631 matches
-
recomandări și consilieri în mediul redactorilor, al editorilor, ca și prin comentarii critice, eseuri etc. Un atașament constant dovedește față de poezia lui Nichita Stănescu, din care traduce în 1969, vorbind despre importanța deosebită a volumului 11 elegii, a acestui „sistem hegelian al poeziei”, „expresia cea mai clară și mai concentrată a generației”. De asemenea, manifestă interes față de Emil Cioran (cu care a fost în corespondență), Paul Goma (despre care a publicat câteva eseuri în anii ’70), Norman Manea (despre care a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289558_a_290887]
-
critică socială ei par să însemne că autorul ar trebui să fie conștient de anumite aspecte sociale precise, de exemplu, de situația proletariatului, sau chiar că ar trebui să împărtășească o anumită atitudine și ideologic a criticului. 134 În critica hegeliană și în cea a lui Taine se pune pur și simplu semnul egalității între valoare istorică sau socială și valoare artistică. Artistul transmite adevărul și, prin urmare, de asemenea adevărul istoric și social. Operele literare "ne procură documente pentru că sunt
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
urmă, care constituie oarecum scheletul organizării ei. De exemplu, grecii luați în comparație cu popoarele moderne sau Shakespeare. *27 149 El a înțeles, de asemenea, că diviziunea modernă a muncii duce la o contradicție categorică între cei trei factori (în terminologia lui hegeliană, cele trei "momente") ai procesului social - "forțele de producție", "relațiile sociale" și "conștiința". El considera, într-un mod aproape utopic, că în viitoarea societate fără clase aceste diviziuni ale muncii vor dispărea din nou, că artistul se va integra din
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
a fost folosită în lucrări foarte variate, de la operele unor dialecticieni foarte serioși, cum ar fi Korff (care a schițat istoria literaturii germane între 1750 și 1830 prezentând-o ca pe o mișcare dialectică de la rațional la irațional până la sinteza hegeliană), până la producțiile fantastice, confuze, pseudomistice, verbaliste ale unor Cysarz, Deutschbein, Stefansky și Meissner. *29 Această metodă se bazează în mare parte pe analogie : pe analogia negativă, în măsura în care tinde să sublinieze elementele diferite existente în cadrai unei epoci, ignorând elementele asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
rezumă Passmore, avem două tradiții în gândirea occidentală: • Corespunzător primei tradiții, de inspirație cartesiană, materia este inertă, pasivă, astfel încât omul este un despot absolut care o modelează fără a întâmpina vreo rezistență. • Corespunzător celei de a doua tradiții, de inspirație hegeliană, materia există doar in potentia, iar omul o actualizează prin artă, știință, filosofie, tehnologie, umanizând-o, adică transformând-o într-un loc în care se simte acasă, asemenea unei oglinzi în care își vede chipul. Omul completează universul, nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
favoriza o perspectivă integrativă asupra a trei componente care sunt separate în paradigma tradițională, și anume, Dumnezeu, natura și omul. Filosofia imanentistă a lui Spinoza a fost cel mai des invocată în acest sens. Aș adăuga și misticismul de factură hegeliană al lui McTaggart. 4. A patra sursă o reprezintă ecologia ca știință, așa cum s-a dezvoltat aceasta ca știință a complexității. • A cincea sursă este reprezentată de artiștii și operele de artă în care locul natural este înfățișat cu sens
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
tocmai această situare într-un flux dinamic al realizării de sine. Cred că această terminologie specifică ecologiei profunde poate fi reformulată cu ușurință în termenii filosofiei imanentiste a lui Spinoza, eventual cu importarea anumitor elemente specifice unei dialectici de tip hegelian. Conceptele cu care lucrează reprezentanții ecologiei profunde, deși au o încărcătură speculativă profundă, pot fi ușor clarificate în termenii unei teorii care nu conține nimic mistic. În condițiile în care acceptăm că relația de interconectivitate este constitutivă lumii ca întreg
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
identificarea cu universul iubirea față de sine devine iubire față de univers, simțământ care își găsește expresia în grija față de acest univers unic în care locuiește omul. Ecologia profundă echivalează cu o reîntoarcere la teorii mistice ale totalității. În termenii lui McTaggart, hegelian și adept al lui Plotin deopotrivă, vom susține că unitatea universului ca totalitate nu ne poate fi dată în mod pur cognitiv. Prin regularități empirice și prin legi teoretice din ce în ce mai generale unificăm din ce în ce mai mult fenomenele naturii, însă cuprinderea lor ca
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
două sunt tezele care, de atunci, n-au încetat să se confrunte: cea a lui Gustaw Herling-Gruzinski, pentru care compromisurile cu stanilismul au fost o consecință a fricii și a oportunismului; și cea a lui Czeslaw Milosz care, incriminând „mușcătura hegeliană” consider că, atunci când faci din istorie o formă laicizată a Providenței, cazi inevitabil în capcana întinsă de învingătorii zilei - aceea de a face ca victoria lor să treacă drept o încoronare de către zeița Istoriei. într-adevăr, „omului nu-i este
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Aici face cunoștință cu principalii gânditori socialiști și comuniști - Leroux, Proudhon, Heine, Bakunin - și fondează revista Vorwärts. în august 1844, are loc întâlnirea lui decisivă cu Friedrich Engels; născut în 1820 în Renania, fiu al unui patron din industria textilă, hegelian și el, Engels locuiește în capitala industrială a epocii, la Manchester, ceea ce-l face pe acest democrat să devină socialist și să publice, în 1844, un teribil rechizitoriu, Situația clasei muncitoare din Anglia. După discuții îndelungate, Marx și Engels, de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
reține o viziune dialectică și evoluționistă a cursului istoriei care, printre contradicții depășite neîncetat și renăscând mereu, evoluează în mod necesar către un moment în care omenirea va sfârși prin a se reconcilia cu ea însăși. Această readaptare a dialecticii hegeliene se operează cu prețul unei „răsturnări” decisive pe care Marx o enunță în 1843 în Critica filosofiei dreptului la Hegel. într-adevăr, nu în cerul eterat al „Ideilor”, ci în trama concretă a raporturilor de producție și a antagonismelor de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
să demonstreze mecanismele modului de producție capitalist și să fondeze cu aceeași ocazie principiile și modalitățile distrugerii lui. Din această scurtă recapitulare a surselor gândirii marxiene ies în evidență mai multe teze fundamentale. Simultan cu „repunerea pe picioare” a dialecticii hegeliene, Marx enunță un nou principiu de interpretare a lumii sociale numită de el „materialism istoric”: „Nu conștiința omului îi determină ființa, ci dimpotrivă, ființa lui socială este cea care-i determină conștiința”; or, această ființă socială este plasată sub stricta
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de o parte, Marx refuză să disocieze teoria de practică. Cea de-a XI-a dintre Tezele asupra lui Fenerbach e clară în această privință: „Până azi, filosofii n-au făcut decât să interpreteze lumea, acum ea trebuie transformată. Idealului hegelian al unei științe absolute, Marx îi opune necesitatea unei științe practice, a unui „praxis” în care elaborarea teoretică și practica revoluționară se fecundează reciproc. Autorul Capitalului este și acela al Manifestului. Omul care înțelege să elucideze enigmele economiei capitaliste este
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comunist francez Louis Althusser. într-adevăr, nu există nicio „separație epistemologică” între operele din tinerețe marcate de umanism burghez și operele de maturitate plasate sub semnul științei* proletare ci dimpotrivă, o profundă continuitate teoretică, detectabilă încă de la început în tema hegeliană a omului alienat, înstrăinat de propriile-i realizări, a naturii făcute țăndări pe care comunismul ar avea ca misiune s-o resudeze, și care ar arăta cu degetul către fantasma unei societăți perfecte, transparentă pentru ea însăși. Or, după Kolakowski
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în franceză, sub titlul: Socialism utopic și socialism științific, iar în versiune germană, în 1883, ca: Evoluția socialismului de la utopie la știință. Această opțiune vizează să înscrie marxismul* într-o triplă mișcare de maturizare: gândirea materialistă din Epoca Luminilor, dialectica hegeliană și modul de producție capitalist: „Pentru a face din socialism o știință, trebuia, mai întâi, ca el să fie plasat pe un teren real”. Engels marchează ca pozitivă contribuția gânditorilor sociali de la începuturile secolului al XIX-lea - între alții, Saint-Simon
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
se apleacă serios asupra cărților. Studiază timp de cinci ani (1836-1841) dreptul, filosofia și istoria. Marx a întâlnit aici personalități ale timpului care i-au influențat decisiv cursul gândirii. O experiență crucială a constituit-o aderarea sa la gruparea Tinerii hegelieni. L-a cunoscut pe unul dintre profesorii săi, Bruno Bauer, remarcat de autorități pentru ateismul și opiniile sale politice radicale. Bauer l-a îndreptat pe Marx spre studiul operei lui Hegel fost profesor de filozofie la Berlin până la moartea sa
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
limbii. Din acest motiv, i s-a atribuit înseși limbii trăsătura de a fi caracterizată prin creativitate, deși, în realitate, creativitatea este a vorbitorilor, iar limba este domeniul în care se manifestă această creativitate. Ca gînditor dominat de preceptele filozofiei hegeliene, Wilhelm von Humboldt putea admite creativitatea limbii, în condițiile existenței ei ca activitate, dar hegelianismul presupune manifestarea dialecticii ca ceva preluat din afara obiectului vizat prin manifestarea Ideii absolute. Această perspectivă inițiată de Humboldt a fost adoptată de majoritatea lingviștilor de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și la stricătorii de limbă, "beția de cuvinte". Susținea introducerea alfabetului latin și principiul ortografiei fonetice, îmbogățirea vocabularului cu neologime, folclorul românesc, un model pentru literatura cultă, deoarece în el nu există simulare, răceală, notă forțată. CONCLUZII Maiorescu a fost hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilizare a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin alte elemente ale concepției estetice (E. Simion). Critica maioresciană devenise un instrument al adevărului, tinzând spre impersonalitate, adică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
români, dar ne făcea să fim și mai mândri de independență noastră și de libertatea noastră de a gândi" (pp. 180-181). În ambele citate (că, de altfel, în toate celelalte care mai pot fi găsite), în discuție este un înțeles hegelian, constructiv, al dialecticii (acela de ciocnire între două contrarii care rezultă într-o afirmație nouă care le cuprinde pe amândouă) și nu marxist (în care negația exclude afirmația). Consecință spiritului critic întemeiat pe rațiune (exprimabil sub forma dialectica) este deosebit de
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
asupra ideologiei. Există posibilitatea de a surprinde, în interiorul acestei concepții, trei aspecte diferite. Potrivit lui John B. Thompson, primul aspect pe care îl putem observa în cadrul concepției marxiste asupra ideologiei este cel "polemic" (Ideologia germană subliniind, într-adevăr, că perspectivele "tinerilor hegelieni" sunt ideologice în măsura în care aceștia supraestimează valoarea și rolul ideilor în istorie și viața socială)88. Viziunea tinerilor hegelieni era aceea că gândurile, ideile, concepțiile și toate produsele conștiinței, cărora le atribuiau o existență independentă, constituie adevăratele puncte de legătură între
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
aspect pe care îl putem observa în cadrul concepției marxiste asupra ideologiei este cel "polemic" (Ideologia germană subliniind, într-adevăr, că perspectivele "tinerilor hegelieni" sunt ideologice în măsura în care aceștia supraestimează valoarea și rolul ideilor în istorie și viața socială)88. Viziunea tinerilor hegelieni era aceea că gândurile, ideile, concepțiile și toate produsele conștiinței, cărora le atribuiau o existență independentă, constituie adevăratele puncte de legătură între oameni. Din punctul de vedere al aspectului polemic, concepția negativă definește ideologia ca fiind "o doctrină teoretică și
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
cunoașterii dezvoltate de Mannheim 138, pe care Popper îl indică drept unul dintre principalii promotori ai acestui curent. În viziune popperiană, relativismul sociologiei cunoașterii încearcă să confere ideologiei în forma concepției totale un statut obiectiv prin intermediul unei sinteze de tip hegelian, ceea ce nu este însă nimic altceva decât "o autoamăgire", din moment ce nu este acceptată o bază comună pentru conturarea unei discuții raționale, din cauza conceperii realității sociale și implicit, a cunoașterii acestei realități ca fiind una fragmentată 139. Ideologia rămâne deci cel
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
aceea a "sfârșitului istoriei"460. Dacă ideologia, în sensul său modern, nu mai are ce spune unei lumi occidentale în care contradicțiile politice au fost anulate, înseamnă că istoria se află "la capăt" pentru întreaga umanitate. O astfel de temă hegeliană își face loc în teoria politică postmodernă odată cu disoluția comunismului din Europa răsăriteană, susținătorul ei, Francis Fukuyama, anunțând triumful inexpugnabil al democrației liberale la nivel global. Întrucât nicio alternativă ideatică la acest tip de organizare socială și politică nu mai
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
deși înțelege fenomenul în termeni dialectici în sensul că dinamica interioară a procesului globalizării este dată de o logică multicauzală, chiar contradictorie teoria socială și politică reușește să evite caracterul istoricist pe care îl presupune, îndeobște, orice proiecție de tip hegelian asupra istoriei. Dimpotrivă, procesul globalizării este unul contingent, iar această caracteristică e dată de faptul că interdependența dintre anumite evenimente care au loc în diferite părți ale globului nu implică și posibilitatea de a controla consecințele acestei interdependențe. Pentru înțelegerea
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
503. Așadar, caracterul procesului socio-istoric al globalizării, deși dialectic, este unul contingent. Prin această modalitate de a articula structura internă a globalizării, ultimele teoretizări ale acestui proces reușesc să evite tendința istoricistă pe care o presupune orice proiecție de tip hegelian asupra istoriei. Contingența procesului globalizării este dată de faptul că interdependența dintre anumite evenimente care au loc în diferite părți ale globului nu înseamnă și posibilitatea de a controla consecințele acesteia. Giddens refuză să conceapă globalizarea în termenii unui proces
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]