KorAP: Find »[drukola/base=hibă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...14 >

331 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

picioare ca să declame din memorie stihuri alcătuite în cinstea mea. De la primul emistih, palatul meu era deja Alhambra, iar grădinile lui, Edenul. Fie ca tu să pătrunzi acolo, în binecuvântata zi a terminării, ducându-ți moștenitorul așezat pe umeri! Tremurul Hibei mi-a străbătut întreg brațul care o sprijinea făcând boltă asupra ei. A suspinat la urechea mea: — Doamne, cât de mult mi-ar plăcea să-ți dăruiesc eu acel moștenitor! Ca și cum ar fi auzit, poetul se uită la ea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
cântat: Dragostea e sete la ghizdul fântânii, Dragostea e floare, nu și rod. Cu un gest spontan, mi-am luat punga și i-am azvârlit-o. Conținea cu siguranță mai mult de cincizeci de dinari. Dar zâmbetul care lumină obrazul Hibei nu avea preț. Mi-am petrecut noaptea întreagă culegându-l. * * * La șase luni după acest banchet, am primit vizita unui ofițer din garda regală: sultanul mă chema la el în ziua aceea și m-am dus la palat foarte intrigat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
și tocmai când se ducea într-acolo a fost atacat și asasinat. Răspunderea ta e mare. În timp ce vorbea, ochii mi se întunecară ca și cum se resemnau deja cu bezna temniței. Îmi vedeam avutul confiscat, bunurile risipite, familia umilită, o vedeam pe Hiba a mea vândută la un târg de sclavi. Mi se înmuiaseră picioarele și eram leoarcă de sudoare, sudoarea rece a neputinței. M-am străduit totuși să articulez, anevoie, jalnic: — De ce anume sunt acuzat? Din nou și-a făcut auzit glasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
vreme de ani îndelungați, spre a fi hrăniți, slujiți și mereu îmbrăcați cu straie noi. Când m-am aflat la două mile de Fès, pe drumul spre Sefru, sigur că orice pericol era de acum depășit, m-am apropiat de Hiba, cocoțată pe cal într-o litieră învelită în mătăsuri. — Nici un fasiot n-a mai asistat vreodată la o asemenea retragere somptuoasă, am lansat eu mulțumit. Ea se arătă îngrijorată. — Nu se cuvine să sfidezi hotărârile Soartei. Nu trebuie să nesocotești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
afle astfel adăpost împotriva vânturilor înghețate ce suflau dinspre munții Atlas. Alcătuiră un cerc de corturi grosolane, în mijlocul cărora se înălța cortul meu, adevărat palat din pânză cu marginile împodobite cu versete coranice artistic caligrafiate. Acolo trebuia să dorm cu Hiba. Așteptam momentul ăsta cu destulă plăcere, dar, când începu să se întunece, soața mea refuză cu îndărătnicie să se culce în cort, aparent fără nici un motiv, dar cu o asemenea spaimă în privire că am renunțat să mai discut. Deslușise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
care se spune că sunt foarte numeroși pe meleagurile acelea și atât de veninoși încât, în contact cu ei, trupul unei ființe omenești se fărâmițează de parcă ar fi făcut din lut? Mi-a fost cu neputință s-o fac pe Hiba să simtă spaima asta. Numai superbul meu cort o îngrozea în noaptea aceea friguroasă de toamnă. Am fost nevoit să cedez. Lăsând deoparte propriile mele temeri, m-am lăsat dus spre cavernă, în ciuda dojenilor gărzilor și ochiadelor lor deșucheate. Văzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
spaima asta. Numai superbul meu cort o îngrozea în noaptea aceea friguroasă de toamnă. Am fost nevoit să cedez. Lăsând deoparte propriile mele temeri, m-am lăsat dus spre cavernă, în ciuda dojenilor gărzilor și ochiadelor lor deșucheate. Văzând-o pe Hiba ridicol de împovărată cu o stivă înaltă de pături, un felinar, un burduf cu lapte de cămilă și un șirag lung de curmale, îmi simțeam respectabilitatea cam pusă la încercare. Adăpostul nostru se dovedi strâmt, mai curând o cavitate în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
la încercare. Adăpostul nostru se dovedi strâmt, mai curând o cavitate în stâncă decât o adevărată galerie, ceea ce mă liniști, deoarece puteam atinge cu ușurință fundul grotei, asigurându-mă astfel că nici o sălbăticiune nu se aciuase acolo. În afară de neîmblânzita mea Hiba, care se comporta tot mai ciudat, îngrămădind pietre pentru a îngusta intrarea, curățind cu grijă locul, înfășurând burduful și curmalele în lână spre a le feri de ger, în vreme ce eu însumi, trândav și batjocoritor, îi tot trânteam sarcasme și dojeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
aș fi obosit, ci din pricina vântului. Dintr-o clipă într-alta, pornise să sufle atât de puternic că devenise asurzitor. O dată cu el se învârtejea o zăpadă deasă, care amenința să pătrundă în trombe întregi în micul nostru adăpost. Deloc deranjată, Hiba supraveghea acum cu ochi de cunoscător dispozitivul ei de apărare și de supraviețuire. Minunată Hiba! Cu siguranță nu așteptasem împrejurarea asta pentru a începe s-o iubesc. Însă ea nu fusese niciodată pentru mine altceva decât giuvaerul haremului meu, giuvaer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de puternic că devenise asurzitor. O dată cu el se învârtejea o zăpadă deasă, care amenința să pătrundă în trombe întregi în micul nostru adăpost. Deloc deranjată, Hiba supraveghea acum cu ochi de cunoscător dispozitivul ei de apărare și de supraviețuire. Minunată Hiba! Cu siguranță nu așteptasem împrejurarea asta pentru a începe s-o iubesc. Însă ea nu fusese niciodată pentru mine altceva decât giuvaerul haremului meu, giuvaer scânteietor, capricios și care, de la o îmbrățișare la alta, se pricepea să rămână impalpabil. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
se dezvăluie o femeie diferită. Singurul meu cămin era în ochii ei, în buzele ei, în mânile ei. Întotdeauna pudoarea m-a împiedicat să spun „te iubesc“, însă inimii mele nu i-a fost niciodată rușine să iubească. Iar pe Hiba am iubit-o, jur pe Dumnezeu cel Atotputernic, Cel ce ne împarte atât furtuna cât și alinarea, și am numit-o „comoara mea“, fără să știu că ea era de acum înainte tot ce mai posedam, și am numit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
nici de pierderea avutului meu. Îmi dădusem într-adevăr seama, încă de la prima aruncătură de ochi, că păstorii nu erau străini de jaf. Poate că le și dăduseră lovitura de grație răniților. O vorbă de-a mea sau de-a Hibei ne putea aduce la aceeași soartă. Punând surdină dușmăniei pe care o simțeam, mi-am luat o înfățișare cât mai detașată și am spus: — Așa vrea Cel-de-Sus! Iar după ce interlocutorii mei încuviințară la rândul lor cu o zicală, am continuat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de argint! I-am numărat și răsnumărat, socotit și scuturat. Iată tot ce a rămas din imensa mea avere, tot ce-mi rămâne ca să străbat Sahara până în ținutul Nilului, și ca s-o iau de la capăt! La văicărelile mele repetate, Hiba a răspuns printr-un zâmbet greu de deslușit, șiret, zeflemitor și totodată plin de bunăvoință, care n-a reușit decât să-mi ațâțe mânia. Doi dinari de aur și cinci dirhami de argint! am urlat eu iarăși. Și nici măcar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Dar eu, nu-ți aparțin? Valorez probabil cincizeci de monede de aur, poate chiar mai mult. Ceea ce îndepărta din vorbele ei orice bănuială de slugărnicie era clipirea din ochi ce le însoțea, și mai era apoi și peisajul pe care Hiba îl cuprindea într-un gest absolut: un câmp de arbuști de indigo, pe malurile fluviului Dara, la intrarea în satul în care se născuse. Niște ștrengari dădeau deja fuga în întâmpinarea noastră. A apărut apoi șeful tribului, un om cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
chipului, care a recunoscut-o pe dată pe soața mea, în pofida celor zece ani scurși, și care a strâns-o la piept. Mi se adresă în arabă, spunând că se simte onorat să-mi ofere găzduire în umila lui locuință. Hiba mi-l prezentă ca fiind unchiul său din partea tatălui; despre mine, spuse că eram stăpânul ei, ceea ce era desigur adevărul gol-goluț, dar nu mai însemna absolut nimic, date fiind împrejurările. Nu eram eu acum singur, lipsit de toate cele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
pentru mine ea nu mai era sclavă, când, dintr-o simplă încruntătură, mă făcu să tac. Resemnându-mă să nu mai scot o vorbă, am asistat atunci, cu tot atâta surprindere câtă delectare, la o scenă foarte ciudată. Intrasem cu Hiba și cu unchiul ei în casa acestuia și stăteam într-o încăpere joasă, dar alungită, pe un covor din lână în jurul căruia se așezaseră vreo douăzeci de persoane, bătrânii tribului, cu chipuri deloc bucuroase de regăsirea pe care erau chemați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ei în casa acestuia și stăteam într-o încăpere joasă, dar alungită, pe un covor din lână în jurul căruia se așezaseră vreo douăzeci de persoane, bătrânii tribului, cu chipuri deloc bucuroase de regăsirea pe care erau chemați s-o sărbătorească. Hiba începu să vorbească. Mă descrise ca pe un important personaj din Fès, versat în cunoașterea Legii și a literaturii, povesti în ce împrejurări îmi fusese dăruită de seniorul din Uarzazat și purcese la o istorisire plină de culoare și emoționantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
certurile dintre familii sau clanuri, căpătând de fiecare dată o contribuție tot mai însemnată. În mintea mea, cifrele se adunau. Cei doi dinari ai mei amărâți se făcură doisprezece, patruzeci și doi, nouăzeci și doi... Ultimul solicitat a fost unchiul Hibei, care, în calitate de șef de trib, era nevoit să-și justifice rangul urcând mai sus decât cel mai mărinimos dintre cei aflați în subordinea sa. — Două sute de dinari! le aruncă el mândru celor din jur. Nu-mi credeam urechilor, dar seara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
decât cel mai mărinimos dintre cei aflați în subordinea sa. — Două sute de dinari! le aruncă el mândru celor din jur. Nu-mi credeam urechilor, dar seara, când stăteam lungit în camera unde mă poftise șeful tribului să-mi petrec noaptea, Hiba veni să mă vadă aducând întreaga sumă, adică mai mult de o mie opt sute de dinari. — Pe Dumnezeul care te-a făcut așa frumoasă, Hiba, fă-mă să pricep! De-a ce te joci? Cum se face că oamenii din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
seara, când stăteam lungit în camera unde mă poftise șeful tribului să-mi petrec noaptea, Hiba veni să mă vadă aducând întreaga sumă, adică mai mult de o mie opt sute de dinari. — Pe Dumnezeul care te-a făcut așa frumoasă, Hiba, fă-mă să pricep! De-a ce te joci? Cum se face că oamenii din satul ăsta au atâția bani? Și, mai ales, de ce mi-i dau mie? — Ca să mă răscumpere! — Știi bine că ar putea să-ți obțină libertatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mult decât stăpânul meu adorat. Rostind acete cuvinte, își apropiase buzele de ale mele. Dacă inima-mi bătea puternic, ochii mei cătau cu îngrijorare spre perdeaua fină care ne despărțea de încăperea vecină, unde se afla unchiul ei. Deloc stingherită, Hiba își desprinse rochia; oferindu-și trupul de abanos sculptat privirii și mângâierilor mele, îmi șopti: — Până acum, m-ai îmbrățișat ca pe o sclavă. Astăzi, ia-mă liberă! O ultimă oară. * * * Părăsind-o pe Hiba, nu aveam decât o singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
afla unchiul ei. Deloc stingherită, Hiba își desprinse rochia; oferindu-și trupul de abanos sculptat privirii și mângâierilor mele, îmi șopti: — Până acum, m-ai îmbrățișat ca pe o sclavă. Astăzi, ia-mă liberă! O ultimă oară. * * * Părăsind-o pe Hiba, nu aveam decât o singură grabă: aceea de a regăsi la Tombuctu amintirea ei, poate și vreo urmă a sa în încăperea care fusese martora primului nostru sărut. Clădirea era tot acolo. Deși era proprietatea seniorului orașului care o păstra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de ambră cenușie care-l înmiresmase odinioară, și pândind ritmurile muzicanților negri care, nu mă îndoiam, aveau curând să-și facă auzite instrumentele pe stradă. Atunci aveam să mă întorc spre mijlocul încăperii și aveam să revăd umbra dragei mele Hiba dănțuind. Un vânt puternic umflă draperia, care porni să fâlfâie și să se răsucească grațios. Afară, zgomote de pași, strigăte care se apropiau. Muzicanții din amintirile mele, poate? Dar de ce erau aduși cu un asemenea tărăboi? Uimirea mea a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
De la primele rafale, drama din munții Atlas mi-a năvălit în amintire. Mă credeam reîntors la clipele acelea de groază, când mă simțisem împresurat de moarte ca de o haită de lupi flămânzi, nemaifiind legat de viață decât prin mâna Hibei de care mă încleștasem. Murmuram necontenit numele frumoasei mele roabe numide, ca și cum nici o femeie nu-i urmase în inima mea. Vântul își sporea violența, iar soldații din escortă au fost nevoiți să descalece pentru a încerca să se adăpostească. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

știe ce, căci refuzase să-mi dezvăluie șiretlicul pe care-l avea În minte. Am Început să urc scara și am constatat că numele lui Miquel Moliner rămăsese pe cutia poștală. M-am Întrebat dacă nu cumva aceea era prima hibă pe care urma să i-o semnalez Nuriei Monfort În povestea ei. În timp ce urcam În semiîntuneric, aproape că-mi doream să n-o găsesc acasă. Nimeni nu simte atîta compasiune față de un mincinos precum cineva de aceeași condiție. CÎnd am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]