează din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
asimila folclorul după modelul cunoscut în poezia lui Arghezi, Barbu, Blaga 3. Poeții redescoperă forme de mimare a realității, forme de artă gnomică cu caracter aforistic și fantasticul extins până la grotesc; fondul păgân străvechi împletit cu elemente creștine, icoane, teme hagiografice, o paletă cromatic identificabilă în tehnica picturală a mănăstirilor, precum și motive folclorice cunoscute în arta lui Brâncuși, ce se impun ca simbol al fertilității pământului, al genezei, al morții și al dragostei ("Cumințenia pământului", "Caloianul", "Legenda arborilor înlănțuiți", "Stâlpii morții
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e combinația de cunoaștere și de absență a iluziei perfecțiunii, care apare și în cronica de familie. În acest din urmă text, traducătoarea, Angela Cismaș, a putut observa deschiderea genealogică, marcată prin detașarea de spiritul polemic și deopotrivă de tonul hagiografic, cât și prin atitudinea de participare la ansamblul dramei omenirii, urmărite de-a lungul veacurilor și mileniilor În cel mai autobiografic volum al trilogiei, Ce? Eternitatea, Geo Vasile vedea mai apoi aceeași dublă poziționare față de tatăl memorialistei, iubit dar zugrăvit
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
religioasă, convertindu-și de fiecare dată spațiul poematic într-un spațiu al întâlnirii cu alteritatea radicală, cea divină. Astfel se explică apariția, în texte, a unor elemente de gnoze animiste și în special revenirea obsesivă a unei scenografii epifanice sau hagiografice: poeme precum Oul, Copilul Soarelui, Mama Copilului, Ochiul conțin litanii întunecate, dar sfâșietoare, în care decorul, recuzita și scenariul rugăciunii configurează un spațiu textual menit parcă exclusiv conceptualizării sacrului. Dumnezeu cel viu este, practic, personajul-cheie al discursului: aproximat ori invocat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Madonna Lactans (artă florentină, sec. XV) Fecioara Maria și fecioarele-martir, ca paradigme ale feminității, erau personaje populare în cultura medievală vestică târzie. Reprezentările lor apăreau pe vitralii, picturi și sculpturi pentru oamenii de rând și pe manuscrise înluminate ori colecții hagiografice pentru aristocrație. Cultul Fecioarei Maria nu era menit doar să ofere oamenilor de ambele sexe și de toate vârstele un model de frumusețe, castitate și sanctitate, ci și să stabilească "o reprezentare plină de forță a idealului feminin", acela al
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
pare să nu fi avut nici o opțiune, fiind fecioara aleasă de Dumnezeu pentru suferință și glorie deopotrivă. Și tot spre deosebire de fecioarele-martir, ea a fost, în mod paradoxal, fecioară și mamă, putând astfel să își păstreze puritatea, deși a procreat. Reprezentarea hagiografică, icoanele și picturile pe sticlă o înfățișează fie ca adolescentă, fie ca tânără femeie. Ea este fecioara adolescentă din "Buna Vestire"; adolescenta însărcinată din ,,Scena nașterii"; este femeia tânără cu pruncul Iisus sau cu băiatul Iisus în "Madonna cu copilul
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
70 d.C.), cât mai ales pentru locul central pe care l-a ocupat în credința și pietatea iudaică, în special în epoca postexilică când a devenit și nucleul ebraismului ca națiune: aici se transmiteau tradițiile poporului, se celebra trecutul reconstruit hagiografic, se aștepta împărăția mesianică viitoare și se exercita unica formă încă posibilă de autoguvernare pe plan local. Tot în epoca postexilică templul ținea loc de bancă, casă de economii și de amanet. a) Pentru a povesti construirea sa îi sunt
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
1990 ai „modelului Păltiniș”, vede în școala lui Noica un echivalent contemporan (dar superior, pentru că evita greșelile trecutului, din vremuri imemoriale până la Kant și Heidegger) al grupurilor formative din Antichitate, cum ar fi școlile lui Platon, Aristotel sau Plotin; prezentarea hagiografică făcută de Bădiliță „școlii de la Păltiniș” amplifică transfigurarea operată de Liiceanu a experienței de la Păltiniș într-un scenariu atemporal ce nu poate fi maculat de politică sau de interpretări politice. Vezi Cristian Bădiliță, „Gânduri despre școala de la Păltiniș”, Aldine, supliment
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
-și astfel optimismul în legătură cu recuperarea inocenței într-o lume minată de neîncredere și delăsare. „Stilistic, analizând prima povestire o putem cataloga drept comică și aparținând unui registru minor, ultima istorisire este tragică și sublimă, cu tot arsenalul specific unei narațiuni hagiografice. Aceste două povestiri sunt <<stâlpii gotici>> ai marii construcții boccaccești și reprezintă puncte de referință pentru tot ceea ce se desfășoară între ei. Cele două lumi sunt fluide și nu rigid delimitate.”563 Așa cum Ciappelletto în prima povestire este chintesența răului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
bizar”.859 Personajele pozitive nu au individualitate pentru că reprezintă idei, prototipuri, sunt simboluri ale purității, răbdării, credinței și bunătății. Discursul elogiator al naratorilor în loc să le dea viață, mai mult le distruge, transformându le în alegorii, unele povestiri dobândind un ton hagiografic. Constanța, Grizilda, Prudenția, Virginia întruchipează prototipul femeii virtuoase, al unei veritabile sfinte, însă din peisajul Povestirilor din Canterbury nu lipsesc nici portretizările unor sfinte autentice, canonizate, nu doar simbolice, care au avut curajul și demnitatea de a și jertfi viața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
societate străină de sentimentul iubirii, al virtuții. Chaucer pleacă în creionarea eroinei sale de la celebrele culegeri medievale cu vieți de sfinți, cunoscute și sub denumirea Legenda Aurea, dar prin dialog o face mai credibilă decât personajele feminine din creațiile populare hagiografice din Evul Mediu. 860 Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury, p. 450. 861 Ibidem, p. 451. 862 Ibidem. 863 Ibidem, p. 452. 864 Ibidem. 865 Ibidem. 866 Ibidem. 231 Constanța fusese o misionară, care acceptase însă și deliciile căsniciei, chiar dacă au
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Nu se poate spune, în nici un caz, că toți scriitorii români, fără excepție, s-au transformat în scriitori oficiali, pur propagandistici, având ca personaj central, precum în așa-zisul roman al lui Petru Vintilă, Tinerețea unui erou, biografia apocrifă și hagiografică a șefului statului. întreaga literatură a lui A.E. Baconsky, de pildă, ca și o bună parte din literatura lui Marin Preda, pentru a începe cu doi iluștri dispăruți, dezminte o astfel de presupunere. Cel mai iubit dintre pământeni, ultimul
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
la concluzia că "acel pământ nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimenea de pe el, că e bucată din patria noastră străveche, este zestrea împărțitului și nenorocitului popor românesc"433. Pe aceeași linie, a logicii exemplului, se înscrie transfigurarea hagiografică a destinului unor personalități istoric atestate 434. Nume precum Matei Basarab, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare sau Al.I.Cuza sunt invocate frecvent de Eminescu în cadrul articolelor, fiind oferite drept modele contemporanilor: Până la sfârșitul sutei XV-a românii sunt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la mișcarea franciscană, spunea printre altele: „Spiritul franciscan continuă să fie considerat de agnostici și atei, dar și de creștini, ca cea mai genuină expresie a învățăturii lui Cristos aprobată vreodată de Vatican”. În afara Scrierilor Sfântului Francisc și a operelor hagiografice redactate în ambientul franciscan, care au fost deja publicate în limba română aproape în mod integral, există numeroase alte izvoare ce ne oferă o cantitate însemnată de informații suplimentare despre viața Sfântului Francisc și despre începuturile mișcării inițiate de el
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
știm însă cu certitudine, din izvoarele ce provin din ambientul franciscan, că Francisc, în schimb, le-a ținut foarte bine ascunse și că știrea a fost făcută publică abia după moartea sa. E de-a dreptul imaginar - sau, mai degrabă hagiografic - ceea ce scrie tot Roger despre Francisc și anume că s-a dedicat studiului literelor și disciplinelor teologice din fragedă copilărie, iar în zilele de duminică și de sărbătoare predica în parohii. Sfântul și primii frați, fără o pregătire teologică, predicau
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]