421 matches
-
cenușie. (L. Rebreanu) - epitet metaforic: Spășivoi visul de lumină (M. Eminescu); Pasul meu, pasul vremii de lut (I. Pillat); - epitet personificator: Aud materia plângând (G. Bacovia); Erau evenimente pline de viclenie... [...] Apa se scurgea la vale cântând. (Marin Preda) - epitet hiperbolic: Gigantică poarto cupolă pe frunte (G. Coșbuc) - epitet moral (apreciativ, calificativ): Mădălina fusese veselă, exube rantă, aproape sălbatică, pe când Madeleine era blândă, discretă și melancolică. (L. Rebreanu) - epitet sinestezic: Primăvară... / O pictură parfumată cu vibrări de violet (G. Bacovia). Comparația
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
din lut și stea / în dimineața tulbure de iarnă!" În preajma exodului tragic, publicase o memorabilă Biografie confesiune (cvasi-expresionistică) în alb-negru în care termenul galop, reper simbolic, duce în halouri metafizice potențând misterul. Imaginea reală a mărturisitorului se subordonează imaginii mitologizante, hiperbolice, în linia basmelor cu Feți-Frumoși: Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună; Plinului pântec așa îi cânta într-o noapte cu lună, Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare detună. Știu eu, mama
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
completă a persoanei 3. De unde rezultă că suntem nu atât martorii unei „reveniri” a fenomenului religios, cât ai unei reinterpretări globale a creștinismului care s-a adaptat idealurilor de fericire, hedonism, înflorire a individului difuzate de capitalismul de consum: universul hiperbolic al consumului n-a însemnat moartea religiei, ci instrumentul adaptării ei la civilizația modernă a fericirii terestre. Pe fondul dominației unei concepții intramundane și subiective a mântuirii, ia amploare comercializarea activităților religioase și parareligioase 4, oamenii având nevoie să găsească
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
rezistat sirenelor mărfii: „nesăbuința” publicitară nu este mormântul „raționalității” cu geometrie variabilă a hiperconsumatorului. Contrar unei idei „de gata”, puterea publicității și a ofertei în general de a antrena apetituri de consum imposibil de controlat nu este câtuși de puțin hiperbolică. Nu-i vorba de a nega influența exercitată de publicitate, ci de a evita pur și simplu asimilarea ei cu atotputernicia lui Big Brother. În ciuda unui întreg arsenal de seducție, dominația publicității asupra sufletelor rămâne până la urmă redusă. Mai trebuie
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
decât le permit veniturile lor? Avem aici dovada că, dacă oferta abundentă creează o lipsă notabilă, ea nu e totuna cu un puț fără fund. În zadar ne flutură mărfurile mirajul unor paradisuri iluzorii, dorințele consumatorilor, în ansamblu, nu sunt hiperbolice; insatisfacțiile pot fi recurente, ele nu fac, pentru aceasta, prezentul „de nesuportat” sau catastrofic, aspirațiile rămânând, grosso modo, în limitele „posibilului”. Ajustarea nivelurilor de aspirații la circumstanțe îl definește pe consumator mai bine decât excrescența Peniei. Lipsa, acțiunea și ceilalțitc
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
vertiginoasă a numărului de pagini și de site-uri virtuale, informația supraabundentă pe ciberspațiu, autostrăzile, electronicele, înmulțirea serviciilor, multitudinea de fotografii digitale, comunicații în timp real, ceea ce constituie suportul confortului din era hiperconsumativă este, mai mult ca oricând, o dinamică hiperbolică. Idealul de „mai bine” n-a anulat cu o trăsătură de condei cultura lui „mai mult” impusă de universul tehnomaterialist de piață: acum, aceste două logici se dezvoltă simultan. Trebuie recuzate atât interpretările postmoderniste, cât și interpretările științifico-fantastice sau apocaliptice
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a ofertei. Ironia timpului: cu cât valorile sensibile sunt mai preamărite, cu atât suntem martorii unui dezmăț al digitalului, al vitezei și al instantaneității. În faza III, bunăstarea se edifică sub semnul sintezei hipermoderne a logicilor cantitative și a logicilor hiperbolice triumfătoare. Designul polisenzorialtc " Designul polisenzorial" Universul obiectelor și al formelor ilustrează, la rându-i, aceeași nouă vârstă a bunăstării. A trecut vremea când futuriștii vedeau în mașini și în automobil „nașterea Centaurului”. Astăzi, mărcile de automobil sunt mai discrete în privința
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
dionisiace? În faza III se vorbește tot mai mult de informare, de supravegherea calității alimentelor, de autosupraveghere în ce privește conținutul farfuriilor. Să devii conștient de riscuri, să-ți corectezi obișnuințele alimentare - iată-l pe consumator învestit cu responsabilitatea subiectului. În locul indigestiilor hiperbolice care celebrau triumful abundenței materiale, prescrise de riturile colective, vedem cum iau amploare o întreagă muncă de subiectivare în raport cu ceea ce se mănâncă și se bea, o preocupare dietetică fondată pe cunoștințe științifice. Cultura dionisiacă este epuizată în însuși principiul ei
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
condiția lor de muritori. Cât despre mass-media hipermodernă, ea dă un relief fără precedent Olimpienilor (staruri, top-modele, play-boys, sportivi, miliardari) care par a fi atins un nivel superior de existență. Acum nu mai consumăm doar lucruri, ci supraconsumăm și spectacolul hiperbolic al fericirii personajelor celebroide. Neutralizarea invidieitc "Neutralizarea invidiei" Studiind universul consumului și mecanismele lui în societățile postindustriale, Daniel Bell evocă o „instituționalizare a invidiei”16. Expresia este oare adecvată? La drept vorbind, publicitatea nu-și propune câtuși de puțin să
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ei înșiși și cu timpul trăit. Identitatea individuală și valorizarea sinelui vor continua să aibă căutare, cel puțin pentru aceștia, prin ceea ce presupune muncă, efort, strădania autodepășirii, adică dincolo de principiul plăcerii consumatorii. Dacă o latură a hiperindividualizării duce la cereri hiperbolice de recreere și de conservare a sinelui, o alta încurajează construcția meritrocratică 42 și „expansiunea sinelui”. Epoca noastră favorizează prima dinamică, dar nimic nu ne spune că va fi întotdeauna așa. Să ne ferim a confunda barajele din calea valului
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
A învățat că trebuie „să se calmeze”, să fie mai puțin „tăioasă” și „directă”, „mai puțin entuziastă”, „mai puțin categorică” în idei și mai ales în exprimarea lor; a deprins stilul „anglo” de temperare a afirmațiilor (engl. understatement), în locul exprimărilor hiperbolice și emfatice din limba poloneză; a renunțat să mai fie dogmatică (impunând ideile ei celorlalți), argumentativă sau excesiv implicată afectiv; a învățat cum să-și păstreze cuvântul în dialog (N-am terminat, Lasă-mă să termin), să înlocuiască imperativele (Fă
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
sau vizibilul în exces devine greu de suportat pentru artiștii virtualității, corpul este interfața intermediară dintre imagine și realitate și concurează cu atotprezența informației numerice. În mod analog cu fenomenul hipervizibilului, corpul devine un hipercorp, un corp înscris în regimul hiperbolic al reprezentării, sau, mai bine zis, al simulării. Corpului i se aplică diverse tratamente artistice, fie pentru a demonta clișeul imaginii, fie pentru a face tangibilă irealitatea bazelor de date, fie pentru a intra în paradigma globală a „videologiei”, ca să
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
analogiei universale. O asemenea posibilitate pare totuși Îndoielnică. Căci nu poate fi trecut cu vederea faptul că Descartes Însuși susține că o știință generală ne-ar putea descrie natura În cel mai Înalt grad de perfecțiune, Însă după ce o Îndoială hiperbolică s-a abătut asupra tuturor cunoștințelor ce provin din datele nemijlocite ale experienței, urcând spre cunoștințe tot mai generale, fără a ști Încă dacă există ceva perfect și univoc În cunoașterea noastră, și nu pornind de la o presupusă perfecțiune, care
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
confesională, căreia căuta să nu-i rănească orgoliile, În sentențele exprimate aici vom recunoaște dorință acută a lui Descartes de a avea un sol sigur și stabil sub picioare, de pe care să-și permită să arunce asupra lumii plasa Îndoielii hiperbolice. Pentru că nu te poți Îndoi de absolut toate, fără a avea totuși un reper sigur. Iar de aici Încolo, dacă pentru aflarea certitudinii absolute cercetarea ne pune În fața unor situații stranii, le vom accepta așa cum ne apar, numai să fie
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
după cum vom vedea, pentru Descartes există o singură cunoștință sigură, neechivocă. Această cunoștință sigură va fi Dumnezeu. Rolul de principiu metafizic al Îndoielii devine vădit Însă atunci când, propunându-ne a ne Îndoi de toate cele ce le cunoaștem, Îndoiala devine hiperbolică, Îndoindu-ne chiar și de adevărul ideii de Dumnezeu, idee pe care o găsim la cel mai profund nivel al spiritului nostru. „Ne vom Îndoi, de asemenea, de toate celelalte lucruri care ne-au părut altă dată sigure, chiar de
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
face-o, ar pierde orice posibilitate de Întoarcere din ceea ce ar fi o suspendare a ființei. Fie și numai faptul că Își schițase o „morală provizorie” Înainte de a Începe să se Îndoiască de toate lucrurile, Înainte de a ajunge la Îndoiala hiperbolică, demonstrează că nu existența ca atare este suspectată de falsitate, ci reprezentarea În al cărei conținut se regăsește această existență. Rolul de principiu metafizic al Îndoielii este revelat și de faptul că ea permite să se evidențieze o dublă distincție
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
apucat, / Pământu s-o tremurat / Și-n două s-o despicat / Și de vie-o îngropat, / Că prea mult o blestemat."99 Alegoria "pământului păcătos" este dezvoltată în cântecele de înstrăinare în care sunt prezentate durerile războiului. Paralelismul semantic conturează hiperbolic ritualul de trecere, pământul supunându-se blestemului, izbăvind, astfel, sufletele celor petrecuți: " Tu, pământe păcătos, / Tare-ai fost nesățios, / C-atâta cât a plouat, / Și tot nu te-ai săturat, / Ș-amu toată lumea plânge / Că tu te adăpi cu sânge
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cenușie. (L. Rebreanu) - epitet metaforic: Spășivoi visul de lumină (M. Eminescu); Pasul meu, pasul vremii de lut (I. Pillat); - epitet personificator: Aud materia plângând (G. Bacovia); Erau evenimente pline de viclenie... [...] Apa se scurgea la vale cântând. (Marin Preda) - epitet hiperbolic: Gigantică poarto cupolă pe frunte (G. Coșbuc) - epitet moral (apreciativ, calificativ): Mădălina fusese veselă, exube rantă, aproape sălbatică, pe când Madeleine era blândă, discretă și melancolică. (L. Rebreanu) - epitet sinestezic: Primăvară... / O pictură parfumată cu vibrări de violet (G. Bacovia). Comparația
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul săbiei", convins că Moldova "această poartă a creștinătății" trebuie apărată. Era iubit de mulțime, așteptat cu emoție, adorat între realitate, mit și legendă, privit în manieră hiperbolică: " Deși scund la statură, cei dinaintea sa, opriți la zece pași, păreau că se uită la el de jos în sus". Ștefan cel Mare avea un spirit justițiar, făcea danii celor fără pământ, pentru noi așezări, era păstrător al tradiției
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
of courage“. strămoșilor săi. Astenic și firav, cu o structură psihologică labilă, era adesea coleric. A crescut plin de complexe, marcat de umbra unui tată asasinat înainte de a-l cunoaște cum trebuie, despre care auzea povești ce îi confereau atribute hiperbolice. Astfel, micuțul Ludovic a întrebat într-o zi cu vădită disperare în ton,,,măcar miros la fel de îngrozitor ca tata?“, (trad. n.) în încercarea de a găsi un punct comun cu Henric al XIV-lea. Ludovic al XIII-lea era înclinat
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
ospiciu, operație de două ori mai ușoară, ci l-a aflat respirând același ozon cu noi, care desconsideră aceste rare, dar învecinate, exemplare de inegalitate între spiritul avid și cosmosul imperfect, nedezlegat, înveninat."9 (s. a.) Pe un ton apodictic și hiperbolic, anonimul (astăzi) V. Cristian considera că ultima apariție romanescă interbelică a lui Camil Petrescu reușește să aducă un suflu nou în epica interbelică, tocmai prin captarea unor sensuri nebănuite ale eului inconștient, componentă fundamentală a psihicului uman. Scriitorul român este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
2007) pentru arta narativă a prozatorului, autor ce joacă de fapt pe o singură carte, cea a revanșei de de a se autoconstrui ca scriitor total, de a se imola pe altarul literaturii prin confesiunea cvasi autist-monologică-similibiografică, amintind de eul hiperbolic romantic, coroborată cu investigația psihologică, transcrierea lucidă a visurilor, delirul semantic, inventarierea maniacală a detaliilor realității. Mai multe motive din estetica marilor prozatori ai lumii, precum cel al dublului din oglindă, al labirintului kafkian sau borgesian, al hermafroditului, al bilocației
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de altfel onest chiar de la început, într-o inedită artă poetică ce deschide cartea, Palinodie, să nu ceară "argumente/ nici înveșmântarea ideii în materie sensibilă"). Și totuși, deși poemelor marca Acosmei pare a le lipsi orice intenție lirică, orice proiecție hiperbolică, orice propensiune spre mit, metaforă sau metafizică, cititorul nu trebuie să se resemneze. El descoperă că există o poeticitate de substanță în înșiruirea, plină de o cruzime deloc studiată, de tranches de vie specifice: individuale și nu prea, autobiografice și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
într-un text emblematic din Semnele și înfățișarea (ediția I, Editura Cartea Românească, București, 1990, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Moldova, Iași, 1995), de un prezent al certitudinii. Marcate de aceleași impulsuri definitorii, Florile de marmură nuanțează hiperbolic convergența celor trei principii poetice fundamentale, anthropos-cosmos-logos: Fața mea: o piramidă învelită/ într-un manuscris./ Ochii mei: două planete/ în derivă./ Mâinile mele: un altoi/ al umbrei/ pe o limbă de clopot./ Capul meu: un templu/ care-și numără/ nesfârșitele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
perioadei cercetate o individualizare mult mai nuanțată a personajelor, acestea nu mai sunt personaje-tip76 în sensul strict al termenului. Explicația rezidă în caracterul epocii, măi ambigua, cu valori mai confuze de sfârșit de secol. Zola îi reproșează lui Balzac caracterul hiperbolic, iar lui Stendhal caracterul genial al personajelor lor. În această ordine de idei, pertinenta ne pare observația Ninei Melic-Sarkisova că pozitivismul nu l-a împiedicat pe Zola să recunoască "excepționalitatea" [ p.66] că una dintre tendințele artei moderne, având în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]