962 matches
-
unui soi de pipă la care țeava subțire era meșterită dintr-o trestie [lat. arundô] : „Se spune că fumul obținut din planta uscată [= podbeal, Tussilago farfara], arsă împreună cu rădăcina sa, dacă se inspiră printr-o trestie, lecuiește tusea cronică” (Naturalis historia, XXVI, 16). „Trebuie să recunoaștem - a conchis Odobescu - că toate popoarele Sciției au practicat fumigațiuni de diferite specii, cu scopul, unele de a se înveseli după masă, spre a cânta și a juca ; altele, spre a adormi ; altele, spre a
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Plinius nu precizează care], insuflând pe gură fumul acestei plante [cypiros = săbiuță = Gladiolus imbricatus], își micșorează splina și nu ies din casă decât după această inhalație ; căci astfel devin mai sprinteni și chiar mai robuști pe zi ce trece (Naturalis historia, XXI, 69). în Evul Mediu, unii doctori europeni au introdus canabioterapia. Pe la jumătatea secolului al XIII-lea, de exemplu, un savant complex de talia lui Villard de Honnecourt recomanda o infuzie în vin alb de frunze de cânepă sălbatică, semințe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și asta pentru că doar „vinul fără amestec [cu apă] îl duce pe omul care l-a băut într-o stare vecină cu nebunia” (Biblioteca istorică, IV, 3-4). În schimb, „apa rece [introdusă în vin] risipește dintr- odată beția” (Plinius, Naturalis historia, XXIII, 41). Herodot susține că și sciții aveau obiceiul de a bea vin neamestecat cu apă : „Când [spartanii] vor să bea vin cu mai puțină apă, zic că beau ca sciții”. Regele spartanilor Cleomenes ar fi înnebunit tocmai pentru că ar
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
plantă agățătoare ca fiind un drog foarte puternic. Plinius a descris „douăzeci de specii de iederă [hedera]”. „Toate - spunea el - au virtuți medicinale cu două tăișuri. Luate sub formă de poțiune în cantitate excesivă tulbură mintea, dar curăță capul” (Naturalis historia, XXIV, 75) (38, p. 182). Opinia conform căreia bețiile rituale dionisiace erau provocate nu numai de vin, ci și de iederă este adeverită de faptul că unul dintre principalele simboluri ale zeului era anume această plantă. Frunzele și fructele de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în loc de scorțișoară, laudanum și tămâie, nu arde decât foi de dafin [= laur]” (cf. Plutarh, De Pythiae oraculis, 6) (109, p. 107). Plinius remarca virtuțile de excepție (narcotice, analgezice, terapeutice) ale „frunzelor laurului de Delphi”, „mai ales dacă sunt arse” (Naturalis historia, XXIII, 157) (38, p. 167). De asemenea, la gnosticii din Egipt, în timpul incubației se producea „arderea unor aromate”, cum ne asigură Iamblichos (De mysteriis Aegyptiorum..., 29). În fine, așa cum am amintit deja, preoții traci ai zeului Bacchus (= Liber) se îmbătau
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
maiașilor (47, p. 43), al plantelor kiphos la zeul Asklepios etc. E vorba de specii de arbori și plante care „se bucură de protecție veșnică - spune Plinius -, pentru că sunt închinate anumitor divinități : [...] dafinul lui Apollo, mirtul lui Venus” etc. (Naturalis historia, XII, 3) (291). Plinius cel Bătrân descrie mai multe soiuri de iederă : „soi tracic”, iederă „bahică”, iederă cu „ciorchini silenici” etc. Ceea ce arată ce zeități (Bacchus/Dionysos, Silen) și ce triburi (tracii) își puneau cununi de iederă pe frunte. De la
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sacerdoții și oștenii își puneau cununi de iederă, ci și poeții. Plinius vorbește despre „soiuri de iederă ce se folosesc la cununile poeților”, dar și despre ceremonii în care „se încunu- nează [cu iederă] poeții, zeul Liber sau Silen” (Naturalis historia, XVI, 144- 155) (111, pp. 150-152). Vezi infra, cununile de mirt pe care le purtau (fie și metaforic) poeții inspirați de zeița Afrodita. Descriind tradiția grecilor de a pune cununi de plante pe capul zeilor și al oamenilor, tot Plinius
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Descriind tradiția grecilor de a pune cununi de plante pe capul zeilor și al oamenilor, tot Plinius vorbește despre „coroane care dăunează minții”, căci „forța mirosului [plantelor] se strecoară înșelătoare mai ales la beție și în starea de euforie” (Naturalis historia, XXI, 12) (38, pp. 77-78). Se credea că efectul tămăduitor este obținut prin simpla punere pe cap a unei cununi de plante medicinale, mai ales psihotrope. De exemplu, coroane cu violete (uiola) purpurii se pun „pe frunte când îți arde
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de plante medicinale, mai ales psihotrope. De exemplu, coroane cu violete (uiola) purpurii se pun „pe frunte când îți arde capul. Purtate în chip de cunună și inspirându-le parfumul, [florile] risipesc mahmureala și senzația de greutate la cap” (Naturalis historia, XXI, 130). Cununa de iederă „potolește durerile de cap”, dar, pentru eficiență, se face o alifie din frunze de iederă și se aplică pe frunte (Naturalis historia, XXIV, 75-82) (38, pp. 98, 182). De asemenea, Plinius cel Bătrân recomandă, ca
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
inspirându-le parfumul, [florile] risipesc mahmureala și senzația de greutate la cap” (Naturalis historia, XXI, 130). Cununa de iederă „potolește durerile de cap”, dar, pentru eficiență, se face o alifie din frunze de iederă și se aplică pe frunte (Naturalis historia, XXIV, 75-82) (38, pp. 98, 182). De asemenea, Plinius cel Bătrân recomandă, ca analgezic, cununile împletite din planta „coada-cocoșului” (numită și „Pecetea lui Solomon”, Polygonatum odoratum sau Polygonatum officinale). Într- adevăr, planta conține diverși alcaloizi și este folosită, inclusiv în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
odoratum sau Polygonatum officinale). Într- adevăr, planta conține diverși alcaloizi și este folosită, inclusiv în medicina populară românească, împotriva nevralgiilor de tot felul. „Pentru durerile de cap - spune Plinius - [botaniștii] reco- mandă purtarea unei cununi făcute cu această plantă” (Naturalis historia, XXVII, 117) (38, p. 283). Amintesc în scest context și de cununa de mirt pe care o poartă, în mitologia clasică, zeița dragostei Afrodita (Venus) și muzele din alaiul ei, considerate de Ovidiu ca fiind „fiicele Venerei” : „Muză, cu verdele
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
î.e.n.), care era obsedat să nu fie otrăvit de numeroșii săi adversari. Plinius a descris o rețetă de theriaca, „gravată în versuri în templul lui Esculap din Cos”, care era folosită ca „antidot împotriva tuturor animalelor veninoase, cu excepția aspidei” (Naturalis historia, XX, 264) (38, p. 75). Cel mai spectaculos ecou - într-un text de literatură populară - al folosirii unui preparat opiaceu (theriaca) pare a fi cel dintr-un Descântec de [mușcătură de] șarpe, aflat într-un manuscris din 1784 : Ediți, prestiți
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Plinius cel Bătrân descria virtuțile farmaceutice ale opiumului (neconium) - este soporific, anestezic etc. -, dar atrăgea atenția și asupra faptului că, în exces, poate fi „otravă mortală” : „Dacă este înghițit în cantitate prea mare, [opiumul] poate fi mortal în somn” (Naturalis historia, XX, 76) (38, p. 65). Contemporanul și omologul „veselului” domnitor Constantin Racoviță Cehan (cel mâncător de afion), Grigore al II-lea Ghica Vodă, murea la București în 1752 - cum notează Athanasie Comnen Ipsilanti - din pricina unei greșite administrări de teriacă cerească
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sentiment omenesc, indivizii de acest tip fiind numiți apatheis la greci, unde sunt cunoscuți mulți din această categorie, și - lucru de mirare - mai ales înțelepți” (Plinius enumeră pe Diogene Cinicul, Pyrrhon, Heraclit, Timon, ca să păstrez ordinea lui) - vide Plinius, Naturalis Historia, VII, 79, (vol. II, Ed. Polirom, Iași, 2001). Cf. Giovanni Papini, Amurgul filosofilor, Ed. Uranus, București, 1991, p. 43. Cf. Jean-Luc Marion, Fenomenul Erosului, Ed. Deisis, Sibiu, 2004, p. 292. Cf. ibidem, pp. 123-132; 135. Revăd și augmentez aici un
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
L. (1987), „Contributions to the history of psychology: No. 45. Coverage of contributors in histories of psychology”, Psychological Reports, 61, pp. 343-350. Zusne, L., Dailey, D.P. (1982), „History of psychology texts as measuring instruments of eminence in psychology”, Revista de Historia de la Psicologia, 3, pp. 7-42. Creativitatea, sinele și mediul Creativitatea și cunoașterea: confruntarea teoriilor Robert W. Weisberg O parte importantă a cercetării în domeniul creativității a fost evoluția teoriilor despre mecanismele care stau la baza gândirii creative. Au apărut teorii
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Globalization”, în Cooperation South, septembrie 1998, pp. 4-7. footnote> Sindicatele: globalizarea distruge fabricile și face să crească inegalitatea socială, datorată hipercompetiției globale ce generează „dumping social” și condiții inumane de muncă.<footnote Dehesa, de la G., Câștigătorii și învinșii globalizării, Editura Historia, București, 2007, p. 7. footnote> Poate ar trebui amintit că prezentarea beneficiilor globalizării pare să fie cel puțin la paritate cu efectele negative ale acestui concept controversat. La extremitatea scepticilor sunt găsite și formule pesimiste (caseta 4); acestea pot întregi
GLOBALIZAREA. Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
Lukácsi Kristóf. Acesta din urmă, membru al unei ilustre familii de armeni ardeleni, paroh al bisericii din Armenopolis între 1856 și 1876, prin activitatea și opera sa este recunoscut ca o personalitate a Școlii Ardelene Armene 4. Autor al lucrării Historia Armenorum Transylvaniae a primordiis gentis unque nostram memoriam e fontibus authenticis et documentis antea inedits, apărută la Viena, în 18595, și al unui articol intitulat, în traducere din limba maghiară, Memorii din viața din trecut a armenilor ardeleni, publicat în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
raportul bailului Veneției pe lângă Poarta Otomană, Lorenzo Tiepolo, datat Constantinopol, 18 noiembrie 1709, la ibidem, IX1, p. 445. • Cf. Constantin Enea, Știri privitoare la români în corespondența lui Petru cel Mare, în „Studia Universitatis Babeș-Bolyai“, Series IV, Fasciculus 1, 1960, Historia, Cluj, p. 94-95. ci și pe cele ale domnului din Țara Românească, sporind numărul trupelor staționate în Moldova 13. Domnul Țării Românești a reușit, însă, să evite soarta omologului său din Moldova, cu care, de altfel, nici nu se afla
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Plin., XIV, 2; Plin. Sec., Pan., 29, 2. • A. García y Bellido, Los mercadores, negotiatores y publicani como vehículos de romanización en la Hispania preimperial, în „Hispania“, 26, 1967, p. 509-512; S.L. Dyson, Native Revolts in the Roman Empire, în „Historia“, 20, 1971, 2-3, p. 243; R. Chevallier, La romanisation de la Celtique du Pô. Essai d’histoire provinciale, Roma, 1983, p. 302-303 („Commerce et romanisation“); P. Ørsted, Roman Imperial Economy and Romanization. A Study in Roman Imperial Administration and the Public
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
M. Buora, Udine, 1996, p. 281-294; idem, Świat antyczny i barbarzyńcy. Teksty, zabytki, refleksjy nad przeszłością, I-II, Warszawa, 1998; U. Lund Hansen, South Scandinavia - Limes - the Roman provinces. Problems in 3rd century Europe, în „Acta ad Archaeologicum et Atrium Historiam Pertinentia“, Institutum Romanum Norvegiae, Roma, 9, 1997, p. 185-208; T. Kuzmová, Terra Sigillata im Vorfeld des Nordpannonischen Limes (Südwestslowakei), Nitra, 1997; Römer und Barbaren an den Grenzen des römischen Daciens. Romani și barbari la frontierele Daciei, Zalău, 1997; K. Elschek
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
510. Nu avem alte informații despre el: Ghenadie, care de obicei furnizează multe date prețioase despre literații din acest secol, nu-l amintește pe Victor care era totuși contemporanul său. Victor din Vita a scris Istoria persecuțiilor din provincia Africa (Historia persecutionis Africanae provinciae), în trei cărți; în prima, povestește cumplitele încercări prin care au trecut catolicii ortodocși sub domnia lui Genseric (429-477); a doua și a treia sunt dedicate perioadei în care a fost rege Uneric (477-484), adică evenimentelor cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cincilea. Scriitorul, chiar dacă e tarat de un exces de emfază retorică și cade în prolixitate, reușește totuși să fie un narator eficace. Bibliografie. Ediții: CSEL 7, 1891 (M. Petschenig); MGH Auct. Antiq. III, 1, 1879 (C. Halm); Victor din Vita, Historia persecutionis Africanae provinciae, libro I, introd., text și traducere sub îngrijirea lui S. Costanza, Messina 1973; CTP 29, 1981 (S. Costanza). Studii: A. Pastorino, Osservazioni sulla’Historia Persecutionis Africanae provinciae di Vittore di Vita, în vol. col. La storiografia ecclesiastica
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
M. Petschenig); MGH Auct. Antiq. III, 1, 1879 (C. Halm); Victor din Vita, Historia persecutionis Africanae provinciae, libro I, introd., text și traducere sub îngrijirea lui S. Costanza, Messina 1973; CTP 29, 1981 (S. Costanza). Studii: A. Pastorino, Osservazioni sulla’Historia Persecutionis Africanae provinciae di Vittore di Vita, în vol. col. La storiografia ecclesiastica nella tarda antichità, op. cit, pp. 45-112; S. Costanza, Vittore di Vita e la Historia persecutionis Africanae provinciae, VetChr 17 (1980) 229-268. 3. Vigiliu din Thaps În cadrul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Messina 1973; CTP 29, 1981 (S. Costanza). Studii: A. Pastorino, Osservazioni sulla’Historia Persecutionis Africanae provinciae di Vittore di Vita, în vol. col. La storiografia ecclesiastica nella tarda antichità, op. cit, pp. 45-112; S. Costanza, Vittore di Vita e la Historia persecutionis Africanae provinciae, VetChr 17 (1980) 229-268. 3. Vigiliu din Thaps În cadrul creștinismului african din această epocă este personalitatea cea mai însemnată. Apare și el, ca și Victor din Vita, în lista episcopilor catolici ortodocși convocați de Uneric. În orice
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și înainte de aceea a patriarhului Alexandriei, Teodosie (în 566). Scrierea lui Liberatus e simplă și sobră; el povestește pe scurt faptele, fără să treacă sub tăcere propria participare la evenimente. Informația lui se bazează pe surse demne de încredere precum Historia ecclesiastica tripartita, tradusă de puțină vreme de Cassiodor și Epifanie (cf. p. ???), sau documentele conciliului de la Calcedon ori provenite de la alte episcopate din Orient. Bibliografie. Ediția: PL 68, 969-1052. 6. Victor din Tununa Tununa era un mic oraș din Africa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]