KorAP: Find »[drukola/base=hedonist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...37 >

925 matches

Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419

se abțină s-o facă în privința unui subiect care solicită concursul și ajutorul altor instanțe decât rațiunea pură. Edificat prin lectura Dialogului asupra liberului arbitru, evit să mai comentez eroarea de a citi Despre plăcere î1431) ca pe un manifest hedonist și epicurian ortodox! Valla nu profesează aici o credință creștină indefectibilă pentru a apăra în altă parte o poziție epicuriană radicală și susținută în mod emblematic, de fapt, nu de el ci de o a treia persoană participantă la ...dialog

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
modului dialogic desigur, dar și un individ existent în carne și oase, reținut de starea civilă a epocii...) înseamnă a mutila opera și simultan, pe autorul ei. Despre plăcere susține în mod clar un hedonism creștin, sau chiar un creștinism hedonist care nu opune practica religiei creștine filosofiei epicuriene, ci dimpotrivă, întrucât el gândește plăcerea ca pe o cale de acces la ceea ce este esențial: o practică realmente, autentic creștină... 8. Caracterul cinstit al voluptății, și retur. La fel ca Dante

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
al lui Philebos; trimiteri la criticile și obiecțiile lui Aristotel în Etica nicomahică: examinarea pozițiilor stoice, cirenaice, sceptice analiza tezelor lui Democrit, Eudoxin, Aristip, Epicur; ale frumoasei lucrări doxografice, utilă, între noi fie vorba, pentru că pune generos la dispoziție ideile hedoniste. Marsilio Ficino nu condamnă plăcerea în sine, ci numai în privința folosirii ei: moderată, se poate susține. Plăcerile sunt ierarhizate: cu cât sunt mai utile meditației și unirii cu Dumnezeu, cu atât sunt ele mai interesante. De aici și elogiul auzului

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
în tot cursul existenței sale. Desigur, în privința cosmogoniei sau a numelui care trebuie atribuit puterii constitutive a lumii, Biserica putea să considere că n-are nimic de reproșat apropierii de filosoful Grădinii. în schimb, pe terenul eticii, din perspectiva moralei hedoniste a lui Epicur atât de apropiată de asceza filosofului florentin retras departe de lume, nu se știe ce epicurian ar fi putut fi! XXI ERASMUS „și plăcerea cinstită” 1. Nebunia cuminte a lui Erasmus. Erasmus din Rotterdam î1467-1536) își recunoaște

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
a o spune în acești termeni, fără a milita pentru conciliere sinceră și deschisă a celor două lumi, dar realizând totuși o îmbinare de cea mai bună factură între filosofia Grădinii și idealul Evangheliilor. El descrie un creștinism vesel, voios, hedonist, care celebrează viața, prietenia, conversația, dar și mesele bune, fructele pământului. în aceste pagini elegante, subtile, plăcerile trupești și plăcerile spirituale nu apar niciodată separate, ci se condiționează întotdeauna unele pe altele - ca și cum separarea sufletului și a trupului ar ține

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
drăgălășenia sunt mai elocvente dacă-s însoțite de un buchet de flori de iasomie, de trandafiri roșii, de lalele și de fuchsia, în vreme ce calomniei, sarcasmului, lacrimilor, răutății le sunt asociate Viburnum tinus, floarea amorului din China, Helenium autumnale, hameiul. Buchete hedoniste, buchete detestabile... în Grădina lui Eusebiu - numele acestuia înseamnă „cel evlavios” -, plantele și florile au alături niște mici tăblițe explicative pe care se pot citi și unele maxime dar, mai ales, sunt explicitate virtuțile lor respective. Livada funcționează ca o

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
de către comunitate a bolnavilor care trebuie să stea o vreme în carantină. Bolnavul contagios - încă o metaforă... - nu este exclus nici inclus, are însă dreptul la un tratament pentru a redeveni sănătos și a regăsi drumul Grădinii. 9 O convivialitate hedonistă. în acest loc minunat a trăi ține de superlativele capodoperei. Comesenii sunt adunați laolaltă într-un salon ideal care favorizează conversația, schimburile și convivialitatea. Erasmus recurge la niște personaje conceptuale și dă nume Figurilor asociate unor calități esențiale. Nu aflăm

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
libertatea absolută și mai apoi identificarea binelui suveran și a voluptății, nu epicuriene și negative - absența tulburării -, ci a celei în mișcare, active, dinamice. Focul de artificii din ultimele capitole ale cărții a III-a ține tocmai de această sensibilitate hedonistă: încrederea în trup, în carne, în simțuri, în plăcere aspirația spre viața fericită, veselă, spre o cunoaștere plină de voioșie, o cultură a trupului fără falsă pudoare, tot atâtea idei preluate din corpusul omului din Cirene, și el un aprig

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
anumită putere. Nu puteri depline, se înțelege - nu dispune de mijloace de a anula numai prin voință o criză de litiază... dar suficiente pentru a obține niște rezultate tangibile și pentru a amplifica sentimentul seninătății. Idee utilă într-o perspectivă hedonistă... De la Epictet, preia distincția dintre ceea ce are putere și ceea ce n-are. N-are nici un rost să ne agităm, să ne supărăm, să ne înfuriem pe ceea ce scapă voinței noastre: într-un asemenea caz e mai bine să învățăm a

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
asemenea caz e mai bine să învățăm a suferi, a suporta și a ne abține. Această separare a domeniului acțiunii posibile și a părții incompresibile pe care trebuie s-o acceptăm deschide și ea căi considerabile în vederea edificării unei morale hedoniste. O criză de litiază renală poate fi stăpânită fără probleme cu categoriile formulate de filosofii din perioada imperială. Cu niște limite, desigur, pentru că Montaigne nu ia apărarea celor care legitimează durerea pretinzând că ea ne permite să ne măsurăm și

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
adevărul ca pe un moment într-o mișcare, atrăgând atenția asupra fluxului care durează vreme îndelungată și nu în apogeul orbitor al clipei, Montaigne inventează, în felul lui, dialectica modernă. în același timp, el numește un anume moment pentru folosința hedonistă a timpului, un îndemn la trăirea clipei și la umplerea ei cu densitate. S-a afirmat, în mod eronat, că timpul nu există la Montaigne: dimpotrivă, există, dar definiția pe care o dă el ființei acestuia este trecerea, mișcarea, punerea

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
precum și Timpul prezent. Ei o fac cu ajutorul cărților? Montaigne argumentează cu viața sa. Ei gîndesc dar nu trăiesc? Montaigne gândește și trăiește. Idealiști contra nominaliști, confruntarea este mereu de actualitate. 24. Un hapax existențial. în această ordine de idei, convertirea hedonistă a lui Montaigne se revelează în lumina unui eveniment autobiografic. El părăsește lumea mondenă pentru a se întoarce la lumea din turnul său - cărțile lui de citit, cartea lui de scris, strămoșii săi adevărați: contemporanii săi romanii - pentru că a experimentat

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
tensiune indispensabil pentru organizarea căutării de sine. Aceeași remarcă: atunci când consacră un întreg capitol diversiunii - concept major, întrucât, în perspectiva condiției de ființă muritoare a fiecăruia, el explică, legitimează și justifică la Montaigne, dar și în absolut, poziția și postura hedoniste -, cum să nu ne gândim la elaborarea psihanalitică a conceptului de sublimare? Diversiunea - Pascal își amintește de ea scriind divertisment... - este utilă, scrie Montaigne, pentru evitarea bolilor sufletului. Ne roade în mod dureros o afecțiune? Să ne străduim s-o

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Jubilare la canibali. Ura față de durere merge mână în mână cu aspirația către plăcere cu îndemnul de a face tot ce trebuie pentru a o crea, a o suscita, a o solicita. Aici regăsim cele două componente specifice oricărei gândiri hedoniste: refuzul durerii și a tot ce e negativitate, opțiunea pentru plăcere, pentru ceea ce e pozitiv. Nu vindecăm, răul cu rău, numai binele acționează ca un remediu eficace. Remediul nu trebuie să fie mai greu de suportat decât boala: să preferăm

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
bea, se veselește. într-un cuvânt: boala morții se tratează cu un singur remediu: cu viața. Și pentru a muri cu demnitate nimic nu-i mai potrivit ca un trai plenar în așteptarea momentului trecerii 35. Drumețind cu Epicur. Practica hedonistă presupune și o teorie. Unul din momentele majore ale acesteia constă în aritmetica plăcerilor deja prezentă la Epicur. Filosoful Grădinii îndemna la plăcere, desigur, dar nu la orice fel de plăcere și nicidecum dacă ea ar trebui plătită cu cine știe ce

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
echilibrul tău atunci când suferi de piatră la rinichi. Așadar, îți impui un regim alimentar: iată o neplăcere recomandabilă pentru că ea te scutește de una mai mare, iar cel care și-a calculat plăcerile și și-a jucat bine numărul său hedonist se bucură de un beneficiu jubilatoriu. Evitarea dureri e o plăcere majoră. Hedonismul este uneori privit de sus, ca o filosofie care ar căuta plăcerea cu orice preț - chiar și cu acela al unor neplăceri pentru sine sau pentru alții

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
discreția. Sau chiar secretul. într-una din formulele sale, în care excelează, el adaugă că o căsătorie reușită presupune „o femeie oarbă și un bărbat surd”. Asta apropo de maimuțe... dar și o aplicație pe teren a ceea ce presupune teoria hedonistă: să nu contribui la generarea negativității dându-i ocazia să apară. Sau și mai radical, să împiedici tot ceea ce generează negreșit pasiuni triste, dureri, suferințe. Lasă să se întâmple, lasă să se spună, dar să nu fii naiv și să

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
fustrare. Disocierea iubirii de sexualitate pare a fi o idee mai veche - romană de fapt. A se citi sau reciti Ovidiu și Arta de a iubi; evident, și Lucrețiu. De fapt, este o idee de avangardă. 44. Glorioasa capodoperă. Intersubiectivitatea hedonistă a lui Montaigne vizează urmărirea unei plăceri care nu alienează. în prietenia trăită, și nu reconstituită în virtutea idealului amintirii prietenului dispărut; în relațiile cu femeile, datorită jubilărilor corporale facile și punctuale, dar fără consecințe nefaste pentru autonomie, într-o poveste

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Semnul că ai reușit? Dorința de a retrăi ceea ce ai ales socotind că merită, dacă ar fi s-o iei de la capăt. Această mare și glorioasă capodoperă a unei vieți trăite în acest scop se elaborează. Aceasta e sarcina filosofiei hedoniste: să se edifice neîncetat ca o putere care s-ar vrea reprodusă așa cum e, așa cum a fost, astfel încât să nu ai niciodată a te bucura nici mai puțin, nici mai bine. 45. Moartea înțeleptului. Foarte de timpuriu, Montaigne se convinge

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
de forță uitate, Francois La Mothe Le Yayer, moștenitor pe de o parte al „Librăriei”, autor al Micilor tratate scrise în spiritul Maestrului compuse aproape exact pe principiul capitolelor Eseurilor: voluptuosul Charles de Saint-Evremond, autor al unor bijuterii de filosofie hedonistă, din care Despre plăceri și Despre morala lui Epicur, cu o închinare către Ninon de Lenelos; dar și Pierre Gassendi, un filosof major pe nedrept uitat, fără de care nu-l poți înțelege pe Descartes, autor al unei reabilitări în regulă

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
III-a Cap. IV) în care Montaigne exaltă efortul asupra reprezentărilor și arta savantă de a deturna privirile de la spectacolul suferinței, al nenorocirii, al mizeriei, al chinului și tristeții condiției umane ducând ineluctabil la moarte. Evident, Pascal deploră această strategie hedonistă a evitării durerii pentru a-i prefera o soluție pe care o consideră a fi mai curajoasă î!): postulatul asupra modalității pariului asupra unui Dumnezeu care, cordial, absolut, ficțiune dormitivă, te scutește să vezi realitatea în față. Aceeași soluție: unul

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
uzajul curent, ai vedea că diferența nu e mare” îIII. V) Etc. Ciupind astfel, un creștin găsește tot ce-i trebuie, dar un epicurian tot așa: normal, el este și una și alta... Un ascet, de asemenea, dar și un hedonist - pentru că ține și de primul și de al doilea. Un sceptic sau chiar un dogmatic care afirmă și susține teze precise, dincolo de orice îndoială: acest pyrrhonian selectează, desigur, dar pentru a găsi niște secvențe limpezi, în care ce e adevărat

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
tribună editorială și perenitate în timp... Nietzsche ar fi putut accede la Spiritul Liber prin intermediul celor doi apostoli ai protestantismului! Ambianța sinistră a Evului Mediu este adesea iluminată brusc de unele flashuri luminoase care-și au originea și în afara filosofiei hedoniste. Aceasta mai ales cu goliarzii, cântăreți în taverne, poeți și baladini, îndrăgostiți epicurieni, autori satirici cărora nu le erau pe plac nici ecleziaștii importanți nici mai marii puterii politice, și nici nu erau încântați de felul de a fi al

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
a miza pe potențialitățile unui viitor posibil extraordinar generează prea multe dezamăgiri. Disperarea vine atunci când ai sperat, decepția survine pentru că ai așteptat ceva. Lecția de înțelepciune ar fi: nu spera, nu aștepta nimic, mulțumește-te cu ceea ce este... Orice filosofie hedonistă ne îndeamnă la o concentrare doar asupra modalității prezente a timpului: ea ne învață să nu lăsăm nostalgiei sau nălucirilor plasate în viitor nicio putere asupra noastră. Altă lecție capabilă să genereze bucurie: a căuta și a ști să găsești

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
că, într-o zi, sigur vom păți și noi ce-au pățit ceilalți. Dar, în așteptarea catastrofei, dacă tot întârzie, să știm să ne bucurăm de pace, de calmul dinaintea furtunii. Hipparh ne furnizează așadar un veritabil vademecum al gândirii hedoniste: să iubim ce ni se întâmplă; să nu ne pierdem în trecut sau în viitor; să ne bucurăm de clipa de față; să transformăm negativul în ocazie a pozitivității; să evităm viziunea egocentrică asupra lumii și a lucrurilor; să ne

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]